- Dosarul nr.
- 2rc-307/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 septembrie 2013
- Părțile
- ÎI Galsvet-Gusan vs Colegiul de Ecologie, Ministerul Educaţiei
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel
2rc-307/13 — Încasarea sumei
dosarul nr.2rc-307/13 prima instanţă: V. Stratan, instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, A. Nogai, DECIZIE 18 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu, Judecătorii Vera Macinskaia, Nicolae Clima examinând recursul declarat de Întreprinderea Individuală „Galsvet-Guşan”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Galsvet-Guşan” împotriva Colegiului Ecologic din mun.
Chişinău, intervenient accesoriu Ministerul Educaţiei cu privire la încasarea sumei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013, prin care s-a admis parţial scutirea de plata taxei de stat pentru depunerea apelului şi i s-a acordat Întreprinderii Individuale „Galsvet-Guşan” termen pentru achitarea taxei de stat, c o n s t a t ă La data de 30 iunie 2010, Întreprinderea Individuală „Galsvet-Guşan” s-a adresat cu cererea de chemare în judecată împotriva Colegiului Ecologic din mun. Chişinău, intervenient accesoriu Ministerul Educaţiei, prin care a solicitat încasarea de la pîrît a sumei de 340036 lei şi prejudiciul cauzat în mărime de 50000 lei, cu restituirea tuturor cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău, din 16 aprilie 2013, acţiunea a fost respinsă integral, ca neîntemeiată. La data de 25 aprilie 2013, Î.I. „Galsvet-Guşan” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei hotărîri prin care a dispune de a încasa de la Colegiul Ecologic suma de 340000 mii lei şi cheltuielile de judecată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel înaintate, cu acordarea termenului apelantului pînă la 20 iunie 2013, pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat în sumă de 7651 lei. La 18 iunie 2013, Î.I. „Galsvet-Guşan” a depus o cerere cu privire la scutirea totală de la plata taxei de stat, pentru depunerea apelului.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013, a fost admisă cererea apelantului Î.I. „Galsvet-Guşan” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, a fost scutit Î.I. „Galsvet-Guşan” de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel în sumă de 5651 lei, obligîndu-l să achite taxa de stat în mărime de 2000 lei, şi i s-a acordat apelantului Î.I. „Galsvet-Guşan” un termen pînă la 02.07.2013 ora 10:00 pentru achitarea şi prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 2000 lei şi a apelului motivat. La 01 iulie 2013, Î.I. „Galsvet-Guşan” a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel, cu emiterea unei încheieri, prin care să fie scutit total de la plata taxei de stat, pentru depunerea apelului.
În motivarea recursului recurentul a invocat că starea financiară este precară şi nu are posibilitatea de a achita taxa de stat, cu referire la practica CEDO. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art.85 al. (4) CPC, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei.
Din materialele dosarului s-a constatat la data de 25 aprilie 2013, Î.I. „Galsvet- Guşan” a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun. Chişinău, din 16 aprilie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei hotărîri prin care a dispune de a încasa de la Colegiul Ecologic suma de 340000 mii lei şi cheltuielile de judecată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel înaintate, cu acordarea termenului apelantului pînă la 20 iunie 2013, pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat în sumă de 7651 lei. La 18 iunie 2013, Î.I. „Galsvet-Guşan” a depus o cerere cu privire la scutirea totală de la plata taxei de stat, pentru depunerea apelului.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013, a fost admisă cererea apelantului Î.I. „Galsvet-Guşan” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, a fost scutit Î.I. „Galsvet-Guşan” de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel în sumă de 5651 lei, obligîndu-l să achite taxa de stat în mărime de 2000 lei, şi i s-a acordat apelantului Î.I. „Galsvet-Guşan” un termen pînă la 02.07.2013 ora 10:00 pentru achitarea şi prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 2000 lei şi a apelului motivat. Astfel, s-a stabilit că recurentul-apelant a fost scutit parţial de la plata taxei de stat pentru depunerea apelului, în sumă de 5651 lei, cu obligarea achitării taxei de stat în sumă de 2000 lei.
Colegiul remarcă că Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-o jurisprudenţă constantă (Clionov vs. Moldova, Tudor-Comerţ vs. Moldova, Teltronic-CATV vs. Polonia etc.), a relevat că instanţele judecătoreşti naţionale sînt obligate de a stabili capacitatea întreprinderii reclamante de a plăti taxa de stat, luînd în consideraţie natura procesului iniţiat, circumstanţele specifice ale cauzei. Conform jurisprudenţei CEDO pentru a evita orice atingere adusă însăşi substanţei dreptului la un tribunal, şi în special în cazul în care justiţiabilul invocă situaţia financiară dificilă, instanţa urmează să analizeze atent circumstanţele cauzei în vederea constatării capacităţii acestuia de a achita taxa de stat.
Cu referire la cele menţionate şi luînd în consideraţie că recurentul la cererea de recurs şi la cererea de scutire de la plata taxei de stat pentru depunerea apelului, nu a prezentat nici o probă, nici un înscris, ce ar demonstra starea materială precară a acestuia, Colegiul ajunge la concluzia că instanţa de apel just s-a conformat legii naţionale şi jurisprudenţei CEDO şi, chiar în lipsa probelor de situaţie financiară dificilă, a dispus scutirea apelantului de la plata taxei de stat de la suma de 7651 lei - la 2000 lei. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt nefondate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Galsvet-Guşan” şi de a menţine încheierea instanţei de apel.
În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală „Galsvet-Guşan”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Galsvet-Guşan” împotriva Colegiului Ecologic din mun. Chişinău, intervenient accesoriu Ministerul Educaţiei cu privire la încasarea sumei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Vera Macinskaia Nicolae Clima