Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3145/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 septembrie 2013
Părțile
Gavrilova Svetlana vs SA Moldtelecom
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3145/13 — Cu privire la rezilierea contractului de prestări servicii şi încasarea prejudiciului material şi moral

dosarul nr. 2ra-3145/13 prima instanţă: I. Busuioc instanţa de apel: N. Vascan, Iu. Cotruţă, E. Clim ÎNCHEIERE 18 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Valentina Clevadî şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de societatea pe acţiuni „Moldtelecom”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gavrilova Svetlana împotriva societăţii pe acţiuni „Moldtelecom” cu privire la rezilierea contractului de acordare a serviciilor de telefonie şi încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2013, prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de societatea pe acţiuni „Moldtelecom” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 07 mai 2012, c o n s t a t ă La 15 iulie 2011, Gavrilova Svetlana a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni „Moldtelecom” cu privire la rezilierea contractului de acordare a serviciilor de telefonie şi încasarea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 25 noiembrie 2010 a încheiat cu societatea pe acţiuni „Moldtelecom” un contract cu numărul 0084445 de prestare a serviciilor telefonice de la numărul de telefon 067258928, pachet „AMIGO”.

Pe parcursul utilizării şi anume în luna mai 2011 telefonul mobil i-a fost furat, astfel s-a adresat către societatea pe acţiuni „Moldtelecom” cu o cerere prin care a solicitat rezilierea contractului de prestare a serviciilor telefonice nr. 0084445 din 25 noiembrie 2010. Relevă că societatea pe acţiuni „Moldtelecom” în loc să-i blocheze numărul de telefon 067258928, la 30 mai 2011 i-a blocat numărul 067377314 care se folosea în baza altui contract încheiat la 09 martie 2011 sub numărul 084445 cu acelaşi prestator. 1 Menţionează, reclamanta Gavrilova Svetlana că de mai multe ori s-a adresat către prestator cu solicitarea de ai fi conectat numărul de telefon 067377314, însă administraţia pîrîtului i-a refuzat.

Consideră, că în legătură cu faptul că pîrîtul ilegal i-a deconectat numărul de telefon 067377314 a fost lipsită mai mult de zece zile de serviciile telefonice, în urma căruia nu a avut posibilitatea de a încheia un contract, în legătură cu ce a suportat pierderi în sumă de 5 000 lei. Cere, reclamanta Gavrilova Svetlana de a considera reziliat contractul de prestare a serviciilor telefonice sub numărul 0084445 din 25 noiembrie 2010, de a obliga pîrîtul să conecteze din contul propriu numărul de telefon 067377314 şi de a încasa suma prejudiciului cauzat în mărime de 5 000 lei şi un prejudiciu moral estimat la suma de 10 000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru din 07 mai 2012, acţiunea a fost admisă, fiind considerat reziliat contractul de prestare a serviciilor telefonice sub nr. 0084445 încheiat între Gavrilova Svetlana şi societatea pe acţiuni „Moldtelecom” la 25 noiembrie 2010, începînd cu 25 mai 2011. A fost obligată societatea pe acţiuni „Moldtelecom” prin intermediul UNITe să conecteze din cont propriu numărul de telefon 067377314 în baza contractului de prestare a serviciilor telefonice sub nr. 084445 din 9 martie 2011 încheiat între Gavrilova Svetlana şi societatea pe acţiuni „Moldtelecom”. S-a încasat din contul societăţii pe acţiuni „Moldtelecom” în beneficiul Svetlanei Gavrilova suma de 1 000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi suma de 100 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2013, a fost respinsă cererea de apel declarată de societatea pe acţiuni „Moldtelecom” şi menţinută fără modificări hotărârea Judecătoriei Centru din 07 mai 2012. La 18 iulie 2013, societatea pe acţiuni „Moldtelecom”, a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu trimiterea la rejudecare în prima instanţă, din motiv că nu a participat la examinarea pricinii în prima instanţă. În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Prin prisma dispoziţiei citate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, deoarece la materialele pricinii nu sunt date cînd a fost expediată şi recepţionată de către participanţii procesului decizia instanţei de apel. În motivarea recursului societatea pe acţiuni „Moldtelecom” invocă că instanţele ierarhic inferioare au încălcat normele de drept procedural şi anume au examinat pricina în absenţa unui participant la proces. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil.

2 În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 13 august 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Svetlanei Gavrilova, cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 13 septembrie 2013 Gavrilova Svetlana, a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului cu menţinerea în vigoare a deciziei contestate pe care o consideră legală şi întemeiată.

În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în cererile de recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din următoarele motive. În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul menţionează că în cererea de recurs depusă de societatea pe acţiuni „Moldtelecom”, nu a fost invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

3 În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursurilor care sunt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de societatea pe acţiuni „Moldtelecom”, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de societatea pe acţiuni „Moldtelecom”, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî Tatiana Vieru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.