- Dosarul nr.
- 2ra-1421/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 14 august 2013
- Părțile
- Şevcenco Larisa vs. Direcţia Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1421/13 — Acordarea ajutorului social şi repararea prejudiciului moral
prima instanţă: E. Silivestru dosarul nr. 2ra-1421/13 instanţa de apel: M. Anton, Iu. Cotruţă, I. Secrieru ÎNCHEIERE 14 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Corolevschi examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Şevcenco Larisa, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Larisei Şevcenco împotriva Direcţiei Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău cu privire la acordarea ajutorului social şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2013 prin care apelul declarat de către Direcţia Asistenţă Socială sect.
Botanica mun. Chişinău a fost admis, casată hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 15 noiembrie 2012 şi emisă o hotărâre nouă de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă La 15 noiembrie 2011 Şevcenco Larisa a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău cu privire la acordarea ajutorului social şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 24 octombrie 2011 s-a adresat cu o cerere către Direcţia Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău privind alocarea ajutorului social în mărime de 575 lei pe lună şi ajutorului social pentru perioada rece a anului în mărime de 200 lei lunar, indicînd că locuieşte de una singură şi nu este angajată în cîmpul muncii.
Prin hotărîrea nr. 2938/11 din 27 octombrie 2011, pîrîtul a refuzat în satisfacerea cererii, motivînd prin faptul că dînsa nu are dreptul la primirea ajutorului social şi ajutorului pe perioada rece a anului. Consideră reclamanta refuzul Direcţiei Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău în satisfacerea cererii sale unul ilegal deoarece a prezentat toate actele necesare pentru primirea ajutorului material solicitat. Solicită reclamanta obligarea Direcţiei Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău să-i acorde ajutorul social în mărimea venitului minim garantat şi ajutorul pentru perioada rece a anului. Pe parcursul examinării pricinii reclamanta suplimentar a indicat că prin scrisoarea nr. 4884/11 din 17 noiembrie 2011 Direcţia Asistenţă Socială sect.
Botanica mun. Chişinău în mod repetat i-a refuzat în satisfacerea cerinţelor sale, motivând că punctajul aferent evaluării bunăstării familiei sale depăşeşte pe cel stabilit de lege, explicîndu-i că se poate adresa repetat cu o cerere în cazul apariţiei unor schimbări în situaţia materială sau familială. De asemenea reclamanta a depus cerere de concretizare a cerinţelor, solicitând anularea hotărîrii nr. 2938/11 din 27 octombrie 2011 a Direcţiei Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău, anularea scrisorii nr. 4884/11 din 17 noiembrie 2011, încasarea de la pîrît în beneficiul său a prejudiciului material cauzat în legătură cu neachitarea ajutorului social pe perioada rece a anului 2011 – 2012 în sumă totală de 1100 lei şi compensarea prejudiciului moral în mărime de 1000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 15 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă, fiind anulate hotărîrea nr. 2938/11 din 27 noiembrie 2011 şi scrisoarea nr. 4884/11 din 17 noiembrie 2011 a Direcţiei Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău cu obligarea Direcţiei Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău să achite Larisei Şevcenco ajutorul social pentru perioada noiembrie- decembrie 2011 în sumă de 1150 lei, ajutorul pentru perioada rece a anului 2011 – 2012 în sumă de 1100 lei şi suma de 1000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2013 a fost admis apelul declarat de către la Direcţia Asistenţă Socială sect. Botanica, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii ca fiind neîntemeiată.
La 25 februarie 2013, în termenul prevăzut de lege, Şevcenco Larisa a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2013, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. Recurenta în motivarea recursului a indicat că la soluţionarea pricinii instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material. La 25 martie 2013 în adresa Direcţiei Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău a fost expediată copia recursului declarat de către Şevcenco Larisa cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs, însă intimata nu şi-a valorificat dreptul procedural respectiv şi nu a depus referinţă în termenul stabilit, admisibilitatea recursului examinându-se astfel în lipsa acesteia.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: 2 a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Şevcenco Larisa nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1), (2), (3) şi (4) CPC.
Conform art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la ajutorul social nr. 133 din 13 iunie 2008, de dreptul la ajutor social şi/sau la ajutor pentru perioada rece a anului beneficiază familiile defavorizate în cazul în care toţi membrii adulţi ai acesteia sînt şomeri înregistraţi la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul şi care nu refuză un loc de muncă sau participarea la servicii de stimulare a ocupării forţei de muncă şi la lucrări publice oferite de agenţii. Conform art. 8 alin. (2), (3), (4) şi (5) din aceiaşi Lege, la evaluarea bunăstării familiei în vederea stabilirii ajutorului social şi/sau a ajutorului pentru perioada rece a anului se iau în considerare componenţa familiei şi bunurile mobile şi imobile pe care le are în proprietate/folosinţă familia, utilizînd un set de caracteristici care identifică bunăstarea.
Deţinerea anumitor bunuri mobile şi imobile, precum şi unele caracteristici ale familiei sînt considerate drept indicator al bunăstării, exprimat în puncte. Dacă punctajul este mai mare decît cel stabilit, familia nu este eligibilă pentru acordarea dreptului la ajutor social şi/sau la ajutor pentru perioada rece a anului. Modul de evaluare a bunăstării familiei şi setul de caracteristici pentru evaluarea bunăstării familiei, exprimate în puncte, se aprobă de către Guvern. Potrivit pct. 29 din Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1167 din 16 octombrie 2008, în redacţia Hotărârii de Guvern nr. 1142 din 16 decembrie 2010, prin sumarea punctajului indicatorilor se obţine scorul total al familiei, dacă acest scor este mai mic/mare decît 0,30, atunci familia este eligibilă/neeligibilă pentru stabilirea dreptului la ajutor social sau, după caz, a ajutorului pentru perioada rece a anului.
3 Din materialele prezente la dosar, şi anume din certificatul de confirmare a statutului de şomer nr. 899 din 14 noiembrie 2011 eliberat de către Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a mun. Chişinău, copia cererii pentru acordarea ajutorului social a Larisei Şevcenco şi extrasul din programa computerizată de calcul a punctajului pentru acordarea ajutorului social, rezultă că reclamanta-recurentă Şevcenco Larisa deşi avea statut de şomer şi familia sa este compusă dintr-o singură persoană, a acumulat un scor total prin sumarea indicatorilor de 0,36, ceea ce depăşeşte scorul de 0,30 necesar pentru obţinerea ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului, neîntrunind condiţiile necesare pentru acordarea ajutorului solicitat.
Astfel, instanţa de recurs conchide că Curtea de Apel Chişinău a evaluat corect probele administrate în proces în raport cu normele juridice aplicate, determinând legalitatea acţiunilor întreprinse de către Direcţia Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău în respingerea cererii pentru acordarea Larisei Şevcenco ajutorului social.
Nu poate fi reţinut argumentul recurentei ca temei al admisibilităţii recursului precum că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material, neacordând o apreciere justă faptului că informaţia prezentată în cererea sa pentru acordarea ajutorului social nu a fost verificată de către Direcţia intimată la domiciliul solicitantei contrar pct. 61 din Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1167 din 16 octombrie 2008, deoarece este neîntemeiat, fiind bazat pe o interpretare denaturată a textului normei juridice menţionate care reglementează o verificare selectivă la domiciliul solicitantului a autenticităţii informaţiei prezentate în cerere şi priveşte în exclusivitate cererile care au acumulat scorul minim necesar pentru eligibilitate.
Instanţa de recurs accentuează că anume informaţia prezentată în mod conştient şi deliberat de către recurenta-reclamantă la perfectarea cererii pentru acordarea ajutorului social a servit ca fundament pentru Direcţia Asistenţă Socială sect. Botanica mun. Chişinău în refuzarea Larisei Şevcenco de a-i acorda ajutorul social din motivul neîntrunirii condiţiilor necesare pentru aceasta. Alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate, şi urmează a fi respinse. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4), fără a examina temeinicia acestora.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, hotărârea din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător. 4 Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Şevcenco Larisa ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (1) şi (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Şevcenco Larisa se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Corolevschi 5