- Dosarul nr.
- 3r-294/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 septembrie 2013
- Părțile
- Vîlceanova Lora vs ÎCS RED Union Fenosa SA
- Pe scurt
- Temeiurile restituirii cererii de apel
3r-294/13 — Anularea actelor
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 3r-294/13 Judecători: D.Manole, E.Fistican, N.Traciuc Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 18 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecători Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de ÎCS „RED Union Fenosa” SA, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Radu Cucoş, Lora Vîlceanova şi Pancio Vîlceanov către ÎCS „RED Union Fenosa” SA privind anularea facturilor şi încasarea prejudiciului cauzat, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013, prin care a fost restituită cererea de apel, CONSTATĂ : La 13.05.2011 Radu Cucoş şi Lora Vîlceanova au depus cerere de chemare în judecată către ÎCS „RED Union Fenosa” SA, solicitînd anularea actelor şi facturilor emise de pîrît, restituirea prejudiciului material şi încasarea prejudiciului moral.
Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26.12.2012 acţiunea a fost admisă parţial, fiind anulat actul nr. A05469 din 26.03.2011, întocmit de către ÎCS „RED Union Fenosa” SA în privinţa Lorei Vîlceanova, factura pentru energia electrică în cazul încălcării din 08.04.2011 NLC 2045994 cu restituirea sumei de 10 129,28 lei, actul nr. A 05470 din 26.03.2011 întocmit de către ÎCS „RED Union Fenosa” SA în privinţa lui Radu Cucoş, factura pentru energia electrică în cazul încălcării din 07.04.2011 NLC 2045995 cu restituirea sumei de 731,54 lei. Cererea în partea încasării prejudiciului moral a fost respinsă ca neîntemeiată. La 11.01.2013 ÎCS „RED Union Fenosa” SA a depus cerere de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 26.12.2012, solicitînd casarea hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23.04.2013, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către ÎCS „RED Union Fenosa „SA, fiind acordat termen pînă la data de 18.06.2013, ora 11:00 pentru a prezenta apelul motivat şi dovada de plată a taxei de stat în mărime de 150 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013, a fost restituită ÎCS „RED Union Fenosa” SA cererea de apel cu toate documentele anexate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, menţionînd că apelantul, fără motive întemeiate, în termenul stabilit de instanţă, nu a lichidat neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013. 1 Considerînd ilegală încheierea instanţei de apel, la 02 iulie 2013, ÎCS „RED Union Fenosa” SA a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013 cu remiterea cauzei spre examinare în instanţa de apel. În argumentarea recursului recurentul a indicat că s-a conformat dispoziţiilor date de instanţa de apel prin încheierea din 23.04.2013 şi respectiv nu există temei de restituire a apelului.
În acest sens a indicat că, din motivul decesului unei rude apropiate, la organizarea funeraliilor căreia a participat, nu a fost în posibilitate să se prezinte la şedinţa din 18.06.2013 pentru a demonstra înlăturarea neajunsurilor. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată. Potrivit materialelor cauzei, ÎCS „RED Union Fenosa” SA a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 26 decembrie 2012 (f.d. 177). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23.04.2013, nu s-a dat curs cererii de apel şi i s-a acordat termen apelantului pînă la 18.06.2013 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 150 lei şi prezentarea cererii de apel motivate (f.d.
183-184). La 18.06.2013 Curtea de Apel Chişinău prin încheiere a dispus restituirea cererii de apel depuse de ÎCS „RED Union Fenosa” SA (f.d. 194-195). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră încheierea din 18.06.2013 legală şi întemeiată, pornind de la următoarele. Potrivit art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Potrivit art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Pornind de la prevederile normelor de drept menţionate, Colegiul conchide că instanţa de apel just a restituit cererea de apel apelantului ÎCS „RED Union Fenosa” SA, din motiv că acesta nu s-a conformat dispoziţiilor încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23.04.2013, şi nu a prezentat cererea de apel motivată în termenul stabilit. În acest sens, Colegiul reţine că neîntemeiată afirmaţia recurentului de imposibilitate a prezentării reprezentantului său în şedinţa din 18.06.2013 din motivul invocat (deces a rudei apropiate), deoarece ÎCS „RED Union Fenosa” SA este persoană juridică şi putea desemna un alt reprezentat pentru participarea în 2 acea şedinţă sau pentru înlăturarea neajunsurilor, cu atît mai mult că susţine că taxa de stat a fost achitată anterior termenului stabilit.
Mai mult ca atît, nici cererea de recurs motivată nu a fost prezentată în termen. În acest context, argumentele invocate de ÎCS „RED Union Fenosa” SA nu se încadrează în temeiurile de casare a încheierii recurate. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea de recurs. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de ÎCS „RED Union Fenosa” SA. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Radu Cucoş, Lora Vîlceanova şi Pancio Vîlceanov către ÎCS „RED Union Fenosa” SA privind anularea facturilor şi încasarea prejudiciului cauzat.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecători Ion Corolevschi Iuliana Oprea 3