- Dosarul nr.
- 3ra-1168/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 august 2013
- Părțile
- Circov Igor vs Inspectoratul Fiscal de Stat
- Pe scurt
- Determinarea obligaţiilor fiscal aferente impozitului pe venit al persoanelor fizice
3ra-1168/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: M. Guzun dosarul nr. 3ra-1168/13 DECIZIE 21 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinînd recursul declarat de către Circov Igor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Circov Igor împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La 28 septembrie 2012 Circov Igor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în urma controlului fiscal prin metoda verificării tematice pentru perioada fiscală 2010, efectuat de către colaboratorii Direcţiei Administrării Fiscale Buiucani mun. Chişinău, a fost emisă decizia nr. 756, prin care s-a constatat încălcarea prevederilor art. 83 al. (2) lit. a) Cod fiscal, fiind dispusă calcularea impozitului pe venit aferent bugetului în sumă de 47 820 lei, aplicarea amenzii de 14 346 lei şi calculată penalitatea de 7870,73 lei în baza art. art. 260 al. (1) şi 228 al. (2) Cod fiscal. În susţinerea ilegalităţii deciziei contestate, reclamantul menţionează că, dînsul este regizor şi la data de 10 mai 2010 a fost invitat de către cetăţeanul italian Rozario Salemi la crearea operelor audiovizuale pe tema „Business Gate”, pentru a promova Republica Moldova la nivel internaţional.
Drept urmare, au fost încheiate contractele nr. RS/IC-01BG din 10 mai 2010, prin care dînsul s-a obligat să creeze operele audiovizuale pe tema „Business Gate”, şi nr. RS/IC-01A-BG, prin care dînsul s-a obligat să transmită toate drepturile de autor pe operele susmenţionate cetăţeanului italian Rosario Salemi. Ulterior, beneficiarul urma să achite toate cheltuielile legate de producerea operelor, precum şi remunerarea sa. Pentru producerea operelor, au fost angajaţi specialişti din diferite ţări, iar lucrul a avut loc pe teritoriul a 4 ţări, fiind achiziţionate aparate costisitoare. Toate cheltuielile au fost suportate de către cetăţeanul italian Rozario Salemi, acesta achitînd sub formă de bani cash, fapt confirmat prin acte de primire.
Menţionează reclamantul că la producerea operelor, dînsul a fost o persoană de execuţie, banii primiţi fiind destinaţi nu doar cu titlu de remuneraţie pentru lucrul efectuat personal, ci şi pentru procurarea materialelor şi remunerarea altor persoane. Astfel, venitul personal obţinut în urma lucrărilor a fost în mărime de 21224,51 lei, banii primiţi de la cetăţeanul italian Rosario Salemi, nu atestă doar venitul său, aceştia fiind acordaţi şi pentru procurarea utilajelor şi toate cheltuielile aferente producerii operelor. Referirea Inspectoratului Fiscal de Stat la primirea banilor de la ÎCS „Lord- oks” SRL, consideră reclamantul neîntemeiată, necunoscînd nimic despre o astfel de întreprindere şi neavînd nici o relaţie cu aceasta.
La 23 iulie 2012 reclamantul s-a adresat către Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 756 din 27 iunie 2012, însă prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 191 din 21 august 2012 cererea prealabilă a fost respinsă. Solicită reclamantul anularea deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr. 756 din 27 iunie 2012 şi nr. 191 din 21 august 2012 ca fiind ilegale. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012 acţiunea a fost respinsă. La 08 aprilie 2013 Circov Igor a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii recurate şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii.
Recurentul în motivarea recursului a indicat că prima instanţă la emiterea hotărîrii a interpretat eronat legea materială şi procedurală şi a dat o apreciere subiectivă circumstanţelor pricinii. La 19 aprilie 2013 în adresa Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău şi Direcţiei Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat a fost expediată copia recursului declarat de către Circov Igor, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs. La 17 mai 2013 Direcţia Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat a depus referinţă, în care a cerut respingerea recursului declarat de către Circov Igor şi menţinerea hotărîrii primei instanţe ca fiind legală şi întemeiată.
În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului şi obiecţiile expuse în referinţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care 2 urmează a fi respins cu menţinerea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele dosarului rezultă că, la data de 08 iunie 2012, de către colaboratorii Direcţiei Administrare Fiscală Buiucani mun.
Chişinău a fost efectuat un control fiscal prin metoda verificării tematice pentru perioada anului 2010 la persoana fizică Circov Igor. În rezultatul controlului, s-au depistat încălcări ai prevederilor art. art. 8 al. (2) lit. d), art. 83 al. (2) şi art. 87 al. (1) Cod fiscal, manifestate prin neprezentarea de către persoana fizică a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2010 şi neonorarea obligaţiei de achitare în termenul stabilit a impozitului pe venit. Drept urmare, prin decizia Direcţiei Administrare Fiscală Buiucani mun. Chişinău nr. 756 din 27 iunie 2012, lui Circov Igor i-a fost calculat impozitul pe venit aferent bugetului în sumă de 47 820 lei, aplicată amendă în sumă de 14 346 lei şi penalitate în sumă de 7870,73 lei, în baza art. art. 260 al.
(1) şi 228 al. (2) Cod fiscal. Conform art. 83 al. (2) lit. a) Cod fiscal, sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit persoanele fizice rezidente (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care au obligaţii privind achitarea impozitului. Conform art. 228 al. (2) Cod fiscal, pentru neplata impozitului, taxei în termenul şi în bugetul stabilite conform legislaţiei fiscale se plăteşte o majorare de întîrziere, determinată în conformitate cu alin.(3), pentru perioada care începe după scadenţa impozitului, taxei şi care se încheie în ziua plăţii lor efective inclusiv. Conform art. 260 al.
(1) Cod fiscal, neprezentarea dării de seamă fiscale se sancţionează cu o amendă în mărime de 1000 lei pentru fiecare dare de seamă fiscală neprezentată, dar nu mai mult de 10000 lei pentru toate dările de seamă fiscale neprezentate. În circumstanţele relatate şi în contextul normelor de drept citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că actul administrativ contestat este legal şi întemeiat, fiind justă concluzia primei instanţe cu privire la respingerea acţiunii. Or, persoana fizică este obligată să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit în cazul în care obţine venit impozabil din alte surse decît salariul.
Nu pot fi reţinute drept temei de admitere a acţiunii argumentele recurentului- reclamant Circov Igor precum că banii achitaţi de către cetăţeanul italian Rosario Salemi au fost destinaţi nu doar pentru remunerarea activităţii sale, dar şi pentru procurarea utilajelor şi alte cheltuieli aferente pentru producerea operelor audiovizuale, deoarece aceste cheltuieli suportate în scopul realizării de venituri, 3 conform prevederilor legislaţiei în vigoare sunt deductibile doar în cadrul desfăşurării activităţii de întreprinzător înregistrat în conformitate cu Legea nr. 845 din 03 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, condiţii care nu sunt întrunite de către Circov Igor.
Totodată, conform art. 21 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscal aferente impozitului pe venit al persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008, contribuabilului i se permite deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: a) primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, achitate în cuantumurile, determinate conform legislaţiei în vigoare în perioada fiscală respectivă (alin.(6) art.36 din Cod); b) contribuţiile obligatorii în bugetul asigurărilor sociale de stat achitate de persoanele fizice, pe parcursul perioadei fiscale, în cuantumurile stabilite de legislaţie (alin.(7) art.36 din Cod); c) cheltuielile de investiţii (alin.(4) art.36 din Cod).
Iar, conform art. 36 al. (4) Cod fiscal, se permite deducerea cheltuielilor de investiţii în limitele venitului din investiţii ce ţin de: a) cheltuielile ordinare şi necesare, achitate sau suportate pe parcursul anului fiscal în scopul obţinerii venitului din investiţii; b) dobînzile pe datorie, cu condiţia ca dobînda să nu depăşească suma venitului din investiţii. De asemenea, potrivit p. 21 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscal aferente impozitului pe venit al persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008, prin venit cîştigat al persoanei fizice se înţelege venitul brut calculate pentru munca în calitate de angajat, obţinut pentru munca în calitate de antreprenor independent sau obţinut în alt mod, conform legislaţiei.
Noţiunea respectivă nu include venitul sub formă de pensii. Mai mult ca atît, recurentul-reclamant Circov Igor nici nu a probat prin probe pertinente şi admisibile cheltuielile suportate la producerea operelor audiovizuale. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că hotărîrea primei instanţe este legală şi întemeiată, corespund circumstanţelor de fapt stabilite prin probele administrate şi raportate la legea materială, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 al.
(1) lit. a) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 4 d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Circov Igor. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Circov Igor împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişcă - Doneva Valentina Clevadî Ion Corolevschi Iuliana Oprea 5