- Dosarul nr.
- 2ra-2119/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 septembrie 2013
- Părțile
- Berlinschi Ruslan vs Berlinschi Inga
- Pe scurt
- Beneficiile şi sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi
2ra-2119/13 — Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi
prima instanţă: O. Robu dosar nr. 2ra-2119/13 instanţa de apel: M. Anton, I. Cotruţă, I. Secrieru DECIZIE 11 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Inga Berlinschi – reprezentată de către avocatul N. Ciolacu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ruslan Berlinschi împotriva lui Inga Berlinschi cu privire la încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin vînzarea bunului imobil la licitaţia publică şi distribuirea preţului în părţi egale şi cererea reconvenţională înaintată de către Inga Berlinschi împotriva lui Ruslan Berlinschi cu privire la partajarea averii proprietate în devălmăşie a soţilor prin atribuirea bunului imobil în proprietate exclusivă a coproprietarului cu încasarea din contul acestui coproprietar în beneficiul altuia a unei sulte şi încasarea cheltuielilor suportate pentru întreţinerea apartamentului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 martie 2013 prin care a fost admis apelul declarat de către Ruslan Berlinschi, fiind casată în parte hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.Chişinău din 27 septembrie 2012 şi emisă în parte o nouă hotărîre c o n s t a t ă La 12 aprilie 2011,
Ruslan Berlinschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Inga Berlinschi cu privire la încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin vînzarea bunului imobil la licitaţia publică şi distribuirea preţului în părţi egale. În motivarea acţiunii a indicat că în perioada căsătoriei cu Inga Berlinschi a fost procurat apartamentul nr.35 din str.Ginta Latină 21/2, mun.Chişinău. La 20 decembrie 2005 căsătoria a fost desfăcută. Ca urmare a relaţiilor stabilite, începînd cu 12 septembrie 2005 nu au mai putut locui împreună în apartamentul litigios pe care îl deţin în proprietate comună în devălmăşie în mărime de ½ cotă parte fiecare. Din motiv că Inga Berlinschi refuză să-i plătească valoarea cotei sale părţi din apartamentul litigios consideră necesar de a împărţi proprietatea comună pe cote părţi prin vînzarea apartamentului la licitaţie şi distribuirea preţului obţinut în cote părţi egale.
La 02 iunie 2011 Inga Berlinschi a înaintat cerere reconvenţională prin care a solicitat partajarea imobilului nr.35 din str.G.Latină 21/2 mun.Chişinău, prin atribuirea lui în proprietate exclusivă a sa cu încasarea din contul său în beneficiul lui Ruslan Berlinschi a unei sulte. În motivarea cererii a indicat, că motivele invocate de către reclamant în cererea sa nu corespund realităţii şi sînt declarative. Dînsul a luat abuziv copilul, domiciliul căruia este stabilit cu Inga Berlinschi şi a plecat din apartament, refuzînd să întoarcă copilul şi ascunzînd locul lui de aflare. La 22 martie 2012 reprezenatntul reclamantei - Ciolacu Nicolae a extins pretenţiile înaintate prin cererea reconvenţională, solicitînd şi încasarea cheltuielilor suportate pentru întreţinerea apartamentului în sumă de 4537 lei 12 bani.
Solicită Inga Berlinschi atribuirea întregului imobil în litigiu în schimbul unei sulte în favoarea lui Ruslan Berlinschi în sumă de 275150 lei - valoarea a ½ cotei-părţi ce-i aparţine cu drept de proprietate coproprietarului Ruslan Berlinschi. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.Chişinău din 27 septembrie 2012, a fost admisă integral acţiunea iniţială, s-a încetat proprietatea comună pe cote-părţi a bunului imobil - apartamentul nr.35 str.Ginta Latină 21/2, mun.Chişinău prin vînzarea acestuia la licitaţia publică şi distribuire a preţului în părţi egale, cîte ½ din preţul bunului imobil fiecărui coproprietar Ruslan Berlinschi şi Inga Berlinschi.
Acţiunea reconvenţională cu privire la partajarea averii proprietate în devălmăşie a soţilor prin atribuirea bunului imobil în propriei exclusivă a coproprietarului cu încasarea din contul acestui coproprietar în beneficiul altuia unei sulte şi încasarea cheltuielilor suportate pentru întreţinerea apartamentului a fost parţial admisă. S-a încasat de la Ruslan Berlisnchi în beneficiul lui Inga Berlinschi suma de 4537,12 lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor pentru întreţinerea bunului imobil, în rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. S-a încasat în mod solidar de la Ruslan Berlinschi şi Berlinschi Inga în beneficiul statului cheltuielile de judecată în sumă de cîte 4204,50 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 martie 2013 a fost admis apelul declarat de către Ruslan Berlinschi, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Ciocan mun.Chişinău din 27 septembrie 2012 în partea în care a fost admisă acţiunea reconvenţională cu privire la încasarea din contul lui Ruslan Berlinschi în beneficiul lui Inga Berlinschi suma de 4537,12 lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor de întreţinere a bunului imobil, şi în beneficiul statului suma de 4204,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind emisă în această parte o nouă hotărîre prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea reconvenţională cu privire la încasarea din contul lui Ruslan Berlisnchi în beneficiul lui Inga Berlinschi suma de 4537,12 lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor pentru întreţinerea bunului imobil şi în beneficiul statului suma de 4204,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În rest fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 27 septembrie 2012. S-a încasat în beneficiul lui Ruslan Berlinschi din contul lui Inga Berlinschi suma de 4246,69 lei - cheltuieli de judecată suportate pentru achitarea taxei de stat la depunerea cererii de chemare în judecată şi la depunerea cererii de apel. La 22 aprilie 2013, Inga Berlinschi – reprezentată de către avocatul N. Ciolacu, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea acesteia şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Ciocana mun.Chişinău din 27 septembrie 2012 în partea încasării sumei de 4537,12 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de întreţinere a bunului imobil.
Recurenta, în motivarea recursului a indicat că la pronunţarea deciziei, de către instanţa de apel au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material sau normele de drept procedural, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat eronat legea. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Inga Berlinschi – reprezentată de către avocatul N. Ciolacu întemeiat şi care urmează a fi admis, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.
Fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Ruslan Berlinschi, instanţa de apel a ajuns la concluzia ilegalităţii hotărîrii primei instanţe în partea ce ţine de încasarea din contul lui Ruslan Berlinschi în beneficiul lui Inga Berlinschi a sumei de 4537,12 lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor de întreţinere a bunului imobil, şi în beneficiul statului suma de 4204,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind emisă în această parte o nouă hotărîre prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea reconvenţională cu privire la încasarea din contul lui Ruslan Berlisnchi în beneficiul lui Inga Berlinschi suma de 4537,12 lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor pentru întreţinerea bunului imobil şi în beneficiul statului suma de 4204,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în rest fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.
Chişinău din 27 septembrie 2012. În susţinerea soluţiei date, instanţa de apel, a reţinut că Ruslan Berlinschi i-au fost create obstacole în folosirea cotei sale părţi din apartamentul în litigiu, astfel concluzionând că acesta nu este obligat de a achita cheltuielile pentru întreţinerea bunului imobil în sumă de 4537, 12 lei. Instanţa de recurs constată, însă, că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material în această parte şi a dat o apreciere greşită, pe cînd prima instanţă, justificat şi amplu argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, avînd în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de a admite parţial acţiunea reconvenţională cu privire la încasarea cheltuielilor suportate pentru întreţinerea apartamentului.
Astfel, din materialele cauzei rezultă că apartamentul în litigiu se atribuie la bun comun pe cote-părţi a lui Ruslan Berlinschi şi Inga Berlinschi, fiecare avînd cîte ½ cotă- parte. Conform art. 349 Cod Civil, coproprietarii vor împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi proporţional cotei lor părţi. După cum rezultă din bonurile de plată pentru serviciile-comunale, pentru perioada martie 2009 – martie 2011, Inga Berlinschi a suportat cheltuieli în sumă de 9074, 24 lei pentru întreţinerea apartamentului nr.35 din str. G.Latină 21/2 mun.Chişinău.
Reieşind din textul normei menţionate Colegiul reţine că, ambii coproprietarii a proprietăţi comune pe cote-părţi au obligaţia de a participa la acoperirea cheltuielilor pentru întreţinerea şi păstrarea bunului comun, cheltuieli ce sunt proporţionale cotelor- părţi ce aparţin fiecărui coproprietar, prin urmare, fiecare din coproprietarii apartamentului au obligaţia de a participa la efectuarea plăţii cheltuielilor pentru întreţinerea şi păstrarea acestuia, cheltuieli ce urmează a fi suportate proporţional cotelor-părţi ce aparţin fiecărui coproprietar.
Mai mult ca atît, urmează de menţionat că Inga Berlinschi a înaintat pretenţia cu privire la încasare a cheltuielilor pentru serviciile locativ - comunale, cheltuieli ce se încasează pentru 3 persoane care dispun de viză de domiciliu în apartament şi anume plata pentru serviciile prestate de SA „Termocom” - 5 % obligatorii, care sunt livrate de acest agent economic şi înaintate spre plată indiferent dacă locuieşte cineva în apartament sau nu, cheltuielile pentru gazul consumat pe timp de iarnă, care era folosit la încălzirea apartamentului, cheltuielil ce sunt necesare pentru păstrarea bunului imobil în stare normală. Cu referire la prevederile enunţate, instanţa de recurs reţine drept justă concluzia primei instanţe cu privire la admiterea parţială a acţiunii reconvenţionale, prin încasarea din contul lui Ruslan Berlisnchi în beneficiul lui Inga Berlinschi a sumei de 4537,12 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor pentru întreţinerea bunului imobil.
Fiind investit cu judecarea pricinii în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material şi a dat o apreciere greşită materialului probator anexat la dosar, pe cînd prima instanţă, justificat şi amplu argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, avînd în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de a admite acţiunea reconvenţională înaintată de către Inga Berlinschi cu privire la încasarea cheltuielilor suportate pentru întreţinerea apartamentului. Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.
În conformitate cu art. 444, art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Inga Berlinschi – reprezentată de către avocatul N. Ciolacu.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 martie 2013 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 27 septembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ruslan Berlinschi împotriva lui Inga Berlinschi cu privire la încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin vînzarea bunului imobil la licitaţia publică şi distribuirea preţului în părţi egale şi cererea reconvenţională înaintată de către Inga Berlinschi împotriva lui Ruslan Berlinschi cu privire la partajarea averii proprietate în devălmăşie a soţilor prin atribuirea bunului imobil în proprietate exclusivă a coproprietarului cu încasarea din contul acestui coproprietar în beneficiul altuia a unei sulte şi încasarea cheltuielilor suportate pentru întreţinerea apartamentului.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Galina Stratulat