- Dosarul nr.
- 3r-286/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 august 2013
- Părțile
- Roman Valentina vs Consiliului or. Durleşti, Primăria or. Durleşti, intervenient accesoriu ÎS Cadastru
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
3r-286/13 — Contestarea actului administartiv
prima instanţă –S. Lazari dosarul nr. 3r-286/13 instanţa de apel – D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc DECIZIE 28 august 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Maria Creminscaia, Rotari Ion şi Guţu Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Valentinei roman împotriva Consiliului oraşului Durleşti, Primăriei oraşului Durleşti, intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat „Cadastru” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2013, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către Maria Creminscaia, Rotari Ion şi Guţu Victor, constată: La 13 mai 2011, Roman Valentina a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului orăşenesc Durleşti, Primăria or.
Durleşti şi intervenient accesoriu ÎS „Cadastru” cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că prin hotărîrea irevocabilă a Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 13 martie 2009, Primăria or. Durleşti şi Consiliul or. Durleşti au fost obligaţi de a-i atribui în proprietate familiei Valentinei Roman un teren pentru construcţia casei de locuit şi a emite decizia corespunzătoare în conformitate cu legislaţia în vigoare. Susţine că în temeiul hotărîrii judecătoreşti menţionate, Consiliul or. Durleşti, prin deciziile din 21 iulie 2010 şi 14 februarie 2011 a obligat inginerul cadastral din cadrul Primăriei or. Durleşti să stabilească un lot de teren pentru construcţia unei case de locuit, pentru ulterioara atribuire Valentinei Roman.
Prin decizia Consiliului or. Durleşti din 18 martie 2011 s-a decis de a-i atribui în proprietatea sa lotul de teren cu suprafaţa de 433 m.p., amplasat în or. Durleşti, str. Petru Movilă 10/1, şi, totodată, a-i permite de a perfecta titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren conform pct. 1 a prezentei decizii. Consideră reclamanta, că decizia menţionată este neîntemeiată şi ilegală şi urmează a fi anulată, deoarece drept urmare a atribuirii lotului respectiv pentru construcţia casei de locuit, dînsa a încheiat contract de prestări de servicii cu SRL „Tera Plus Proiect”, privind elaborarea planului geometric asupra lotului de teren din or. Durleşti, str. Petru Movilă 10/1, care, potrivit actului de constatare pe teren nr. 0051 din 25 martie 2011, întocmit de „Tera Plus Proiect” a stabilit că elaborarea planului geometric al sectorului de teren cu suprafaţa de 0,0433 ha, în temeiul schemei amplasării bunului imobil eliberat de Primăria or.
Durleşti nu este posibilă efectuarea întrucît, lotul de teren nu are acces la drum public, la conducte de apă şi canalizare. De asemenea, prin alt raport s-a stabilit că, lotul de teren menţiona este supus alunecărilor de teren. Menţionează că prin decizia Consiliului or. Durleşti din 09 februarie 2011 s-a decis separarea bunului imobil amplasat în or. Durleşti, str. Mihai Viteazu, înscris în Registrul bunurilor imobile al ÎS „cadastru” cu nr. cadastral 0121116083, cu suprafaţa de 0,204 ha şi formarea a trei bunuri imobile separate. Reieşind din considerente că, lotul atribuit familiei sale nu corespunde cerinţelor legii necesare pentru construcţia unei case de locuit, a solicitat să-i fie atribuit un alt lot de teren, cu suprafaţa de 600 m.p.
din imobilul amplasat în or. Durleşti, str. Mihai Viteazul, înscris în Registrul bunurilor imobile al ÎS „Cadastru” cu nr. cadastral 0121116083 după divizarea acestuia. Mai invocă că la data de 31 martie 2011 a adresat o cerere prealabilă Consiliului or. Durleşti, dar nu a primit nici un răspuns, fapt prin care i-a fost cauzat un prejudiciul moral pe care-l estimează la suma de 50000 lei. Solicită anularea deciziei Consiliului or. Durleşti din 18 martie 2011, prin care s-a decis atribuirea în proprietatea sa a lotului de teren, cu suprafaţa de 433 m.p., amplasat în or. Durleşti, str. P. Movilă 10/1, cu perfectarea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, obligarea Consiliului or.
Durleşti să adopte a decizie prin care să dispună separarea bunului imobil amplasat în or. Durleşti, str. Mihai Viteazul, înscris în Registrul bunurilor imobile al ÎS „Cadastru” cu nr. cadastral 0121116083, cu suprafaţa de 0,2041 ha şi formarea a trei bunuri imobile separate cu atribuirea în proprietatea sa a unui lot de teren, cu suprafaţa de 600 m.p., din lotul de teren cu nr. cadastral 0121116083, amplasat pe str. Mihai Viteazul, or. Durleşti, mun. Chişinău, repararea prejudiciului moral cauzat în mărime de 50000 lei prin încasarea acestei sume de la pîrîţi în mod solidar, cît şi încasarea în beneficiul său a tuturor cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 octombrie 2011, acţiunea a fost admisă parţial, declarată nulă decizia Consiliului or.
Durleşti din 18 martie 2011 privind atribuirea în proprietate petiţionarei Roman Valentina a lotului de pămînt cu suprafaţa de 433 m.p. amplasat în str. p. Movilă 10/1, or. Durleşti şi obligat Consiliul or. Durleşti la separarea din lotul de pămînt cu suprafaţa de 0,2041 ha, amplasat pe str. Mihai Viteazul, or. Durleşti, nr. cadastral 0121116083, a unui teren cu suprafaţa de 600 m. p., cu formarea unui bun imobil separat şi atribuirea lui în proprietatea petiţionarei Valentina Roman, în rest cerinţele acţiunii au fost respinse. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2012, a fost respins recursul declarat de către Consiliul or. Durleşti şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La data de 15 mai 2012, Creminscaia Maria, Rotari Ivan şi Guţu Victor au depus la Judecătoria Buiucani mun.
Chişinău cerere de revizuire, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu dispunerea rejudecării cauzei, atragerea lor în proces în calitate de participanţi şi pronunţarea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii. În motivarea cererii de revizuire au invocat că sunt locatari şi proprietari ai casei de locuit cu 4 apartamente amplasate pe str. Mihai Viteazu 2, or. Durleşti, în care s-au instalat începînd cu anul 1970 fiind concomitent şi beneficiari, în dimensiuni proporţionale spaţiului locativ deţinut de fiecare dintre ei în parte şi a lotului de teren adiacent casei ce le aparţine şi pe care î-l folosesc şi întreţin pe toată perioada de timp.
Menţionează că recent i-a devenit cunoscută încheierea executorului judecătoresc Doroftei Igor, din care au aflat că lotul de teren adiacent casei de locuit, ce le aparţine în posesie şi folosinţă, a fost revendicat şi adjudecat de la Consiliul or. Durleşti de către Roman Valentina. Afirmă că nu cunosc detalii acestei speţe deoarece nu au fost atraşi în proces, fiindu-le astfel în mod premeditat ignorate drepturile lor, dar şi interesele asupra acestui teren îngrijit şi folosit de ei o perioadă îndelungată de timp. Consideră că hotărîrea primei instanţe, menţinută prin decizia instanţei de apel este ilegală şi urmează a fi revizuită, cu rejudecarea cauzei iniţiate de Valentina Roman împotriva Consiliului or.
Durleşti şi Primăriei or. Durleşti, cu atragerea lor în proces şi ai acorda posibilitate de a prezenta probe instanţei întru susţinerea poziţiei sale, care denotă dreptul lor asupra terenului adjudecat de Roman Valentina. Cu referire la art. 447 CPC, consideră că în situaţia creată, sunt în drept să declare revizuirea, reţinînd în acest sens că fac parte din categoria persoanelor care nu au participat la proces de judecare a cauzei iniţiate de Roman Valentina şi cărora, prin hotărîrea instanţelor de judecată, i-a fost lezat dreptul la terenul adiacent casei de locuit, care a fost atribuit în mod ilegal Valentinei Roman. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 22 mai 2012, cerere de revizuire a fost strămutată spre examinare Curţii de Apel Chişinău, conform competenţei.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2013 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Creminscaia Maria, Rotari Ivan şi Guţu Victor. La 26 aprilie 2013, Creminscaia Maria, Rotari ion şi Guţu Victor au declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2013, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii contestate, admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi dispunerea rejudecării cauzei cu atragerea lor în proces şi emiterea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii.
În motivarea recursului au invocat că lor ca specialişti ai gospodăriei Experimentale în numele „Dumo”, în anul 1970 i-au fost repartizate apartamente în casă de locuit, construită de organizaţia menţionată pe terenul aflat în posesia acesteia, fiindu-le transmis în posesie şi folosinţă concomitent şi terenul aferent construcţiei cu statut de grădini, fiecărui locatar revenindu-i suprafaţa de teren în coraport proporţional cu dimensiunile spaţiului locativ alocat şi deţinut de fiecare dintre ei în parte. Susţin că în anul 1995 au privatizat apartamentele, devenind proprietari a acestora. Pe parcursul anilor 2011-2012 au achitat la stat impozitele funciare stabilite. Afirmă că timp de peste 43 de ani au folosit terenul menţionat cu statut de grădini agricole de pe lângă casă, au sădit pe acest teren pomi fructiferi şi alte plantaţii anuale şi multianuale.
Au îmbunătăţit calitatea solului completând suprafaţa acestuia cu sol fertil transportat de tipul cernoziom. Menţionează că după aprobarea Codului Funciar, au intervenit în repetate rânduri către Primăria Durleşti cu rugămintea de a dispune transmiterea în proprietatea lor a terenului aferent conform condiţiilor stabilite de legislaţie, invocînd totodată în susţinerea sa şi prevederile art. 47 din Constituţie şi art. 11 din Codul Funciar. Invocă că Primăria Durleşti i-a refuzat nejustificat şi ilegal, referindu-se la Legea condominiului, calificând casa noastră la categoria blocului de locuit multietajat care, potrivit acestei legi, nu poate beneficia de dreptul împroprietăririi terenului aferent.
Pe cînd în cazul lor este o casă cu 4 apartamente, în care locuiesc 4 familii cu o intrare separată, comunicaţiile separate iar pe tern sunt amplasate garajele aflate în proprietatea fiecăruia din ei. Comunică că locuinţa fiecărei familiei alcătuieşte 3 camere (o cameră şi ospătărie la primul etaj, dormitorul şi camera pentru copii - la al doilea etaj), în folosinţă comună este numai ogradă şi cărarea împrejurul casei. Consideră că argumentele invocate de Primăria Durleşti, privind respingerea cererii lor de alocare a terenurilor sunt inconsistente fiind de-altfel combătute de alte decizii aprobate de aceiaşi Primărie prin care au fost atribuite în proprietate vecinei lor, din apartamentul nr. 4, dnei Asaulenco Sofia, lotul de teren aferent solicitat de aceasta.
Situaţie similară cu cea a vecinei Asaulenco a fost realizată şi cu vecinii din casa de pe str. Mihai Viteazu nr. 4 şi nr. 6, care de asemenea le-au fost transmise în proprietate terenurile aferente. Mai indică că la cererea lor către Primăria or. Durleşti din 10 februarie 2011 privind realizarea lotului de teren pe care îl deţin şi-1 îngrijesc de peste 43 de ani, au primit răspuns la 23 martie 2012, adică peste un an, dar în Primărie este înscriere despre expedierea răspunsului la 01 martie 2011, prin care au aflat că terenul nu se înstrăinează şi că decizii referitor la cerinţele lor din 10 februarie 2011 încă nu au fost luate. Menţionează că la 26 martie 2012, Măria Creminscaia, în numele locatarilor or.
Durleşti, str. Mihai Viteazul s-a adresat la Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat şi Primăria Durleşti privind intervenirea de urgenţă întru stoparea acţiunilor ilegale ale Consiliului local Durleşti, dar răspuns la fel nu au mai primit. Iar în curând au aflat că terenul solicitat de ei prin adresări repetate a fost atribuit ilegal Valentinei Roman. Astfel, Consiliul local or. Durleşti, prin decizia nr.4.8.13, î-i repartizează dnei Roman Valentina în proprietate pămînt cu o suprafaţă de 0,500 ha. Această hotărâre fiind dejucată de părţile interesate, inclusiv de Primărie, prin intermediul instanţelor de judecată, astfel, ultima Roman Valentina, fiind împroprietărită cu terenul, nr. cadastral 0121116083., care de fapt constituie proprietatea lor deţinută cu statut de grădini agricole.
Este uimitor că terenul, care i-a fost atribuit Valentinei Roman, i s-a alocat ca familie tânără, care de fapt a fost întemeiată acum mai bine de 20 de ani în urmă (în a. 1991), având copii, care la data atribuirii terenului deja împlinise vârsta majoratului Insistă că instanţele de judecată, prin aprobarea deciziei de obligare de a acorda Valentinei Roman a terenului de 600 m.p. nu numai că şi-au depăşit atribuţiile de competenţă, dar au emis şi o decizie la indicaţia intimatei fără a ţine cont de prevederile legislaţiei în domeniu, care conferă acest drept exclusiv autorităţii publice locale de a dispune de un anumit bun.
Or, potrivit prevederilor art.3(2), 10 (1), 14 (12) litera d) ale Legii privind administraţia publică locală, nr.436 din 28 decembrie 2006, acestea beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat, îşi desfăşoară activitatea în domeniile stabilite de Legea privind descentralizarea administrativă, dispunînd în acest scop de competenţe depline care nu pot fi puse în cauză sau limitate de nici o autoritate publică, decît în condiţiile legii, decid vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, în condiţiile legii.
Mai mult ca atît, susţine că instanţa a dispus greşit atribuirea unei suprafeţe de teren chiar mai mare cu 170 m.p. faţă de cea iniţială acordată de către Primăria or. Durleşti. Menţionează că Curtea de Apel Chişinău a examinat cauza fără prezenţa lor şi a respins-o fără a intra în esenţă, fiindu-le lezat dreptul de a prezenta probe şi dreptul la proprietate.
Consideră, că în acest caz au fost încălcate, în mod flagrant prevederile art.15 din Legea cu privire la statutul judecătorului, nr.544 din 20 iulie 1995, conform căruia judecătorii sunt obligaţi să asigure apărarea drepturilor şi libertăţilor tuturor persoanelor, onoarei şi demnităţii acestora, să respecte întocmai cerinţele legii la înfăptuirea justiţiei şi să asigure interpretarea şi aplicarea uniformă a legislaţiei, să se abţină de la fapte care dăunează intereselor serviciului şi prestigiului justiţiei, care compromit cinstea şi demnitatea de judecător, provoacă îndoieli faţă de obiectivitatea lor şi să respecte prevederile Codului de etică al judecătorului. La fel consideră eronată concluzia Curţii de Apel Chişinău care conchide că hotărîrea Judecătoriei Buiucani din 10 octombrie 2011, menţinută prin Decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2012 a fost deja executată, fapt ce se confirmă prin decizia Consiliului or.
Durleşti şi titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, înregistrat la ÎS „Cadastru” la data de 10 iulie 2012; că hotărîrea care se atacă cu cerere de revizuire deja şi-a produs efectele sale juridice, şi că admiterea cererii de revizuire ar duce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, consfinţit în preambulul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ratificată de Republica Moldova, deoarece prin deciziile aprobate au fost luate cu încălcarea drepturilor lor care nu sunt mai minore. În circumstanţele relatate au constatat că au fost aprobate hotărâri judecătoreşti care ating interesele lor legale, protejate de legislaţie, însă, ei nici nu au fost anunţaţi despre examinarea unei astfel de cauze de către instanţa de judecată, fapt care denotă clar încălcarea drepturilor lor elementare, fiindu-le îngrădit în mod premeditat accesul la actul de justiţie şi la un proces echitabil.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa recurenţilor la 10 aprilie 2013, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 167). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenţii s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 26 aprilie 2013 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 453 alin. (1), lit. a) CPC, instanţa de judecată, după examinarea cererii de revizuire, emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă în cazul în care cererea de revizuire contravine prevederilor art. 451 CPC. În conformitate cu art. 451 CPC al RM cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă.
Din dispoziţiile legale suscitate, urmează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.
În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că Curtea de Apel Chişinău corect a ajuns la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către Creminscaia Maria, rotari Ivan şi Guţu Victor ca inadmisibilă, fiind corect stabilit că circumstanţele invocate de către ultimii în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii, dar a oferit împrejurări fondului cauzei, argumente care nu constituie temei de revizuire. Cu referire la împrejurările constatate, instanţa de recurs remarcă că Curtea de Apel Chişinău, temeinic a apreciat că hotărîrea, revizuirea căreia se solicită, a fost deja executată, fapt ce se confirmă prin decizia Consiliului or.
Durleşti din 29 martie 2012 şi titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, înregistrat la ÎS „Cadastru” la data de 10 iulie 2012, iar prin urmare, aceasta a produs efectele sale juridice. Astfel, la caz se va remarca că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Alte argumente care s-ar încadra în prevederile art. 449 CPC şi ar duce la admiterea cererii de revizuire instanţei nu au fost prezentate. În acest context, instanţa de recurs apreciază critic argumentele recurenţilor invocate împotriva încheierii recurate, deoarece acestea nu constituie temei de admitere a recursului şi nu indică la ilegalitatea încheierii atacate, mai mult că acestea se combat prin constatările enunţate.
Faţă de cele ce preced, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Creminscaia Maria, Rotari Ion şi Guţu Victor. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Valentinei roman împotriva Consiliului oraşului Durleşti, Primăriei oraşului Durleşti, intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat „Cadastru” cu privire la contestarea actului administrativ.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva