2ra-2322/13 — Obligarea eliberării actelor pentru privatizare

prima instanţă – O. Melniciuc dosarul nr. 2ra-2322/13 instanţa de apel – B. Bîrca, M. Moraru, E. Clim ÎNCHEIERE 15 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea pe Acţiuni ,,Inconarm”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Bargan Teodor împotriva Societăţii pe Acţiuni ,,Inconarm” cu privire la eliberarea actelor pentru privatizarea locuinţei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea pe Acţiuni ,,Inconarm” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 25 octombrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă, constată: La 08 aprilie 2009, Bargan Teodor a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA ,,Inconarm” cu privire la obligarea eliberării actelor pentru privatizarea locuinţei. În motivarea acţiunii a indicat că locuieşte împreună cu familia sa în apartamentul nr. 5 din blocul locativ nr. 92, str. Poştei mun. Chişinău, apartament cu două odăi şi suprafaţa de 31,8 m.p. Susţine că blocul nr. 92 din str. Poştei mun. Chişinău se află la balanţa pârâtului, fiind repartizat în fondul departamental al acestuia la 10 aprilie 1997, în baza deciziei administraţiei şi comitetului sindical nr. 7 din 10 aprilie 1997. Menţionează că s-a adresat societăţii pârâte cu cerere, prin care a solicitat eliberarea actelor necesare în vederea iniţierii procedurii de privatizare a apartamentului nr.5 pentru a fi depuse la Comisia municipală de privatizare a fondului de locuinţe a Consiliului mun.

Chişinău, însă în mod verbal demersul a fost respins. Consideră că în condiţiile în care imobilul din str. Poştei 92, mun. Chişinău nu se află în capitalul social al întreprinderii pârâte, dânsul are dreptul a solicita, în condiţiile Legii privatizării fondului de locuinţe, la privatizarea apartamentului nr. 5 din acest bloc. 1 Afirmă că, în vederea aplanării litigiului pe cale extrajudiciară, a înaintat pârâtului cerere prealabilă prin care a solicitat în mod repetat eliberarea actelor solicitate, cerere rămânând fără satisfacere. Consideră drept ilegal refuzul de a i se elibera actele necesare în vederea iniţierii procedurii de privatizare, or, majoritatea locuinţelor acestui bloc sunt privatizate, fapt ce exclude existenţa unor motive întemeiate în vederea respingerii demersului său.

Cere obligarea pârâtului să elibereze copia certificată a fişei de locuinţe şi a tabelului nominal pentru ap. 5 din str. Poştei, 92 mun. Chişinău în vederea prezentării Comisiei municipale de privatizare a fondului de locuinţe a Consiliului mun. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 octombrie 2012, a fost admisă acţiunea şi obligată SA ,,Inconarm” să elibereze copia certificată a fişei de locuinţe şi a tabelului nominal pentru ap. 5 din str. Poştei, 92 mun. Chişinău în vederea prezentării Comisiei municipale de privatizare a fondului de locuinţe a Consiliului mun. Chişinău. Totodată s-a încasat din contul SA ,,Inconarm” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 100 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2013, a fost respins apelul declarat de către SA ,,Inconarm” şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 20 mai 2013, SA ,,Inconarm” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând a fi neîntemeiată şi emisă cu interpretarea eronată a normelor de drept material. Susţine că deţine drept de proprietate asupra imobilului amplasat în mun. Chişinău din str. Poştei 92, fapt ce se confirmă prin Adeverinţa de privatizare nr. 18/03 din 14 noiembrie 2005 şi extrasul din Registrul Bunurilor Imobile.

Cu referire la prevederile Legii privatizării fondului de locuinţe nr. 1324 din 10 martie 1995, menţionează că premiza necesară pentru privatizarea spaţiilor locative este apartenenţa acestora statului, organizaţiilor obşteşti asupra cărora statul şi-a declarat dreptul de proprietate. Consideră că instanţele inferioare au examinat în mod superficial litigiul şi interpretat eronat legea materială, deoarece din momentul privatizării şi eliberării adeverinţei de privatizare asupra bunurilor imobile incluse în capitalul societăţii, înstrăinarea fondului locativ ce-i aparţine cu drept de proprietate, în condiţiile Legii privatizării fondului de locuinţe, nu este posibilă. Indică că bunul imobil este proprietatea sa şi în condiţiile legii, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea, afara numai pentru o cauză de utilitate publică.

Afirmă că eliberarea cărorva acte premergătoare privatizării fondului de locuinţe nu este posibilă, iar instanţele inferioare întru susţinerea poziţiei nu au făcut trimiteri la careva acte normative prin care ar fi impusă să elibereze, în calitate de proprietari ai imobilului, acte premergătoare privatizării, fiind calificată drept premisă de deposedare a dreptului său de proprietate. Consideră drept eronate concluziile instanţelor inferioare, precum că eliberarea actelor solicitate pentru prezentarea acestora Comisiei municipale de privatizare a fondului de locuinţe constituie doar o etapă pregătitoare şi nicidecum nu confirmă privatizarea sau dreptul de privatizare a locuinţei, or, instanţa a stabilit scopul pentru 2 care se solicită eliberarea actelor, deşi trebuia să stabilească că intimatul nu poate beneficia de dreptul la privatizare, în condiţiile în care imobilul dat deja constituie proprietate privată.

La fel consideră că referirile instanţei la prevederile Regulamentului privind achitarea unor datorii certe ale statului faţă de participanţii la privatizare din contul valorilor mobiliare ale statului în societăţile pe acţiuni supuse privatizării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 482 din 29 martie 2008 nu au relevanţă şi tangenţă la speţa dată. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SA ,,Inconarm” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de 3 lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SA ,,Inconarm” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SA ,,Inconarm” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea pe Acţiuni ,,Inconarm” se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişca-Doneva 4