Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-32114/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 septembrie 2013
Părțile
Elina Mariana, Elina iana vs CCL nr. 231
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-32114/13 — Obligarea inlăturării viciilor admise în construcţie

prima instanţă S. Papuha dosarul nr.2ra-3214/13 instanţa de apel A. Minciuna V. Pruteanu A. Nogai ÎNCHEIERE 19 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Iana Elina şi Mariana Elina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Marianei Elina şi Ianei Elina împotriva Cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 231 cu privire la înlăturarea viciilor admise în construcţie, repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de către Cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 231, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 02 aprilie 2012 şi emisă o nouă hotărâre de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă: La 25 mai 2011, Mariana Elina şi Iana Elina au depus o cerere de chemare în judecată împotriva Cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 231 cu privire la înlăturarea viciilor admise în construcţie, repararea prejudiciului material şi moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantele Mariana Elina şi Iana Elina au indicat că sunt coproprietare a apartamentului nr. 40 scara 3 din blocul nr. 48 din str. Petru Rareş, mun. Chişinău ce se află în gestiunea Cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 231. Reieşind din faptul că apartamentul respectiv se află la etajul 1, au observat umiditate în el şi sistematic apartamentul este inundat. Adresîndu-se la specialişti SA „Apă-Canal” pentru soluţionarea acestei situaţii, i s-a explicat că inundaţiile au loc din motivul greşelii admise la construcţia blocului respectiv şi anume ţeava de evacuare a deşeurilor ce se află sub apartamentul reclamantelor a fost instalată greşit şi nu permite evacuarea deşeurilor, astfel încât periodic se blochează, generând inundaţii.

Mai indică că s-au adresat pârâtului pentru soluţionarea problemei respective pe cale amiabilă şi au solicitat de a înlătura viciile respective, însă fără succes. Ca rezultat, al inundaţiilor sistematice i-a fost deteriorată mobila din apartament, lucrurile personale, pardoseala, apartamentul fiind la momentul de faţă în stare nelocuibilă. 1 Prin urmare, solicită Mariana Elina şi Iana Elina obligarea Cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 231 de a efectua reproiectarea amplasării ţevilor de evacuare a deşeurilor menagere şi de a înlătura viciile admise în construcţie pentru scara 3 din blocul nr. 48 din str. Petru Rareş, mun. Chişinău şi repararea prejudiciului material în mărime de 11900 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 02 aprilie 2012 acţiunea a fost admisă integral. A fost obligată Cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 231 de a efectua reproiectarea amplasării ţevilor de evacuare a deşeurilor menagere şi amplasarea acestora conform normelor tehnice în construcţie şi de a înlătura viciile admise în construcţie pentru scara 3 din blocul nr. 48 din str. Petru Rareş, mun. Chişinău, întru evitarea inundaţiilor în apartamentul nr. 40 din str. Petru Rareş 48, mun. Chişinău. A fost încasat de la Cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 231 în beneficiul Marianei Elina şi Ianei Elina 1190 lei în vederea reparării prejudiciului material cauzat şi 1000 lei cheltuieli pentru asistenţa juridică, în total suma de 12000 lei.

A fost încasat de la Cooperativa de Construcţie a locuinţelor nr. 231 suma de 457 lei în calitatea de taxă de stat. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23 august 2012 a fost corectată greşeala de calcul omisă în dispozitivul hotărârii judecătoreşti din 02 aprilie 2012 după cum urmează: în locul cifrei 12000 lei se va citi 12900 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012 a fost admis apelul declarat de către Cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 231, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre de respingere integrală a acţiunii. La 16 iulie 2013 Iana Elina şi suplimentar la 04 septembrie 2013 Mariana Elina au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărârii primei instanţe, pe care o consideră întemeiată şi legală.

În motivarea recursului, Iana Elina şi Mariana Elina au indicat că instanţa de apel la emiterea deciziei a aplicat eronat normele de drept material, nu au ţinut cont de pretenţiile înaintate prin acţiune, nu a constat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele pricinii. Mai indică că instanţa de apel a examinat pricina în absenţa lor si a reprezentantului lor, încălcându-le astfel dreptul la apărare. De asemenea instanţa de apel a dat o apreciere greşită Raportului de expertiză nr. 025 din 17 februarie 212, prin care se dovedeşte că vinovat de starea apartamentului lor este intimatul CCL nr. 231. Prin referinţa din 16 septembrie 2013, CCL nr. 231 a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

2 Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Iana Elina şi Mariana Elina nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul Ianei Elina şi Mariana Elina ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul Ianei Elina şi Marianei Elina se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.