2rac-502/13 — Încasarea prejudiciului material

dosarul nr. 2rac-502/13 prima instanţă: E. Silivestru instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, S. Arnaut ÎNCHEIERE 25 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Valentina Clevadî şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de către întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni împotriva întreprinderii municipale „Parcul Urban de Autobuse” cu privire la încasarea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni, c o n s t a t ă La 01 octombrie 2012, întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni a depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii municipale „Parcul Urban de Autobuse” cu privire la încasarea prejudiciului material.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 03 octombrie 2010 a încheiat cu Ion Costişanu contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule seria AK nr. 0075996. Ulterior, la 15 decembrie 2010 în localitatea Bâc, mun. Chişinău s-a produs un accident rutier, în rezultatul căruia a fost deteriorat autocarul „LIAZ" cu numărul de înmatriculare C NJ 708, care aparţine întreprinderii municipale „Parcul Urban de Autobuse”. 1 Astfel, prin decizia Serviciul poliţie rutiere Comisariatul general de poliţie culpabil în producerea accidentului a fost recunoscut Ion Costişanu, care ulterior împreună cu reprezentantul întreprinderii municipale „Parcul Urban de Autobuse” s-au adresat către companie, unde a fost iniţiat dosarul de daune.

Ţinînd cont de faptul că, la 14 noiembrie 2011 au recepţionat din partea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare scrisoarea nr.04-4231 din 08 noiembrie 2011, prin care erau impuşi că în termen de 10 zile să achite despăgubirea de asigurare faţă de întreprinderea municipală „Parcul Urban de Autobuse”, astfel, în aceiaşi zi au virat la contul ultimei suma de 3 451,60 lei. Ulterior, prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 22 decembrie 2011 s-a admis acţiunea întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni împotriva lui Costişanu Ion privind declararea nulităţii contractului de asigurare. Astfel, la 31 mai 2012, prin notificarea nr.436 s-au adresat pîrîtului cu solicitarea de a restitui integral despăgubirea de asigurare, însă nu au primit nici un răspuns.

Cere, reclamantul, încasarea de la întreprinderea municipală „Parcul Urban de Autobuse” în folosul său suma de 3 451,60 lei cu titlu de prejudiciu material şi cheltuielile de judecată în sumă de 270 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 15 martie 2013 s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2013, apelul declarat de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni a fost respins. La 06 august 2013, întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, solicitînd casarea hotărîrilor contestate, cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie admisă integral acţiunea.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele pricinii se atestă faptul că Curtea de Apel a expediat în adresa participanţilor la proces copia deciziei la 13 iunie 2013 (f.d.62). Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, dat fiind faptul că potrivit plicului anexat de către recurent, copia deciziei instanţei de apel a recepţionat-o la 14 iunie 2013 (f.d.77). Recurentul, în motivarea recursului a invocat că, instanţele ierarhic inferioare au aplicat o lege care nu urma a fi aplicată, precum şi au interpretat-o eronat.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea 2 despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 19 august 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa întreprinderii municipale „Parcul Urban de Autobuse” cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.

La 18 septembrie 2013 întreprinderea municipală „Parcul Urban de Autobuse” prin referinţa depusă, a solicitat ca recursul depus de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni să fie declarat inadmisibil. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în cererile de recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Colegiul menţionează că, întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care 3 o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele menţionate în cererile de recurs sînt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări „Transelit” societate pe acţiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî Tatiana Vieru 4