2ra-2825/13 — Încasarea sumei

prima instanţă – V. Sîrbu dosarul nr. 2ra-2825/13 instanţa de apel – B. Bîrca, M. Ciugureanu. M. Moraru ÎNCHEIERE 04 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Valeriu Rujanschi în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gheorghe Dănuţă împotriva lui Valeriu Rujanschi cu privire la încasarea sumei şi la cererea reconvenţională a lui Valeriu Rujanschi împotriva lui Gheorghe Dănuţă cu privire la stabilirea faptului împărţirii în natură a cotelor-părţi din proprietatea comună şi stabilirea încetării proprietăţii comune împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Valeriu Rujanschi şi menţinută hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 12 octombrie 2012, prin care a fost admisă parţial acţiunea iniţială şi respinsă acţiunea reconvenţională constată: La 19 ianuarie 2010, Gheorghe Dănuţă a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Valeriu Rujanschi cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că el împreună cu pârâtul au pornit o afacere cu activitate comercială în sat. Lăpuşna, în urma înregistrării SRL „Diamant” la 24 noiembrie 1993 şi anume comerţ cu amănuntul a produselor alimentare, într-un vagon amplasat în marginea satului. Menţionează că au decis de comun acord să construiască un magazin-bar cerând acordul în mod oral de la cetăţeanul Nicolae Panainte, deoarece terenul dat era îngrădit în curtea casei acestuia, la care ultimul a dat consimţământul. Afirmă că pârâtul fiind ca administrator al societăţii se ocupa mai mult de perfectarea actelor juridice, iar el se ocupa de aprovizionarea cu marfă, material de construcţie şi de construirea bunului.

Ce priveşte comerţul lucrau câte două săptămâni fiecare apoi transmiteau barul unul altuia. Susţine că pârâtul a refuzat să mai participe la lucrările de construcţie a magazinului motivând că nu dispune de mijloace financiare, iar el a continuat să investească mijloace financiare în construcţia magazinului pentru a-l finisa. Indică că lucrările de construcţie s-au efectuat fără autorizare de construcţie. La fel, menţionează că la 04 martie 2009 a venit sa preia schimbul de activitate conform graficului, însă pârâtul nu i-a permis accesul în magazin, motivând că magazinul îi aparţine cu drept de proprietate numai lui şi doreşte să activeze de unul singur. Nici nu a bănuit că pârâtul a perfectat actele pe magazin pe numele său şi nu pe societate după cum a fost planificat la începutul activităţii.

Afirmă că de mai multe ori a încercat să discute cu pârâtul privind soluţionarea cauzei pe cale amiabilă, dar de fiecare dată a fost ignorat, iar ulterior a aflat că magazinul a fost înstrăinat unei alte persoane. Solicită stabilirea cotei-părţi ce-i aparţine din bunul imobil şi încasarea sumei mijloacelor financiare investite la construcţia magazinului-bar din sat. Lăpuşna, r-nul Hînceşti. La 04 februarie 2011, Gheorghe Dănuţă a depus cerere suplimentară, solicitând încasarea din contul lui Valeriu Rujanschi în beneficiul lui Gheorghe Dănuţă cheltuieli efectuate la construcţia magazinului-bar din sat.

Lăpuşna, r-nul Hînceşti în sumă de 195720 lei reieşind din valoarea bunului imobil evaluat de către expert, sumei de 23000 lei pentru marfa rămasă în stocuri, 1000 lei - congelator, 900 dolari SUA - instalaţie pentru bere şi 500 Euro - set de video casete (pentru închiriere) şi cheltuielilor pentru expertiză în sumă de 3785 lei În cadrul dezbaterilor judiciare Valeriu Rujanschi a depus cerere reconvenţională împotriva lui Gheorghe Dănuţă, prin care a solicitat stabilirea faptului împărţirii în natură a cotei-părţi comune între el şi pârât din proprietatea comună compusă din două magazine alimentare din sat. Lăpuşna, r-nul Hînceşti şi stabilirea încetării proprietăţii comune pe cote-părţi în legătură cu efectuarea împărţirii acestora.

În motivarea cererii reconvenţionale a indicat că la 24 noiembrie 1993 a constituit împreună cu Gheorghe Dănuţă SRL „Diamant”, cu un capital social de 1000 lei. Conform procesului-verbal al Adunării generale a asociaţilor din 31 iulie 1997, au majorat capitalul social până la 5400 lei, divizat în cote-părţi egale a câte 2700 lei. Consideră că astfel, printr-un act juridic au stabilit valoarea cotelor-părţi, fiecărui revenindu-i câte 2700 lei. Afirmă că la 24 septembrie 1998 a publicat în „Monitorul Oficial” nr. 87- 89/1998 un aviz cu privire la lichidarea societăţii, care la moment este lichidată. Susţine că au început activitatea comună cu pârâtul, dispunând de 2 unităţi comerciale - 2 vagoane mobile, dintre care unul era proprietatea lui, iar al doilea, îl arendau.

La momentul lichidării SRL „Diamant”, se formase un stoc de mărfuri restant în valoare de 15000 lei, iar ei au convenit, că vagonul, ce-i aparţinea lui îi revenea lui, iar cel arendat pârâtului, respectiv cu stocurile de marfă restante. Indică că în legătură cu faptul că el era angajat într-o întreprindere de stat, au convenit că pârâtul va gestiona activitatea. Astfel, în perioada anilor 1997-1999 beneficiul acumulat de la activitatea comercială i-a revenit, în exclusivitate, ultimului. Afirmă că de comun acord au decis să deschidă un magazin alimentar, divizând sarcinile, el s-a ocupat de perfectarea actelor, reprezentarea în organele abilitate, iar pârâtul se ocupa de procurarea materialelor de construcţie şi construcţia magazinului, situat pe terenul lui N. Panainte.

Susţine că au mai deschis un magazin alimentar, situat în centrul satului, pe str. A. Lăpuşneanu, în vecinătatea pieţii comerciale. La edificarea localului magazinului au contribuit în comun, el a contribuit la atribuirea terenului pentru construcţie, cât şi a investit 50000 lei. Menţionează că ulterior, a cedat bunul nominalizat pârâtului, care îl deţine împreună cu clădirea magazinului. După darea în exploatare reclamantul nu s-a folosit de acest bun. Consideră că a avut loc o împărţire a bunurilor, ce constituie cote-părţi în proprietate comună. De asemenea, afirmă că conform devizului de cheltuieli, valoare magazinului de lângă N. Panainte constituie suma de 53830 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 23 mai 2011 a fost admisă integral acţiunea iniţială, încasat din contul lui Valeriu Rujanschi în beneficiul lui Gheorghe Dănuţă paguba materială în sumă de 239644,24 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 3785 lei, în sumă totală de 243409,24 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 7188,73 lei şi respinsă acţiunea reconvenţională. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 octombrie 2011 au fost admise apelurile declarate de apelanţii Valeriu Rujanschi şi ÎI „Baraş Lina”, casată hotărârea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare. În cadrul susţinerilor orale reclamantul Gheorghe Dănuţă a solicitat încasarea din contul lui Valeriu Rujanschi suma de 500 Euro – set de video casete (pentru închiriere), 900 dolari – instalaţie pentru bere, 1000 lei – frigider, 23000 – stoc de marfă rămasă în magazine şi 239644 lei costul magazinului-bar şi 4300 lei – taxa pentru expertiză.

Prin hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 12 octombrie 2012 a fost admisă parţial acţiunea iniţială, încasat din contul lui Valeriu Rujanschi în beneficiul lui Gheorghe Danuţa suma de 109360 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 3785 lei, încasat din contul lui Valeriu Rujanschi în beneficiul statului suma de 3280 lei şi respinsă acţiunea reconvenţională. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 a fost respins apelul declarat de Valeriu Rujanschi şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 14 iunie 2013 Valeriu Rujanschi a depus recurs nemotivat împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care pricina să fie remisă la rejudecare în instanţa de apel.

La 21 iunie 2013 Valeriu Rujanschi a depus recurs motivat, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi reexaminarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care acţiunea iniţială să fie respinsă, iar acţiunea reconvenţională să fie admisă. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti, considerând că hotărârile sunt bazate pe interpretare şi aplicare eronată a normelor legale. Cu referire la prevederile art. 373 CPC, susţine că instanţa de apel prin decizia adoptată a dat dovadă de o interpretare eronată a normelor de drept material şi procedural, adoptând o decizie ilegală şi neîntemeiată. Afirmă că instanţa de apel nu a luat în consideraţie faptul că conform prevederilor art. 344 Cod civil, proprietatea este comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulţi titulari.

Iar proprietatea comună poate apărea în temeiul legii sau în baza unui act juridic. Susţine că mărimea cotelor-părţi din proprietatea comună este determinată fie prin lege, fie prin acordul proprietarilor. În lipsa unei prevederi legale, sau în lipsa acordului dintre coproprietari privind mărimea cotelor-părţi, va fi aplicată prezumţia stipulată de art. 346 alin. (1) Cod civil, conform căreia cotele-părţi vor fi considerate egale însă, din esenţa legii rezultă că, această prezumţie va putea fi înlăturată prin probă contrară. În speţă, nu există un careva act juridic, atât în scris cât şi verbal de activitate în comun şi de stabilire a cotelor-părţi între Valeriu Rujanschi şi Gheorghe Dănuţă.

Indică că instanţei i-au fost prezentate de către apelant probe ce denotă faptul că titular al bunurilor imobile litigioase a fost doar ÎI „Rujanschi”. Menţionează că înscrisurile administrate în calitate de probe la materialele pricinii, inclusiv Registrul casierului - operaţionist, facturile fiscale, demonstrează cu certitudine faptul relatat, considerând că prima instanţă şi instanţa de apel nu aveau un careva temei legal de a constată că a avut loc o careva proprietate comună între părţi. Faptul că intimatul a participat la construcţia magazinului şi că ulterior a participat la gestionarea activităţii acestuia nicidecum nu permite să se constate dreptul de proprietate al acestuia faţă de aceste bunuri, mai mult ca atât, intenţiile intimatului de demonstrare a contribuţiei sale la constituirea unei proprietăţi comune sunt declarative şi fără un suport probant.

Susţine că terenul pe care a fost amplasată construcţia magazinului litigios, este proprietatea exclusivă a ÎI „Rujanschi”, probată prin acte legale, însă instanţele au trecut cu vederea acest fapt. Afirmă că instanţele încasând suma de 109360 lei din contul lui Valeriu Rujanschi în folosul lui Gheorghe Dănuţă, calificând această sumă drept investiţiile efectuate de către intimat la construcţia magazinului şi la marfa procurată de către acesta în activitatea întreprinderii, nu au examinat probele prezentate de către intimaţi multiaspectual şi în corelare cu circumstanţele stabilite în cadrul examinării pricinii. Consideră că raportul de expertiză nr. 2539 din 11 octombrie 2010 este o probă nepertinentă, deoarece prin acest raport a fost stabilit costul imobilului litigios după ce a fost efectuată reparaţia capitală a acestuia de către noul proprietar, şi anume ÎI „Baraş Lina”, la materialele dosarului fiind anexate probe veridice în acest sens.

La fel, consideră ilegală poziţia instanţei de apel şi în partea constatării legalităţii hotărârii primei instanţe, cu referire la suma de 11500 lei, ce a fost acordată intimatului de către prima instanţă, determinată ca fiind valoarea mărfurilor rămase în stoc în momentul în care acesta şi-a încetat activitatea la magazinul în litigiu. La materialele dosarului nu au fost anexate careva probe veridice ce puteau demonstra valoarea mărfurilor ce au rămas în stoc cu atât mai mult, nu au fost prezentate de intimat probe ce puteau să denote că anume el a contribuit sau cumpărat aceste bunuri. Cu referire la prevederile art. 118 alin. (1), art. 121 CPC, menţionează că la înaintarea acţiunii în instanţa de judecată, Gheorghe Dănuţă, urma să-şi probeze pretenţiile faţă de Valeriu Rujanschi, prin probe pertinente, care nu urmau a trezi careva dubii sau crea careva incertitudini.

Referitor la legalitatea acţiunii reconvenţionale respinsă ca neîntemeiată de către prima instanţă, cu referire la art. 239 CPC, susţine că instanţa a abordat şi examinat superficial litigiul, fără a-şi motiva concluziile. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Valeriu Rujanschi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Valeriu Rujanschi, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Valeriu Rujanschi ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul lui Valeriu Rujanschi se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan