- Dosarul nr.
- 2ra-2014/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 septembrie 2013
- Părțile
- Murzac Nina vs Ministerul Finanţelor
- Pe scurt
- Repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti
2ra-2014/13 — Repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică
prima instanţă: O.Melniciuc dosarul nr.2ra-2014/13 instanţa de apel: B.Bîrca, M.Moraru, M.Ciugureanu DECIZIE 18 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Tamara Chişcă-Doneva Nicolae Clima, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Murzac Nina prin intermediul reprezentantului Furnică Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Murzac Nina împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova privind repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2013 prin care s-au admis apelurile depuse de Murzac Nina şi Ministerul Finanţelor, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 13 noiembrie 2012 şi s-a emis o nouă hotărîre de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă La 03 august 2012 Murzac Nina s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova privind repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 15.09.2011 Agenţia Ecologică Chişinău a emis hotărîrea nr. 01106453 prin care a fost recunoscută vinovată de comiterea contravenţiei prevăzute de art.122 alin. (1) Cod contravenţional. La 19 septembrie 2011, în temeiul art. 384 alin. (2) lit. k) Cod contravenţional, a depus o contestaţie, care prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 21 mai 2012 a fost admisă şi anulat procesul-verbal cu privire la contravenţie nr. MAI01106453 din 24.08.2011 şi hotărîrea Agenţiei Ecologice Chişinău nr. 01106453 din 15.09.2011, cu încetarea procesului contravenţional în baza art.122 alin. (1) Cod contravenţional, pe motivul lipsei faptei contravenţiei în acţiunile ei. Consideră reclamanta, că prin atragerea ilegală la răspundere contravenţională, în temeiul art. 1405 Cod civil şi Legii nr. 1545 din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, 1 ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, statul urmează să repare prejudiciul pentru acţiunile ilicite a agenţilor acestuia.
Cere reclamanta, a încasa în beneficiul ei din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor ca rezultat al tragerii ilegale la răspundere penală prejudiciul moral în mărime de 20 000 lei şi cheltuielile de judecată legate de acordarea asistenţei juridice în mărime de 2500 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 13 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, fiind încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul Ninei Murzac prejudiciul moral în mărime de 400 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 1000 lei. Hotărîrea primei instanţe a fost contestată cu apel de către ambele părţi. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2013 s-au admis apelurile depuse de Murzac Nina şi Ministerul Finanţelor, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 13 noiembrie 2012 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă. La 16 aprilie 2013 Murzac Nina prin intermediul reprezentantului Furnică Victor a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a invocat că hotărîrile instanţelor de judecată sunt neîntemeiate şi ilegale deoarece au fost emise cu aplicarea şi interpretarea eronată a normelor de drept material. Indică că, instanţa de judecată neîntemeiat a respins acţiunea pe motiv că dreptul la repararea prejudiciului în temeiul Legii 1545 din 25.02.1998 apare în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare, iar sentinţa de achitare poate fi adoptată doar în urma examinării de către instanţa de judecată a unei cauze penale.
În acest sens, consideră eronată concluzia instanţei, deoarece hotărîrea judecătorească privind încetarea procesului contravenţional în conformitate cu art. 461 din Codul contravenţional echivalează cu o sentinţă de achitare. De asemenea consideră neîntemeiată soluţia instanţei de judecată privind respingerea cerinţei de încasare a cheltuielilor de asistenţă juridică, deoarece în temeiul art. 7 lit. e) al Legii menţionate, persoanei fizice şi juridice i se compensează sau i se restituie sumele plătite de ea pentru asistenţa juridică. Referitor la termenul declarării recursului Colegiul consideră că acesta a fost declarat în termen, deoarece decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 12.03.2013, astfel, recursul din 16.04.2013 a fost depus în interiorul termenului de două luni prevăzut de art. 434 CPC.
Verificînd în limitele invocate în recurs legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie 2 ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărîrea primei instanţe, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Instanţa de recurs constată că, la 03 august 2012 Murzac Nina s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor solicitînd repararea prejudiciului moral în baza Legii nr. 1545 din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, precum şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică.
Prima instanţă a admis parţial acţiunea, încasînd din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în folosul Ninei Murzac prejudiciul moral în mărime de 400 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 1000 lei. Judecînd apelurile declarate de Murzac Nina şi Ministerul Finanţelor, Curtea de Apel Chişinău a considerat drept neîntemeiată şi ilegală hotărîrea primei instanţe, ajungînd la concluzia de a emite o nouă hotărîre de respingere a acţiunii, pe motiv că recurenta nu dispune de dreptul la repararea prejudiciului în temeiul Legii nr. 1545 din 25.02.1998, invocînd că dreptul la repararea prejudiciului în temeiul acestei legi apare în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare care poate fi adoptată în urma examinării unei cauze penale, pe cînd în privinţa recurentei a avut loc o cauză administrativă.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, judecînd temeiurile invocate în cererea de recurs prin prisma legislaţiei în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios şi a circumstanţelor stabilite, consideră concluzia instanţei de apel greşită, rezultată din interpretarea eronată a normele de drept material, ceea ce în conformitate cu prevederile art.432 alin.(2), lit. c) CPC constituie temei de casare a hotărîrii judecătoreşti.
În sensul art.2 al Legii nr. 1545 din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, se defines acţiuni ilicite ca fiind acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau administrative (infracţiuni).
3 Potrivit art. 6 lit. a) şi b) din Legea menţionată, dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare, precum şi în cazul scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare. În conformitate cu prevederile art.10 al Legii nr. 1545 din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, dreptul persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea şi în modul stabilit de prezenta lege apare în cazurile specificate la art.6.
Instanţa de recurs constată că, la 24.08.2011 în privinţa Ninei Murzac a fost întocmit procesul-verbal cu privire la contravenţie nr. MAI01106453. La 15 septembrie 2011 Agenţia Ecologică Chişinău a emis hotărîrea pe cauza contravenţională din 24.08.2011 prin care recurenta fost recunoscută vinovată în comiterea contravenţiei prevăzute de art. 122 alin. (1) Cod contravenţional, fiindu-i aplicată o sancţiune contravenţională sub formă de amendă în mărime de 40 u.c. Potrivit hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 21 mai 2012 a fost declarat nul procesul-verbal nr. MAI01106453 din 24.08.2011 şi hotărîrea Agenţiei Ecologice Chişinău nr. 01106453 din 15.09.2011, fiind încetat procesul contravenţional în privinţa Ninei Murzac din motiv că nu există faptul contravenţiei în acţiunile ei.
Din cele relatate se confirmă faptul că punerea Ninei Murzac sub învinuire în comiterea contravenţiei prevăzute de art. 122 alin. (1) Cod contravenţional a fost efectuată vădit neîntemeiată, drept urmare, recurenta fiind în drept de a solicita repararea prejudicului cauzat prin acţiunile ilicite ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative. Argumentarea instanţei de apel precum că recurenta nu dispune de dreptul la repararea prejudiciului în temeiul art.6 al Legii nr. 1545 din 25.02.1998, deoarece în privinţa ei a avut loc o cauză administrativă, iar repararea prejudiciului în temeiul acestei legi apare în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare care poate fi adoptată doar în urma examinării unei cauze penale, nu poate fi reţinută ca întemeiată.
În acest sens, instanţa de recurs invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, hotarîrea din 01.02.2005 în cauza Ziliberberg contra Moldovei, cererea nr.61821/00), unde, între altele, Curtea a notat că, caracterul general al CCA şi scopul pedepselor, care este atît de a pedepsi, cît şi de a preveni, sunt suficiente pentru a arăta că, în sensul articolului 6 al Convenţiei, reclamantul a fost acuzat de o abatere penală (a se vedea Lauko v. Slovakia, hotărâre din 2 septembrie 1998, Reports 1998-VI, § 58). Mai mult, Curtea a reamintit că CCA conţine prevederi cu privire la chestiuni precum: circumstanţele atenuante şi agravante, răspunderea pentru tentativa 4 de comitere a unei contravenţii, precum şi legitima apărare, care indică natura penală a contravenţiilor administrative.
Astfel, potrivit normelor legale ce ţin de repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, şi luînd în consideraţie faptul că recurentei Murzac Nina i-a fost cauzat un prejudiciu moral ca urmare a punerii neîntemeiate sub învinuire în comiterea contravenţiei prevăzute de art. 122 alin. (1) Cod contravenţional, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că prima instanţă corect a stabilit compensaţia pentru prejudiciul moral cauzat în sumă de 400 lei, care este una echitabilă suferinţelor suportate. Cît priveşte recuperarea cheltuielilor de judecată pentru acordarea asistenţei juridice în mărime de 2500 lei, ţinînd cont de complexitatea cauzei şi aportul avocatului, Colegiul conchide că suma rezonabilă încasării cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică corect a fost stabilită de către prima instanţă în mărime de 1000 lei.
În acest context, Colgiul consideră necesar de a reitera jurisprudenţa CEDO privind determinarea cuantumului cheltuielilor pentru asistenţa juridică, în care Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate potrivit art.41 din Convenţie, trebuie să se stabilească că acestea au fost reale şi necesare şi au avut un cuantum rezonabil (Croitoru c.Moldovei, nr.18882/02 § 35, 20 iulie 2004). Drept consecinţă se constată că concluziile instanţei de apel sunt greşite, iar soluţia pronunţată neîntemeiată, reieşind din faptul aprecierii incorecte a probelor şi interpretării eronate a prevederilor legii, iar concluzia primei instanţe din considerentele consemnate fiind una întemeiată şi legală.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că circumstanţele pricinii au fost constatate de instanţa de fond, care a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Murzac Nina prin intermediul reprezentantului Furnică Victor, a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărîrea intanţei de fond. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Murzac Nina prin intermediul reprezentantului Furnică Victor.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2013 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 13 noiembrie 2012, în pricina civilă 5 la cererea de chemare în judecată depusă de Murzac Nina împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova privind repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Tamara Chişcă-Doneva Nicolae Clima Valentina Clevadî 6