Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1305/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 septembrie 2013
Părțile
Ghenmar-Plus S.R.L. împotriva Biroului Vamal Ungheni.
Pe scurt
Determinarea valorii în vamă a mărfii.

3ra-1305/13 — Contestarea actului administrativ.

Dosarul nr. 3ra-1305/13 Prima instanţă: Curtea de Apel Bălţi Judecător: Ana Albu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 11 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Galina Stratulat Vera Macinskaia examinînd recursul declarat de Biroul Vamal Ungheni, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de „Ghenmar-Plus” S.R.L. împotriva Biroului Vamal Ungheni, privind contestarea actelor administrative, restituirea excedentului drepturilor de import şi încasarea cheltuielilor de judecată.

împotriva hotărîrii Curţii de Apel Bălţi din 28 februarie 2013, prin care acţiunea înaintată de „Ghenmar-Plus” S.R.L., a fost admisă, ACONSTATAT : La 20 iunie 2012, reclamantul S.R.L. „Ghenmar-Plus”, a înaintat în instanţa de contencios administrativ o acţiune împotriva Biroului Vamal Ungheni, privind contestarea actelor administrative, restituirea excedentului drepturilor de import şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii, reclamantul S.R.L. „Ghenmar-Plus” a invocat că, conform contractului nr. l/G, din 05 ianuarie 2012, încheiat dintre S.R.L. „Ghenmar-Plus” în calitate de cumpărător şi 000 „Teampoint” în calitate de vînzător, precum şi în conformitate cu facturile comerciale (invoice) eliberate de către vînzător, S.R.L.

„Ghenmar-Plus”, a procurat mobilier. A indicat reclamantul că, prin intermediul brokerului vamal, a depus la Biroul Vamal Ungheni declaraţia vamală nr. 65031449 din 10 aprilie 2012, nr. 65003100450 din 10 aprilie 2012 şi nr. 65003100457 din 11 aprilie 2012, valoarea în vamă a mărfii importate fiind determinată şi anunţată în conformitate cu metoda principală, prevăzută de art.10 alin. (2) al Legii nr. 1380-XII din 20 noiembrie 1997 „cu privire la tariful vamal”. Mai invoca reclamantul că, la traversarea frontierei de stat a R.M., conform declaraţiei vamale menţionate, de către S.R.L. „Ghenmar-Plus”, au fost transferate plăţile vamale în sumă de 73238,47 lei, pentru marfa procurată în baza contractului 1 din 05 ianuarie 2011 încheiat între OOO „TEAMPOINT”, în calitate de vîzător şi S.R.L.

„Ghenmar-Plus”, în calitate de cumpărător. La declaraţia vamală au fost anexate documentele, care confirmă valoarea în vamă a mărfii, inclusiv contractul de vînzare-cumpărare din 05 ianuarie 2011, enunţat mai sus (proforma invoice care conţine toate rechizitele contractului de vînzare cumpărare), CMR, conosamentul, factura comercială (invoice), paching list, cheltuielile de transport, precum şi alte acte relevante, însă declaraţia vamală nu a fost acceptată. Afirma reclamantul că, Biroul Vamal Ungheni, fără nici un argument juridic pertinent a refuzat să accepte declaraţiile vamale depuse de S.R.L. „Ghenmar-Plus”, schimbînd metoda de determinare a valorii în vamă, prin care a majorat nejustificat valoarea mărfii în vamă pînă la suma de 113070,71 lei.

Invocă S.R.L. „Ghenmar-Plus” că, în rezultatul acţiunilor arbitrare ale pîrîtului, au fost perfectate alte declaraţii vamale, valoarea în vamă a mărfii importate fiind determinată de Biroul Vamal Ungheni, aplicînd în acest sens direct metoda 6 de determinare a valorii în vama - „de rezervă. Pentru a primi liberul de vamă şi a avea posibilitatea de a introduce mărfurile importate în circuitul civil, S.R.L. „Ghenmar- Plus”, a fost obligată să achite drepturile de import determinate de autoritatea vamală. Afirmă reclamantul S.R.L. „Ghenmar-Plus” că, în urma majorării valorii mărfii în vamă, a achitat excedentar suma de 113070,71 lei. Ulterior, nefiind deacord cu acţiunile Biroului Vamal Ungheni, precum şi în vederea soluţionării acestei incertitudini pe cale extrajudiciară, S.R.L.

„Ghenmar- Plus” la 04 mai 2012, a înaintat Biroului Vamal Ungheni o cerere prealabilă prin care a solicitat ultimului restituirea sumei de 113070,71 lei, achitată suplimentar. Ulterior, prin scrisoarea nr. 850/01-6 din 04 iunie 2012, reclamantul S.R.L. „Ghenmar-Plus” a fost informat de către Biroul Vamal Ungheni despre refuzul satisfacerii cerinţelor indicate în cererea prealabilă. Consideră reclamantul S.R.L. „Ghenmar-Plus” că, în cazul dat, organul vamal nu putea avea dubii rezonabile privind veridicitatea valorii declarate, cu toate acestea a majorat esenţial valoarea în vamă declarată iniţial de S.R.L. „Ghenmar-Plus”. Mai mult de cît atît, la devamarea mărfii indicate au fost anexate şi prezentate organului vamal actele care atestau nemijlocit valoarea tranzacţiei pentru mărfurile importate, precum şi Declaraţia de Export, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) al Legii nr.1380 cu privire la tariful vamal.

Mai menţionează S.R.L. „Ghenmar-Plus” că, la perfectarea declaraţiei vamale au fost prezentate toate documentele, inclusiv şi suplimentare, care confirmă valoarea în vamă a mărfii, şi anume, contractul de vînzare - cumpărare, factura comercială CMR etc, fapt ce serveşte drept temei de aplicare a metodei nr. 1 pentru determinarea valorii mărfii în vamă, în conformitate cu prevederile art. 10 al Legii cu privire la tariful vamal, nr.1380 -XIII din 20 noiembrie 1997. 2 Totodată, reclamantul mai invocă şi aspectul care face referire la faptul că, Biroul Vamal Ungheni, pentru stabilirea valorii în vamă a mărfii importate conform metodei nr. 1, a solicitat declarantului prezentarea contractelor cu terţe persoane referitor la tranzacţiile dintre OOO „Helenberg” şi producătorii mobilei, facturile pentru decontări către persoane terţe etc. A indicat S.R.L.

„Ghenmar-Plus” în cererea de chemare în judecată că, în vederea soluţionării acestei chestiuni, de către S.R.L. „Ghenmar-Plus” a fost expediată o notificare în adresa furnizorilor de mărfuri, prin care a solicitat copiile autentificate ale contractelor cu furnizorii de mobilă, precum şi ordinele de plată efectuate în baza acestuia. Ca răspuns la notificarea expediată, furnizorii de mobilier au refuzat în furnizarea actelor solicitate, facînd trimitere la clauzele de confidenţialitate ale contractelor încheiate între acestea şi furnizorii de mobilă. Astfel, consideră reclamantul S.R.L. „Ghenmar-Plus” că, contrar celor expuse, Biroul Vamal Ungheni a dispus ilegal recalcularea valorii mărfurilor, insistînd că reclamantul a diminuat valoarea în vamă a mărfurilor, aplicînd astfel metoda nr. 6 de rezervă din cauza imposibilităţii aplicării metodelor precedente.

Mai mult decît atît, consideră reclamantul că, faptul imposibilităţii aplicării de către Biroul Vamal Ungheni a metodelor precedente metodei nr. 6 de rezervă, nu a fost justificată de pîrît în nici un fel, fapt ce denotă că această metodă a fost aplicată arbitrar. În acest sens, reclamantul S.R.L. „Ghenmar-Plus” a indicat că, prin hotărîrea pronunţată de Curtea de Apel Bălţi la data de 23 ianuarie 2012, pe marginea unui litigiu similar, intentat tot la acţiunea „S.R.L. „Ghenmar-Plus” împotriva Biroului Vamal Ungheni, avînt acelaşi subiect în fond, prin care au fost recunoscute ca fiind ilegale acţiunile Biroului Vamal Ungheni, privind majorarea valorii în vamă a mărfurilor importate de către S.R.L.

„Ghenmar-Plus” şi recalcularea drepturilor de import, hotărîre menţinută prin decizia Colegiului Civil, Comercial şi de Copntencios Administartiv al Curţii Supreme de Justiţie din 23 aprilie 2012. Reclamantul S.R.L. „Ghenmar-Plus” a mai menţionat că, bănuilala Biroului Vamal Ungheni a apărut din cauza prezentării unor preţuri diminuate şi în acest sens s-a solicitat acte suplimentare care nu au fost prezentate, din care considerente s-a aplicat metoda nr.6. Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 28 februarie 2013, acţiunea înaintată de S.R.L. „Ghenmar-Plus”, a fost admisă. A fost declarate ca fiind ilegale acţiunile Biroului Vamal Ungheni, privind majorarea valorii în vamă a mărfurilor importate de către S.R.L.

„Ghenmar-Plus” în baza declaraţiilor vamale nr. 65031449 din 10 aprilie 2012, nr. 65003100450 din 10 aprilie 2012 şi nr. 65003100457 din 11 aprilie 2012. A fost obligat Biroul Vamal Ungheni să restituie în beneficiul S.R.L. „Ghenmar-Plus” excedentul drepturilor de import în sumă de 113070,71 lei, achitate de S.R.L. „Ghenmar-Plus”, în mod excedentar. 3 Invocînd ilegalitatea acestei hotărîri, la 27 mai 2013, Biroul Vamal Ungheni, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea hotărîrii recurate, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care acţiunea înaintată de S.R.L. „Ghenmar- Plus”, să fie respinsă ca neîntemeiată. În motivarea recursului a indicat că, hotărîrea Curţii de Apel Bălţi, este neîntemeiată şi ilegală, deoarece, a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu materialele administrate în sensul soluţionării corecte a prezentei cauze. Copia motivată a hotărîrii recurate, a fost expediată în adresa părţilor la 21 martie 2013, însă, la materialele dosarului nu sunt anexate dovezi care ar confirma data recepţionării de către recurentul Biroul Vamal Ungheni, a copiei hotărîrii recurate, prin urmare, instanţa de recurs constată că, recursul declarat de Biroul Vamal Ungheni, a fost declarat în termen. Referinţa înaintată de S.R.L. „Ghenmar-Plus”, la recursul declarat de Biroul Vamal Ungheni, a parvenit în adresa Curţii Supreme de Justiţie la 15 iulie 2013. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul declarat de Biroul Vamal Ungheni, neîntemeiat şi care urmează a fi respins.

În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept, să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, S.R.L. „Ghenmar-Plus” a încheiat cu OOO „TEAMPOINT” contractul nr. l/G din 05 ianuarie 2012, conform căruia vînzătorul OOO „TEAMPOINT” şi-a asumat obligaţia de a livra mărfuri cumpărătorului S.R.L. „Ghenmar-Plus”, iar ultimul şi-a asumat obligaţia de a achita plata pentru marfa livrată în condiţiile prevăzute în contract (f.d. 64). Totodată, s-a mai constatat că, la 10 aprilie 2012 şi 11 aprilie 2012, S.R.L.

„Ghenmar-Plus” a importat în Republica Moldova, mobilier procurat de la OOO „TEAMPOINT” în baza contractului nr. 1/G din 05 ianuarie 2012, depunînd declaraţiile vamale nr. 65003100449, nr. 65003100450, nr. 65003100457. Sa mai constatat că, Biroul vamal Ungheni a considerat eronate datele privind valoarea în vamă a mărfurilor declarate de către S.R.L. „Ghenmar-Plus” şi a recalculat valoarea mărfii în vamă cu recalcularea plăţilor vamale. Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă în raport cu materialale anexate la dosar, consideră oportun de a reitera prevedrile art. 2, alin. (1), din Legea cu privire la tariful vamal, nr. 1380-XIII din 20 noiembrie 1997, valoarea în vamă a mărfii este valoarea mărfii introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal, stabilită în scopul perceperii taxelor vamale şi a altor impozite.

4 Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) al Legii enunţate, sistemul de determinare a valorii în vamă a mărfurilor se aplică pentru toate mărfurile introduse sau scoase de pe teritoriul vamal, iar potrivit art. 8 alin. (3) al Legii date, în cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant (importator) nu sunt veridice (inclusiv sunt sub nivelul valorii lor de producţie) şi/sau nu sunt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii, aplicînd consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege.

Instanţa de recurs reiterează şi prevederile art. 10 alin.(l), (2) al Legii cu privire la tariful vamal, care statuiază expres că, valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determină prin următoarele metode: a) în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit; b) în baza valorii tranzacţiei cu marfa identică; c) în baza valorii tranzacţiei cu marfa similară; d) în baza costului unitar al mărfii; e) în baza valorii calculate a mărfii; f) prin metoda de rezervă. Principala metodă dintre cele specificate la alin. (l) este metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă, în cazul în care metoda principală nu poate fi aplicată, se folosesc alte metode.

Fiecare din metodele succesive se aplică doar în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin metoda precedentă. Instanţa de recurs menţionează că, din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la depunerea declaraţiilor vamale nr. 6503100449 din 10 aprilie 2012, nr. 65003100450 din 10 aprilie 2012, nr. 65003100457 din 11 aprilie 2012, S.R.L. „Ghenmar-Plus” a anexat la declaraţiile vamale, actele necesare pentru calcularea valorii mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă, ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit. Astfel, (declarantul a anexat dovada plaţii efective cu facturi acceptate de partenerul străin ((facturi comerciale - invoice), precum şi Declaraţia de Export, contractul nr. l/G din 05 ianuarie 2012, factura comercială CMR.

Totodată, de mernţionat faptul că, dovadă în confirmarea veridicităţii valorii mărfii declarate de S.R.L. „Ghenmar-Plus” o constituie şi ordinul de plată nr. l din 11 aprilie 2012 (f.d. 36,49), din care se constată cu certitudine că S.R.L. „Ghenmar-Plus” a transferat plata pentru marfa cumpărată în cuantumul indicat în facturile comerciale (invoice) şi nu într-o sumă mai mare. Astfel, potrivit pct. 3, al contractului nr. l/G din 05 ianuarie 2011, cumpărătorul efectuează plata pentru fiecare livrare separată în EURO sau USD după realizarea mărfii în baza acordului reciproc. Ordinul de plată 5 confirmă încă o dată că preţul indicat în facturile comerciale şi ulterior declarat de S.R.L. „Ghenmar-Plus” în vamă, este preţul real al tranzacţiei.

Prin urmare, colegiul judiciar al Curţii Supreme de Justiţie remarcă temeinicia concluziei primei instanţe precum că, materialele prezentate permiteau aplicarea metodei nr. l pentru determinarea valorii mărfii în vamă, în conformitate cu prevederile art.10, alin. (l) lit. a) al Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380-XIII, din 20 noiembrie 1997. Astfel, nu poate fi reţinut argumentul recurentului Biroul Vamal Ungheni precum că, valoarea indicată de S.R.L „Ghenmar-Plus” este mică, motiv din care la stabilirea valorii în vamă a mărfii, a fost aplicată metoda 6. În acest sens, instanţa de recurs menţionează că, S.R.L „Ghenmar-Plus” n-a procurat marfa direct de la producător, ci prin intermediul 000 „TEAMPOINT”, iar relaţiile contractuale dintre producător şi 000„TEAMPOINT” constituie un secret comercial şi afirmaţiile pîrîtului precum că preţul de vînzare către S.R.L „Ghenmar- Plus” ar trebui să fie mai mare, constituie doar o presupunere care nu are la bază nici un suport şi poartă un caracter pur declarativ.

În susţinerea poziţiei respective, colegiul judiciar menţionează că, Curtea de Apel Bălţi, corect a făcut referire la acordul de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, la care Republica Moldova a aderat prin Protocolul din 08 mai 2001, ratificat prin Legea nr. 218-XV din 01 iunie 2001, potrivit căruia „taxele vamale se evaluează la valoarea reală care este valoarea de tranzacţie. Prin derogare de la aceasta regulă, dreptul autorităţii vamale de a stabili printr-o echivalenţă verificabilă, o altă valoare vamală, este recunoscută numai in cazul de determinare a valorii reale şi în situaţia unor dubii rezonabile privind veridicitatea valorii declarate de importator”.

Astfel, prima instanţa corect a stabilit că, organul vamal, în cazul dat, nu a avut temeiuri rezonabile pentru verificarea veridicităţii datelor privind valoarea declarată, însă necătînd la aceasta, a majorat valoarea în vamă declarată iniţial de S.R.L „Ghenmar-Plus”. Faptul imposibilităţii aplicării de către Biroul Vamal Ungheni a metodelor precedente metodei 6 de rezervă nu a fost justificată de pîrît în nici un mod, fapt ce confirmă ca această metodă a fost aplicată arbitrar.

Instanţa de recurs menţionează că, nu sunt întemeiate argumentele recursului precum că, metoda care a fost aplicată de către biroul vamal este una corectă, că preţurile mărfurilor indicate în facturile fiscale prezentate de către S.R.L „Ghenmar- Plus”, sunt unele diminuate, prezentînd în acest sens facturi a tranzacţiilor încheiate cu alte firme, iar întrucît S.R.L „Ghenmar-Plus” nu a prezentat actele solicitate Biroul vamal a recurs la determinarea valorii în vamă din oficiu acţionînd potrivit cu art.16 lit. a,b, din HG nr. 600. Or, toate actele necesare au fost prezentate, iar contractele cu persoanele terţe, solicitate de biroil vamal constituie un secret comercial şi nu pot fi prezentate de terţi.

6 Totodată, potrivit prevederile pct. 16 lit. B) din Hotărîria Guvernului nr. 600, organul vamal antrenat în vămuirea mărfurilor poate dispune de informaţii pe care nu le are declarantul, inclusiv despre preţurile de referinţă la mărfurile din circuitul comerţului extern, precum şi de date privind mărfurile identice sau similare, a cărora perfectare vamală a efectuat-o anterior. Totodată, autoritatea vamală poate prezenta declarantului informaţiile de care dispune despre preţurile medii contractuale sau privind valoarea în vamă a unei anumite tranzacţii, însă într-o formă depersonalizată, care asigură respectarea confidenţialităţii datelor folosite (adică evitîndu-se menţionarea vînzătorului, cumpărătorului, declarantului şi celorlalte date care ar putea permite identificarea tranzacţiei).

Colegiul judiciar remarcă temeinicia concluziei Curţii de Apel Bălţi precum că, metoda în vamă de stabilire a valorii mărfii nu a fost una succesivă, fapt confirmat chiar de reprezentantul biroului vamal, prin aplicarea metodei 2,3,4,5, ci una prin care s-a aplicat arbitrar metoda 6, stabilind o valoare a mărfii din oficiu, contrar prevederilor art. 16 lit. a,b din HG 600. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, hotărîrea Curţii de Apel Bălţi este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recuren sunt neîntemeiate, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea Curţii de Apel Bălţi.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se respinge recursul declarate de Biroul Vamal Ungheni. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 28 februarie 2013, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de „Ghenmar- Plus” S.R.L. împotriva Biroului Vamal Ungheni, privind contestarea actelor administrative, restituirea excedentului drepturilor de import şi încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul /Semnătura/ Iulia Sîrcu Judecătorii /Semnătura/ Valentina Clevadî /Semnătura/ Tamara Chişca-Doneva /Semnătura/ Galina Stratulat /Semnătura/ Vera Macinskaia Copia corespunde originalului Judecător: Vera Macinskaia 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.