- Dosarul nr.
- 2ra-2233/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 august 2013
- Părțile
- Crainic Milodora vs Consiliul r. Ungheni
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-2233/13 — Încasarea prejudiciului material şi moral cauzat în rezultatul represiunilor politice
prima instanţă: M.Moraru dosarul nr. 2ra-2233/13 instanţa de apel: E.Ababei, N.Matveeva, G.Polivenco ÎNCHEIERE 21 august 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Crainic Milodora prin intermediul reprezentantului Crainic Arcadii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Crainic Milodora împotriva Consiliului raional Ungheni şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Direcţia finanţe a Consiliului raional Ungheni privind încasarea prejudiciului material şi moral cauzat în rezultatul represiunilor politice şi recunoaşterea calităţii de moştenitor, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 14 martie 2013 prin care a fost respins apelul declarat de Crainic Milodora prin intermediul reprezentantului Crainic Arcadii şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 19 iulie 2012, c o n s t a t ă La 10 mai 2011, Crainic Milodora a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei oraşului Ungheni privind încasarea prejudiciului material şi moral cauzat în rezultatul represiunilor politice.
În susţinerea cererii reclamanta a indicat că, la 06 iulie 1949 împreună cu mama ei Bernic Aculina, au fost deportate din comuna Petreşti, raionul Ungheni în regiunea Kurgan, Sibiria, Federaţia Rusă, unde s-au aflat pînă la 04 aprilie 1995. La 28 martie 1976 mama sa Bernic Aculina a decedat. Menţionează că, în rezultatul deportării ilegale toată averea care au deţinut-o în proprietate a fost confiscată şi anume: o vacă, un taur, 10 oi, 30 de găini, 3 cucoşi, 4 tone de porumb, 800 kg de grîu, 300 kg de făină de grîu, 400 kg de făină de porumb, 50 kg de brînză, 200 kg de fasole, 4 ha de pămînt, inventar agricol şi casnic, mobilă, 1 haine, valoarea totală a cărora constituie suma de 74 300 lei.
Însă, pînă în prezent nu au primit nici o despăgubire materială pentru averea confiscată. Mai indică faptul că, s-a adresat preşedintelui raionului Ungheni cu cerere privind acordarea despăgubirilor ca victimă al represiunilor politice, însă prin răspunsul din 13 octombrie 2010 i s-a refuzat examinarea petiţiei din motivul omiterii termenului de depunere a cererilor la comisiile speciale. Consideră că, în conformitate cu prevederile art.1424 alin. (3) din Codul civil, chiar şi după expirarea termenului de prescripţie, statul în persoana pîrîtului urmează să poarte întreaga responsabilitate pentru restituirea averii confiscate şi prejudiciul moral cauzat în urma deportării forţate. Cere reclamanta, repunerea în termenul de adresare în instanţa de judecată, încasarea prejudiciului material în mărime de 74 300 lei şi prejudiciul moral în mărime de 800 000 lei.
Prin cererile suplimentare din 11 noiembrie 2011, 29 februarie 2012, 19 aprilie 2012 şi 25 mai 2012 înaintate împotriva Consiliului raional Ungheni şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Direcţia finanţe a Consiliului raional Ungheni reclamanta a solicitat încasarea prejudiciului material în mărime de 522 000,4 lei, prejudiciului moral în mărime de 2 000 000 lei şi recunoaşterea calităţii de moştenitor a compensaţiei ce îi revine mamei sale Bernic Aculina pentru bunurile confiscate în legătură cu represiunile politice, în temeiul Legii nr. 1225 din 08.12.1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. Prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 19 iulie 2012 acţiunea a fost respinsă.
Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Crainic Milodora prin intermediul reprezentantului Crainic Arcadii a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 14 martie 2013 a fost respins apelul declarat de Crainic Milodora prin intermediul reprezentantului Crainic Arcadii şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 19 iulie 2012. La 29 aprilie 2013 Crainic Milodora prin intermediul reprezentantului Crainic Arcadii a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Verificînd legalitatea hotărîrilor contestate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Crainic Milodora prin intermediul reprezentantului Crainic Arcadii urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. 2 În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Crainic Milodora prin intermediul reprezentantului Crainic Arcadii este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material ce guvernează raportul juridic litigios, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată.
Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au 3 verificat şi au apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Crainic Milodora prin intermediul reprezentantului Crainic Arcadii, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Crainic Milodora prin intermediul reprezentantului Crainic Arcadii se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4