Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-428/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 august 2013
Părțile
Tranga Liudmila vs Iuşcenco Iuri
Pe scurt
Comunicarea actelor de procedură

2r-428/13 — Încasarea datoriei

prima instanţă: G. Pavliuc dosarul nr. 2r-428/13 instanţa de apel: B. Bîrcă, M. Ciugureanu, M. Moraru DECIZIE 14 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Corolevschi examinînd recursul declarat de către Ivan Roşca în interesele Ilonei Iuşcenco, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Liudmilei Tranga împotriva lui Iuşcenco Iuri privind încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013, prin care apelul declarat de către Ivan Roşca în interesele Ilonei Iuşcenco a fost restituit, c o n s t a t ă La 12 august 2011 Tranga Liudmila a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Iuşcenco Iuri privind încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 24 martie 2011 i-a împrumutat lui Iuşcenco Iuri suma de 2 000 Euro pe un termen de până la 01 iulie 2011, fiind întocmită şi semnată de către pârât o recipisă în acest sens, el garantând întoarcerea sumei împrumutate cu 1/3 cota parte aflată în proprietatea sa din apartamentul nr. 2 situat pe adresa mun. Chişinău, str. Ion Creangă 18 bl.1. Dat fiind faptul că împrumutatul Iuşcenco Iuri se eschivează de la rambursarea împrumutului, nenumăratele solicitări nefiind soldate cu careva succes, ea şi-a pierdut speranţa soluţionării situaţiei iscate pe cale amiabilă. Solicită reclamanta încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a sumei de 2 000 Euro cu titlu de datorie şi a cheltuielilor de judecată suportate.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 16 septembrie 2011, acţiunea a fost admisă integral, fiind încasată de la Iuşcenco Iuri în beneficiul Liudmilei Tranga suma de 2 000 Euro cu titlu de împrumut, cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 500 lei şi taxa de stat în sumă de 972 lei. La 05 octombrie 2011 Iuşcenco Iuri a decedat, conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 2678 din 27 februarie 2012 eliberat de către notarul public Timofti Angela, fiica Iuşcenco Ilona are calitatea de moştenitor al averii defunctului. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013 în temeiul art. 368 alin. (1) CPC – instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii de apel dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat – nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Ivan Roşca în interesele Ilonei Iuşcenco împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 16 septembrie 2011, apelantei fiindu-i acordat un termen până la 05 martie 2013 pentru a lichida neajunsurile. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) CPC – instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel – apelul declarat de către Ivan Roşca în interesele Ilonei Iuşcenco a fost restituit. La 27 martie 2013 Ivan Roşca în interesele Ilonei Iuşcenco a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

Recurentul în motivarea recursului a invocat că nu a recepţionat copia de pe încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013 şi astfel nu a cunoscut despre faptul că cererii de apel depuse în interesele Ilonei Iuşcenco nu i s-a dat curs, cu acordarea unui termen de până la 05 martie 2013 pentru a lichida neajunsurile. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele dosarului atestă faptul că copia de pe încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 a fost expediată în adresa recurentului la 18 martie 2013, fiind recepţionată de către acesta la 22 martie 2013. În circumstanţele relevate, recursul declarat se consideră a fi depus în termen.

La 15 mai 2013 în adresa intimatei Liudmilei Tranga a fost expediată copia recursului declarat de către Ivan Roşca în interesele Ilonei Iuşcenco, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs, însă intimata nu şi-a valorificat dreptul procedural respectiv şi nu a depus referinţă în termenul stabilit pentru aceasta, prezentul recurs examinându-se astfel în lipsa referinţei. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii recurate şi restituirea pricinii spre rejudecare, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Potrivit art. 100 alin. (1) CPC, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară.

Din materialele prezente la dosar, şi anume din cererea avocatului Ivan Roşca nr. 1011 din 31 ianuarie 2013 şi procesul verbal al şedinţei de judecată din 12 februarie 2013, rezultă că reprezentantul recurentei-apelante Ilonei Iuşcenco, aflate 2 temporar peste hotarele Republicii Moldova, avocatul Ivan Roşca a depus o cerere de amânare a procesului pe prezentul litigiu şi nu s-a prezentat la şedinţa de judecată din 12 februarie 2013 când a fost pronunţată încheierea Curţii de Apel Chişinău prin care nu s-a dat curs cererii de apel. Potrivit înştiinţării din 12 februarie 2013 copia de pe încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013, a fost expediată în adresa lui Ivan Roşca pentru cunoştinţă, însă lipsesc date despre faptul recepţionării acesteia.

Procesul-verbal al şedinţei de judecată din 05 martie 2013 atestă că avocatul Ivan Roşca nu a fost prezent la şedinţă când s-a pronunţat încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 prin care apelul declarat de către dânsul în interesele Ilonei Iuşcenco a fost restituit. În circumstanţele enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că la materialele dosarului lipsesc careva probe care să certifice faptul că reprezentantul recurentei-apelante Ilonei Iuşcenco – Ivan Roşca a recepţionat copia de pe încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013, şi, respectiv, că dânsul a cunoscut despre faptul că cererii de apel depuse în interesele Ilonei Iuşcenco nu i s-a dat curs, fiindu-i acordat un termen până la 05 martie 2013 pentru a lichida neajunsurile, şi anume pentru a achita taxa de stat.

Astfel, este întemeiat argumentul recurentului precum că el a aflat despre faptul acordării unui termen de până la 05 martie 2013 pentru a lichida neajunsurile pe marginea cererii de apel depuse, abia la 22 martie 2013, când a recepţionat copia de pe încheierea recurată. Instanţa de recurs accentuează că necomunicarea în modul corespunzător de către instanţele de judecată a actelor de procedură către participanţii la proces ar putea înfrânge principiul echităţii procedurii civile şi îngrădi în mod inacceptabil dreptul subiecţilor la un proces echitabil.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că lipsesc careva probe care să certifice faptul recepţionării de către recurentul-apelant a copiei de pe încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013, prin care i s-a acordat un termen până la 05 martie 2013 în vederea achitării taxei de stat, iar taxa de stat pentru cererea de apel în sumă de 730 lei a fost achitată de către recurentul Ivan Roşca acţionând în interesele Ilonei Iuşcenco, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral încheierea instanţei de apel din 05 martie 2013 şi de a restitui pricina în instanţa de apelpentru judecarea apelului în fond.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Ivan Roşca în interesele Ilonei Iuşcenco. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Liudmilei Tranga împotriva lui 3 Iuşcenco Iuri privind încasarea datoriei, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău pentru judecarea apelului în fond. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Corolevschi 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.