- Dosarul nr.
- 3ra-1449/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 septembrie 2013
- Părțile
- Uniunea Cooperativelor de Consum din or. Edineţ vs Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-nul Edineţ
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1449/13 — Contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3ra-1449/13 prima instanţă: Gh. Bîrsan instanţa de apel: A. Gheorghieş, N. Chircu, V. Harmaniuc ÎNCHEIERE 04 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Uniunea cooperativelor de consum din judeţul Edineţ, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Uniunii cooperativelor de consum din judeţul Edineţ împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Edineţ cu privire la repunerea în termen şi contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 11 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Uniunea cooperativelor de consum din judeţul Edineţ şi menţinută hotărârea Judecătoriei Edineţ din 15 august 2012, c o n s t a t ă: La 03 noiembrie 2010, Uniunea cooperativelor de consum din judeţul Edineţ a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-nul Edineţ cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 28 mai 2010, a primit decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-nul Edineţ nr. 558 din 24 mai 2010 privind cazul de încălcare a legislaţiei comisă de către Uniunea cooperativelor de consum din judeţul Edineţ. Menţionează că conform deciziei menţionate, Uniunii cooperativelor de consum din judeţul Edineţ i-au fost imputate incorect săvârşirea unor încălcări ale legislaţiei fiscale. Susţine că în scopul soluţionării pe cale amiabilă a problemei, Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ a depus la Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-nul Edineţ o contestaţie, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 558 din 24 mai 2010, iar la 03 august 2010, a recepţionat decizia nr. 770 din 28 iulie 2010 pe marginea contestaţiei împotriva deciziei nr. 558 din 24 mai 2010 emisă de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-nul Edineţ, prin care a fost respinsă contestaţia.
Consideră că decizia pârâtului nr. 558 din 24 mai 2010 este ilegală, ca fiind emisă contrar prevederilor legii. Afirmă că Legea cooperaţiei de consum nr. l252-XIV din 28 septembrie 2000 prevede că cooperaţia este un sistem de organizaţii cooperatiste de consum şi întreprinderi cooperatiste, menit să satisfacă necesităţile membrilor acestor organizaţii, precum şi ale celorlalte categorii de consumatori. Art. 93 alin. (1) din Legea menţionată, organizaţia cooperatistă de consum transmite întreprinderilor sale cooperatiste, cu titlu de posesiune şi folosinţă, proprietatea necesară activităţii lor, iar alin (3) din acelaşi articol prevede că veniturile întreprinderilor cooperatiste sunt direcţionate spre satisfacerea scopurilor statutare ale organizaţiei cooperatiste.
Susţine că nu este de acord cu constatarea precum că Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ a calculat uzura la bunuri în scopuri fiscale pe anii 2007 şi 2008 contrar prevederilor art. 26 alin. (2) din Codul fiscal. Aceste bunuri au fost transmise în folosinţă diferitor entităţi din cadrul cooperaţiei de consum, care, la rîndul său, au desfăşurat activitate de antreprenoriat. Afirmă că activitatea întreprinderilor cooperatiste este o activitate comună de antreprenoriat confirmată şi de Ministerul Finanţelor prin scrisoarea nr. 10-2- 09/1-264-1726 din 11 aprilie 2000, aceste entităţi nu aveau posibilitatea calculării uzurii mijloacelor fixe din motivul că ele nu erau la bilanţul acestora.
Conform pct. 9 din Hotărârea Guvernului RM nr. 289 din 14 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evidenţa şi calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale, în cazul în care activele sunt predate în locaţiune operaţională, evidenţa lor se ţine în contabilitate şi se reflectă în bilanţul contabil al locatorului. Uzura activelor predate în locaţiune se calculează de către locator. Invocă că în legătură că bunurile au fost folosite în activitatea de întreprinzător de entităţile cooperatiste, care nu pot calcula uzura şi pentru a nu întrerupe perioada de exploatare utilă a bunurilor, s-a calculat uzura în scopuri fiscale de către proprietar la bilanţul căruia au fost aceste bunuri – Uniunea cooperativelor de consum din judeţul Edineţ.
Totodată, Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ a calculat şi a achitat impozitul pe bunurile imobiliare, trecând cheltuielilor acest scop la micşorarea venitului impozabil în conformitate cu Codul fiscal. Contractele prezentate în timpul controlului conţin transmiterea bunurilor Uniunii cooperativei de consum din jud. Edineţ în folosinţă gratuită, ce nu contravine art. 859 din Codul civil, prin care o parte dă cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi, iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat. Consideră că Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-nul Edineţ incorect a constatat micşorarea venitului impozabil şi micşorarea impozitului pe venit de către Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ.
Uniunea cooperativelor de consum pe jud. Edineţ legal şi conform art. 26 alin. (2) din Codul fiscal, a calculat uzura la bunuri în scopuri fiscale pe anii 2007 şi 2008. Afirmă că uzura la bunurile în cauză a fost calculată o singură dată de către Uniunea cooperativelor de consum jud. Edineţ, fiind în circuitul civil şi folosite în activitatea întreprinderilor cooperatiste înfiinţate în acest scop. La calcularea uzurii la bunurile proprietate privată a Uniunii cooperativei de consum jud. Edineţ, statul nu a fost prejudiciat. În afară de aceasta, bunurile imobiliare ale Uniunii cooperativelor de consum din jud. Edineţ au fost transmise Cooperativei de consum Edineţ cu titlu gratuit conform art. 859 din Codul civil.
Prin urmare, solicită repunerea în termen şi anularea deciziei pârâtului nr. 558 din 24 mai 2010 privind cazul de încălcare a legislaţiei comisă de Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ şi a deciziei pârâtului nr. 558 din 28 iulie 2010 pe marginea contestaţiei împotriva deciziei nr. 558 din 24 mai 2010. Ulterior, Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ a depus o cerere de chemare în judecată suplimentară, prin care a solicitat repunerea în termen, menţionând că la 01 septembrie 2010, în termenul legal, a depus prezenta cerere de chemare în judecată în instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Bălţi, însă prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 septembrie 2010 a fost restituită cererea de chemare în judecată pe motiv că instanţa respectivă nu este competentă să judece pricina.
Încheierea menţionată a fost recepţionată de către Uniunea cooperativelor de consum jud. Edineţ la 30 septembrie 2010, fapt confirmat prin ştampila aplicată pe plicul, în care a fost expediată încheierea, de către ÎS „Poşta Moldovei”. Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 01 aprilie 2011 acţiunea a fost admisă parţial şi a fost anulată decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Edineţ nr. 558 din 24 mai 2010 şi decizia nr. 770 din 28 iulie 2010 în partea aplicării sancţiunilor în mărime de 4192 lei – majorare de întârziere pentru neachitarea în termen a impozitului pe venit din activitate, 3802 lei – amendă 30% pentru diminuarea impozitului pe venit din activitatea întreprinderii, 11401 lei – amendă 15% pentru diminuarea venitului impozabil declarat în 2008 şi 400 lei – amendă pentru întocmirea neadecvată a dării de seamă.
Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Edineţ din 23 noiembrie 2011 a fost admisă cererea Uniunii cooperativelor de consum din jud. Edineţ şi a fost anulată sancţiunea din decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-nul Edineţ nr. 770 din 28 iulie 2010 pe marginea contestaţiei împotriva deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-nul Edineţ nr. 558 din 24 mai 2010 în mărime de 12673 lei aplicată Uniunii cooperativelor de consum din jud. Edineţ – impozit pe venit din activitate diminuat ca ilegală. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 21 februarie 2012 a fost admis recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-nul Edineţ, au fost casate integral hotărârea şi hotărârea suplimentară ale primei instanţe şi a fost restituită pricina spre rejudecare în aceeaşi instanţă, în alt complet de judecători.
Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 15 august 2012 acţiunea a fost respinsă ca depusă cu încălcarea termenului de prescripţie. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 11 aprilie 2013 a fost respins apelul declarat de către Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 26 iunie 2013, Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la repunerea în termen şi admiterea acţiunii. Recurenta Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ, în motivarea recursului, a indicat că hotărârile judecătoreşti sunt neîntemeiate şi emise contrar prevederilor art. 239 CPC, deoarece instanţele judecătoreşti nu au apreciat obiectiv probele.
Menţionează că instanţele judecătoreşti nu s-au pronunţat asupra faptului că Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ şi-a exercitat dreptul de contestare în termeni legali chiar de mai multe ori, repetând cererile sale de contestare şi îndeplinind un şir de acţiuni în acest sens. Susţine că conform art. 271 din Codul civil, acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond, însă o asemenea cerere din partea intimatului nu există la materialele dosarului. Afirmă că Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ a solicitat repunerea în termen, invocând un şir de motive justificate, conform art. 116 CPC.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Uniunea cooperativelor de consum din jud. Edineţ nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul Uniunii cooperativelor de consum din jud. Edineţ ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul Uniunii cooperativelor de consum din judeţul Edineţ se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi