2ra-2609/13 — Anularea ordinului de concediere şi incasarea salariului

prima instanţă – Al. Spoială dosarul nr. 2ra-2609/13 instanţa de apel – N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu ÎNCHEIERE 29 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Tentiuc Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Tentiuc Vasile împotriva Întreprinderii de Stat ,,Staţiunea Tehnologică de Irigare Chişinău” cu privire la anularea ordinului de concediere şi încasarea salariului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Tentiuc Vasile şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 18 ianuarie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, constată: La 08 iunie 2010 Tentiuc Vasile a depus cerere de chemare împotriva ÎS „Staţiunea Tehnologică de Irigare Chişinău” cu privire la anularea ordinului şi încasarea salariului. În motivarea acţiunii a indicat că la 10 decembrie 2007, a fost angajat în funcţie de manager (director) şef adjunct al ÎS „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău”. Indică că prin Ordinul nr. 132/p emis la data de 08 iunie 2009 de către Î.S. „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău” în temeiul art.86 alin.(1) lit. c) Codul muncii a fost concediat din funcţia de şef de sector al Î.S. „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău”.

Apreciază ordinul dat drept ilegal, invocând în acest sens, că până la emiterea ordinului contestat, dânsul a deţinut funcţia de manager (director) şef adjunct, dar nu funcţia de şef de sector, funcţie din care a fost concediat, ordinul privind transferul în funcţia din care a fost concediat nefiindu-i adus la cunoştinţă Susţine că acordul organului sindical, s-a eliberat fără petrecerea şedinţei comitetului sindical, motiv pentru care consideră că acest acord este lovit de nulitate şi nu poate produce efecte juridice necesare pentru respectarea prevederilor art.87 alin. (1), 88 alin.(l) lit. h) din Codul muncii, acordul pentru concediere fiind unul 1 unipersonal, emis numai de preşedintele comitetului sindical, fără consultarea tuturor membrilor comitetului şi ascultarea sa.

IAfirmă că contrar prevederilor art. 88 alin.(l) lit. c). d), f), g) din Codul muncii, angajatorul nu i-a propus alt loc de muncă, nu a redus locurile vacante, nu i-a acordat o zi lucrătoare pe săptămână pentru căutarea unui alt loc de muncă, cu 2 luni înaintea concedierii, nu a prezentat agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă informaţia privind persoanele ce urmează a fi disponibilizate. Solicită anularea Ordinului nr. 132/p din 08 iunie 2009, restabilirea în funcţia de director adjunct al ÎS ,,Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Chişinău”, încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, începând cu 08 iunie 2009 până la data restabilirii în funcţia deţinută anterior concedierii şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 20000 lei.

Pe parcursul examinării cauzei, Tentiuc Vasile a depus cerere de concretizate a pretenţiilor, prin care a solicitat anularea Ordinul nr,132/p din 08 iunie 2009, încasarea din contul pârâtului în beneficiul său în loc de restabilirea în funcţie a compensaţiei în mărime de 40000 lei, a salariului pentru lipsa forţată de la serviciu începând cu data de 08 iunie 2009 şi a prejudiciului moral în sumă de 20000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 10 iunie 2010 a fost restituită cererea de chemare în judecată şi explicat lui Tentiuc Vasile că trebuie să se adreseze cu cerere ÎS ,,Staţiunea Tehnologică de irigare Chişinău” şi dacă nu va fi mulţumit de răspunsul primit la cerere sau nu va primi un răspuns conform art. 322 CM, în termen de 10 zile, va fi în drept să se sesizeze instanţa de judecată pentru încasarea salariului şi că restituirea cererii de chemare în judecată nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune, împotriva aceluiaşi pârât, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri dacă reclamantul a lichidat încălcările. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iulie 2010 a fost admis recursul declarat de către Tentiuc Vasile, casată încheierea primei instanţe şi restituită pricina în prima instanţă, la etapa primirii acţiunii.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 18 ianuarie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013 a fost respins apelul declarat de către Tentiuc Vasile şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 10 iunie 2013 Tentiuc Vasile a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului invocă dezacordul cu hotărârile judecătoreşti emise pe marginea pricinii în cauză, considerând că au fost emise cu interpretarea şi aplicarea eronată a legi materiale şi procedurale.

Indică că contrar art. 88 alin. (1) lit. g) Codul muncii, angajatorul cu 2 luni înaintea disponibilizării nu a prezentat Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă informaţia privind persoanele ce urmează a fi disponibilizate, fapt ce se confirmă prin răspunsul Agenţiei nr. 1438 din 27 noiembrie 2012, prin care se comunică că informaţia privind disponibilizarea salariaţilor a fost prezentată abia la 11 iunie 2009, şi anume, numai peste trei zile după concedierea sa. 2 Insistă că contrar art. 88 alin. (1) lit. c) Codul muncii, angajatorul nu i-a propus în scris un alt loc de muncă, deşi existau locuri vacante, care ulterior au fost ocupate şi contrar art. art. 88 alin. (1) lit. f) Codul muncii nu i-a acordat o zi lucrătoare pe săptămână pentru căutarea unui alt loc de lucru.

Menţionează că la disponibilizarea sa angajatorul a derogat de la prevederile art. 88CC, care prevede că angajatorul este în drept să concedieze salariaţii de la unitate în legătură cu lichidarea acesteia ori în legătură cu reducerea numărului sau statelor de personal, doar cu condiţia că va emite un ordin cu privire la preavizare sub semnătură a salariaţilor cu 2 luni înainte de lichidare unităţii ori de reducerea numărului sau a statelor de personal. De asemenea invocă că contrar art. 183 alin. (2) lit. b) Codul muncii, potrivit căruia în cazul unor egale calificări şi productivităţi a muncii, de dreptul preferenţial de a fi lăsaţi la lucru au participanţii la acţiuni de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei RM, angajatorul a dispus concedierea sa, deşi dânsul a participat la acţiuni de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale.

Invocă că acordul organului sindical nu poate produce efecte juridice, or acesta a fost emis unipersonal de preşedintele comitetului sindical, fără consultarea tuturor membrilor comitetului. Apreciază drept eronate concluziile instanţelor de fond cu privire la constatarea transferului legal din funcţia de director adjunct în funcţia de şef de sector, or, în acest sens nu a fost emis ordin şi nici modificat contractul individual de muncă. Susţine că examinarea pricinii în instanţa de apel s-a produs în absenţa sa, dânsul nefiind citat legal despre data, ora şi locul desfăşurării şedinţei de judecată, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Prin recursul suplimentar, depus la data de 29 august 2013, a invocat că în perioada examinării cauzei în instanţa de apel s-a aflat peste hotarele Republicii Moldova, iar avocatul său Sergiu Mocanu a fost în imposibilitate să-l reprezinte în instanţă, deoarece î-i era retrasă licenţa de avocat începînd cu data de 08 octombrie 2012 pînă la 17 iunie 2013. Afirmă că a fost în imposibilitate să se prezinte la şedinţa personal fie reprezentat de un avocat, fapt despre care Mocanu Sergiu a înştiinţat instanţa de apel, prezentînd în acest sens cererea. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

3 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Tentiuc Vasile nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Tentiuc Vasile asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Tentiuc Vasile ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul lui Tentiuc Vasile se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 4 5