Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-619/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 septembrie 2013
Părțile
Doagă Zinovia împotriva Elenei Ulianova
Pe scurt
Întocmirea procesului-verbal, comunicarea actelor de procedură, soluţionarea cererilor şi demersurilor

2r-619/13 — Recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate şi încasarea cheltuielilor de judecată

Prima instanţă: I. Druţă dosarul nr.2r-619/13 Instanţa de apel: D. Manole, N. Traciuc, G. Zubati Instanţa de revizuire: B. Bîrca, M. Moraru, M. Ciugureanu DECIZIE 11 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu şi Sveatoslav Moldovan examinînd recursurile declarate de avocatul Coşleţ Petru în interesele Zinoviei Doagă şi de avocatul Plămădeală Petru în interesele Elenei Ulianova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Doagă Zinovia împotriva Elenei Ulianova cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2012 c o n s t a t ă La 06 noiembrie 2008 Doagă Zinovia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Ulianova cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare – cumpărare din 02 septembrie 2008 a încăperii lit. B şi C din str. Fîntînior 9, mun.

Chişinău, dreptului de proprietate asupra imobilelor indicate şi încasarea cheltuielilor de judecată suportate în proces. În motivarea acţiunii Doagă Zinovia a indicat că a convenit cu Ulianova Elena să încheie tranzacţia sus menţionată şi în acest sens au întocmit un contract de arvună prin care s-a confirmat achitarea preţului de 164 000 lei, obligîndu-se în termen de 10 zile să se prezinte la notar pentru autentificarea contractului de vînzare-cumpărare. Ulianova Elena refuză să se prezinte la notar solicitînd un preţ mai mare decît cel la care au convenit şi aceste circumstanţe au condiţionat adresarea în instanţa de judecată cu prezenta acţiune. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 05 decembrie 2008 acţiunea a fost admisă. S-a recunoscut valabil contractul de vînzare-cumpărare din 02 septembrie 2008 a imobilelor lit. B şi C din str. Fîntînilor 9 mun. Chişinău încheiat între Doagă Zinovia şi Ulianova Elena şi s-a recunoscut dreptul de proprietate al Zinoviei Doagă asupra imobilelor nominalizate. La 27 septembrie 2011 societatea cu răspundere limitată „Nord Comerţ” a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2012 apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Nord Comerţ” a fost admis, hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 05 decembrie 2008 casată şi pricina restituită la rejudecare.

Judecătoria Botanica mun. Chişinău la 19 septembrie 2012 a antrenat în proces societatea cu răspundere limitată „Nord Comerţ” , Primăria mun. Chişinău şi Organul 1 Cadastral Teritorial Chişinău în calitate de intervenienţi accesorii de partea pîrîtei Ulianova Elena. La 09 octombrie 2012 Judecătoria Botanica mun. Chişinău a scos de pe rol cererea de chemare în judecată formulată de Doagă Zinovia împotriva Elenei Ulianova, intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată „Nord Comerţ” cu privire la declararea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate. Curtea de apel Chişinău prin decizia din 28 noiembrie 2012 a casat încheierea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 09 octombrie 2012 şi a restituit pricina în prima instanţă pentru judecarea fondului. Prin mandatul din 04 ianuarie 2012 avocatul Coşleţ Petru a fost împuternicit de Doagă Zinovia să-i reprezinte interesele în instanţele de judecată, cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească, etc. La 04 martie 2013 avocatul Coşleţ Petru a depus la Curtea de Apel Chişinău cerere de revizuire a deciziei din 24 aprilie 2012. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013 cererea de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2012 a fost respinsă ca inadmisibilă. Prin mandatul din 20 februarie 2013 avocatul Plămădeală Petru a fost împuternicit de Ulianova Elena să-i reprezinte interesele în instanţele de judecată, cu dreptul de a semna şi depune acţiunea, de a contesta hotărîrea judecătorească, etc (f.d.

166). La 28 şi 29 mai 2013 avocatul Coşleţ Petru în interesele Zinoviei Doagă şi avocatul Plămădeală Petru în interesele Elenei Ulianova au depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013, solicitînd casarea acesteia şi restituirea pricinii la rejudecare. În motivarea cererilor de recurs avocaţii Coşleţ Petru şi Plămădeală Petru au indicat că nu au fost înştiinţaţi legal despre data examinării cererii de revizuire şi că în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată. Consideră că aceste încălcări servesc temei de casare a încheierii contestate. Prin mandatul din 10 septembrie 2013 avocatul Popescu Marcel a fost împuternicit de societatea cu răspundere limitată „Nord Comerţ” să-i reprezinte interesele în instanţele de judecată.

Prin referinţa depusă la 10 septembrie 2013 avocatul Popescu Marcel a solicitat în interesele societăţii cu răspundere limitată „Nord Comerţ” respingerea recursurilor şi menţinerea încheierii contestate. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis cu casarea încheierii contestate şi restituirea pricinii la rejudecarea cererii de revizuire, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Din actele pricinii rezultă că la 06 noiembrie 2008 Doagă Zinovia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Ulianova cerînd recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare – cumpărare din 02 septembrie 2008 a încăperii 2 lit. B şi C din str. Fîntînior 9, mun. Chişinău, încheiat între Doagă Zinovia şi Ulianova Elena, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilelor indicate şi încasarea cheltuielilor de judecată Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 05 decembrie 2008 acţiunea a fost admisă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2012 apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Nord Comerţ” a fost admis, hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 05 decembrie 2008 casată şi pricina restituită la rejudecare. La 09 octombrie 2012 Judecătoria Botanica mun. Chişinău a scos de pe rol cererea de chemare în judecată formulată de Doagă Zinovia împotriva Elenei Ulianova, intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată „Nord Comerţ” cu privire la declararea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate. Curtea de apel Chişinău prin decizia din 28 noiembrie 2012 a casat încheierea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 09 octombrie 2012 şi a restituit pricina în prima instanţă pentru judecarea fondului. La 04 martie 2013 avocatul Coşleţ Petru a depus la Curtea de Apel Chişinău cerere de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2012. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013 cererea de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2012 a fost respinsă ca inadmisibilă. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că Curtea de Apel Chişinău la examinarea cererii de revizuire a încălcat normele de drept procedural.

În conformitate cu art. 100 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară. În conformitate cu art. 452 alin. (1) Codul de procedură civilă, instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu art. 273 Codul de procedură civilă, pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă şi în instanţă de apel, precum şi pentru fiecare act de procedură îndeplinit în afara şedinţei (audierea martorului la locul aflării lui, cercetarea înscrisurilor şi altor probe materiale la locul de aflare sau păstrare etc.), se întocmeşte proces-verbal. Articolul 432 alin. (3) lit. e) Codul de procedură civilă expres prevede că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată. În conformitate cu art. 432 alin. (5) Codul de procedură civilă, temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.

La dosar nu sunt probe care ar confirma că părţile au fost înştiinţate în modul stabilit la art. 100 Codul de procedură civilă despre data examinării cererii de revizuire, iar Ulianova Elena în genere nu a fost citată în şedinţa de judecată din 23 aprilie 2013 (f. d. 199). 3 Procesul-verbal al şedinţei de judecată este din 16 aprilie 2013, iar încheierea adoptată la 23 aprilie 2013 (f. d. 204). Lipsa procesului-verbal al şedinţei de judecată serveşte temei de casare a actului judiciar în toate cazurile.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că lipsa procesului- verbal al şedinţei de judecată constituie temei de casare a hotărîrii şi se ia în considerare din oficiu în toate cazurile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013 şi de a restitui pricina în instanţa de apel pentru reexaminarea cererii de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2012 cu citarea părţilor în modul stabilit de lege şi întocmirea procesului-verbal al şedinţei de judecată. La reexaminare instanţa de apel urmează să ţină cont de cele expuse în prezenta decizie.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admit recursurile declarate de avocatul Coşleţ Petru în interesele Zinoviei Doagă şi avocatul Plămădeală Petru în interesele Elenei Ulianova. Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013, adoptată în urma examinării cererii de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Doagă Zinovia împotriva Elenei Ulianova cu privire la recunoaşterea valabilităţii contractului de vînzare-cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate şi încasarea cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii în Curtea de Apel Chişinău pentru reexaminarea cererii de revizuire cu citarea părţilor şi întocmirea procesului-verbal al şedinţei de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.