Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2624/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 august 2013
Părțile
Rudcovschi Angela împotriva SC Unical Auto SRL
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-2624/13 — Recueprarea prejudiciului material şi moral cauzat în urma prestării serviciilor necorespunzătoare

prima instanţă – S. Lazari dosarul nr. 2ra-2624/13 instanţa de apel: M. Anton, B. Bîrca, I. Secrieru ÎNCHEIERE 29 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Angela Rudcovschi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Angelei Rudcovschi împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată ,,Unicalauto” cu privire la recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat în urma prestării serviciilor necorespunzătoare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Unicalauto”, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 21 mai 2012 şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă, constată: La 09 februarie 2012 Rudcovschi Angela a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Unicalauto” cu privire la compensarea prejudiciului material şi moral cauzat în rezultatul prestării serviciilor necorespunzătoare. În motivarea acţiunii, reclamanta Rudcovschii Angela, a indicat că la 08 august 2011 prin intermediul mandatarului său Babenco Sorin a încheiat cu SRL ,,Unicalauto” contract de închiriere a automobilului de marca Seat Alhambra, n/î B 294 AP. Invocă că conform pct. 2 a contractului de locaţiune,automobilului urma a-i fi transmis la ora 12.00, însă a fost transmis cu întârziere doar la ora 12.50.

Susţine că transmiterea cu întârziere a automobilului a deranjat-o foarte mult, dânsa venind pe 14 august 2011 cu familia sa în Moldova din Portugalia cu ruta aeriană Lisabona-Chişinău şi fiind nevoită să aştepte în stradă automobilul, împreună cu cei doi copii ai săi, unul de 14 ani, iar altul de 2 ani. Menţionează că la predarea automobilului, a fost indignată de faptul că automobilul transmis în locaţiune era diferit de cel prezentat pe pagina web a SRL „Unicalauto”, deşi potrivit pct. 6.1 a contractului de locaţiune, SRL „Unicalauto” în calitate de prestator de serviciu, avea obligaţia să pună la dispoziţia locatarului 1 autoturismului care face obiectul contractului, în stare bună de funcţionare şi în conformitate cu normele legale.

În susţinerea poziţiei sale invocă că potrivit art. 572 alin. (2) Cod civil, obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Consideră că SRL „Unicalauto” nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de a-i pune la dispoziţie un automobil în stare bună de funcţionare, deşi la încheierea contractului de locaţiune, managerul SRL „Unicalauto” a asigurat-o că automobilul de marca „Seat Alhambra” este într-o stare bună, conform prevederilor contractuale şi corespunde pozelor prezentate pe pagina web, motiv din care, insistă că pârâtul şi-a îndeplinit cu rea credinţă obligaţiile sale şi în mod conştient a transmis în locaţiune un bun necorespunzător, care era deteriorat.

Mai invocă că, conform art. 6 alin. 3 a Legii privind protecţia consumatorilor nr. 105-XV din 13 martie 2003, se interzice producerea, depozitarea, plasarea pe piaţă şi comercializarea produselor, prestarea serviciilor care nu corespund cerinţelor obligatorii stabilite în documentele normative sau care, utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea consumatorilor. Iar conform pct. 6.2 a contractului de locaţiune, pârâtul în calitate de prestator de servicii avea obligaţia să-i transmită împreună cu automobilul şi următoarele acte: certificatul de înmatriculare, certificatul de asigurare şi de revizie tehnică.

Afirmă că a primit din partea locatorului un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto intern seria A4 nr.0082873 eliberat de SA „Donaris Group”, în privinţa proprietarului automobilului Durbailo Valeriu, valabil până la data de 02 august 2011, astfel, că la data semnării contractului această poliţă de asigurare era expirată cu 11 zile. Mai mult că, poliţa de asigurare a automobilului a fost transmisă în Chişinău numai la data de 14 august 2011 după orele 18.00, din care considerente Babenco Sorin, mandatarul său a fost nevoit să se deplaseze în satul Miciurin, raionul Drochia, pentru a-i transmite documentele de asigurare a automobilului, fapt pentru care i-a achitat 1000 lei.

La fel indică că suma de 1000 lei urmează a fi recuperată de către pârât, or, prin recipisa din 14 august 2011 semnată de managerul acestuia - Mihalachi Igor a garantat restituirea tuturor cheltuielilor legate de problemele apărute, iar din lipsa documentelor care confirmă asigurarea automobilului de model „Seat” n/î B 294 AP, i-au fost aplicate şi amenzile respective. Insistă că prin neexecutarea corespunzătoare a contractului de locaţiune şi prin obligaţia asumată prin recipisa din 14 august 2011, semnată la predarea-primirea obiectului locaţiunii, pârâtul s-a obligat să repare prejudiciu material suportat, în sumă de 1000 lei pentru deplasarea mandatarului său la Chişinău, şi anume, pentru primirea documentelor de asigurare a automobilului.

În acest sens invocă, că potrivit art. 5 lit. d) al Legii privind protecţia consumatorilor, în calitate de consumator are dreptul la repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul necorespunzător, iar potrivit art. 15 alin. (1) al aceleaşi legi este în drept să pretindă repararea prejudiciului cauzat de produsele, serviciile necorespunzătoare indiferent de faptul dacă s-a aflat sau nu în relaţii contractuale cu vânzătorul, prestatorul, iar prejudiciul moral cauzat consumatorului de către producător, vânzător, prestator prin încălcarea dreptului lui prevăzut de prezenta 2 lege, precum şi de alte acte normative, se repară în mărimea stabilită de instanţa de judecată. Consideră reclamanta că pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral în mărime de 10000 lei este justificată prin incomodităţile create la transmiterea automobilului cu întârziere.

Solicită încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a prejudiciului material în mărime de 1000 lei şi prejudiciului moral în mărime de 10000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 mai 2012 acţiunea a fost admisă parţial şi încasat în beneficiul Angelei Rudcovschi din contul SRL „Unicalauto” cu titlu de recuperare a prejudiciului material cauzat în mărime de 1000 lei, a prejudiciului moral în mărime de 3500 lei, cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de stat în mărime de 330 lei şi cheltuieli pentru asistenţă juridică în mărime de 5000 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2012 a fost admis apelul declarat de către SRL ,,Unicalauto”, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 20 mai 2013 Rudcovschi Angela a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea în vigoare a hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Invocă că la 14 august 2011 a încheiat contract de închiriere cu SRL ,,Unicalauto” a automobilului de marca „Seat Alhambra”, n/î B294 AP, fiind stabilită durata locaţiunii de 10 zile, începând cu 14 august 2011ora 12.00 până la 24 august 2011 ora 12.00, chiria fiind stabilită în cuantum de 37 Euro pentru fiecare zi, urmând a fi efectuată în lei moldoveneşti la cursul Băncii Naţionale a Moldovei.

Susţine că potrivit pct. 126 alin. (1) a Hotărârii Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009 cu privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere, persoanele responsabile de exploatarea şi starea tehnică a vehiculelor sunt obligate să nu admită în circulaţie vehiculele a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice şi ecologice, precum şi cele care nu sunt înmatriculate sau nu au fost supuse controlului tehnic de stat. Menţionează că automobilul dat în locaţiune este înregistrat după Valeriu Durbailo pe teritoriul Transnistriei, iar SRL ,,Unicalauto” î-l deţine cu drept de locaţiune, fără a avea dreptul de a-l da în sublocaţiune.

În susţinerea poziţiei sale mai invocă şi prevederile pct. 122 alin. (2) lit. b) a Hotărârii Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009, care indică că este interzisă exploatarea vehiculelor în cazurile în care sunt depistate devieri de la normativele tehnice şi ecologice, în acest sens reţinând recurenta că la automobilul transmis în locaţiune erau dereglate farurile şi sistemul de tracţiune. Apreciază ca fiind justă concluzia instanţei de fond, precum că intimatul nu i-a pus la dispoziţie un automobil în stare bună de funcţionare, fapt ce se confirmă prin certificatul de asigurare expirat. Afirmă că a primit din partea locatorului contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto intern seria A4 nr. 0082873 eliberat de SA ,,Donaris Group” în 3 privinţa lui Valeriu Durbailo, valabil până la 02 august 2011, fapt ce denotă că la data semnării contractului, poliţa de asigurare era expirată cu 11 zile.

Reţine că poliţa respectivă i-a fost transmisă abia la 14 august 2011, ora 18.00 motiv pentru care mandatarul său Babenco Sorin i-a transmis-o ei în s. Miciurin r. Drochia, fapt pentru care i-a achitat 1000 lei, suma pe care intimatul urmează să i-o recupereze, or potrivit recipisei din 14 august 2011, managerul SRL ,,Unicalauto” Igor Manalachi a garantat restituirea tuturor cheltuielilor legate de problemele apărute de la faptul că la transmiterea maşinii SEAT n/î B 294 A lipseşte documentele ce confirmă asigurarea automobilului, inclusiv şi amenzile aplicate ca urmare a acestui fapt. Insistă că pretenţia sa de a fi încasat prejudiciu moral în mărime de 10000 lei din contul intimatului este justificată prin faptul că i-a fost transmis cu întârziere un automobil deteriorat.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Rudcovschi Angela nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de chemare în judecată. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

4 Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Rudcovschi Angela asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Rudcovschi Angela ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul Angelei Rudcovschi se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.