Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-2574/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 septembrie 2013
Părțile
Godea Mariana vs Botnari Petru
Pe scurt
Temeiurile şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale

2ra-2574/13 — Încasarea prejudiciului material

prima instanţă: I.Duca dosarul nr. 2ra-2574/2013 instanţa de apel: Iu.Cimpoi, L.Popova, M.Guzun DECIZIE 18 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Petru Botnari, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Marianei Godea împotriva lui Petru Botnari, intervenient accesoriu Asociaţia Proprietarilor de locuinţe Privatizate nr.54/167 cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Petru Botnari şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 07 noiembrie 2012, c o n s t a t ă La 16 august 2011 Mariana Godea a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Petru Botnari, intervenient accesoriu Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr.54/167 cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, este proprietara apartamentului nr.175 din str.P.Zadnipru nr.2/1, mun.Chişinău. Menţionează că la 01 iunie 2011 locuinţa sa a fost inundată de către vecinul său care locuieşte la un nivel mai sus, Petru Botnari. Conform actului întocmit la faţa locului la 01 iunie 2011, semnat de către pîrît şi reprezentanţii APLP nr.54/167 denotă că inundaţia apartamentului 175 s-a produs din cauza că pîrîtul a intervenit la sistemul de termoficare în apartamentul său prin demontarea caloriferelor în scopul înlocuirii lor. Susţine că, lucrările de demontare a caloriferelor pîrîtul le-a demarat în mod arbitrar, fără a se ţine seama de interesele locatarilor vecini, fără a comunica despre intenţiile sale APLP nr.54/167, responsabilă de gestionarea lucrărilor de bloc.

Mai afirmă reclamanta că, din actul de constatare rezultă că în apartamentul ei urmează să fie efectuate lucrări de reparaţie deoarece au fost inundate: odaia mare, bucătăria, antreul, baia şi nodul sanitar. Conform devizului, întocmit de către societatea de specialitate pentru lucrările de remediere ea urmează să plătească suma de 33288,98 lei. Consideră reclamanta că prejudiciul cauzat ei urmează să fie reparat de către pîrît, deoarece a suferit în urma iresponsabilităţii ultimului. Solicită încasarea de la Petru Botnari a prejudiciului cauzat în sumă de 33288,98 lei în urma inundării apartamentului său şi a cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Ciocana mun.Chişinău din 20 decembrie 2011 a fost dispusă efectuarea expertizei în construcţii.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.Chişinău din 07 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2013 a fost respins apelul declarat de către Petru Botnari şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.Chişinău din 07 noiembrie 2012. La 03 iunie 2013 Petru Botnari a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2013, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii la rejudecare în prima instanţă. Recurentul în motivarea recursului a invocat că concluziile primei instanţei, expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

Menţionează că la materialele dosarului este anexat în calitate de probă ce adevereşte dreptul de proprietate a apartamentului doar contractul de vînzare-cumpărare nr.3790 din 20 februarie 2001 unde în calitate de cumpărător figurează Mariana Dandara, pe cînd prejudiciul este încasat în folosul Marianei Godea, o altă persoană, nefiind prezente careva acte care atestă deţinerea dreptului de proprietate sau folosinţă asupra apartamentului de către ultima. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Conform art.1398 alin.(1) Cod Civil, cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune. Conform art.1413 Cod Civil, dacă prejudiciul s-a produs prin faptul că din construcţie a căzut ori a curs ceva, răspunde persoana care are construcţia în posesiune. Materialele cauzei denotă faptul că conform contractului de vînzare-cumpărare nr.3790 din 20 februarie 2001 Mariana Dandara (Godea) este proprietara apartamentului nr.175 din str.P.Zadnipru nr.2/1 mun.Chişinău (f.d.5).

La 01 iunie 2011 a avut loc scurgerea apei din ap.178 care aparţine cu drept de proprietate lui Petru Botmnari şi se află cu un nivel mai sus, în apartamentul 175 ce aparţine Marianei Godea. Conform actului din 01 iunie 2011 întocmit de Comisia APLP nr.54/167 s-a constatat că, în urma inundaţiei apartamentului 175 au fost afectate odaia mare, bucătăria şi coridorul la intrarea în apartament. În odaia mare a fost răzmuiată tencuiala de pe pod, tapetele, lenoliumul de pe podea, în bucătărie podul, tapetele, lenoliumul, coridorul, tencuiala de pe pod, lenoliumul, baia şi viceul fiind afectate parţial.În toate odăile cablul de lumină electrică a fost deteriorat parţial.Mobila din coridor este deteriorată şi a apărut parţial mucegai.

Inundaţia s-a produs din cauza demontării caloriferelor fără înştiinţarea gestionarului fondului locativ (f.d.6). Totodată prin Raportul de expertiză nr.416 din 21 februarie 2012 s-a determinat faptul că în urma inundaţiei, ap.175 a suferit deteriorări, iar pentru reparaţia acestuia este necesară suma de 32942 lei (f.d.36-44). Astfel reieşind din cele menţionate instanţa de recurs conchide că instanţele inferioare corect au ajuns la concluzia că Maria Godea a suferit un prejudiciu material în sumă de 32942 lei, în urma inundării ap.175, prejudiciu care conform art.1413 Cod Civil, urmează a fi reparat de către Petru Botnari. Mai mult ca atît, este întemeiată şi concluzia instanţelor de judecată cu referire la faptul că partea care a pierdut procesul adică Petru Botnari urmează să achite Mariei Godea care a avut cîştig de cauză toate cheltuielile de judecată.

Nu pot fi reţinute argumentele recurentului precum că apartamentul nr.175 din str.P.Zadnipru 2/1 mun.Chişinău aparţine cu drept de proprietate conform contractului de vînzare-cumpărare nr.3790 din 20 februarie 2001 Marianei Dandara şi nu Marianei Godea care nu a prezentat careva acte confirmatoare în acest sens, deoarece conform certificatul de căsătorie eliberat la 27 octombrie 2001 Mariana Dandara a luat numele de familie a soţului Godea (f.d.23). Examinînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţa de apel a examinat pricina în conformitate cu normele de drept procedural în vigoare, respectînd principiul disponibilităţii şi egalităţii părţilor în proces.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. art. 444, art. 445 alin.(1) lit.a), 445 alin.(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Petru Botnari. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Godea împotriva lui Petru Botnari, intervenient accesoriu Asociaţia Proprietarilor de locuinţe Privatizate nr.54/167 cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.