- Dosarul nr.
- 2ra-2250/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 septembrie 2013
- Părțile
- Gultur Vasile vs Bîstriţchi Ştefan
- Pe scurt
- Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale
2ra-2250/13 — Încasarea prejudiciului material şi moral
dosarul nr. 2ra-2250/13 prima instanţă: P. Codreanu, instanţa de apel: V. Pruteanu, Iu. Cimpoi, M. Guzun DECIZIE 11 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă, Judecătorii Iuliana Oprea,Ion Corolevschi, Tatiana Vieru, Nicolae Clima examinînd recursul declarat de către Gultur Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gultur Vasile împotriva lui Bîstriţchi Ştefan cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Bîstriţchi Ştefan şi casată hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 21 martie 2011, de admitere parţială a acţiunii, c o n s t a t ă La 21 ianuarie 2011 Gultur Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Bîstriţchi Ştefan cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că prin hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 23.02.2010, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău, Bîstriţchi Ştefan a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei administrative prevăzute de art. 102 alin. (1) lit. a) CCA (redacţia 1985), prin care i-a fost cauzat prejudiciu material în sumă de 1890 lei prin stricăciunile aduse recoltei. Susţine reclamantul că pe parcursul examinării cauzei contravenţionale a suportat cheltuieli de judecă în sumă de 1 500 lei şi a fost în imposibilitate de a se prezenta la locul de muncă, a suportat dureri sufleteşti şi i s-a cauzat prejudiciul moral în sumă de 1 500 lei.
Solicită Gultur Vasile încasarea de la Bîstriţchi Ştefan în beneficiul său suma de 1890 lei, care constituie costul a 700 kg de sfeclă furajeră cu titlu de prejudiciu material, suma de 500 lei, cu titlu de asistenţă juridică, suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi suma de 1500 lei, cu titlu de prejudiciu moral. Prin hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 21 martie 2011, acţiunea a fost admisă parţial, s-a încasat de la Bîstriţchi Ştefan în beneficiul lui Gultur Vasile prejudiciul moral în sumă de 1 500 lei şi suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în rest pretenţiile au fost respinse. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2013, a fost admis apelul declarat de către Bîstriţchi Ştefan, a fost casată hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 21 martie 2011, în partea încasării prejudiciului moral şi a fost emisă în partea dată o hotărîre nouă de respingere a acestui capăt de cerere.
La 14 mai 2013 Gultur Vasile a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material, precum şi nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importate pentru soluţionarea pricinii în fond. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul lui Gultur Vasile ca întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri, de admitere parţială a acţiunii, din următoarele considerente.
În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Conform art. 1411 alin. (1) Cod Civil, proprietarul unui animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului, răspunde de prejudiciul cauzat de acest animal aflat în paza sa sau scăpat de sub pază. Obligaţia reparaţiei nu apare dacă prejudiciul a fost cauzat de un animal domestic predestinat activităţii profesionale de întreprinzător sau obţinerii mijloacelor pentru întreţinerea proprietarului şi proprietarul a asigurat grija cuvenită pentru supravegherea animalului iar dauna s-a produs chiar şi în cazul manifestării unei asemenea griji.
Potrivit art. 123 alin. (3) CPC, sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru instanţa chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva cărei s-a pronunţat sentinţa, numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză.
Actele cauzei denotă cu certitudine că prin decizia Judecătoriei Calarăţi din 23.02.2010, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20.04.2010, Bîstriţchi Ştefan a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei administrative prevăzută de art. 102 alin. (1) Cod cu privire la contravenţiile administrative (redacţia anului 1985), exprimată prin faptul că având vite mari cornute în perioada 20-22 octombrie 2008 le-a lăsat fără supraveghere pe deal şi în rezultat au intrat pe parcela de pământ plantată cu sfeclă de masă care aparţine lui Gultur Vasile, locuitor al s. Hărbovăţ, r-l Călăraşi şi în rezultat au fost aduse stricăciuni culturii din sfeclă de masă în cantitate de 700 kg. Conform adeverinţei din 10.11.2008 eliberată de Primăria corn.
Oniţcani r-l Călăraşi, terenul cu suprafaţa de 0.4786 ha din s. Hărbovăţ, în regiunea „La stejari”, aparţine Anei Franţuz, decedată la 07.09.2005 şi este prelucrat de Gultur Vasile, care anual achită impozitele, iar în anul 2008 terenul a fost cultivat cu porumb şi sfeclă furajeră. Prin actul nr. 330 din 15.12.2008, comisia în componenţa inginerul cadastral, consilierul local şi poliţistul de sector, au constatat că de pe suprafaţa totală de 50 ari de teren, porumbul a fost recoltat iar sfecla furajeră de pe 10 ari nu a fost recoltată, a fost măcinată de vite, paguba constituie aproximativ 700 kg, iar reieşind din certificatul eliberat de SRL „Agricen-Plus”, preţul pentru 1 kg sfeclă furajeră în toamna anului 2008 a constituit 2.7 lei, costul pentru 700 kg constituind 1 890 lei.
Reieşind din cele menţionate şi în coraport cu prevederile art. 123 alin. (3) CPC, Colegiul ajunge la concluzia că Bîstriţchi Ştefan, care prin decizia Judecătoriei Calarăţi din 23.02.2010, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20.04.2010, a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei administrative prevăzută de art. 102 alin. (1) Cod cu privire la contravenţiile administrative (redacţia anului 1985), urmează să-i achite lui Gultur Vasile suma de 1890 lei, ce constituie prejudiciu material cauzat în urma faptelor ce a constituit contravenţia stabilită intimatului. Or, fapta descrisă în decizia Judecătoriei Calarăţi din 23.02.2010, are puterea lucrului judecat şi este obligatorie pentru instanţa chemată să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale acestor acţiuni.
În asemenea circumstanţe instanţa de recurs ajunge la concluzia că prima instanţă neîntemeiat a respins capătul de cerere cu privire la încasarea prejudiciului material stabilit prin sentinţă penală, motivînd prin faptul că nu sunt probe ce ar demonstra suma prejudiciului, ignorînd conţinutul deciziei Judecătoriei Calarăţi din 23.02.2010, care a stabilit că în urma acţiunilor lui Bîstriţchi Ştefan lui Gultur Vasile, i-au fost aduse stricăciuni culturii din sfeclă de masă în cantitate de 700 kg.
Colegiul reţine că prima instanţă a dispus încasarea sumei de 1500 lei, cu titlu de prejudiciu moral şi suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică, prin urmare suma încasată cu titlu de prejudiciu moral este aproape de suma de 1890 lei, ce constituia, în principiu, prejudiciul material solicitat, din care considerente recurentul nu a atacat hotărîrea primei instanţe, iar instanţa de apel corect a anulat hotărîrea în partea încasării sumei ce constituia prejudiciului moral, dat fiind faptul că legea nu prevede achitarea prejudiciului moral în asemenea cazuri, însă neîntemeiat a dispus de a nu se încasa prejudiciu material cauzat, dat fiind faptul că materialele cauzei cu certitudine stabileşte că prejudiciu material a fost cauzat recurentului.
Reieşind din cele menţionate şi din faptul că cu certitudine lui Gultur Vasile i s-a cauzat prejudiciu material în sumă de 1890 lei, în urma acţiunilor lui Bîstriţchi Ştefan, fapt constatat prin decizia Judecătoriei Calarăţi din 23.02.2010, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20.04.2010, Colegiul consideră necesar de a casa hotărîrea primei instanţe şi decizia instanţei de apel şi de a admite acţiunea parţial , de a dispune încasarea de la Bîstriţchi Ştefan în beneficiul lui Gultur Vasile suma de 1890 lei, cu titlu de prejudiciu material cauzat şi suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică suportate de către Gultur Vasile în cadrul examinării contravenţiei administrative, sumă constatată prin bonul de plată anexat la materialele cauzei.
În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Gultur Vasile . Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2013, şi hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 21 martie 2011, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gultur Vasile împotriva lui Bîstriţchi Ştefan cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral, cu adoptarea unei noi hotărîri după cum urmează: Se admite parţial cererea de chemare în judecată a lui Gultur Vasile împotriva lui Bîstriţchi Ştefan cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral.
Se încasează din contul lui Bîstriţchi Ştefan în beneficiul lui Bîstriţchi Ştefan suma de 1890 (o mie opt sute nouăzeci) lei, cu titlu de prejudiciu material şi suma de 500 (cinci sute) lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică suportate de către Gultur Vasile în cadrul examinării acţiunii contravenţionale. În rest cerinţele lui Gultur Vasile se resping, ca neîntemeiate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă, Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi, Tatiana Vieru Nicolae Clima