- Dosarul nr.
- 3ra-1333/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 septembrie 2013
- Părțile
- Nicolae Statov şi Elena Statova vs Consiliul s. Congaz, raionul Comrat şi Primăria s. Congaz
- Pe scurt
- Separarea bunului imobil; Initiatorii formarii bunurilor imobile; Executantul lucrarilor cadastrale
3ra-1333/13 — Contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3ra-1333/13 prima instanţă: Popovici S.I. instanţa de apel: Lazareva E.P., Dimina E.I., Talai D.V. DECIZIE 25 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva, Nicolae Clima examinând recursul declarat de către Denis Buzadji, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolae Statov şi Elena Statova împotriva Consiliului s. Congaz, raionul Comrat şi Primăriei s. Congaz, intervenienţi accesorii Mihail Terzi, Denis Buzadji, societatea cu răspundere limitată „ Smereca Lux” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 05 februarie 2013, prin care apelul declarat de Consiliului s. Congaz, raionul Comrat a fost restituit, iar apelul declarat de avocatul Colodeev R.F.,în interesele intervenienţilor accesorii de partea intimatului au fost respinse şi menţinută hotărîrea judecătoriei Comrat din 27 iulie 2012, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă La 16 ianuarie 2012 Statov Nicolae şi Statova Elena au înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului s. Congaz, raionul Comrat şi Primăriei s. Congaz, intervenienţi accesorii Mihail Terzi, Denis Buzadji, societatea cu răspundere limitată „Smereca Lux” cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au invocat că la 31 ianuarie 2011, consiliul s. Congaz a adoptat decizia nr. 30.16.29 prin care a fost format bunul imobil - terenul de pămînt cu suprafaţa de 0,10 ha din contul terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,5044 ha, situat pe str. Lenin, nr. 157, s. Congaz, în scopul repartizării ulterioare în proprietate lui Buzadji Denis pentru construcţia casei individuale de locuit.
Prin hotărîrea Consiliului s. Congaz, raionul Comrat din 03.06.2011pe acelaşi teren au fost formate 3 bunuri imobile, iar la 11 noiembrie 2011, acelaşi consiliu a adoptat decizia nr. 5.8, prin care a fost anulată decizia nr. 33.6.11 din 03 iunie 2011 şi au fost formate deja 4 bunuri imobiliare - terenuri pe terenul de pămînt cu suprafaţa totală de 0,5044 ha, situat pe aceeaşi adresă şi înregistrat cu numărul cadastral 9622210310. Consideră reclamanţii că aceste acte administrative încalcă prevederile art. 10 alin. (2) al Legii nr. 354 – XV din 28 octombrie 2004 cu privire la formarea bunurilor imobile, potrivit căruia înregistrarea bunului imobil format prin separare şi a drepturilor asupra lui se face în temeiul actului ce confirmă drepturile asupra bunului imobil iniţial, al deciziei de formare a bunului imobil şi al planului cadastral sau geometric al bunului imobil.
Astfel, formarea bunurilor imobile - terenului de pămînt trebuie să fie făcută doar în privinţa reclamanţilor, deoarece dintre toate construcţiile, situate pe terenul de pămînt, din contul căruia a avut loc formarea terenurilor noi de pămînt prin acte ce confirmă dreptul de proprietate asupra obiectelor imobilului, înregistrate în modul stabilit în Registrul bunurilor imobile, îl posedă doar ei, ce se confirmă prin extrasul din registrul bunurilor imobile. Prin urmare, pentru formarea altor terenuri de pămînt în scopul primirii drepturilor de posesiune sau proprietate, alte persoane cointeresate au fost obligate să prezinte documente, ce confirmă dreptul de proprietate asupra obiectelor imobilului şi înregistrate în modul stabilit în Oficiul Cadastral Teritorial.
Formarea bunului imobil, făcută iniţial în conformitate cu decizia nr. 33.6.11 din 03 iunie 2011, iar ulterior în conformitate cu decizia nr. 5.8 din 11 noiembrie 2011, a fost efectuată în baza cererii reclamanţilor privind răscumpărarea terenului de pămînt aferent, pe care sunt situate obiectele bunurilor imobile, care le aparţin cu drept de proprietate. Menţionează reclamanţii că nu au fost îndeplinite cerinţele prevederilor pct. 7 din adnotările la Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare – cumpărare a pămîntului şi p. 19 din Regulamentul cu privire la vînzarea – cumpărarea terenurilor de pămînt aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1428 din 16 decembrie 2008, în conformitate cu care suprafeţele terenurilor, pe care sunt amplasate; obiectele private şi care se folosesc în procesul-tehnologic, sunt deciziile organelor locale, în modul stabilit de Guvern.
Totodată, mărimile şi configuraţia suprafeţei terenului de pămînt aferent, recomandat a fi oferit reclamanţilor, consiliul nu ţine cont de amplasarea obiectelor bunurilor imobile ce nu permit folosirea lor în procesul tehnologic. Susţin reclamanţii că prin decizia contestată a consiliului nr. 30.16.29 din 31 ianuarie 2011 privind formarea terenului de pămînt şi repartizarea lui pentru construcţia casei de locuit, de fapt, samavolnic se schimbă destinaţia acestor terenuri, care se referă la categoria terenurilor de destinaţie agricolă, iar în conformitate cu Cadastrul bunurilor imobile - la categoria terenurilor de destinaţie specială. Astfel, consideră reclamanţii că consiliul a încălcat prevederile legislaţiei în vigoare privind modul şi împuternicirile de schimbare a destinaţiei terenurilor agricole.
Totodată, emiţînd decizia nr. 5.8 din 11 noiembrie 2011 privind formarea a celor 4 terenuri de pămînt cu suprafaţă totală de 0,5044 ha, consiliul nu a luat în consideraţie, că anterior o parte din acest teren de pămînt cu suprafaţă de 0,05 ha i-a fost oferită pentru folosinţă lui Costov L.I., şi în prezent terenul cu suprafaţa deja de 0,07 ha se află în folosinţă în baza contractului de arendă din 12 ianuarie 2010 la SRL „Smereca-Lux”, căreia terenul de pămînt nu i-a fost oferit. Cer reclamanţii, Nicolae Statov şi Elena Statova anularea deciziilor nr.30.16.29 din 31 ianuarie 2011, p.p. 3 şi 4 din decizia nr.5.8 din 11 noiembrie 2011 Consiliului s. Congaz, r-nul Comrat şi repararea prejudiciului moral în sumă de 100000 lei.
Ulterior, reclamanţii, în cadrul şedinţei de judecată au depus cerere suplimentară prin care au solicitat anularea deciziei nr.6.12.7 din 23 decembrie 2011 a Consiliului s. Congaz, r-nul Comrat. Prin hotărîrea judecătoriei Comrat din 27 iulie 2012, acţiunea a fost admisă, fiind anulate decizia nr.30.16.29 din 31 ianuarie 2011, p.p. 3 şi 4 din decizia nr.5.8 din 11 noiembrie 20111 şi decizia nr.6.12.7 din 23 decembrie 2011 a Consiliului s. Congaz, r-nul Comrat. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 05 februarie 2013, apelul declarat de Consiliul s. Congaz, raionul Comrat a fost restituit, iar apelul declarat de avocatul Colodeev R.F.,în interesele intervenienţilor accesorii de partea intimatului au fost respinse şi menţinută hotărîrea primei instanţe.
La 09 aprilie2013, Denis Buzadji a declarat recurs împotriva decizia Curţii de Apel Comrat din 05 februarie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului, recurentul Denis Buzadji a invocat că hotărîrile instanţelor judecătoreşti sunt ilegale fiind emise cu încălcarea normelor de drept material. În special invocă recurentul că Legea cu privire la formarea bunurilor imobile a fost interpretată incorect de instanţe, menţionînd că Consiliul s. Congaz a format bunul imobil litigios în conformitate cu art. 10 alin. (1) al legii nominalizate.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Denis Buzadji, este întemeiat şi urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
În conformitate cu art. 432 alin.(2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; Astfel, după cum rezultă din actele cauzei reclamanţii Nicolae Statov şi Elena Statova s-au adresat în instanţa de judecată cu acţiune către Consiliul s. Congaz, r- nul Comrat prin care au solicitat anularea deciziilor nr.30.16.29 din 31 ianuarie 2011, p.p. 3 şi 4 din decizia nr.5.8 din 11 noiembrie 2011 şi decizia nr.6.12.7 din 23 decembrie 2011 a Consiliului s. Congaz, r-nul Comrat şi repararea prejudiciului moral în sumă de 100000 lei.
Instanţele judecătoreşti au emis hotărîrile respective. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, examinînd materialele cauzei constată că Nicolae Statov şi Elena Statov, în baza contractul de vînzare – cumpărare nr.3056 din 08 aprilie 2011, au devenit proprietari a depozitului cu nr. cadastral 9622210.310.01 cu suprafaţa de 75 m.p. şi depozitului cu nr. cadastral 9622210.310.02 cu suprafaţa de 190,7 m.p., situate în sat. Congaz, str. Lenin, 157. Tot odată, Terzi Elena şi Terzi Mihail, în baza hotărîrii Judecătoreşti din 28 iunie 2006, nr. dosarului 2-2374/05, au devenit proprietari a clădirii administrative nr. cadastral 9622210.310.04 cu suprafaţa de 130,2 m.p., situată în sat.
Congaz, str. Lenin, 157. La 31 ianuarie 2011, Consiliul sătesc Congaz , r-nul Comrat în baza cererii lui Denis Buzadji, prin care ultimul a solicitat repartizarea unui lot de teren pentru construirea casei individuale pe terenul situat în s. Congaz, str. Lenin, a adoptat decizia nr. 30.16.29, în conformitate cu care sa decis: p.l – formarea planului cadastral al terenului cu suprafaţa de 0, 10 ha din contul terenului cu cod cadastral 9622210310; p.2 – a alocat terenul nou format cu suprafaţa de 0,10 ha în proprietate lui Buzadji Denis, pentru construirea unei case individuale şi p.3 – a atribuit terenului nou format adresa poştală str. Ceapaiev 10 „A”.
La 11 noiembrie 2011, Consiliul sătesc Congaz a adoptat decizia nr. 5.8 , în baza căreia s-a hotărît: p.1 – a anula decizia consiliului sătesc Congaz nr.03 iunie 2011 ca ilegală; p.2 – primarului s. Congaz a lua măsuri pentru stabilirea preţului de chirie pentru SRL „Smereca Lux” în mărime de 2%, în conformitate cu legislaţia în vigoare; p.3 – a forma 4 (patru) planuri cadastrale pentru terenurile de pămînt: pentru construcţiile Elenei Statova cu suprafaţa de 0,1772 ha în str. Lenin 157 „A”; pentru construcţiile lui Terzi Mihail cu suprafaţa de 0,1772 ha, str.Lenin 157; pentru încăperile depozitului şi şopronul fostei fabrici de cherestea a Elenei Statov cu suprafaţa 0,05 ha, str.Lenin 157; pentru construcţia casei individuale lui Buzadji Denis 0,10 ha în str. Ciapaiev 10 „A” din contul terenului de pămînt cu suprafaţa 0,5044 ha , codul cadastral 0622210310, situat în str. Lenin ,157 şi p.4 a înregistra terenurile de pămînt: din str. Lenin 157 cu suprafaţa de 0,1772 ha; din str. Lenin 157 „A” cu suprafaţa de 0,1772 ha; din str. Lenin 1 57 cu suprafaţa de 0,05 ha după primăria s. Congaz.
La 23 decembrie 2011, Consiliul sătesc Congaz Comrat a adoptat decizia nr. 6.12.7, prin care sa decis: p.1. decizia Consiliului s. Congaz nr. 30.16.29 din 31 ianuarie 2011 şi nr. 5.8 din 11 noiembrie 2011 a lăsa în vigoare; p.2.
a forma 5 planuri cadastrale de terenuri, ţinând cont de trecerea spre fabrica de cherestea: trecerea - 0, 012 ha, pentru construcţiile Elenei Statov cu suprafaţa de 0,1712 ha pe str. Lenin, 157 „A”; pentru construcţiile lui Terzi Mihail, cu suprafaţă de 0,1712 ha, pe str. Lenin, 157; pentru încăperile depozitului şi şopronul fostei cherestea a Elenei Statov cu suprafaţa 0,05 ha, str. Lenin 157; pentru construcţia casei individuale lui Buzadji Denis 0,10 ha în str. Ciapaiev 10 „A” din contul terenului de pămînt cu suprafaţa 0,5044 ha , codul cadastral 06222103 10, situat în str. Lenin , 157 şi p.3 a înregistra terenurile de pămînt: din str.Lenin 157 cu suprafaţa de 0,1712 ha; din str. Lenin 157 „A” cu suprafaţa de 0,1712 ha; din str. Lenin 157 cu suprafaţa de 0,05 ha; trecerea spre fabrica de cherestea din str. Lenin 157 cu suprafaţa de 0,012ha.
Potrivit art. 3 al Legii cu privire la formarea bunurilor imobile nr.354 din 28 octombrie 2004, formarea bunului imobil se iniţiază de către: a) proprietarul lui, inclusiv statul sau unitatea administrativ-teritorială, prin intermediul autorităţilor împuternicite cu administrarea bunului; b) titularii de drepturi reale şi de alte drepturi patrimoniale (gestiune economică, arendă etc.), cu acordul proprietarului; c) instanţa de judecată, executorii judecătoreşti şi organele fiscale, în cazurile prevăzute de prezenta lege.
Concomitent, art. 4 al legii sus menţionate, lista exhaustivă a scopurilor pentru care bunul imobil se poate forma, şi anume: în orice scop care nu contravine legislaţiei, inclusiv în scopul: a) transmiterii terenurilor în proprietate sau folosinţă persoanelor fizice sau juridice, în condiţiile legii; b) efectuării de tranzacţii cu bunuri imobile; c) dezvoltării terenului, prin construirea sau reconstruirea clădirilor şi altor lucrări amplasate pe el; d) împărţirii bunului imobil proprietate comună; e) atribuirii în natură fondatorului a cotei lui din patrimoniul persoanei juridice; f) schimbului de terenuri, inclusiv în scopul amplasării lor compacte; g) separării sau comasării bunurilor imobile în legătură cu reorganizarea sau cu desfiinţarea persoanei juridice; h) vînzării la licitaţie a unei porţiuni din teren şi/sau a unei părţi din construcţie care intră în masa debitoare a întreprinderii insolvabile, sau a unei porţiuni din teren şi/sau a unei părţi din construcţie a persoanei fizice sau juridice al cărei patrimoniu a fost sechestrat şi/sau se comercializează pentru stingerea datoriilor la plăţile obligatorii.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinînd materialele cauzei constată că instanţa de apel de fapt a reiterat concluzia primei instanţe, invocând că la emiterea deciziilor contestate Consiliul s. Congaz a depăşit împuternicirile stabilite prin lege, şi că de fapt acesta nu avea împuterniciri de formare a bunurilor imobile, tot odată concluzionînd că deciziile menţionate au fost emise contrar prevederilor art. 7 al Legii cu privire la formarea bunurilor imobile nr.354 din 28 octombrie 2004. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că concluzia instanţei de apel este una eronată, fiind incorect aplicată legea materială care guvernează raportul juridic litigios.
Prin actele cauzei se atestă că toate imobilele ca aparţin cu drept de proprietate Elenei Statov şi Terzi Mihail, cît şi lotul de pămînt cu suprafaţa de 0,10 ha, care i-a fost repartizat lui Denis Buzadji, în proprietate pentru construirea casei individuale, se află pe terenul cu nr. cadastral 9622210310, suprafaţa de 0,5044 ha, de pe str. Lenin, 157, fosta brigada de construire, care aparţine unităţii teritorial administrative a s. Congaz, r-nul Comrat. În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că este eronată concluzia instanţelor de judecată că formarea planurilor cadastrale pentru terenurile la pct.1 din decizia nr.30.16.29 din 31 ianuarie 2011, p. 3 din decizia nr.5.8 din 11 noiembrie 20111 şi p.2 decizia nr.6.12.7 din 23 decembrie 2011 a Consiliului s. Congaz, r-nul Comrat, nu ţine de competenţa Consiliului.
Art. 5 alin. (1) al Legii cu privire la formarea bunurilor imobile nr.354 din 28 octombrie 2004, prevede că lucrările de formare a bunurilor imobile sînt executate de oficiile cadastrale teritoriale, de întreprinderi de stat sau întreprinderi private, care dispun de ingineri cadastrali, certificaţi la Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, iar modul şi condiţiile de certificare sînt stabilite de Guvern. Prin prevederea enunţată se are în vedere că executantul lucrărilor cadastrale sînt oficiile cadastrale teritoriale şi alte organe, inclusiv întreprinderi private, dar nu că acestea au atribuţii cu privire la formarea bunurilor imobile. Potrivit prevederilor art. 3 al aceleaşi legi, formarea bunului imobil se iniţiază de către, proprietarul lui sau unitatea administrativ-teritorială, în scopurile prevăzute de art. 4 al legii menţionate, cu executarea ulterioară de către oficiile cadastrale a lucrărilor cadastrale.
Prin urmare, formarea bunului imobil şi lucrările de formare a bunurilor imobile sunt două noţiuni şi acţiuni distincte şi sunt efectuate de diferite organe competente. Mai mult ca atît, potrivit art. 10 alin.(1) şi (2) al Legii cu privire la formarea bunurilor imobile nr.354 din 28 octombrie 2004, separarea este o modalitate de formare a unui bun imobil independent prin desprinderea unei părţi din bunul imobil înregistrat. Înregistrarea bunului imobil format prin separare şi a drepturilor asupra lui se face în temeiul actului ce confirmă drepturile asupra bunului imobil iniţial, al deciziei de formare a bunului imobil şi al planului cadastral sau geometric al bunului imobil. Acestor aspecte instanţa de apel cît şi prima instanţă nu au dat nici o apreciere, iar soluţia dată de instanţa de apel este necorespunzătoare actelor cauzei fiind eronat aplicată legea materială şi nu răspunde tuturor argumentelor apelului, de aceea aceasta nu poate fi menţinută.
Conform art.239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţa de judecată. Mai mult ca atît, ea trebuie să corespundă tuturor normelor de drept şi să răspundă în mod sigur şi expres la toate cererile şi obiecţiile formulate de părţi, să fie concretă, certă, şi necondiţională.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere, că nu au fost constatate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi eronat a fost aplicată legea materială care guvernează raportul juridic litigios şi deoarece eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel, avînd în vedere faptul că apelul are caracter devolutiv, iar instanţa de apel prelungeşte examinarea cauzei şi are posibilitate de a corecta toate erorile, dacă se depistează, comise de prima instanţă.
La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează a ţine cont de cele menţionate, de a stabili cu certitudine toate circumstanţele litigiului, de a aprecia obiectiv toate argumentele părţilor, de a le aprecia obiectiv, de a crea condiţii obiective şi reale participanţilor la proces pentru realizarea drepturilor sale procedurale şi în baza probelor pertinente administrate, raportate la legea materială ce guvernează raportul juridic litigios, să emită o hotărîre legală şi întemeiată. Dat fiind faptul că la rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Comrat este imposibilă formarea unui alt complet de judecători în vederea examinări cauzei, pricina urmează a fi restituită spre rejudecare la Curtea de Apel Cahul.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Denis Buzadji. Se casează integral decizia Curţii de Apel Comrat din 05 februarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolae Statov şi Elena Statova împotriva Consiliului s. Congaz, raionul Comrat şi Primăriei s. Congaz, intervenienţi accesorii Mihail Terzi, Denis Buzadji, societatea cu răspundere limitată „ Smereca Lux” cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Cahul. Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedintele şedinţei Iulia Sîrcu Judecătorul Judecătorii Vera Macinskaia Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Nicolae Clima