2rac-261/13 — Încasarea datoriei

Judecătoria Bălţi Dosarul nr. 2rac-261/13 Judecător: N.Ocerednîi Curtea de Apel Bălţi Judecători: E.Ababei, N.Chircu, V.Harmaniuc Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 21 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de SRL „Salviana”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a SRL „Salviana” către FPC „Aluniş” SRL privind încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de SRL „Salviana”, CONSTATĂ : La 21 iulie 2011 SRL „Salviana” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către FPC „Aluniş” SRL prin care solicita încasarea datoriei în sumă de 34 436,76 lei.

În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, la 26 mai 2009, părţile au încheiat un contract de vînzare-cumpărare nr.1/26, conform căruia SRL „Salviana” s-a obligat să-i vîndă pîrîtului FPS „Aluniş” SRL plafoane de atîrnare din arţar masiv, lăcuit cu M1, cu o suprafaţă de 3 400 m2, la preţul de 11 euro pentru un metru pătrat, la suma totală de 59 400 euro, iar pîrîtul s-a obligat să recepţioneze marfa şi s-o plătească. Susţine reclamantul că i-a furnizat pîrîtului marfă în cantitate de 1 628,7 m2 la suma de 297 136,76 lei conform facturilor fiscale, ultimul efectuînd plata paţială a acesteea, restanţa fiind de 34 436,79 lei. Totodată, indică reclamantul că pîrîtului i-a fost expediată pretenţia în suma dată şi dobînda de întîrziere în suma de 8 433,20 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 28 septembrie 2012, acţiunea SRL „Salviana” către FPC „Aluniş” SRL a fost respinsă. În motivarea hotărîrii instanţa de fond a constatat că anume SRL „Salviana” a încălcat condiţiile contractului nr. 1/26 din 26.05.2009, menţionînd că reclamantul a livrat marfa cu încălcarea termenilor prevăzuţi de contract, iar pîrîtului i s-au început a calcula penalităţi de către o întreprindere străină „Dage Renov” cu care a încheiat un contract de livrare şi transportare a plafonului suspendat. La fel a menţionat instanţa că prin actul adiţional din 27.11.2009 la contractul nr. 1/26 din 26.05.2009, contractul în cauză a fost considerat executat din 28.11.2009 în 1 condiţiile stabilite, iar cumpărătorul nu are careva pretenţii materiale sau morale faţă de vînzător.

Împotriva hotărîrii instanţei de fond, SRL „Salviana” a declarat apel, solicitînd casarea hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 decembrie 2012, apelul declarat de SRL „Salviana” a fost respins. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului. Totodată, instanţa a indicat că, reclamantul-apelant nu a confirmat cantitatea de marfă transmisă cumpărătorului, deoarece nu au fost prezentate acte de primire-predare, care ar confirma executarea reală a facturilor, necontrasemnate de vînzător sau semnate de o persoană neîmputernicită Ruslan Jubîrca.

Mai conchide instanţa de apel că intimatul confirmă recepţionarea parţială a mărfii care a şi fost achitată complet. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 19 martie 2013, SRL „Salviana” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 decembrie 2012 şi a hotărîrii Judecătoriei Bălţi din 28 septembrie 2012 şi emiterea unei hotărîri noi de admitere integrală a acţiunii. În argumentarea recursului recurentul a invocat aplicarea eronată a normelor de drept material, interpretarea eronată a legii, precum şi că concluziile instanţelor expuse în hotărîri, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. A indicat că instanţa de apel eronat a constatat neexistenţa datoriei intimatului din motivul lipsei actului de primire-predare a mărfii, fapt combătut prin facturile fiscale prezentate.

Recurentul susţine că instanţele au ignorat argumentul precum că lipseşte dovada expedierii sau recepţionării pretenţieii FPC „Aluniş” SRL faţă de SRL „Salviana” din 04.09.2009, aceasta apărînd doar în instanţă ca anexă la referinţă, iar intimatul nu a înaintat acţiune reconvenţională, ceea ce denotă lipsa cărorva pretenţii materiale faţă de recurent. Referitor la semnarea acordului adiţional de către Ruslan Jubirca, recurentul a menţionat că acesta este unicul fondator al SRL „Salviana” şi deţine dreptul de gestionare a societăţii. Pe marginea recursului declarat de SRL „Salviana” a depus referinţă FPC „Aluniş” SRL, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de SRL „Salviana” a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători.

Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs şi a referinţei depuse de intimat, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide că recursul declarat urmează să fie admis, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. La examinarea litigiului atît instanţa de fond, cît şi cea de apel au aplicat incorect normele de drept material ca urmare a aprecierii greşite a circumstanţelor 2 cauzei şi în consecinţă au adoptat hotărîri ilegale.

Totodată, în speţă sunt stabilite fapte suficiente pentru a da o soluţie nouă de admitere parţială a acţiunii. Potrivit materialelor cauzei, SRL „Salviana” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către FPC „Aluniş” SRL, prin care solicita încasarea datoriei în sumă de 34 436,76 lei, rezultată din contractul de vînzare-cumpărare nr.1/26 încheiat la 26 mai 2009. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 28 septembrie 2012, menţinută prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 decembrie 2012, acţiunea SRL „Salviana” către FPC „Aluniş” SRL a fost respinsă. Colegiul consideră hotărîrile instanţelor judecătoreşti ilegale, pornind de la următoarele.

După cum rezultă din actele dosarului, la 26 mai 2009, părţile au încheiat un contract de vînzare-cumpărare nr.1/26, conform căruia SRL „Salviana” s-a obligat să-i vîndă pîrîtului FPC „Aluniş” SRL plafoane de atîrnare din arţar masiv, lăcuit cu M1, cu o suprafaţă de 3 400 m2, la preţul de 11 euro pentru un metru pătrat, la suma totală de 59 400 euro, iar pîrîtul s-a obligat să recepţioneze marfa şi s-o plătească (f.d. 8). Reclamantul i-a furnizat pîrîtului marfă în cantitate de 1 628,7 m2 la suma de 297 136,76 lei conform facturilor fiscale (f.d. 9-12), ultimul efectuînd plata paţială a acesteea în mărime de 262 700 lei (f.d. 13-14), restanţa fiind de 34 436,79 lei. Potrivit art. 753 alin. (1) CC, prin contractul de vînzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.

Astfel, analizînd materialele cauzei prin prisma normei de drept menţionate, Colegiul atestă cu certitudine că vînzătorul SRL „Salviana” a transmis bunuri contractate în cantitate de 1 628,7 m2 la suma de 297 136,76, iar cumpărătorul FPC „Aluniş” SRL a plătit doar o parte din acestea. Prin urmare, cumpărătorului îi este imputată obligaţia de a a achita integral costul bunului cumpărat. Or, potrivit art. 512 alin. (1) CC, în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face. Concluzia instanţelor cum că lipseşte datoria intimatului fata de recurent din considerentul ca lipseşte actul de primire-predare a mărfii, este eronată.

După cum s-a constatat mai sus, marfa a fost predată prin facturi fiscale, care au fost contrasemnate şi sigilate de intimat, aceste acte constituind în sine acte de primire-predare a bunului, deoarece sunt documente primare de evidenţă contabilă În sensul art. 3 din Legea contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007, documentul primar este confirmare documentară (pe suport de hîrtie sau în formă electronică) care justifică efectuarea operaţiunii economice, acordă dreptul de a o efectua sau certifică producerea unui eveniment. Conform art. 19 al aceleaşi legi, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare. Argumentul instanţelor referitor la lipsa datoriei intimatului faţă de recurent contravine materialelor dosarului.

Or, dispoziţiile de plata ale intimatului № 114 din 27.05.2009 şi № 145 din 01.07.2009 în valoare de 262 700 lei, confirmă faptul achitării parţiale de catre intimat a mărfii recepţionate în baza facturilor fiscale 3 eliberate de recurent. Astfel, datoria intimatului faţă de recurent constituia 34436,79 lei. Referitor la concluziile instanţelor cum că anume SRL „Salviana” a încălcat condiţiile contractului nr. 1/26 din 26.05.2009, menţionînd că reclamantul a livrat marfa cu încălcarea termenilor prevăzuţi de contract, iar pîrîtului i s-au început a calcula penalităţi de către o întreprindere străină „Dage Renov” cu care a încheiat un contract de livrare şi transportare a plafonului suspendat, Colegiul le consideră neîntemeiate.

Obiectul litigiului este încasarea datoriei de la cumpărător în beneficiul vînzătorului, ca urmare a achitării parţiale a mărfii livrate. Or, careva pretenţii materiale în cadrul examinării prezentului litigiu FPC „Aluniş” SRL nu a înaintat, ceea ce se adevereşte prin lipsa acţiunii reconvenţionale. Din aceste considerente instanţa de recurs apreciază critic concluzia instanţelor de judecată referitoare la pretenţia din 04.09.2009, care ar fi fost expediată în adresa recurentului de către intimat şi în care se conţine solicitarea executării clauzelor contractului litigios vis-a-vis de livrarea mărfii. Colegiul consideră că instanţele au apreciat eronat şi actul adiţional din 27.11.2009 la contractul nr. 1/26 din 26.05.2009.

Potrivit acestuia, contractul în cauză a fost considerat executat din 28.11.2009 în condiţiile stabilite, iar cumpărătorul nu are careva pretenţii materiale sau morale faţă de vînzător. Condiţiile stabilite de contract au fost acelea de a livra plafoane de atîrnare din arţar masiv, lăcuit cu M1, la preţul de 11 euro pentru un metru pătrat, iar cumpărătorul s-a obligat să recepţioneze marfa şi s-o plătească. La fel, potrivit acestui act adiţional, cumpărătorul nu are careva pretenţii materiale faţă de vînzător (f.d. 60). Însă, în acest act nu au fost intabulate şi lipsa cărorva pretenţii ale vînzătorului faţă de cumpărător. Or, aceste pretenţii s-au născut prin neonorarea integrală a obligaţiunilor asumate de către cumpărător, iar vînzătorul este îndreptăţit să perceapă executarea intergarlă a acesteia, drept materializat prin intentarea prezentei acţiuni.

Referitor la afirmaţia intimatului cum că contractul a fost semnat de o persoană, iar actul adiţional de altă persoană, Colegiul reţine următoarele. Contractul nr. 1/26 din 26.05.2009 a fost semnat de Jubîrca D.M. în calitate de director al SRL „Salviana”. Facturile fiscale prin care a fost livrată marfa, la fel au fost semnate de Dumitru Jubîrca. Astfel, atît contractul, cît şi actele ulterioare îndeplinite în vederea executării obligaţiilor asumate, au fost semnate de aceeaşi persoană împuternicită a vînzătorului. Anume aceste acte au şi fost plasate la baza pretenţiilor recurentului- reclamant, iar actul adiţional din 27.11.2009 a fost invocat de intimatul-pîrît. Instanţa de recurs consideră întemeiată şi pretenţia de încasare a dobînzii de întîrziere în mărime de 8 433,20 lei.

Potrivit art. 619 alin. (1) CC, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus. (2) În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus. 4 Conform art. 585 CC, în cazul în care, conform legii sau contractului, obligaţia este purtătoare de dobîndă, se plăteşte o dobîndă egală cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei dacă legea sau contractul nu prevede o altă rată.

Astfel că, reclamantul-recurent întemeiat a solicitat şi încasarea dobînzii de întîrziere, care, potrivit ratei de bază a Băncii Naţionale a Moldovei din acea perioadă, constituie 8 433,20 lei. Prin urmare, Colegiul constată că instanţele ierarhic inferioare la adoptarea hotărîrilor s-au bazat doar pe argumentele pîrîtului-intimat, fără a supune aprecierii şi argumentele reclamantului-recurent şi fără a indica considerentele din care acestea au fost neglijate. În această ordine de idei, instanţa de recurs conchide că instanţele judecătoreşti eronat au aplicat legea materială la soluţionarea litigiului dedus judecăţii în speţă, deoarece, prin actele cauzei a fost demonstrată prezenţa condiţiilor necesare pentru răspunderea contractuală şi, în consecinţă, survenirea acesteia.

Referitor la cerinţa de încasare a 2 500 lei cu titlu de asistenţă juridică şi a cheltuielilor legate de achitarea taxei de stat, instanţa de recurs reţine următoarele. Potrivit art. 82 CPC, Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. În conformitate cu art. 94 alin. (1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească părţii care a avut cîştig de cauză toate cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului. Potrivit art. 96 alin. (1) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.

Potrivit art. 96 alin (11) CPC, cheltuielile menţionate la alin.(1) se compensează părţii care a avut cîştig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat.

Astfel, pornind de la prevederile normelor enunţate mai sus în raport cu circumstanţele pricinii, Colegiul menţionează că, în principiu, la stabilirea volumului şi costului serviciilor de asistenţă juridică, au fost luate în consideraţie prevederile Recomandării Baroului Avocaţilor din Republica Moldova privind cuantumul onorariilor percepute în diverse categorii de cauze, inclusiv în cauzele civile cu caracter patrimonial, aprobată la 29 decembrie 2005. În această ordine de idei, Colegiul relevă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care fiind confruntată cu soluţionarea cauzelor Boicenco vs. Moldova şi SRL “Oferta Plus” vs. Moldova a rambursat societăţilor reclamante cheltuielile pentru asistenţa juridică, notînd caracterul real, necesar şi rezonabil al sumelor solicitate prin raportare la complexitatea cauzei şi aportul considerabil al avocaţilor.

Astfel, prin prisma celor menţionate, instanţa de recurs consideră că pîrîtul urmează să compenseze reclamantului 2 500 lei achitaţi de ultimul CA „Olga Bogaci” cu titlu de cheltuieli de acordare a asistenţei juridice (f.d. 31), mărimea căreea o consideră reală, necesară şi rezonabilă în raport cu complexitatea cauzei. 5 Totodată, Colegiul va dispune şi încasarea de la pîrît în beneficiul reclamantului a taxei de stat achitată în instanţa de fond, cea de apel şi de recurs în mărime de (1 268,10 + 1 034 + 643) 2 963,10 lei. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios asministrativ ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 decembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 28 septembrie 2012şi de a adopta o hotărîre nouă de admitere integrală a acţiunii.

Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de SRL „Salviana”. Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 decembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 28 septembrie 2012 şi se adoptă o hotărîre nouă prin care se admite acţiunea şi se dispune încasarea de la FPC „Aluniş” SRL în beneficiul SRL „Salviana” datoria în sumă de 34 436,79 lei şi dobînda de întîrziere în mărime de 8 433,20 lei. Se încasează de la FPC „Aluniş” SRL în beneficiul SRL „Salviana” cheltuielile legate de asistenţa juridică în mărime de 2 500 lei şi taxa de stat în mărime de 2 963,10 lei.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî Ion Corolevschi Iuliana Oprea 6