- Dosarul nr.
- 2rac-311/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 6 septembrie 2013
- Părțile
- ÎCS MoldStass SRL vs SA Compania Electrică
- Pe scurt
- Legalitatea şi temeinicia hotărîrii, cuprinsul hotărîrii, limitele judecării apelului, explicaţiile date de părţi şi intervenienţi
2rac-311/13 — Repararea prejudiciului material şi încasarea dobânzii de întârziere
prima instanţă – L. Andriaş dosarul nr. 2rac-311/13 instanţa de apel – A. Minciuna, A. Nogai, V. Pruteanu DECIZIE 06 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Iuliana Oprea examinând recursul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „MoldStass” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „MoldStass” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii pe Acţiuni „Compania Electrică” cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea dobânzii de întârziere împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „MoldStass” Societate cu Răspundere Limitată şi menţinută hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 08 noiembrie 2011, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 17 decembrie 2009, Întreprinderea cu Capital Străin „MoldStass” Societate cu Răspundere Limitată a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii pe Acţiuni „Compania Electrică” cu privire la repararea prejudiciului material.
În motivarea acţiunii a indicat că la 15 iunie 2009, ora 12.09, în rezultatul lucrărilor efectuate în preajma intersecţiei străzilor Grădina Botanică şi Salcâmilor de către SA „Compania Electrică”, a fost avariat cablul electric /linia în cablu LC-6kV: PT-314/ care se află la balanţa ÎCS „MoldStass” SRL şi îi aparţine cu drept de proprietate. Menţionează că drept rezultat societatea a fost lipsită de energie electrică pe parcursul mai multor ore, fapt ce a creat dereglări grave în funcţionarea normală a acesteia, cauzându-i prejudicii materiale esenţiale. Invocă că pentru lichidarea cât mai urgentă a consecinţelor avarierii, cât şi întru evitarea unor pierderi materiale mai mari, s-a impus necesitatea efectuării, în mod operativ, a lucrărilor de reparaţie a cablului electric defectat.
Astfel, lucrările au fost executate de către firma FCP „Corna” SRL, cu care s-a colaborat anterior. Afirmă că în realitate, prejudiciul cauzat reţelei electrice ce aparţine societăţii s-a dovedit a fi unul mult mai mare decât cel estimat iniţial, deoarece restabilirea porţiunilor avariate, inevitabil, a dus la întinderea şi ruperea cablului (breşe) în alte sectoare, impunându-se şi renovarea acestora, astfel încât la moment costul integral al lucrărilor de restabilire a liniei constituie 60512 lei, suma care a fost achitată SRL „Corna”, fapt ce se confirmă prin copiile actului de primire-predare a lucrărilor din 24 iulie 2009, facturii fiscale seria SU nr. 2685492 din 27 iulie 2009 şi ordinului de plată nr.43 din 23 octombrie 2009. Indică că în rezultatul investigaţiilor întreprinse de către organele de poliţie pe faptul deteriorării liniei, s-a constatat cu certitudine că tractorul ce a provocat defecţiuni, aparţine SA „Companiei Electrice”.
Insistă că toate lucrările ce au avut drept consecinţă deteriorarea liniei aflate la balanţa reclamantului au fost efectuate de către angajaţii SA „Companiei Electrice”, ceea ce a fost nemijlocit recunoscut de către administraţia acesteia. Mai menţionează că la 30 iunie 2009 a fost înaintat SA „Compania Electrică” notificare, prin care s-a solicitat compensarea sumelor cheltuite pentru repararea şi aducerea la stare funcţională a cablului deteriorat, în mărime de 60512 lei, în termen de 7 zile din momentul primirii notificării, însă până la momentul pârâtul nu a recuperat cheltuielile suportate. Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 316, art. 1410 Cod civil. Solicită încasarea de la SA „Compania Electrică” a sumei de 60512 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat prin deteriorarea cablului electric aflat în proprietate.
În cadrul dezbaterilor judiciare ÎCS „MoldStass” SRL a depus cerere cu privire la majorarea pretenţiilor, solicitând încasarea de la SA „Compania Electrică” a sumei de 21044 lei, ce reprezintă dobânda de întârziere calculată valorii prejudiciului cauzat. În susţinerea cerinţei date, cu referire la art. 585 şi art. 619 Cod civil, a indicat că întrucât pârâtul refuză achitarea prejudiciului cauzat societăţii, tergiversând examinarea litigiului, iar ÎCS „MoldStass” SRL a fost nevoită din surse proprii să înlăture consecinţele avariei cauzate de SA „Compania Electrică”, astfel pârâtul este ţinut să plătească şi dobânda de întârziere. Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 08 noiembrie 2011 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către ÎCS „MoldStass” SRL şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 15 aprilie 2013 ÎCS „MoldStass” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, susţinând că de instanţă a fost dată o apreciere arbitrară probelor din dosar, au fost aplicate eronat normele de drept material, n-au fost constatate şi elucidate pe deplin toate circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a cauzei, iar decizia pronunţată este în contradicţie cu circumstanţele cauzei şi este una nemotivată.
Menţionează că instanţa de apel a examinat în mod unilateral pricina ignorând totalmente argumentele apelantului şi a probelor din dosar, fapt contravine prevederilor art. 130 CPC. Invocă că la emiterea deciziei contestate, instanţa de apel a aplicat eronat normele legale referitor la răspunderea civilă delictuală şi modul de reparare a prejudiciului, art. 1398-1416 Cod civil, astfel eronat a interpretat că cauzarea unui prejudiciul în cadrul unor lucrări autorizate absolvă persoana de răspundere delictuală. Afirmă că vina angajaţilor intimatului la deteriorarea liniei de cablu LC- 6KV:PN-314 în rezultatul efectuării lucrărilor la intersecţia str. Grădina Botanica şi str. Salcâmilor mun.
Chişinău, rezultă din materialele prezentate de Comisariatul de Poliţie a Sectorului Botanica şi din declaraţiile reprezentantului SA „Compania Electrica”, care a indicat că în timpul efectuării lucrărilor efectuate, angajaţii companiei au deteriorat un cablu electric întâmplător, în urma cărui fapt maestrul Noroc s-a adresat telefonic la Union Fenosa, comunicând despre cele întâmplate, iar cea din urmă a comunicat că cablul deteriorat nu-i aparţine. Consideră că intimatul recunoaşte că în rezultatul acţiunilor ilicite a lui cablul electric a fost deteriorat. Mai indică că în cadrul şedinţei de judecată din 17 octombrie 2011 şi 28 iunie 2011, reprezentantul pârâtului a recunoscut că a deteriorat cablul electric şi este de acord să repare prejudiciul cauzat, însă doar parţial, deoarece s-au condus de schema topografică.
Consideră că la stabilirea vinovăţiei în deteriorarea cablului în litigiu, nu are relevanţă faptul că lucrările efectuate erau autorizate şi erau efectuate în conformitate cu careva scheme, importantă fiind vinovăţia persoanei care a cauzat prejudiciul. De asemenea, remarcă că intimatul declară că acţiona în conformitate cu planurile primite, însă nu a probat că a acţionat şi a săpat pe teren exact în locul indicat pe plan. Menţionează că în cadrul şedinţei de judecată, intimatul a indicat pe schemă amplasarea cablurilor electrice, însă de pe schema prezentată nu este clar unde este amplasat gardul, şi întrucât din declaraţiile intimatului rezultă că reperul în spaţiu la săpături constituia gardul, cert este că SA „Compania Electrica” s-a condus formal de schemele de amplasare a pilonilor, inclusiv la secţionarea spaţiilor pentru piloni.
Menţionează că pentru angajarea răspunderii delictuale forma şi gravitatea vinovăţiei nu are importanţă, deoarece persoana care a cauzat prejudiciul răspunde indiferent de forma vinovăţiei sale, adică indiferent de faptul că cauzarea prejudiciului s-a făcut cu intenţie sau din imprudenţă. Faptul că intimatul a cauzat din imprudenţă un prejudiciu nu-l înlătură de obligaţia de a-l repara, fapt ce indică la concluziile eronate ale instanţelor de judecată indicate în hotărâri. Consideră că instanţa de apel în mod arbitrar a menţionat că nu au fost prezentate probe pertinente şi admisibile, care ar confirma cauzarea prejudiciului material pretins, deoarece asemenea probe au fost prezentate. Menţionează că instanţa de apel neîntemeiat şi ilegal a ignorat probele prezentate, care demonstrează dreptul de proprietate al apelantei ÎCS „MoldStass” SRL asupra PT-314 şi a liniei de cablu aferente defectate de reprezentanţii intimatului şi prejudiciul cauzat societăţii.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. â Din materialele dosarului rezultă că copia decizie instanţei de apel din re 05 decembrie 2012 a fost expediată în adresa recurentului la 12 februarie 2013, fapt în ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 135), iar careva date care ar atesta data recepţionării acesteia la dosar lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 15 aprilie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Înaintând acţiunea în judecată împotriva SA „ Compania Electrică”, ÎCS „MoldStass” SRL, a solicitat repararea prejudiciului material cauzat prin deteriorarea cablului electric aflat în proprietate în sumă de 60512 lei şi dobânda de întârziere în sumă de 21044 lei.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerii acesteia, în acest sens reţinând că la caz nu a fost stabilită vina pârâtului, întrucât ultimul a acţionat în conformitate cu planurile d urbanism a sectorului, eliberate de Direcţia Generală de Arhitectură şi Urbanism, iar ÎCS „MoldStass” SRL nu a prezentat probe care ar indica că cablul defectat se găseşte la bilanţul întreprinderii sau este proprietarul acestui cablu. Judecând apelul declarat de către ÎCS „MoldStass” SRL, instanţa de apel a găsit necesar de a-l respinge şi a menţine hotărârea primei instanţe, considerând că aceasta este întemeiată şi legală, iar de către apelant nu a fost combătut argumentul intimatului că lucrările au fost efectuate în conformitate cu planurile de urbanism a Consiliului m. Chişinău.
La fel remarcând că la caz lipseşte vina intimatului în cauzarea prejudiciului material intimatului, repararea cărui se solicită. La caz, instanţa de recurs constată, însă, că contrar prevederilor art. 239 CPC şi art. 241 alin. (5) CPC, decizia instanţei de apel este una nemotivată, iar concluziile instanţei de apel sunt expuse într-o formă evazivă, incertă, neavând putere de convingere, fără a fi dată o apreciere cuvenită pretenţiilor formulate în prezentul litigiu în raport cu materialul probator şi normele de drept ce reglementează acest aspect. Or, analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere.
Totodată, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces. Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi şi dispoziţiilor conţinute în art. 373 alin. (5) CPC, instanţa de apel judecând apelul a trecut superficial asupra pretenţiilor formulate, care însă urmau a fi soluţionate minuţios prin prisma dispoziţiilor ce guvernează prezentul litigiu.
În acest context, instanţa de recurs remarcă că verificând legalitatea hotărârii primei instanţe, instanţa de apel a reţinut selectiv unele concluzii ale primei instanţe, fără a intra în esenţa concluziilor remarcate de prima instanţă, care au şi constituit temei de respingere a acţiunii. Astfel, adoptând soluţia dată, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că drept temei de respingere a acţiunii de prima instanţă unul din motive a fost faptul că instanţei nu au fost prezentate careva probe care ar indica că cablul defectat PT-314 se găseşte la bilanţul ÎCS „MoldStass” SRL sau că ultima este proprietarul acesteia, concluzionând că SRL „Oiltech”, care nu este subiect al prezentului litigiu este proprietarul cablului electric defectat.
În atare situaţie instanţa de apel, reieşind din argumentele ÎCS „MoldStass” SRL invocate în apel şi în baza probelor conţinute în dosar cum sunt: răspunsul ÎCS „RED Union Fenosa” nr. 0505/27311-20091104 (f. d. 24), fişa de evidenţă a mijloacelor fixe din 01 ianuarie 2010 (f. d. 28), Actul de delimitare a instalaţiilor electrice ale Furnizorului faţă de instalaţia de utilizare a Consumatorului în baza dreptului de proprietate şi a responsabilităţii pentru exploatarea lor din 15 februarie 2005 (f. d. 60-64), urma să verifice corectitudinea concluziilor primei instanţe, fapt însă care nu a fost efectuat, ce indică la o examinare superficială a cauzei în ordine de apel.
La fel, a fost lăsat fără apreciere şi argumentul invocat în apel, asupra cărui a insistat reprezentantul ÎCS „MoldStass” SRL cu privire la faptul că în cadrul şedinţei de judecată din 17 octombrie 2011 şi 28 iunie 2011, reprezentantul SA „Compania Electrică” a recunoscut că a deteriorat cablul electric şi este de acord să repare prejudiciul cauzat ÎCS „MoldStass” SRL, însă nu integral dar parţial. Or, deşi din procesul-verbal al şedinţei de judecată a primei instanţe din 08 noiembrie 2011 rezultă că reprezentantul SA „Compania Electrica” a solicitat respingerea acţiunii, din procesul-verbal al şedinţei de judecată din 17 octombrie 2011 (f. d. 89 verso), se oglindeşte că reprezentantul SA „Compania Electrica” a recunoscut parţial acţiunea, fiind de acord să achite prejudiciul material în mărime de 3000 lei, ce constituie costul pieselor necesare pentru reparaţie.
Astfel, este cert că argumentul apelantului în acest sens urma a fi verificat prin prisma dispoziţiilor art. 131 alin. (4) CPC, care indică că dacă o parte recunoaşte în şedinţă de judecată sau în cadrul îndeplinirii delegaţiei judiciare faptele pe care cealaltă parte îşi întemeiază pretenţiile sau obiecţiile, aceasta din urmă este degrevată de obligaţia dovedirii lor. În acest context fiind relevante şi dispoziţiile alin. (5) CPC al aceluiaşi articol, care direct indică că renunţarea la recunoaşterea efectuată în judecată influenţează recunoaşterea numai dacă partea care a recunoscut faptele dovedeşte că mărturisirea lor nu corespunde adevărului, ci este rezultatul unei erori. Numai în acest caz, recunoaşterea îşi pierde valabilitatea.
De altfel, este cert şi faptul că instanţa de apel, nu s-a pronunţat asupra motivelor invocate în apel, respingând apelul printr-o declaraţie generală, reflectând selectiv concluzii arbitrare, deşi era obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel şi aspectelor importante, inclusiv şi asupra faptului dacă la efectuarea lucrărilor de săpare efectuate de către colaboratorii SA „Compania Electrica”, ultima a deţinut toate schemele de amplasare a cablurilor electrice şi dacă s-a condus întrutotul de aceste acte, aspect care însă a rămas fără o analiză minuţioasă. În contextul dat, instanţa de recurs reţine că cele descrise incontestabil indică la examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă controlului temeinicia şi corectitudinea soluţiei date de prima instanţă prin prisma prevederilor legale.
În concluzie şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării. De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii şi să nu se mulţumească de a proba pur şi simplu concluziile uneia dintre părţi. În speţă, prezintă relevanţă şi faptul că folosirea criteriilor pentru determinarea corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieşind din specificul acestui, presupune prin sine lămurirea completă şi pe bază de dovezi certe a situaţiei de fapt, care, este diferită de la caz la caz.
Sub aspectul celor relatate se constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instzanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „MoldStass” Societate cu Răspundere Limitată. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „MoldStass” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii pe Acţiuni „Compania Electrică” cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea dobânzii de întârziere, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecători.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Iuliana Oprea