- Dosarul nr.
- 2ra-2026/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 septembrie 2013
- Părțile
- Lipcan Vasile vs Morozan Constantin
- Pe scurt
- Restituirea împrumutului
2ra-2026/13 — Restituirea împrumutului
prima instanţă: M. Avornic dosarul nr. 2ra-2026/13 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa DECIZIE 04 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Tatiana Vieru Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Constantin Morozan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Lipcan împotriva lui Constantin Morozan cu privire la restituirea împrumutului şi încasarea dobânzii de întârziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Constantin Morozan şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 24 mai 2012, c o n s t a t ă: La 16 ianuarie 2012, Vasile Lipcan a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Constantin Morozan cu privire la restituirea împrumutului şi încasarea dobânzii de întârziere.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 05 februarie 2009 şi 16 martie 2009, a împrumutat pârâtului mijloace băneşti în sumă de 18000 Euro şi 30000 dolari SUA, fapt confirmat prin recipisele eliberate de către ultimul. Menţionează că conform recipiselor întocmite, sumele împrumutate au fost acordate pentru o perioadă de 30 zile calendaristice, termenul limită de rambursare a sumelor împrumutate fiind 07 martie 2009 pentru suma de 18000 Euro şi, respectiv, 15 aprilie 2009 pentru suma de 30000 dolari SUA. Susţine că la expirarea termenelor de restituire a sumelor împrumutate, pârâtul nu şi-a executat obligaţia asumată. Prin urmare, solicită încasarea de la pârât a sumelor împrumutate în mărime de 18000 Euro şi 30000 dolari SUA, a dobânzii de întârziere în sumă de 8612,32 Euro şi 13729,26 dolari SUA şi a cheltuielilor de judecată.
Ulterior, Vasile Lipcan a depus o cerere de majorare a cuantumului pretenţiilor, solicitând încasarea de la pârât a sumelor împrumutate în mărime de 18000 Euro şi 30000 dolari SUA, a dobânzii de întârziere în sumă de 9532,85 Euro şi 15246,98 dolari SUA şi a taxei de stat în sumă de 5000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 24 mai 2012 acţiunea a fost admisă şi au fost încasate de la Constantin Morozan în beneficiul lui Vasile Lipcan sumele de 18000 Euro şi 30000 dolari SUA, cu titlu de împrumut, sumele de 9532,85 Euro şi 15246,98 dolari SUA, cu titlu de dobândă de întârziere şi taxa de stat în sumă de 5000 lei. A fost încasată de la Constantin Morozan în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 20000 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de către Constantin Morozan şi menţinută hotărârea primei instanţe. În temeiul art. 372 alin. (3) CPC, a fost încasat de la Constantin Morozan în beneficiul lui Vasile Lipcan dobânda de întârziere în mărime de 1797,52 Euro şi 2995,89 dolari SUA, calculate conform art. 619 din Codul civil pentru nerestituirea sumelor împrumutate de 18000 Euro şi 30000 dolari SUA pentru perioada 25 mai 2012-19 februarie 2013. La 21 martie 2013, în termenul prevăzut de lege, Constantin Morozan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă.
Recurentul Constantin Morozan, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu hotărârile judecătoreşti. Instanţa de apel, respingând apelul declarat de către el, nu a indicat în decizie motivele respingerii. Menţionează că prima instanţă, la examinarea pricinii, a încălcat normele de drept procedural şi, anume, a judecat pricina în lipsa sa.
Susţine că la 23 mai 2012, a fost prezentată cererea sa, la care a fost anexat certificatul de boală din 23 mai 2012, eliberat de către ÎMS AMT Centru, prin care a solicitat amânarea examinării pricinii pe motiv de boală, însă prima instanţă a considerat că cererea sa este neîntemeiată, însă din acelaşi motiv au fost amânate şedinţele de judecată din 02 aprilie 2012 şi 07 mai 2012. Consideră că prin examinarea pricinei în lipsa sa i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 26 din Constituţia RM, principiul nemijlocirii şi oralităţii în dezbaterile judiciare prevăzut de art. 25 CPC şi principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale prevăzut de art. 26 CPC.
Afirmă că instanţa de apel a examinat superficial probele prezentate de către el şi nu a luat în considerare faptul că în privinţa intimatului sunt intentate mai multe dosare penale, care au legătură cu recipisele luate de către acesta prin mijloace escroce. Prin referinţele din 04 iunie 2013 şi 22 iulie 2013 Vasile Lipcan reprezentat de către Alexandru Iordachi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor judecătoreşti. În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 17 iulie 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. Conform art. 867 alin. (1) din Codul civil, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.
Din materialele dosarului rezultă că la 05 februarie 2009, recurentul Constantin Morozan a împrumutat de la intimatul Vasile Lipcan suma de 18000 Euro pe un termen de până la 07 martie 2009, fapt confirmat prin recipisa eliberată de către recurent la 05 februarie 2009 (f. d. 7). De asemenea, din materialele dosarului rezultă că la 16 martie 2009, recurentul Constantin Morozan a mai împrumutat de la intimatul Vasile Lipcan suma de 30000 dolari SUA pe un termen de pînă la 15 aprilie 2009, fapt confirmat prin recipisa eliberată de către recurent la 16 martie 2009 (f. d. 8). Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Vasile Lipcan a solicitat încasarea de la Constantin Morozan a sumelor împrumutate în mărime de 18000 Euro şi 30000 dolari SUA şi a dobânzii de întârziere în sumă de 9532,85 Euro şi 15246,98 dolari SUA.
Instanţele judecătoreşti, fiind investite cu judecarea pricinii în cauză, justificat au ajuns la concluzia temeiniciei acesteia, încasând de la Constantin Morozan în beneficiul lui Vasile Lipcan sumele de 18000 Euro şi 30000 dolari SUA, cu titlu de împrumut şi sumele de 9532,85 Euro şi 15246,98 dolari SUA, cu titlu de dobândă de întârziere. Conform art. 871 alin. (1) din Codul civil, împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul şi în modul stabilit în contract. Conform art. 572 alin. (2) din Codul civil, obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit.
Din materialele dosarului, însă, rezultă că recurentul Constantin Morozan nu a restituit intimatului Vasile Lipcan sumele împrumutate în termenul şi în modul stabilit în recipisele eliberate de către recurent la 05 februarie 2009 şi 16 martie 2009. Conform art. 872 alin. (1) din Codul civil, în cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru întreaga sumă datorată o dobânda în mărimea prevăzută la art. 619 Cod Civil dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Art. 619 alin. (1) din Codul civil prevede că obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Este admisă proba unui prejudiciu mai redus. Ţinând cont de prevederile legale enunţate, precum şi de circumstanţele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti temeinic şi legal au încasat de la recurent în beneficiul intimatului sumele de 18000 Euro şi 30000 dolari SUA, cu titlu de împrumut şi sumele de 9532,85 Euro şi 15246,98 dolari SUA, cu titlu de dobândă de întârziere. Argumentul invocat de către recurent precum că prima instanţă a examinat pricina în lipsa sa, necătând la faptul că la 23 mai 2012, a fost prezentată cererea sa, prin care a solicitat amânarea examinării pricinii pe motiv de boală, fiind anexată trimiterea-extras din 23 mai 2012, eliberată de către ÎMS AMT Centru, însă prima instanţă a considerat că cererea sa este neîntemeiată nu poate fi reţinut.
Din materialele dosarului rezultă că recurentului i-a fost administrat un tratament ambulatoriu şi acesta nu era internat staţionar într-o instituţie curativ-profilactică, fapt care nu exclude posibilitatea acestuia de a participa personal la examinarea pricinii sau de a-şi desemna un reprezentant împuternicit. Mai mult ca atît, prima instanţă a amânat de 4 ori examinarea pricinii la cererea recurentului din motive de sănătate, acordându-i acestuia posibilitatea de a participa la şedinţa de judecată sau de a-şi desemna un reprezentat. De asemenea, nu pot fi reţinute nici celelalte argumente invocate de către recurent în cererea de recurs, deoarece instanţa de apel corect a apreciat toate probele administrate în cauză, corect a stabilit circumstanţele faptice ale raportului juridic litigios şi a făcut concluzii în corespundere cu prevederile normelor de drept material.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe sunt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Constantin Morozan. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 24 mai 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Lipcan împotriva lui Constantin Morozan cu privire la restituirea împrumutului şi încasarea dobânzii de întârziere.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Tatiana Vieru Valentina Clevadî Ion Corolevschi