- Dosarul nr.
- 2ra-2824/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 septembrie 2013
- Părțile
- Alexandru Rusu vs Mihail Cemîrtan
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2824/13 — Repararea prejudiciului material
dosarul nr. 2ra-2824/13 prima instanţă: G.Bivol instanţa de apel: N.Budăi, N.Cernat, A.Pahopol ÎNCHEIERE 19 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Nicolae Clima studiind cererea de recurs depusă de către Alexandru Rusu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Rusu împotriva lui Mihail Cemîrtan cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Alexandru Rusu şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 01 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 27 octombrie 2011, Alexandru Rusu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Mihail Cemîrtan cu privire la repararea prejudiciului material. În motivarea acţiunii reclamantul Alexandru Rusu a indicat că la data de 14 iulie 2010 împreună cu Mihail Cemîrtan au primit în posesiune (proprietate) un teren situat în mun. Chişinău, str. V. Cupcea 2, fiind coproprietari în cotele părţi egale a locuinţei amplasate pe acest teren. Susţine reclamantul că până la momentul privatizării pământului şi a dării în exploatare a casei nu a locuit la adresa dată. La finisarea tuturor procedurilor a trecut cu familia cu traiul în imobilul său.
În acelaşi timp vecinul său Mihail Cemîrtan se ocupa cu creşterea găinilor. Invocă reclamantul că de nenumărate ori s-a adresat către pîrît, atât verbal, cât şi în formă scrisă, în privinţa mutării coteţului de găini de la ferestrele sale, deoarece întreţinerea acestuia contrazice normelor sanitare, însă au rămas ignorate. Situaţia antisanitară lângă ferestrele sale împiedica locuirii sale permanente. Tot odată, a scris o plângere către Serviciul Sanitar Veterinar pentru ca acest organ să întreprindă măsurile corespunzătoare şi să contribuie la soluţionarea rapidă a acestei probleme, unde l-au asigurat că au avut o discuţie cu pîrîtul şi el a fost familiarizat cu hotărârea Consiliului Municipal privind normele de întreţinere a animalelor şi a păsărilor în municipiul Chişinău, de asemenea l-au obligat să mute coteţul de găini.
Astfel, în calitate de proprietar nu a putut locui în imobilul ce-i aparţine, fiind nevoit să treacă la în apartamentul închiriat pentru a nu expune familia riscului de diverse boli, purtători ai cărora sunt inclusiv şi găinile pe care pârâtul le întreţinea în imediata apropiere de fereastra sa. Mai mult ca atît, umezeala şi mirosurile tipice care dominau în coteţul acestuia puneau sub pericol sănătatea copiilor săi micuţi. Numai după ce la 7 octombrie 2011 organele Serviciului Sanitar Veterinar au efectuat dezinfectarea coteţului de găini şi a teritoriului adiacent, a putut trece liniştit în imobilul său legal. Tot odată, închirierea apartamentului a dus la cheltuieli neprevăzute, apărute în urma imposibilităţii de a locui în casa sa.
Cere reclamantul Alexandru Russu repararea prejudiciului material în sumă de 20289,60 lei, ce constituie paguba materială ca urmare a achitării locaţiunii pentru perioada lunilor mai, iunie, iulie anului 2011, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru din 01 noiembrie 2012, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2013, apelul declarat Alexandru Rusu a fost respins cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. La 11 iunie 2013, Alexandru Rusu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea deciziei instanţei de apel şi htărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri de admiterea acţiunii.
În motivarea recursului recurentul, Alexandru Rusu a indicat că instanţa de judecată la examinarea pricinii nu au dat o apreciere cuvenită probelor prezentate în cadrul examinării pricinii, prin ce au emis hotărîre neîntemeiată şi ilegală. În special, recurentul a invocat că în cadrul examinării pricinii incontestabil s- a demonstrat că intimatul întreţinea păsări, prin urmare creând impedimente recurentului la domicilierea sa în imobilul care îi aparţine cu drept de proprietate, fapt totalmente ignorat de către instanţele de judecată la examinarea litigiului, prin urmare este justificată solicitarea de a solicita prejudiciul material, adică suma achitată pentru închiriere a altui apartament pe lunile respective.
La data de 08 august 2013, Mihail Cemîrtan, a depus referinţă prin care a solicitat respingerea recursului, invocînd că Rusu Alexandru nicodată nu a locuit în imobil din str. Cupcea, 2, fapt dovedit prin declaraţiile martorilor care au fost audiaţi în şedinţele de judecată, şi în prezent locuieşte pe str. Zelinschi, 37, apr.40, prin urmare, recurentul caută modalitatea de a se îmbogăţi fără justă cauză. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu hotărîrea primei instanţe şi cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Completul reiterează că conform art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă. Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Alexandru Rusu, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art.433 lit. a) CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de către Alexandru Rusu se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Nicolae Clima