2rac-436/13 — Încasarea sumei şi dobânzii de întârziere

prima instanţă – V. Mihaila dosarul nr. 2rac-436/13 instanţa de apel – N. Craiu, L. Bulgac, A. Minciuna ÎNCHEIERE 11 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Firma Tehnico-Ştiinţifică „Iusmar” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „DCMB Auto” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Firmei Tehnico-Ştiinţifice „Iusmar” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere şi la cererea reconvenţională a Firmei Tehnico-Ştiinţifice „Iusmar” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii Comerciale „DCMB Auto” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la declararea nulităţii contractului de vânzare- cumpărare şi facturii fiscale împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Firma Tehnico-Ştiinţifică „Iusmar” Societate cu Răspundere Limitată şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 25 februarie 2013, prin care a fost admisă acţiunea iniţială şi respinsă acţiunea reconvenţională constată: La 18 iunie 2012, SC „DCMB Auto” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Iusmar” cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere. În motivarea acţiunii a indicat că în baza facturii fiscale nr. JA0699676 din 10 ianuarie 2012 SC„DCMB Auto” SRL a livrat SRL „Iusmar” mărfuri în sumă totală de 60000 lei. Achitarea mărfii urma să fie efectuată imediat după primirea ei. Menţionează că pârâtul nu a achitat costul mărfii primite, astfel datoria ultimului constituie 60000 lei. Susţine că în adresa pârâtului a fost expediată o notificare, prin care s-a solicitat achitarea restanţelor, însă până în prezent pârâtul nu a stins datoria.

Cu referire la art. 619 Cod civil, afirmă că dobânda de întârziere constituie suma de 1466 lei. Solicită încasarea de la SRL „Iusmar” în beneficiul SC„DCMB Auto” SRL a datoriei în sumă de 60000 lei, dobânzii de întârziere în sumă de 1466 lei şi cheltuielilor de judecată. Ulterior, SRL „Iusmar” a depus cerere reconvenţională împotriva SC„DCMB Auto” SRL, solicitând încasarea de la SC„DCMB Auto” SRL în beneficiul SRL „Iusmar” a datoriei în sumă de 46186,32 lei, taxei de stat şi cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei. În susţinerea cererii reconvenţionale reclamantul a indicat că între SC„DCMB Auto” SRL şi SRL „Iusmar” au existat doar relaţii de locaţiune şi de mai mulţi ani locatarul SC„DCMB Auto” SRL nu-şi onora obligaţiile contractuale.

Menţionează că SC„DCMB Auto” SRL încearcă să se eschiveze de la plata chiriei, care conform contractului de locaţiune doar pentru anul 2011 constituie suma de 29268,90 lei. Afirmă că conform pct. 6.2 din contractul de locaţiune pârâtul are obligaţia să achite penalitate în sumă de 0,2 % din suma neachitată pentru fiecare zi de întârziere. Susţine că la 16 ianuarie 2012 suma datoriei pârâtului faţă de SRL „Iusmar” constituia 29268,90 lei, iar suma penalităţilor până la 15 octombrie 2012 constituia 16917,42 lei, în total la moment suma datoriei constituie 46186,32 lei. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 16 octombrie 2012 a fost refuzat în primirea acţiunii reconvenţionale a SRL „Iusmar” împotriva SC„DCMB Auto” SRL cu privire la încasarea sumei şi penalităţilor contractuale.

La 30 octombrie 2012 SRL „Iusmar” a depus cerere reconvenţională împotriva SC„DCMB Auto” SRL, prin care a solicitat declararea nulităţii contractul de vânzare- cumpărare din 10 ianuarie 2012 şi facturii fiscale nr. JA 0699676 din 10 ianuarie 2012 şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii reconvenţionale reclamantul a indicat că bunurile, la care se referă SC „DCMB Auto” SRL, nu i-au fost transmise lui SRL „Iusmar” în presupusul contract de vânzare-cumpărare, considerând că contractul menţionat nu întruneşte una din condiţiile esenţiale - transmiterea bunurilor la momentul încheierii contractului sau ulterior. Afirmă că bunurile la care se referă SC „DCMB Auto” SRL au fost instalate de ultimul la imobilul închiriat de la SRL „Iusmar” în anul 2007. Susţine că factura fiscală din 10 ianuarie 2012 nu este confirmată de transmiterea mărfii, o transmitere a bunurilor nu a avut loc.

Indică că la momentul semnării facturii fiscale, nici una din părţi nu avea intenţia de a realiza un contract de vânzare-cumpărare. Ambele părţi aveau scopuri, interese diferite: SC „DCMB Auto” SRL urmărea scopul să-i fie micşorată datoria la plata chiriei şi din acest considerent, prin viclenie, şiretenie l-a convins pe directorul Potapov să semneze un document în lipsa livrării mărfii, iar SRL „Iusmar” îşi dorea ca SC „DCMB Auto” SRL să elibereze cât mai rapid imobilul închiriat, pentru a-l pregăti pentru vânzare. Consideră că consimţământul liber exprimat în vederea realizării unui contract de vânzare-cumpărare a ambelor părţi lipseşte. Mai indică că cauza contractului de vânzare-cumpărare din 10 ianuarie 2012 este falsă, în realitate nu s-a produs o acţiune de vânzare-cumpărare.

Insistă că actul juridic, încheiat la 10 ianuarie 2012 a fost încheiat fără intenţia de a produce efectele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare, fiind un act simulat. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 februarie 2013 a fost admisă acţiunea iniţială, încasat de la SRL „Iusmar” în beneficiul SC „DCMB Auto” SRL datoria în sumă de 60000 lei, dobânda de întârziere în sumă de 1466 lei, cheltuielile de judecată pentru achitarea taxei de stat în sumă de 1844 lei, în total suma de 63310 lei şi respinsă acţiunea reconvenţională. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2013 a fost respins apelul declarat de SRL „Iusmar” şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 08 iulie 2013, SRL „Iusmar” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii reconvenţionale.

Susţine că decizia instanţei de apel a recepţionat-o la 06 iunie 2013. În motivarea recursului a invocat încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor de drept material de către instanţă, prin faptul că a interpretat eronat legea, cât şi normele de drept procedural, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil şi a principiului contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale. Consideră că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au făcut concluzii greşite, care nu rezultă din circumstanţele cauzei. Susţine că instanţele s-au limitat doar la analiza unei facturi fiscale, care, formal, nici nu poate fi luată spre achitare. Invocă că factura fiscală prezentată instanţei de judecată nici nu întruneşte condiţiile unei probe, care ar fi pertinentă şi admisibilă (conform normelor de drept procedural), instanţele urmând să se pronunţe şi asupra acestui fapt.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Firma Tehnico-Ştiinţifică „Iusmar” Societate cu Răspundere Limitată nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Firma Tehnico-Ştiinţifică „Iusmar” Societate cu Răspundere Limitată, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Firma Tehnico-Ştiinţifică „Iusmar” Societate cu Răspundere Limitată ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul Firmei Tehnico-Ştiinţifice „Iusmar” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan