2ra-1700/16 — încasarea salariului

2ra-1700/16 — încasarea salariului (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

dosarul nr. 2ra-1700/16 P

prima instanță – V. Gîrleanu

instanța de apel – A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna

ÎNCHEIERE

20 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Levința Ion,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Levința Ion

împotriva societății cu răspundere limitată “Interparna” cu privire la încasarea

restanței salariale, compensației pentru concediile nefolosite și achitarea altor

plăți salariale pentru munca prestată și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2016, prin care s-

a respins apelul declarat de Levința Ion și s-a admis apelul declarat de societatea

cu răspundere limitată “Interparna”, s-a casat parțial hotărîrea Judecătoriei

Rîșcani mun. Chișinău din 14 iulie 2015 cu emiterea în această parte a unei noi

hotărîri de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă

La 11 iulie 2014 Levința Ion a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva societății cu răspundere limitată “Interparna” (SRL ”Interparna”) cu

privire la încasarea restanței salariale, compensației pentru concediile nefolosite,

achitarea altor plăți salariale pentru munca prestată și repararea prejudiciului

moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că a fost angajat prin cumul la

SRL ”Interparna” în calitate de șef de pază cu un salariu lunar de 2655 lei pînă la

01 februarie 2012. Salariul său anual constituind 31860 lei.

1

Astfel, indică reclamantul că în anul 2009 angajatorul a admis față de el

restanțe salariale în sumă de 24 030 lei, achitându-i în total salariul în sumă de

doar 7830 lei

Totodată precizează reclamantul că cele invocate rezultă și din

certificatului nr. 19 din 16 iunie 2011 privind mărimea salariului, precum și

informația nr. 88 din 31 decembrie 2009 privind veniturile calculate și achitate în

folosul persoanei fizice, eliberate de către SRL ”Interparna”.

Conform certificatului nr. 20 din 25 noiembrie 2011 rezultă că în perioada

2010-2011 salariul său neachitat a constituit suma de 63696 lei, ceea ce împreună

cu restanțele salariale pentru anul 2009 constituie suma de 87726 lei, iar pentru

lunile decembrie 2011, ianuarie 2012, reieșind din mărimea salariului său lunar

de 2655 lei, reclamantul consideră că urma să beneficieze de un salariu de încă

5310 lei, ceea ce împreună cu restanțele salariale acumulate pînă în luna

noiembrie 2011, constituie 93 036 lei.

Precizează că din restanțele salariale indicate, angajatorul SRL

„Interparna”, i-a făcut următoarele achitări: la 29 decembrie 2011 - 10 000 lei, la

16 ianuarie 2012 -10 000 lei, la 19 ianuarie 2012 - 10000 lei, la 31 ianuarie 2012

– 20 000 lei și la 29 martie 2012, după eliberarea sa din funcție, i-a achitat încă 10

000 lei. Alte achitări la restanțele salariale nu au fost făcute.

Astfel, în perioada 29 decembrie 2011 – 29 martie 2012, angajatorul - SRL

”Interparna” a achitat suma de 60 000 lei din restanțele salariale pe care le avea

față de reclamant, rămânând dator cu restanțe pe salariul de bază în mărime de 33

036 lei.

Menționează Levința Ion că după eliberarea sa din funcție de la SRL

„Interparna” acesta din urmă avea două concedii anuale de odihnă nefolosite,

pentru care urma să beneficieze de o compensație pentru concediile nefolosite în

mărime de 5310 lei.

Reclamantul a indicat că, la momentul demisiei sale angajatorul - SRL

„Interparna” avea față de reclamant restanțe salariale în mărime de 38 346 lei,

dintre care 33 036 lei restanțe la salariu și 5 310 lei compensația pentru concediile

anuale de odihnă nefolosite.

Prin cererea suplimentară din 18 august 2014 Levința Ion și-a modificat

cerințele din acțiunea inițială și obiectul acțiunii.

În motivarea cererii suplimentare a indicat că a expediat către SRL

„Interparna” o cerere, recepționată de ultima la 11 iulie 2014, în care a solicitat

să-i fie calculată și achitată plata suplimentară de 0,1 % pe zi, pentru fiecare zi de

întârziere, prevăzută de art. 330 alin. (2) Codul muncii, prejudiciul moral de 20

000 lei pentru neachitarea la timp a salariului, cu indexarea salariilor neachitate la

timp în modul prevăzut de art. 145 Codul muncii și achitarea suplimentului la

salariul de 5 % prevăzut de Convenția Națională în ramura Industriei Alimentare.

Reclamantul a indicat că pînă în prezent, la această cerere nu a primit

răspuns.

2

Astfel, conform calculelor anexate mărimea totală a compensației

suplimentare de 0,1 % pe zi din sumele neachitate în termen, calculată de la 31

mai 2009 pînă la 29 iulie 2014 este de 77 199,08 lei, iar pînă la 18 august 2014 de

78 080,60 lei.

Consideră reclamantul că această sumă urmează a fi încasată de la SRL

„Interparna” în beneficiul său cu titlul de compensație suplimentară prevăzută de

art. 330 alin. (2) Cod muncii, pentru neachitarea la timp a salariului.

Or, conform art. 145 codul muncii, în caz de neachitare mai mult de 2 luni

a salariului el se indexează integral conform indicelui inflației.

Astfel, conform calculelor anexate, suma totală a compensației în legătură

cu indexarea conform coeficientul inflației în perioada anilor 2010 - 2013, este de

9 328,02 lei, sumă care urmează a fi încasată de la SRL „Interparna” în beneficiul

reclamantului cu titlul de indexare a salariului neprimit la timp.

Consideră reclamantul faptul neachitării timp îndelungat a salariului, în

sensul art. 7 alin. (4) Cod Muncii, că a fost supus unei munci forțate, fiind

încălcat și dreptul său fundamental prevăzut de art. 4 alin.2 al Convenției

Europene, de a nu fi supus unei munci forțate.

Reieșind din considerentele enunțate, apreciază mărimea prejudiciului

moral care i-a fost cauzat în sumă de 20 000 lei.

Cere reclamantul încasarea de la SRL „Interparna” a restanțelor la salariu

în sumă de 33 036 lei, compensația pentru concediile anuale nefolosite în mărime

de 5 310 lei, compensația suplimentară pentru neplata la timp a salariului în sumă

de 78 080,60 lei, indexarea sumelor neplătite în raport cu coeficientul inflației

pentru anii 2010 - 2013 în mărime de 9 328,02 lei, prejudiciul moral în sumă de

20 000 lei și cheltuielile de judecată.

Ulterior, Levința Ion a înaintat în instanța de judecată cerere privind

majorarea cuantumului acțiunii, prin care a solicitat a încasa de la SRL

„Interparna” suma de 82 275,11 lei cu titlu de compensație pentru neplata la timp

a salariului (f. d. 15, V-I).

La 25 iunie 2015, reclamantul a înaintat cerere de modificare a obiectului și

cuantumului acțiunii, solicitînd încasarea restanțelor salariale în mărime de 18

597,97 lei, restanțelor salariale în sumă de 1 074,39 lei reținute neîntemeiat în

rezultatul calculării eronate de către pîrît a reținerilor obligatorii din salariu,

încasarea restanței salariale de 1 983,91 lei, calculate spre achitare, dar neachitate

de angajator prin dispozițiile de plată nr. 119 din 28 decembrie 2011, nr. 134 din

30 decembrie 2011, nr. 148 din 31 decembrie 2011, nr. 18 din 31 ianuarie 2012 și

nr. 38 din 29 martie 2012, și încasarea compensației pentru concediile nefolosite

în sumă 5 143,11 lei, încasarea compensației calculate conform indexării în raport

cu indiciile inflației – 10 230,27 lei, încasarea compensației suplimentare pentru

neachitarea la timp a salariului prevăzut de art. 330 alin. 2 codul muncii în sumă

de 78 786,45 lei și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 91, V-I).

3

Ulterior, reclamantul a depus cerere de majorare a cuantumului acțiunii,

solicitînd încasarea compensației prevăzute de art. 330 alin. (2) codul muncii în

mărime de 79 296,43 lei (f.d. 117, V-I).

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 14 iulie 2015,

acțiunea înaintată de Levința Ion s-a admis parțial.

S-a dispus a încasa de la SRL „Interparna” în beneficiul lui Levința Ion

restanța salarială formată la data eliberării - 01 februarie 2012 în mărime de 22

153,68 lei, compensația pentru concediul nefolosit pentru perioada 10 iulie 2009

– 01 februarie 2012 în mărime de 4521,20 lei, pierderile cauzate de neachitarea la

timp a salariului în mărime de 10230,27 lei, prejudiciul moral în mărime de 2655

lei și a cheltuielilor de judecată, compuse din cheltuielile de achitare a serviciilor

acordate de Direcția pentru statistică a raionului Orhei în mărime de 600 lei.

S-a încasat de la SRL „Interparna” în beneficiul statului taxa de stat în

sumă de 1204,80 lei.

În rest acțiunea a fost respinsă (f.d. 151, 157-163, V-I).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2016, s-a respins apelul

declarat de Levința Ion, s-a admis apelul declarat de SRL “Interparna”, s-a casat

hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 14 iulie 2015 în partea încasării

pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului în mărime de 10 230,27 lei

și s-a emis în această parte o nouă hotărîre de respingere a acțiunii ca

neîntemeiată.

În rest hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 14 iulie 2015 s-a

menținut (f.d. 213, 214-217, V-I).

La 19 mai 2016 Levința Ion a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii Curții de Apel Chișinău din

02 martie 2016, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii (f.d.

1-9, V-II).

În motivarea recursului a invocat că, consideră atât hotărârea primei

instanțe cât, și decizia instanței de apel ca fiind neîntemeiate și care urmează a fi

casate în conformitate cu prevederile art. 432 CPC, deoarece instanța a interpretat

în mod eronat legea și nu a aplicat legea care trebuia aplicată.

Susține recurentul că conform art. 145 din Codul muncii compensarea

pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului se efectuează prin indexarea

obligatorie și în mărime deplină a sumei salariului calculat dacă reținerea acestuia

a constituit cel puțin o lună calendaristică de la data stabilită pentru achitarea

salariului lunar.

Astfel, susține recurentul că instanța de apel a examinat litigiul contrar art.

145 Codul muncii, conform căruia indexarea salariului urma să se facă în mod

obligatoriu, deoarece reținerea achitării salariului său constituie cel puțin o lună

calendaristică.

Or, instanțele au aplicat eronat norma materială supra enunțată admițând

astfel încălcarea drepturilor sale privind încasarea retribuțiilor salariale.

4

Indică recurentul cu referire la art. 144 alin. (1) și art. 330 alin. (2) Codul

muncii că intimatul SRL “Interparna”, contrar acestor prevederi legale, fără a-i

achita restanțele salariale, efectua împrumuturi bănești către alți agenți economici.

Susține recurentul că instanțele au aplicat eronat și prevederile art. 56 alin.

(1) și art. 118 alin. (1) CPC, prin aprecierea incorectă a înscrisurile anexate la

materialele cauzei și îngrădirea dreptului de a prezenta probe.

Mai indică recurentul că în situația în care SRL “Interparna” nu ar fi dispus

de suficiente mijloace financiare pentru a-i achita la timp salariul, era obligată să

înstrăineze o parte din patrimoniul său în acest scop.

Consideră recurentul că prin neachitarea la timp salariului a fost supus unei

munci forțate, în sensul art. 4 alin. (2) al Convenției Europene pentru apărartea

drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 7 alin. (4) Codul muncii.

Examinînd cererea de recurs declarată de Levința Ion completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele

considerente.

Conform art. 440 CPC, procedura admisibilității constă în verificarea

faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în

art. 433 CPC.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus

la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenței temeiurilor

de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele

stabilite de norma precitată, instanța de apel aplicînd corect normele de drept

material și procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt

irelevante și declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reținute de către

instanța de recurs întru admiterea cererii și casarea deciziei instanței de apel.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia

instanței de apel, relatarea situației, în viziunea recurentului, fără a indica vreun

temei prevăzut de art. 432 alin.(2), (3) și (4) CPC, face ca acesta să fie respins de

către instanța de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se

încadrează în prevederile normei precitate și nu constituie temei de casare a

5

deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de

drept material și procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu și

temeinicia în fapt.

În aceeași ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică

modul de apreciere a probelor de către prima instanță și cea de apel. Forța

atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, la caz, menționează și jurisprudența CEDO, conform

cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea

situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie

1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror, atît prima instanță, cît și instanța de apel s-au pronunțat în

mod corespunzător.

Din considerentele enumerate și avînd în vedere faptul că, argumentele

recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) și (4)

din CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Levința Ion, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) și art. 440

CPC completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e

Recursul declarat de Levința Ion se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

6