- Dosarul nr.
- 2rhc-47/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 august 2013
- Părțile
- SRL AgroVitaComerţ vs ÎS Staţiunea Didactică Experimentală Chetrosu, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, SC Air Sport SRL
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rhc-47/13 — Repararea prejudiciului material
prima instanţă L. Andriaş dosarul nr. 2rhc-47/13 instanţa de apel M. Anton, A.Panov, I. Secrieru instanţa de recurs V. Doagă, N. Clima, I. Corolevschi, Iu. Şumcov, S. Caitaz ÎNCHEIERE 21 august 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Iuliana Oprea Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând cererea de revizuire depusă de către Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” oraşul Călăraşi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „AgroVita Comerţ” împotriva Întreprinderii de Stat „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu”, intervenienţii accesorii Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Universitatea Agrară de Stat din Moldova şi Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” oraşul Călăraşi cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 26 decembrie 2012, prin care au fost respinse recursurile declarate de către Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” oraşul Călăraşi, Întreprinderea de Stat „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu” şi Societatea cu răspundere limitată „AgroVita Comerţ” şi au fost menţinute decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2012 şi hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 08 decembrie 2011, c o n s t a t ă: La 15 decembrie 2009,
Societatea cu răspundere limitată „AgroVitaComerţ” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu”, intervenienţii accesorii Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Universitatea Agrară de Stat din Moldova cu privire la repararea prejudiciului material. În motivarea acţiunii reclamantul SRL „AgroVitaComerţ” a indicat că în perioada 14-15 mai 2009, ÎS „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu” a prelucrat cu erbicid Gersotyl 75 WDG lanul de grîu din în satul Todireşti, com. Chetrosu, raionul Anenii Noi. Prelucrarea a fost efectuată pe cale aeriană, cu ajutorul unui deltaplan, cu scopul eliminării buruienilor ce creşteau pe lanul de grîu.
Contrar prevederilor pct. pct. 74 şi 93 ale Regulamentului nr. 231 privind gestionarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizatorilor în economia naţională din 28 noiembrie 2003, pulverizarea erbicidului s-a efectuat în condiţiile în care viteza vântului depăşea limita admisibilă de 3-4 m/sec. pentru procedura de pulverizare pe cale aeriană, viteza vântului constituind la data de 14-15 mai 2009 11m/sec şi, respectiv 8m/sec, din direcţia Nord, Nord-Vest, Vest. Urmare a efectuării procedurii de tratare pe cale aeriană cu erbicid în condiţii interzise, au fost afectate culturile de vită de vie proprietate a reclamantului pe o suprafaţă totală de 92 ha, inclusiv: soi Reasling - 42ha, soi Savignon – 15 ha, soi Muscat – 10 ha şi soi Bianca – 5,5 ha şi drept urmare, SRL „AgroVitaComerţ” i-a fost cauzat un prejudiciu în valoare totală de 1210230,36 lei.
Cere SRL „AgroVitaComerţ” recunoaşterea drept ilegale a acţiunilor ÎS „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu” de pulverizare a erbicidului Gersotyl 75 WDG (grad de toxicitate IV) pe cale aeriană în condiţiile în care viteza vîntului depăşea 4m/sec şi repararea prejudiciului material în sumă de 1210230,26 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 17 mai 2010 a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu AO Aeroclub „AIR Sport” oraşul Călăraşi. Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău din 08 decembrie 2011 acţiunea a fost admisă. A fost încasat de la ÎS „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu” în beneficiul SRL „AgroVitaComerţ” prejudiciul material în sumă de 1210230,26 lei, cheltuielile pentru asistenţă juridică în sumă de 40000,07 lei şi taxa de stat în sumă de 366306,90 lei.
Au fost recunoscute acţiunile de pulverizare a erbicidului „Gersotyl 75 WDG” grad de toxicitate IV pe cale aeriană, în condiţiile în care viteza vîntului depăşea 4m/s, drept acţiuni ilegale. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2012 a fost scutită ÎS „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu” de plata taxei de stat pentru cererea de apel. Au fost admise apelurile declarate de către ÎS „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu” şi AO Aeroclub „AIR Sport” or. Călăraşi, a fost modificată hotărârea primei instanţe în partea încasării cheltuielilor de asistenţă juridică şi a micşorată suma de 40000,07 lei încasată de la ÎS „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu” în beneficiul SRL „AgroVitaComerţ” cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică pînă la suma de 8000 lei.
A fost încasată în beneficiul statului de la AO Aeroclub „AIR Sport” or. Călăraşi diferenţa taxei de stat pentru cererea de apel în mărime de 27155 lei. În rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 decembrie 2012 au fost respinse recursurile declarate de către SC „Air Sport” SRL, ÎS „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu”, SRL „AgroVitaComerţ” şi au fost menţinute decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 10 aprilie 2013 a fost corectată greşeala materială strecurată în toată decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 decembrie 2012 prin modificarea denumirii de SC „AIR Sport” SRL în denumirea Asociaţia Obştească Aeroclub „AIR Sport” or.
Călăraşi. La 03 ianuarie 2013, Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” or. Călăraşi a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, cerând admiterea acesteia cererii de revizuire, casarea deciziei instanţei de recurs, dispunerea rejudecării recursului şi casarea deciziei instanţei de apel în partea încasării de la Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” or. Călăraşi. Revizuientul Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” or. Călăraşi, în motivarea cererii de revizuire, a invocat drept temei al declarării revizuirii art. 449 lit. c) CPC şi, anume, instanţa de judecată a emis o hotărâre cu privire la drepturile Asociaţiei obşteşti Aeroclub „AIR Sport” or. Călăraşi, care nu a fost antrenată în proces.
Menţionează că pe parcursul examinării pricinii, Asociaţia a avut calitatea de intervenient accesoriu, nu a avut pretenţii proprii şi nici nu putea răspunde material. Astfel, consideră că ilegal instanţele judecătoreşti au încasat taxa de stat de la Asociaţie, deoarece aceasta a avut doar calitatea de intervenient accesoriu. Prin referinţa depusă la 06 iunie 2013 SRL „AgroVitaComerţ” a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 452 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. Articolul 452 alin. (3) Codul de procedură civilă, care prevede comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată, nu a fost modificat. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.
Coroborând prevederile art. 452 alin. (1) Codul de procedură civilă cu art. 444 CPC, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii diferite privitor la citarea şi participarea părţilor în instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Din cererea de revizuire depusă de către Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” or. Călăraşi rezultă că revizuentul a invocat ca temei de revizuire a deciziei instanţei de recurs prevederile art. 449 lit. c) CPC, care statuiază că revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor are nu au fost implicate în proces şi, anume, ale Asociaţiei obşteşti Aeroclub „AIR Sport” or. Călăraşi. În conformitate cu art. 447 CPC, sunt în drept să depună cerere de revizuire părţile şi alţi participanţi la proces; persoanele care nu au participat la proces, dar care sunt lezate în drepturi prin hotărârea, încheierea sau decizia judecătorească; Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art. 449 lit. g) şi h). În contextul prevederilor enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” or.
Călăraşi a fost participant la prezentul proces şi nu cade sub incidenţa persoanelor care sunt în drept să depună cerere de revizuire în baza art. 449 lit. c) CPC. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Roşca contra Moldovei din 25 februarie 2005 şi în cazul Popov (nr.2) contra Moldovei din 06 decembrie 2005, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti, care cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că temeiurile invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” oraşul Călăraşi împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 26 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „AgroVita Comerţ” împotriva Întreprinderii de Stat „Staţiunea Didactică Experimentală „Chetrosu”, intervenienţii accesorii Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Universitatea Agrară de Stat din Moldova şi Asociaţia obştească Aeroclub „AIR Sport” oraşul Călăraşi cu privire la repararea prejudiciului material.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iuliana Oprea Valentina Clevadî Ion Corolevschi