- Dosarul nr.
- 2ra-2436/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 august 2013
- Părțile
- Gliga Grigore vs SRL Virium Grup
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2436/13 — Repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: V. Cupcea dosarul nr. 2ra-2436/13 instanţa de apel: M. Anton, I. Secrieru, T. Pelin ÎNCHEIERE 21 august 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Grigore Gliga, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Grigore Gliga împotriva Agenţiei de pază „Virium Grup” societate cu răspundere limitată cu privire repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Grigore Gliga şi menţinută hotărârea Judecătoriei Orhei din 04 martie 2011, c o n s t a t ă: La 15 noiembrie 2010, Grigore Gliga a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei de pază „Virium Grup” SRL cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că în perioada 22 noiembrie 2004 – 23 iulie 2009, a activat în funcţia de agent de pază în cadrul Agenţiei de pază „Virium Grup” SRL. Pînă în luna ianuarie 2008, salariul său a constituit 1150 lei, iar după această dată a constituit 1500 lei. Menţionează că graficul de lucru constituia o diurnă lucrată urmată de două libere, astfel, fiind încălcate un şir de articole din Codul muncii. În special, în fiecare lună lucra 240 ore, necătând la faptul că art. 95 alin. (2) din Codul muncii prevede durata timpului de muncă de 40 ore pe săptămână, adică 169 ore pe lună. În fiecare diurnă el lucra 8 ore nocturne, astfel, în 10 diurne lucrate pe lună lucra 80 de ore nocturne.
Conform art. 157 din Codul muncii, pentru primele 2 ore de muncă suplimentară se retribuie în mărime de 1,5 salarii tarifare, iar pentru orele următoare – cel puţin în mărime dublă. Conform art. 159 din Codul muncii, pentru munca prestată în timp de noapte se plăteşte un adaos de cel puţin 0,5 din salariul tarifar pe unitate de timp stabilit salariatului. Susţine că contrar prevederilor art. art. 157 şi 159 din Codul muncii, pârâtul nu i-a achitat un astfel de adaos nici pentru orele de muncă suplimentară şi nici pentru munca în timp de noapte. Afirmă că în scopul verificării sumelor pe care pârâtul îi datorează, a încheiat cu un specialist-contabil un contract, conform căruia ultimul a efectuat calculele necesare, pentru care i-a achitat suma de 1000 lei.
Conform acestor calcule, lui nu i-a fost achitat lunar suma de 748 lei (pînă în ianuarie 2008), dintre care 476 lei pentru munca suplimentară şi 272 lei pentru munca în timp de noapte şi 976,10 lei lunar (după ianuarie 2008), dintre care 6220,90 lei pentru munca suplimentară şi 355,20 lei pentru munca în timp de noapte. Astfel, consideră că pârâtul urmează să-i achite suma de 45970 lei, dintre care 27676 lei pînă la 01 ianuarie 2008 şi 18294 lei, după această dată. În afară de această, conform aceluiaşi calcul, mărimea compensaţiei pentru neplata la timp a suplimentelor ce i se cuveneau constituie 186738,46 lei. Astfel, suma totală a restanţei constituie 232708,46 lei. Invocă că conform art. 329 din Codul muncii, pe lângă prejudiciul material, pârâtul este obligat să repare şi prejudiciul moral.
Prin urmare, solicită încasarea de la pârât a restanţei la salariu în sumă de 45970 lei, a compensaţiei suplimentare pentru neachitarea la timp a plăţilor cuvenite în sumă de 186738,46 lei, a sumei de 10000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată. Ulterior, Grigore Gliga a depus o cerere de modificare a pretenţiilor, solicitând încasarea de la pârât a salariului neachitat pentru luna februarie 2009 în sumă de 1500 lei, a adaosului neplătit pentru orele lucrate în timp de noapte în sumă de 16721,43 lei, a adaosului pentru orele lucrate suplimentar în sumă de 29248,86 lei, a compensaţiei suplimentare pentru neachitarea la timp a plăţilor cuvenite în sumă de 170180,24 lei, a sumei de 10000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 04 martie 2011 a fost respinsă acţiunea ca fiind neîntemeiată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 februarie 2012 a fost restituită cererea de apel depusă de către Grigore Gliga ca fiind depusă în afara termenului legal. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 07 noiembrie 2012 a fost admis recursul declarat de către Grigore Gliga, casată încheierea instanţei de apel şi restituită pricina în instanţa de apel pentru judecarea apelului. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de către Grigore Gliga şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 21 mai 2013, în termenul prevăzut de lege, Grigore Gliga a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii.
Recurentul Grigore Gliga, în motivarea recursului, a indicat că hotărârile judecătoreşti sunt neîntemeiate şi ilegale, deoarece instanţele judecătoreşti, la examinarea pricinii nu au aplicat art. art. 104 alin. (1), 157 alin. (1) şi (2), 128 alin. (1), 159 şi 330 alin. (2) din Codul muncii, care trebuiau să fie aplicate, adică nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată. De asemenea, instanţele judecătoreşti urmau să aplice şi art. 7 alin. (1) şi alin. (4) lit. a) din Codul muncii. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Grigore Gliga nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul lui Grigore Gliga ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul lui Grigore Gliga se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Corolevschi