- Dosarul nr.
- 2ra-144/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 ianuarie 2014
- Părțile
- Osoianu Gheorghii, Suetnov Mihail, Sudacov Efim şi Slughina Glaina vs CCL 304
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-144/14 — Recunoaşterea nulităţii adunărilor generale, hotărârilor adoptate, parte componentă a proceselor-verbale întocmite la adunările respective, obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a efectua modificările necesare în Registrul de stat al persoanelor juridice, încasarea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: A. Danilov dosarul nr.2ra-144 /14 instanţa de apel: Iu. Cotruţă, E. Clim, E. Fistican ÎNCHEIERE 22 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Vera Macinskaia şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Petruşca Sergiu în interesele lui Sudacov Efim, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Osoianu Gheorghii, Suetnov Mihail, Sudacov Efim şi Slughina Galina împotriva cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 cu privire la recunoaşterea nulităţii adunărilor generale, hotărârilor adoptate, parte componentă a proceselor-verbale întocmite la adunările respective, obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a efectua modificările necesare în Registrul de stat al persoanelor juridice, încasarea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013, prin care s-a respins apelul declarat de Sudacov Efim, s-a admis apelul declarat de cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 304, s-a casat parţial hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 30 iunie 2011 şi s-a emis în partea dată o hotărâre nouă de respingere a acţiunii c o n s t a t ă La 01 iulie 2009 Osoianu Gheorghii, Suetnov Mihail, Sudacov Efim şi Slughina Galina au depus cerere de chemare în judecată împotriva cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 cu privire la recunoaşterea nulităţii adunării generale din 03 octombrie 2008, hotărârii adoptate, parte componentă a procesului-verbal întocmit la adunarea respectivă, obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a efectua modificările necesare în Registrul de stat al persoanelor juridice, încasarea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii Osoianu Gheorghii, Suetnov Mihail, Sudacov Efim şi Slughina Galina au indicat că la 03 noiembrie 2008 câţiva locatari ai blocului locativ din str. Ion Creangă 20/4 mun.
Chişinău în lipsa împuternicirilor au petrecut adunarea generală a membrilor cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304, în ordinea de zi a căreia a fost stabilită alegerea preşedintelui cooperativei. În procesul-verbal al adunării generale s-a indicat că cooperativa este formată din 14 membri, pe când în realitate doar 4 persoane intră componenţa acesteia, restul fiind excluşi în legătură cu înstrăinarea imobilelor şi neachitarea cotelor de participare. În procesul-verbal s-a menţionat că la adunare au participat A. Beţişor, N. Iordan, Iu. Şapa, M. Strugac, C. Trofimov, A. Ţîganenco, V. Beliciuc şi V. Chetruşca persoane care nu sunt membri ai cooperativei. 1 Participanţii la adunare au încheiat cu cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 304 contracte de investiţii la construcţia apartamentelor pe cote-părţi, dar nu pot fi consideraţi membri ai acesteia.
În procesul-verbal al adunării lipsesc semnăturile celor prezenţi şi sigiliul cooperativei. Adunarea a fost organizată şi desfăşurată ilegal, contrar art. 5 a Statutului cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304. La adunarea din 03 noiembrie 2008 preşedinte a fost ales Beţişor Alexandru, care nu este membru al cooperativei şi nu deţine imobil. Cer reclamanţii Osoianu Gheorghii, Suetnov Mihail, Sudacov Efim şi Slughina Galina recunoaşterea nulităţii adunării cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 din 03 noiembrie 2008, hotărârii adoptate, parte componentă a procesului-verbal întocmit la adunarea respectivă, obligarea Camerei Înregistrării de Stat să introducă modificările de rigoare în Registrul de stat al persoanelor juridice, restabilirea în funcţie de preşedinte a Cooperativei pe Sudacov Efim, încasarea prejudiciului moral în mărime de 90000 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată.
La 22 martie 2010 Osoianu Gheorghii şi Sudacov Efim au depus cerere de chemare în judecată împotriva cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 cu privire la recunoaşterea nulităţii adunării generale din 23 septembrie 2009, hotărârii adoptate, parte componentă a procesului-verbal întocmit la adunarea respectivă, obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a efectua modificările necesare în Registrul de Stat al persoanelor juridice, încasarea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii Osoianu Gheorghii şi Sudacov Efim au invocat că la 23 septembrie 2009 a fost petrecută adunarea membrilor cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304. La adunare au participat E. Rîbalco, V. Scorpan, T. Anton, C. Trofimov, V. Beliciuc, P. Becciv, Iu.
Şapa, A. Beţişor, A. Şavga, A. Ţîganenco, N. Iordan, persoane care nu sunt membri ai cooperativei şi Gh. Osoianu, M. Suetnov, G. Slughina care sunt membri ai acesteia. Beţişor Al., Iordan N., Şapa Iu., Strugac M., Ţîganenco A. au încheiat cu cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 304 contracte de investiţie la construcţia apartamentelor pe cote-părţi, dar nu sunt membri ai acesteia. Adunarea respectivă nu a fost deliberativă, deoarece au participat doar doi membri a cooperativei, deşi conform Statutului adunarea este deliberativă la participarea a 2/3 din membri. Realegerea preşedintelui, a membrilor cârmuirii, a comisiei de cenzori se adoptă cu ¾ din numărul de voturi. Gheorghii Osoianu şi Mihail Suetnov au votat împotriva alegerii lui Ţîganenco Anatolie, Beţişor Alexandru şi Beliciuc Vitalie în organele de conducere a cooperativei.
Cer reclamanţii Osoianu Gheorghii şi Sudacov Efim recunoaşterea nulităţii adunării generale a cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 din 23 septembrie 2009, recunoaşterea nulităţii procesului-verbal şi a hotărârii adoptate la adunarea respectivă, obligarea Camerei Înregistrării de Stat să introducă modificările necesare în Registrul de stat al persoanelor juridice, încasarea prejudiciului moral în mărime de 120000 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 07 mai 2010 s-a conexat într-un singur proces pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă 2 de Osoianu Gheorghii, Suetnov Mihail, Sudacov Efim şi Slughina Galina împotriva cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 cu privire la recunoaşterea nulităţii adunării generale din 03 noiembrie 2008, hotărârii adoptate, parte componentă a procesului-verbal întocmit la adunarea respectivă, obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a efectua modificările necesare în Registrul de stat al persoanelor juridice, încasarea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată cu cererea de chemare în judecată depusă Osoianu Gheorghii şi Sudacov Efim împotriva cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 cu privire la recunoaşterea nulităţii adunării generale din 23 septembrie 2009, hotărârii adoptate, parte componentă a procesului-verbal întocmit la adunarea respectivă, obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a efectua modificările necesare în Registrul de stat al persoanelor juridice, încasarea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 iunie 2011 s-a admis parţial acţiunea lui Osoianu Gheorghii, Suetnov Mihail, Sudacov Efim şi Slughina Galina. S-au declarat nule adunările generale ale membrilor cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 din 03 noiembrie 2008 şi 23 septembrie 2009 şi a hotărârilor acestora, parte componentă a proceselor-verbale din aceste date. S-a încasat de la cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 304 în beneficiul lui Sudacov Efim cheltuieli de judecată în mărime de 5000 lei. Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 25 aprilie 2012 a respins apelul declarat de Sudacov Efim. A admis apelul declarat de cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 304. A casat hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 30 iunie 2011 şi a emis o nouă hotărâre de respingere a acţiunii. A încasat din contul lui Osoianu Gheorghii, Suetnov Mihail, Sudacov Efim şi Slughina Galina în beneficiul cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La 04 iulie 2012 avocatul Chetruşca Viorel a declarat recurs în interesele cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2012. Prin mandatul din 12 martie 2012 avocatul Curmeli Vladimir a fost împuternicit de Osoianu Gheorghii şi Suetnov Mihail să le reprezinte interesele în instanţa de judecată.
La 09 august 2012 Sudacov Efim şi avocatul Curmeli Vladimir în interesele lui Osoianu Gheorghii şi Suetnov Mihail au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2012. Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 20 februarie 2013 a admis recursurile declarate de cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 304, Sudacov Efim, Osoianu Gheorghii şi Suetnov Mihail, a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2012 şi a trimis pricina la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău în alt complet de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 s-a respins apelul declarat de Sudacov Efim. S-a admis apelul declarat de cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 304 S-a casat parţial hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 30 iunie 2011 şi s-a emis o nouă hotărâre de respingere a acţiunii. În rest hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 iunie 2011 s-a menţinut. 3 S-a respins cererea cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată. Prin mandatul din 07 octombrie 2013 avocatul Petruşca Sergiu a fost împuternicit de Sudacov Efim să-i reprezinte interesele în instanţele de judecată cu dreptul de a semna şi depune cererea de recurs. La 08 octombrie 2013 avocatul Petruşca Sergiu a declarat recurs în interesele lui Sudacov Efim împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 şi a hotărârii Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 30 iunie 2011 în partea respingerii pretenţiei de încasare a prejudiciului moral, emiterea în partea dată a unei noi hotărâri de admitere a pretenţiilor, prin care să fie dispusă încasarea din contul cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 prejudiciul moral în mărime de 120000 lei, în rest hotărârea de menţinut şi compensarea cheltuielilor de judecată pentru examinarea apelului în mărime de 75 lei, pentru examinarea recursului în mărime de 100 lei şi cheltuieli de asistenţă juridică în mărime de 1000 lei. În motivarea cererii de recurs avocatul Petruşca Sergiu a invocat că adunările generale ale membrilor cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 din 03 noiembrie 2008 şi 23 septembrie 2009 au fost petrecute contrar normelor de drept în lipsa membrilor cooperativei şi cvorumului necesar.
Conform datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice, la 03 noiembrie 2008 membrii ai cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304 erau Osoianu Gheorghii, Suetnov Mihail, Slughina Galina şi Sudacov Efim. Cooperativa de construcţie a locuinţelor nr. 304 nu a prezentat probe ce ar confirma statutul de membri a celor prezenţi la adunările contestate inclusiv şi a lui Beţişor Alexandru. Instanţa de apel a ignorat că adunările contestate au fost desfăşurate în lipsa cvorumului necesar prevăzut de Statutului cooperativei. La 11 noiembrie 2013 avocatul Petruşca Sergiu a depus recurs suplimentar, prin care a invocat că decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2010 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 noiembrie 2010, la care face trimitere instanţa de apel, au fost emise pe marginea pricinii la cererea de chemare în judecată depusă de A. Beţişor, A. Ţiganenco, N. Iordan, V. Beliciuc, C. Trofimova, A. Şavga.
M. Strugac şi Iu. Ţeapă împotriva Camerei Înregistrării de Stat, dar nu între Osoianu Gheorghii, Slughina Galina, Suetnov Mihail şi Sudacov Efim împotriva cooperativei de construcţie a locuinţelor nr. 304. Referirea instanţei de apel la prevederile art. 123 alin. (2) Codul de procedură civilă este neîntemeiată. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de avocatul Petruşca Sergiu în interesele lui Sudacov Efim în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de 4 contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.
Avocatul Petruşca Sergiu în interesele lui Sudacov Efim în cererile de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărâre legală, iar argumentele invocate de avocatul Petruşca Sergiu în interesele lui Sudacov Efim în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de avocatul Petruşca Sergiu în interesele lui Sudacov Efim se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: /semnătura/ Ala Cobăneanu Judecătorii: /semnătura/ Vera Macinskaia /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Sveatoslav Moldovan 5