Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-889/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 iulie 2013
Părțile
SA Inconarm vs Primăria m. Chişinău
Pe scurt
Termenele de adresare în instanţa de contencios administrativ

3ra-889/13 — Anularea procesului verbal de recepţie finală

prima instanţă: M.Guzun dosarul nr. 3ra-889/2013 DECIZIE 10 iulie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Inconarm” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Inconarm” împotriva Primăriei mun.Chişinău, Asociaţia de Proprietari ai Locuinţelor Private 52/448 cu privire la anularea procesului-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind depusă tardiv c o n s t a t ă La 10 mai 2012 SA „Inconarm” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.Chişinău, APLP 52/448, intervenienţi Inspecţia de Stat în Construcţii, Pretura sect.Rîşcani şi OCT Chişinău cu privire la anularea procesului-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009. În motivarea acţiunii a indicat că, este proprietarul bunurilor imobile (cămine) din str.Poştei, 91 şi str.Poştei, 92 în temeiul Adeverinţei de privatizare nr.18/03 din 14 noiembrie 2005, fapt confirmat prin datele din Registrul bunurilor imobile.

Menţionează că între aceste două cămine au fost edificate construcţii neautorizate garaj lit.B, lit.C. Construcţiile neautorizate au fost recepţionate prin Procesul-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009. Susţine reclamanta că examinînd actele şi documentele, care au fost examinate de către comisia de recepţie Certificatul de stabilire a regimului urban, planul de încadrare în teritoriu, planul de situaţie a terenului a constatat că în calitate de solicitant ( atît pentru Certificatul de stabilire a regimului urban, cît şi pentru recepţie finală) a participat Asociaţia de Proprietari de Locuinţe Privatizate nr.52/448 COOP, asociaţie ca la rîndul său a fost constituită de către un grup de locuitori din căminul din str.Poştei nr.91 şi Poştei 92 fără participarea SA „Inconarm”.

De asemenea a constatat, că în lipsa participanţilor şi semnatarilor Procesului-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009 nu a fost inclus gestionarul de facto şi de iure a căminelor din str.Poştei nr.91 şi Poştei nr.92, SA „Inconarm”. Invocă reclamanta că, atît căminul din str.Poştei nr.91, cît şi căminul din str.Poştei nr.92, se află la balanţa SA „Inconarm”, astfel că nici unul din căminele în cauză nu se află la balanţa APLP 52/448, fapt pentru care această asociaţie nu a fost în drept să intervină cu acţiuni ce ţin de gestionarea acestor bunuri imobile şi a terenurilor aferente acestora. Consideră că, autoritatea publică locală, în lipsa actelor justificatoare privind dreptul APLP 52/448 asupra imobilelor în cauză şi a terenului aferent acestora, nu a fost în drept să iniţieze acţiuni şi să solicite recepţia a careva construcţii neautorizate din str.Poştei 92 după APLP 52/448.

Afirmă reclamanta că pentru soluţionarea prealabilă a prezentului litigiu autoritatea publică locală a fost sesizată cu cerere, la care din partea Primăriei mun.Chişinău nu a parvenit nici un răspuns. Solicită SA „Inconarm” anularea Procesului-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2012, a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de către SA „Inconarm” ca fiind depusă tardiv. La 14 februarie 2013 SA „Inconarm” a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea recursului, casarea acesteia şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. Recurenta în motivarea recursului a indicat că, hotărîrea primei instanţe este ilegală şi neîntemeiată, emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Mai susţine că instanţa de fond a dat o soluţie contrară materialelor cauzei, deoarece SA „Inconarm” a aflat despre procesul-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009 nu la data întocmirii acestuia, dar la 04 aprilie 2012 în altă şedinţă de judecată, respectiv la 06 aprilie 2012 a adresat Primăriei mun.Chişinău şi Preturii sect.Rîşcani cerere prealabilă, la 20 aprilie 2012 a primit scrisoare de la Pretura sect.Rîşcani, prin care a fost informat despre faptul că problema abordată ţine de competenţa instanţei de judecată, iar de la Primăria mun.Chişinău nu a primit răspuns, astfel că la 10 mai 2012 s-a adresat în instanţa de judecată, încadrîndu-se în termenul de 30 de zile prevăzut de legislaţie.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2012 şi restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. În conformitate cu art.239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată.

Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţa de judecată. În conformitate cu art. 240 alin. (1) CPC, la deliberarea hotărîrii, instanţa judecătorească apreciază probele, determină circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii. Hotărîrea este întemeiată, dacă în ea sunt expuse toate circumstanţele care au importanţă la soluţionarea cauzei şi care au fost verificate în şedinţa de judecată multilateral, complet şi au fost elucidate probele privind circumstanţele constatate ale cauzei.

Instanţa de recurs verificînd legalitatea şi temeinicia hotărîrii instanţei de fond constată că, dispoziţiile procedurale menţionate nu au fost respectate şi nu au fost constatate şi elucidate pe deplin toate circumstanţele ce concură pentru soluţionarea corectă a litigiului. Astfel s-a stabilit că, prin procesul-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009, au fost recepţionate construcţiile neautorizate, garajele lit.B şi garajele lit.C din str.Poştei 92 de către Comisia de recepţie (f.d.6-9). Actele cauzei denotă că, proprietar al terenului pe care sunt amplasate garajele neautorizate din str.Poştei 92 aparţine SA „Inconarm” conform datelor din Registrul bunurilor imobile, în baza Adeverinţei de privatizare nr.18/03 din 14 noiembrie 2005 (f.d.

50-51), însă la recepţia finală a acestor construcţii nu a participat, fapt confirmat prin procesul-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009. Prin urmare, se demonstrează faptul că SA „Inconarm” nu a fost informat despre procesul-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009, aflînd despre existenţa acestuia la 04 aprilie 2012 în cadrul unei alte şedinţe de judecată. Reieşind din cele menţionate, s-a constatat că, la examinarea cauzei incorect s-a ajuns la concluzia că SA „Inconarm” a omis termenul de adresare în judecată, deoarece prima instanţă nu a verificat cînd recurentul a aflat despre dreptul lezat, or, conform art.6 § 1 al CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege.

Prin prisma normei menţionate se garantează şi se asigură realizarea principiului accesului liber la justiţie. În urma celor menţionate, la rejudecarea pricinii prima instanţă urmează să ţină cont de cele menţionate şi să soluţioneze litigiul aplicînd întocmai normele de drept material şi procedural, emiţînd o hotărîre temeinică şi legală. Avînd în vedere că Codul de procedură civilă modificat şi completat prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012 nu prevede competenţa curţilor de apel de a judeca pricinile civile în primă instanţă, pricina se restituie spre rejudecare în instanţa de la locul aflării pîrîtului – Judecătoria Centru mun. Chişinău. În conformitate cu art. art. 444, art. 445 alin.(1) lit.c) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Inconarm”.

Se casează hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 04 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Inconarm” împotriva Primăriei mun.Chişinău, Asociaţia de Proprietari ai Locuinţelor Private 52/448 cu privire la anularea procesului-verbal de recepţie finală nr.1249 din 25 noiembrie 2009, cu restituirea pricinii spre rejudecare după competenţă la Judecătoria Centru mun. Chişinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.