- Dosarul nr.
- 2ra-2923/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 septembrie 2013
- Părțile
- Bocancea Lilian împotriva Direcţiei Generale Locativ Comunale şi Amenajare a Primăriei mun. Chişinău
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2923/13 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru
prima instanţă: N. Mazur dosarul nr.2ra-2923/13 instanţa de apel: B. Bîrca, M. Ciugureanu, I. Secrieru ÎNCHEIERE 18 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Tatiana Răducanu şi Sveatoslav Moldovan examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Bocancea Lilian, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bocancea Lilian împotriva Direcţiei Generale Locativ Comunale şi Amenajare a Primăriei mun. Chişinău cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2013, prin care s-a respins apelul declarat de Bocancea Lilian şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 10 decembrie 2012 c o n s t a t ă La 06 noiembrie 2012 Bocancea Lilian a depus la Judecătoria Centru mun. Chişinău cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei Generale Locativ Comunale şi Amenajare a Primăriei mun. Chişinău cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru. În motivarea acţiunii Bocancea Lilian a indicat că la 24 noiembrie 2007 a fost angajat la Direcţia Generală Locativ Comunală şi Amenajare a Primăriei mun. Chişinău în calitate de director al Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17. Prin ordinul nr. 11/228-C din 25 noiembrie 2011 a fost concediat în baza art. 86 alin. (l) lit. p) Codul Muncii.
Consideră că a fost concediat nelegitim, deoarece sentinţa de condamnare a rămas în vigoare, iar concedierea a avut loc pe baza ştirilor privind comiterea a două crime de corupţie publicate în mijloacele de informare în masă. Solicită Bocancea Lilian anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţia de director al Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 şi încasarea salariului pentru lipsa forţată de la serviciu. La 28 noiembrie 2012 Bocancea Lilian a concretizat cerinţele din acţiune, solicitînd şi repunerea în termenul de adresare în judecată. Drept motiv a indicat că despre eliberarea din funcţie a aflat la 23 decembrie 2011. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 10 decembrie 2012 acţiunea a fost respinsă ca fiind tardivă şi neîntemeiată. Prin mandatul din 29 noiembrie 2012 avocatul Cebotari Pavel a fost împuternicit de Bocancea Lilian să-i acorde asistenţă juridică în instanţele de judecată, cu dreptul de a contesta hotărîrea judecătorească, etc. 1 La 09 ianuarie 2013 şi 29 ianuarie 2013 avocatul Cebotari Pavel a depus apel în interesele lui Bocancea Lilian împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 10 decembrie 2012. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2013 apelul a fost respins, iar hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 10 decembrie 2012 menţinută. La 25 iunie 2013 Bocancea Lilian a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2013, solicitînd casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.
În motivarea cererii de recurs Bocancea Lilian a reiterat motivele invocate în cererea de apel. A mai indicat că instanţele de judecată nu au examinat pricina sub toate aspectele aplicînd eronat normele de drept material şi procedural, nu au stabilit şi elucidat pe deplin circumstanţele importante ale pricinii şi nu au apreciat probele administrate în conformitate cu legea. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs pe baza materialelor din dosar, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Bocancea Lilian este inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire la fondul recursului. Bocancea Lilian nu a indicat concret care norme de drept material sau procedural au fost încălcate de către instanţa de apel, iar argumentele din recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii recursului constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale 2 specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că prima instanţă şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material şi procedural, au apreciat probele administrate în conformitate cu art. 130 Codul de procedură civilă şi aplicînd corect normele de drept material şi procedural au emis hotărîri legale, iar argumentele invocate de Bocancea Lilian poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în prevederile art. 432 Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Bocancea Lilian se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă de la data emiterii. Preşedinte, judecătorul /semnătura/ Ala Cobăneanu Judecătorii /semnătura/ Tatiana Răducanu /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 3