- Dosarul nr.
- 2ra-2708/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 septembrie 2013
- Părțile
- Moga Vladimir împotriva Întreprinderii de Stat Pulbere, intervenient accesoriu Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2708/13 — Apărarea drepturilor de consumator
prima instanţă: Timofei I. dosarul nr.2ra-2708/13 instanţa de apel: Budăi N., Guzun M. şi Craiu N. ÎNCHEIERE 11 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii: Tatiana Răducanu şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Moga Vladimir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Moga Vladimir împotriva Întreprinderii de Stat „Pulbere”, intervenient accesoriu Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor cu privire la apărarea drepturilor de consumator, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de Moga Vladimir şi s-a menţinut hotărârea judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 10 august 2011 c o n s t a t ă La 04 noiembrie 2010 Moga Vladimir a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Pulbere”, intervenient accesoriu Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor cu privire la protecţia drepturilor consumatorului. În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul Moga Vladimir a indicat că la 22 mai 2010 din magazinul pârâtului a cumpărat un pistol de model „Walter” P-22 la preţul de 6 700 lei. Arma vândută era însoţită de o broşură scrisă în limbi străine şi certificat de garanţie în limba rusă, însă instrucţie de utilizare în limba română sau rusă nu i s-a prezentat şi nu a avut posibilitate să se informeze despre caracteristicile acesteia.
Consideră că prin acţiunile sale pârâtul i-a încălcat dreptul de consumator. Cere reclamantul Moga Vladimir obligarea Întreprinderii de Stat „Pulbere” să-i elibereze o copie a instrucţiunii de utilizare a pistolului „Walter” P-22 tradusă în limba română din varianta autentică a producătorului, o copie a certificatului de conformitate, certificatul de garanţie şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 10000 lei. La 23 februarie 2011 Întreprinderea de Stat „Pulbere” a depus acţiune reconvenţională împotriva lui Moga Vladimir cu privire la propunerea să respecte art. 13 din Legea cu privire la protecţia consumatorului. În motivarea acţiunii reconvenţionale Întreprinderea de Stat „Pulbere” a indicat că la 22 mai 2010 Moga Vladimir a cumpărat arma „Walter” P-22 şi careva pretenţii nu a avut, însă ulterior s-a adresat cu petiţie intervenientului accesoriu fără a respecta art. 13 din Legea cu privire la protecţia consumatorului.
Prin hotărârea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 august 2010 acţiunea lui Moga Vladimir a fost admisă parţial. S-a obligat Întreprinderea de Stat „Pulbere” să elibereze lui Moga Vladimir o copie a instrucţiei de utilizare a pistolului de model „Walter” P-22 tradusă în limba română din varianta autentică a producătorului. 1 S-a încasat de la Întreprinderea de Stat „Pulbere” în beneficiul lui Moga Vladimir prejudiciul moral în sumă de 1 000 lei. Acţiunea reconvenţională a Întreprinderii de Stat „Pulbere” a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 22 septembrie 2011 şi 13 decembrie 2012 Moga Vladimir a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe. Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 13 decembrie 2012 a respins apelul declarat de Moga Vladimir şi a menţinut hotărârea primei instanţe.
La 23 mai 2013 Moga Vladimir a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, cerând admiterea recursului, casarea deciziei şi restituirea pricinii spre rejudecare în ordine de apel. În motivarea cererii de recurs Moga Vladimir a indicat că instanţele judecătoreşti nu au constatat şi elucidat deplin circumstanţele pricinii, nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi au emis hotărâri contradictorii. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
Întreprinderea de Stat „Pulbere” la 17 iulie 2013 a depus referinţă în care a solicitat respingerea recursului. La 22 iulie 2013 Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a depus referinţă în care indică că este de acord cu revendicările recurentului Moga Vladimir şi solicită ca acestea să fie admise. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţelor depuse, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Moga Vladimir este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) şi (2) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din actele pricinii rezultă că Curtea de Apel Chişinău la 13 decembrie 2012 a examinat pricina în ordine de apel în prezenţa lui Moga Vladimir şi a reprezentantului acestuia avocatul Mămăligă Ilie. La 11 februarie 2013 Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa lui Moga Vladimir copia deciziei redactate (f. d. 160). Moga Vladimir în cererea de recurs menţionează că decizia redactată i-a fost expediată după 15 februarie 2013. Argumentul recurentului Moga Vladimir că copia deciziei i-a fost expediată după 15 februarie 2013 nu poate fi menţinut.
Or, la cererea de recurs Moga Vladimir a anexat plicul Curţii de Apel Chişinău cu menţiunile Oficiului poştal că decizia a fost expediată la 14 februarie 2013 şi în aceiaşi zi a fost recepţionată (f. d. 174). În conformitate cu art. 433 lit. b) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434. 2 Dat fiind că Moga Vladimir a primit decizia instanţei de apel la 14 februarie 2013, însă cererea de recurs a depus-o la 23 mai 2013 după expirarea termenului de 2 luni, care este termen de decădere şi nu poate fi restabilit, cererea de recurs a acestuia se consideră inadmisibilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unui din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. În conformitate cu art. 270 şi 433 lit. b) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Moga Vladimir se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Ala Cobănenanu Judecătorii: Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 3