- Dosarul nr.
- 2ra-1586/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 august 2013
- Părțile
- Ştirbu Vasile vs Ministerul Finanţelor
- Pe scurt
- Termenele de judecare a pricinilor civile
2ra-1586/13 — Constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la examinarea cauzei, constatarea statutului de victimă în urma violării drepturilor, repararea prejudiciului
prima instanţă: B.Bîrca dosarul nr. 2ra-1586/13 DECIZIE 21 august 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Tamara Chişcă-Doneva Iuliana Oprea, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Ştirbu Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ştirbu Vasile împotriva Ministerului Finanţelor privind constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la examinarea cauzei, constatarea statutului de victimă în urma violării drepturilor garantate de prevederile art.6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.120 din Constituţia Republicii Moldova, art.5 CPC, art.355 alin.(4) Codul Muncii şi încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012 prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La 04 septembrie 2012 Ştirbu Vasile s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor privind constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la examinarea cauzei, constatarea statutului de victimă în urma violării drepturilor garantate de prevederile art.6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.120 din Constituţia Republicii Moldova, art.5 CPC,
art.355 alin.(4) Codul Muncii şi încasarea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 03.12.2010 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată la Judecătoria Rezina pe faptul eliberării sale din funcţie de către ÎM „Servicii Comunal-locative" Rezina. Menţionează că, prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 25.03.2011 cererea de chemare în judecată a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 13.04.2011 a atacat-o cu apel. Astfel, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21.09.2011 hotărîrea Judecătoriei Rezina din 25.03.2011 a fost menţinută, iar prin 1 decizia Curţii Supreme de Justiţie din 08.02.2012 recursul său a fost considerat inadmisibil.
Susţine reclamantul că, cererea de chemare în judecată din 03.12.2010 a fost examinată cu o tergiversare vădită într-un termen de 1 an şi 2 luni din vina instanţelor de judecată, care amînau neîntemeiat examinarea litigiului cu intervale mari de timp, nerespectînd principiul operativităţii car ar trebui să asigure soluţionarea cererii salariatului în termen restrîns în temeiul art.355 Codul Muncii, care prevede că instanţa de judecată este obligată să examineze cererea de soluţionare a litigiului individual de muncă în termen de 30 zile, impunîndu-i o barieră birocratică, care iminent se plasează sub incidenţa prevederilor art.6 §1 CEDO, care asigură fiecărei persoane dreptul al un proces echitabil, într-un termen rezonabil cu publicitatea şedinţei de judecată.
Deoarece din cauza tergiversării vădite a examinării acţiunii din 03.12.2010, a fost permanent ocupat cu participarea la numeroasele şedinţe de judecată, cu acumularea probelor ce au fost anexate la materialele dosarului, pregătirea către şedinţele de judecată, alcătuirea calculelor de plată ce se schimbau periodic în dependenţă de mărirea timpului scurs de la momentul eliberării sale de la serviciu, cu formularea apelului, demersurilor şi recursurilor către instanţele de judecată, practic nu a dispus de timpul necesar pentru a se putea angaja în cîmpul muncii, iar dacă s-ar fi angajat, atunci ar fi fost în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Mai notează reclamantul că, din cauza tergiversării examinării cauzei civile a avut suferinţe psihice de o intensitate deosebit de mare, exprimate prin dureri de cap şi de inimă.
Invocă şi faptul că a fost umilit şi obosit prin necesitatea de a sta multe zile în şir sub uşile instanţelor de judecată în aşteptarea examinării cauzei. Solicită, constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la examinarea cauzei civile la cererea sa către ÎM „Servicii comunal-locative" Rezina cu privire la restabilirea la locul de lucru; constatarea statutului de victimă în urma violării drepturilor garantate de prevederile art.6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.120 din Constituţia Republicii Moldova, art.5 CPC, art.355 alin.(4) Codul Muncii; încasarea prejudiciului material în mărime de 52 066,20 lei, care constă din salariul său mediul lunar neprimit în decursul unui 1 an, precum şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 10 000 Euro.
Pe parcursul examinării cauzei reclamantul a concretizat că cere încasarea prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012 acţiunea a fost respinsă. 2 La 19 martie 2013 Ştirbu Vasile a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu hotărîrea contestată prin faptul că prima instanţă la emiterea hotărîii nu a ţinut cont de prevederile art. 355 alin. (4) Codul muncii, precum şi de prevederile art. 192 alin. (2) CPC. Susţine că, cauza judecării în termen nerezonabil a cauzei sale a fost conduita neadecvată a instanţelor de judecată.
Referitor la termenul depunerii recursului, Colegiul notează că, hotărîrea Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 05 decembrie 2012, însă la materialele doasarului lipsesc careva date privind comunicarea hotărîrii motivate recurentului, iar în astfel de circumstanţe recursul depus la 19.03.2013 se consideră declarat în termen. Verificînd în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa hotărîrea primei instanţe în partea în care cerinţa privind constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la examinarea cauzei a fost respinsă ca neîntemeiată, şi în această parte a emite o nouă hotărîre de admitere a acestei cerinţe, cu menţinerea în rest a hotărîrii contestate, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. În conformitate cu art. 2 alin. (1) al Legii nr. 87 din 21.04.2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă.
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea menţionată, la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată poate decide că simpla constatare a încălcării dreptului reprezintă prin sine o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral. Actele cauzei atestă că, recurentul Ştirbu Vasile la 03 decembrie 2010 s-a adresat în Judecătoria Rezina cu cerere de chemare în judecată împotriva ÎM,,Servicii comunal-locative” Rezina privind restabilirea la locul de muncă şi repararea 3 prejudiciului material şi moral pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă. La 08 februarie 2012 pe cauza dată a fost emisă o hotărîre definitivă şi irevocabilă.
Prin urmare, recurentul consideră că a fost încălcat termenul rezonabil de examinare a cererii din 03.12.2010, solicitînd instanţei de judecată constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la examinarea cauzei, constatarea statutului de victimă în urma violării drepturilor garantate de prevederile art.6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.120 din Constituţia Republicii Moldova, art.5 CPC, art.355 alin.(4) Codul Muncii şi încasarea prejudiciului material şi moral.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia de a respinge integral acţiunea lui Ştirbu Vasile, reţinînd că termenul rezonabil de judecare a pricinii, prin prisma legislaţiei naţionale şi a jurisprudenţei CEDO, reieşind din complexitatea pricinii, comportamentul părţilor în proces, conduita instanţei judecătoreşti a fost respectat, nefiind constatată vina instanţelor de judecată la examinarea cauzei civile nominalizate. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă neîntemeiat a respins acţiunea recurentului în partea pretenţiei privind constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la examinarea cauzei.
În opinia instanţei de recurs, aceste concluzii sunt neobiective, rezultate din interpretarea incorectă a normelor de drept material şi examinarea insuficientă a circumstanţelor pricinii. În conformitate cu art. 4 alin. (2) al Legii nr. 87 din 21.04.2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată care examinează în fond cauza, organul de urmărire penală, autoritatea implicată în proces sau, după caz, executorul judecătoresc ori autoritatea responsabilă de executarea hotărîrii judecătoreşti prezintă Ministerului Justiţiei un raport motivat privind modul de respectare a termenului rezonabil şi, după caz, dosarul sau o copie de pe dosar.
După cum rezultă din materialele dosarului şi anume din rapoartele prezentate de Judecătoria Rezina şi Curtea de Apel Chişinău asupra cauzei civile depuse de Ştirbu Vasile împotriva ÎM,,Servicii comunal-locative” Rezina privind restabilirea la locul de muncă şi repararea prejudiciului material şi moral pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă, instanţele de judecată susţin că nu s-au constatat careva motive de tergiversare a examinării cauzei civile menţionate. 4 Conform art. 355 alin. (4) Codul Muncii, instanţa de judecată va examina cererea de soluţionare a litigiului individual de muncă în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia şi va emite o hotărîre cu drept de atac conform Codului de procedură civilă.
Potrivit art.192 alin.(1) CPC, pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sînt: complexitatea pricinii, comportamentul părţilor în proces, conduita instanţei judecătoreşti. Respectarea termenului rezonabil de judecare a pricinii se asigură de către instanţă. În acest sens, Colegiul notează că, respectarea termenelor procesuale rezonabile de examinare a pricinilor civile trebuie să constituie o garanţie a asigurării soluţionării în mod rapid a cauzelor, a restabilirii drepturilor încălcate sau contestate, a libertăţilor şi intereselor cetăţenilor. Mai mult decît atît, instanţa de recurs indică că, Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, stipulează că, fiecare are dreptul în mod echitabil, public, la examinarea procesului în termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială stabilită prin Lege (§1 art.6 al Convenţiei).
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că la examinarea cererii de chemare în judecată depusă de Ştirbu Vasile la 03.12.2010, care este un litigiu individual de muncă, a fost depăşit termenul legal pentru examinarea a astfel de cauze. În acest context, instanţa de recurs reţine perioada de referinţă a procedurii judiciare începînd cu 03.12.2010- ziua adresării cu cerere de chemare în judecată, şi pînă la 08.02.2012 - pronunţarea deciziei irevocabile. Astfel, pricina dată s-a aflat pe rolul instanţelor de judecată 1 an şi 2 luni, acest fapt în mare măsură reieşind şi din comportamentul părţilor la proces.
În astfel de circumstanţe, Colegiul constată încălcarea termenului de examinare a cererii din 03.12.2010 depuse de Ştirbu Vasile împotriva ÎM,,Servicii comunal- locative” Rezina privind restabilirea la locul de muncă şi repararea prejudiciului material şi moral pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă, constatarea dată reprezentînd prin sine o satisfacţie echitabilă pentru prejudicial moral eventual cauzat recurentului. Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa hotărîrea primei instanţe în partea respingerii acţiunii privind constatarea încălcării termenului rezonabil de examinare a cererii din 03.12.2010, şi în această parte a emite o hotărîre nouă privind admiterea acestui capăt de cerere.
În partea respingerii cerinţelor privind constatarea statutului de victimă în urma violării drepturilor garantate de prevederile art.6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art.120 din Constituţia Republicii Moldova, art.5 CPC, art.355 alin.(4) Codul Muncii şi încasarea 5 prejudiciului material în mărime de 52 066,20 lei şi prejudiciului moral în mărime de 20 000 lei, hotărîrea primei instanţe urmează a fi menţinută. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de Ştirbu Vasile.
Se casează hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012, în partea respingerii acţiunii privind constatarea încălcării termenului rezonabil de examinare a cererii din 03 decembrie 2010 şi în această parte se emite o nouă hotărîre prin care: Se constată încălcarea termenului rezonabil de examinare a cererii din 03 decembrie 2010 depuse de Ştirbu Vasile împotriva ÎM,,Servicii comunal-locative” Rezina privind restabilirea la locul de muncă şi repararea prejudiciului material şi moral pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă, constatarea dată reprezentînd prin sine o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral. În rest hotărîrea primei instanţe se menţine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişcă-Doneva Iuliana Oprea Valentina Clevadî 6