- Dosarul nr.
- 2ra-2800/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 august 2013
- Părțile
- Granevscaia Marina vs ÎS Sabos
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2800/13 — Încasarea plăţilor salariale
prima instanţă: S. Teleucă dosarul nr. 2ra-2800/13 instanţa de apel: M. Anton, S. Arnăut, I. Secrieru ÎNCHEIERE 07 august 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ion Vîlcov, Ion Corolevschi examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Chetruşcă Viorel în interesele recurentei întreprinderea de stat „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Granevscaia Mariana împotriva întrepriderii de stat „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” cu privire la încasarea plăţilor salariale, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de întreprinderea de stat „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, fiind casată parţial hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.
Chişinău din 01 februarie 2013, cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2013, prin care a fost respins recursul declarat de avocatul Chetruşca Viorel în interesele recurentei întreprinderea de stat „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, fiind menţinută încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 21 decembrie 2012, prin care avocatul Chetruşca Viorel a fost îndepărtat din sala de şedinţă pe tot parcursul dezbaterilor judiciare, c o n s t a t ă: La data de 21.08.2012, reclamanta Granevscaia Mariana a depus cerere de chemare în judecată către ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiecte Sociale” cu privire la încasarea plăţilor salariale.
În motivarea acţiunii, reclamanta Granevscaia Mariana, a indicat că, la data de 17.05.2010 a fost angajată în funcţia de contabil în secţia finanţe şi contabilitate în baza contractului individual de muncă nr. 30 din 17.05.2010 (ordin de angajare nr. 25/p din 17.05.2010), cu salariul lunar de 5005 lei. 1 Indică reclamanta Granevscaia Mariana că, în baza cererii depuse din propria iniţiativă, conform ordinului nr. 55/p din 11.05.2012 i-a fost acceptată demisia din funcţia deţinută, începînd cu 11.05.2012. Întru susţinerea acţiunii, menţionează reclamanta că, contrar prevederilor legii, în momentul eliberării din funcţie de către ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” nu i-au fost achitate drepturile salariale, ce i se cuveneau în ziua eliberării.
Din motivul admiterii încălcărilor de către pîrîta ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, indică reclamanta că, la data de 05.06.2012 s-a adresat Inspecţiei muncii cu o cerere. Conform răspunsului Inspecţiei Muncii a fost stabilit faptul neachitării drepturilor salariale, totodată fiindu-i recomandată adresarea în instanţa de judecată pentru soluţionarea litigiului apărut. Menţionează reclamanta că, la data de 25.07.2012 s-a adresat cu o cerere pîrîtei, prin care a solicitat repetat achitarea salariului şi a compensaţiei pentru concediul anual nefolosit.
Conform răspunsului din 31.07.2012 i-a fost adus la cunoştinţă că, întru înlăturarea încălcărilor depistate în urma inspectării tematice a activităţii económico-financiare din 28.03.2012, în baza ordinului nr. 13/1 din 07.05.2012, s-a hotărît de a reţine din salariu suma de 6704 lei, suma respectivă, constituind prejudiciul cauzat întreprinderii, în urma executării necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu. Întru susţinerea acţiunii, mai indică reclamanta că, contrar prevederilor legale, de către pîrîta ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” nu i-au fost achitate drepturile salaríale, ce i se cuveneau în ziua eliberării şi compensaţia pentru concediul anual nefolosit de 26 zile.
Consideră reclamanta că, prin faptul că nu i s-a achitat salariul şi compensaţia pentru concediul nefolosit, a fost privată împreună cu familia sa de sursa de existenţă, cauzîndu-i un prejudiciu moral în mărime de 10000 lei. Printr-o cerere de concretizare a cerinţelor, reclamanta Granevscaia Marina a invocat că, din considerentul că, pîrîta a achitat salariul, a apărut necesitatea modificării cerinţelor din acţiunea înaintată, respectiv solicită încasarea penalităţii pentru reţinerea salariului pentru perioada 11.05.2012 - 06.11.2012 care, pentru această perioadă, constituie 6376,07 lei x 0,1% = 6,37 lei / l zi; 6,37 x 179 = 1140,23 lei.
Prin urmare, cu concretizările ulterioare, reclamanta Granevscaia Marina a solicitat încasarea din contul ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” restanţa salariului neachitat în ziua eliberării din serviciu şi a compensaţiei pentru concediul nefolosit, penalitatea pentru reţinerea plăţilor în mărime de 1140,23 lei, prejudiciul moral în mărime de 10000 lei, cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 2026,08 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 01.02.2013 acţiunea a fost admisă parţial. S-a încasat de la ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari 2 la Obiecte Sociale” în beneficiul Marinei Granevscaia penalitatea în mărime de 1140,23 lei, prejudiciul moral în mărime de 3000 lei şi cheltuieli pentru asistenţă juridică în sumă de 2026,08 lei.
S-a încasat din contul ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiecte Sociale” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 270 lei. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 21.12.2012 a fost îndepărtat avocatul Chetruşcă Viorel din sala de şedinţă pe tot parcursul dezbaterilor judiciare în legătură cu comportamentul obraznic şi abuziv, prin care a sfidat autoritatea judecătorească şi a creat impedimente în vederea bunei desfăşurări a procesului judiciar. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18.04.2013 a fost admis apelul declarat de ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, fiind casată parţial hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.
Chişinău din 01.02.2013, în partea încasării din contul ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” a prejudiciului moral în sumă de 3000 lei, cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri privind respingerea cerinţei din acţiunea înaintată de Granevscaia Marina împotriva ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” cu privire la recuperarea prejudiciului moral, cauzat prin neachitarea salariului. În rest, hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 01.02.2013 a fost menţinută. S-a respins recursul declarat de ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, fiind menţinută încheierea protocolară a Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 21.12.2012.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31.05.2013 a fost respins recursul declarat de avocatul Chetruşca Viorel în interesele recurentei ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, fiind menţinută încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 21.12.2012. În dezacord cu deciziile enunţate, avocatul Chetruşcă Viorel în interesele recurentei ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, la data de 17.06.2013, în termen legal, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea deciziilor instanţei de apel din 18.04.2013 şi din 31.05.2013, precum şi a hotărîrii primei instanţe, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.
În motivarea amplă a recursului, reprezentantul recurentei a indicat în esenţă că, deciziile instanţei şi hotărîrea primei instanţe sînt pasibile de a fi casate pe motivul încălcării normelor de drept material şi procedural. În acest context, a indicat că, instanţa de apel, contrar normelor de procedură au examinat repetat recursul declarat de avocatul Chetruşcă Viorel în interesele recurentei ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” împotriva încheierii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 21.12.2012. Prin urmare, ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” i-a fost îngrădit dreptul la un proces echitabil, fiind privată de a beneficia de un apărător legal ales.
De asemenea, reprezentantul recurentei a mai menţionat că, instanţa de apel nu s-a expus pe marginea actului judecătoresc, emis de prima 3 instanţă, prin care a fost restituită cererea reconvenţională înaintată de ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, recursul fiind vădit neîntemeiat.
Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, reprezentantul recurentei ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, nu a făcut referire la nici o normă de drept material sau procedural care ar fi fost încălcată sau aplicată eronat de către instanţa de apel la examinarea cauzei, argumentele reprezentantului recurentei, limitîndu-se la situaţia de apreciere de către instanţa de apel a circumstanţelor de fapt a cauzei, în special a admisibilităţii probelor prezentate de părţile şi participanţii la proces. Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag. 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
4 Conform art. 429 alin. (1) CPC, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel în calitatea lor de instanţe de apel, cît şi hotărîrile pronunţate de curţile de apel în procedura de insolvabilitate. Prin urmare, reprezentantul recurentei ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale”, contrar normei legale sus-enunţate, a exercitat calea de atac recursul împotriva actului de dispoziţie din 31.05.2013. Or, încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31.05.2013, în virtutea legii, nu poate fi atacată cu recurs.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Chetruşcă Viorel în interesele recurentei ÎS „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către avocatul Chetruşcă Viorel în interesele recurentei întreprinderea de stat „Serviciul Asistenţă Beneficiari la Obiectele Sociale” se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ion Vîlcov Ion Corolevschi 5