2rac-390/13 — Încasarea datoriei

Instanţa de fond: I. Goncear Dosarul nr. 2rac-390/13 Instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopo, A. Minciuna ÎNCHEIERE 14 august 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ, al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Valentina Clevadî, Judecători: Iuliana Oprea, Ion Vîlcov, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului de către societatea cu răspundere limitată „Transneogrup”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni „Moldtelecom” împotriva societăţii cu răspundere limitată „Transneogrup”, intervenienţi accesorii Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, privind încasarea datoriei şi la cererea reconvenţională depusă de societatea cu răspundere limitată „Transneogrup” împotriva societăţii pe acţiuni „Moldtelecom”, privind declararea nulă a acordurilor şi restituirea penalităţii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013, prin care a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 28 noiembrie 2011, c o n s t a t ă : La 15 iunie 2010, SA „Moldtelecom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Transneogrup”, intervenienţi accesorii Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, privind încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că în baza contractului (acordului) nr. 281 din 01.12.2007, SA „Moldtelecom” şi-a asumat obligaţiunea de a acorda pârâtului acces la reţeaua de telefonie fixă, iar ultimul urma să achite serviciile prestate în mărimea şi modalitatea stabilită de punctul 4.15 al acordului. Astfel, în luna decembrie 2009, reclamantul a prestat servicii în sumă de 450.380,39 lei, care au fost achitate parţial şi în termen în sumă de 376.053 lei 57 bani. Punctul 5.1 al acordului menţionat stabileşte penalităţi în caz de neachitare în termen a datoriilor formate.

În baza acestui acord părţile pe dosar la 16.12.2009 ,au întocmit acordul nr. 393, care este parte integrantă a acordului nr. 281 din 1 01.12.2007, prin care au concretizat suma datoriei neachitate, cât şi suma penalităţii, care urmează a fi achitată ca rezultat al neonorării obligaţiilor asumate, sumă care constituie 74.326,03 lei şi care urma a fi achitată până la 24.12.2009, însă nu a fost achitată. Mai menţionează reclamantul că, la 27.02.2006, aceleaşi părţi au încheiat contractul nr. 72/06 privind serviciile de locaţiune contra plată a spaţiilor tehnologice a reclamantului în scopul interconectării reţelelor operatorilor, pentru care pârâtul pentru perioada trimestrul 4 al anului 2009, trimestrul 1 al anului 2011, urma să achite reclamantului 20.553 lei cu titlu de datorie în termenii stabiliţi de punctele 5.4 şi 5.5 ale contractului încheiat.

Ulterior reclamantul şi-a concretizat cerinţele solicitînd încasarea datoriei în sumă de 20.227,50 lei. În cadrul judecării pricinii SRL „Transneogrup” a depus cerere reconvenţională împotriva SA „Moldtelecom”, privind declararea nulă a acordurilor şi restituirea penalităţii. În motivarea acţiunii reconvenţionale a invocat că genul principal de activitate al SRL „Transneogrup” este prestarea clienţilor serviciilor de IP-telefonie pentru convorbiri telefonice internaţionale.

Pentru desfăşurarea genului principal de activitate deţine licenţa nr. AA065356, eliberată de ANRCETI la data de 17 iunie 2009 şi valabilă până la 17 iunie 2019. Între SA „Moldtelecom” şi SRL „Transneogrup” a fost încheiat acordul nr. 281 din 31.12.2007, de terminaţie de trafic iniţiat în exteriorul Republicii Moldova şi are ca destinaţie reţelele de telefonie fixă din Republica Moldova, conform căruia SRL „Transneogrup” s-a acordat accesul la reţeaua telefonică fixă prin care telefoanele fixe ale clienţilor SRL „Transneogrup” au fost conectate cu traficul internet internaţional. Aşadar, activitatea operaţională a companiei SRL „Transneogrup” depinde direct de utilizarea accesului la reţeaua telefonică fixă.

Totodată, compania SA „Moldtelecom” deţine o poziţie dominantă pe piaţă telefoniei fixe pe teritoriul Republicii Moldova. În anii 2008-2009, în condiţiile crizei financiare SRL „Transneogrup” s-a confruntat cu dificultăţi financiare, legate de întârzierea achitării serviciilor prestate clienţilor săi şi diferenţa considerabilă ratelor de schimb. Aceasta a provocat întârzierea achitării serviciilor de telefonie fixă prestate de SA „Moldtelecom”. Cu toate că SRL „Transneogrup” s-a adresat la furnizorul serviciilor de telefonie fixa SA „Moldtelecom” cu solicitarea amânării plăţii sau cel puţin revizuirea şi micşorarea sancţiunilor penale pentru întârzierea achitării, însă ultimul a refuzat şi a forţat SRL „Transneogrup” să recunoască şi să achite penalitatea sub ameninţarea privării accesului la reţeaua de telefonie fixă şi astfel, blocarea totală a activităţii SRL „Transneogrup”, ceea ce reprezintă abuzul vădit de poziţia dominantă pe piaţa telefoniei fixe.

Prin forţarea furnizorului serviciilor de telefonie fixă au fost semnate două acorduri cu privire la achitarea penalităţii nr. 154 din 30.04.2009 şi nr. 393 din 16.12.2009. Penalitatea după acordul nr. 154 din 30.04.2009 în mărime de 80.701,03 lei a fost achitată integral. Faptul că, acordurile au fost semnate sub ameninţarea sistării accesului la reţeaua telefonică şi abuzul de poziţia dominantă pe 2 piaţă se confirmă prin scrisorile SRL „Transneogrup” către SA"Moldetelcom” şi prin acordurile nr. 154 din 30.04.2009 şi nr. 393 din 16.12.2009. Consideră că, prin forţarea la încheierea acordurilor cu privire la penalităţi, SA „Moldtelecom” a încălcat prevederile Legii Nr.1103 din 30.06.2000, cu privire la protecţia concurenţei şi îşi dădeau seamă de faptul că, mărimea penalităţii este disproporţionat de mare şi nu este limitată, ceea ce nu corespunde prejudiciului real cauzat furnizorului, precum şi uzanţelor de afacere.

Penalitatea, care decurge din acordul nr. 154 din 30.04.2009, a fost achitată în volum deplin în sumă de 80.701,30 lei, fapt confirmat prin actul de verificare prezentat de către SA „Moldtelecom”. Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 28.11.2011, acţiunea depusă de către SA „Moldtelecom” a fost admisă parţial, şi s-a dispus încasarea din contul SRL „Transneogrup” în beneficiul SA „Moldtelecom” a sumei de 20.227,50 lei cu titlu de datorie; 49.551, 21 lei – penalitate şi 2.836,63 lei – taxa de stat. Acţiunea reconvenţională a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 10 februarie 2012, SRL „Transneogrup” a contestat-o cu apel, prin care a solicitat casarea acesteia, cu pronunţarea unei hotărîri noi de respingere a acţiunii de bază şi de admitere a celei reconvenţionale.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013, cererea de apel declarată de către SRL „Transneogrup” a fost respinsă, iar hotărîrea instanţei de fond – menţinută. La 06 iunie 2013, SRL „Transeneogrup” a contestat cu recurs decizia instanţei de apel şi hotărîrea instanţei de fond, prin care a solicitat casarea acestora, cu pronunţarea unei hotărîri noi de respingere a acţiunii de bază şi de admitere a celei reconvenţionale. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că instanţele ierarhic inferioare nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii şi nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Materialele cauzei atestă, că Curtea de Apel Chişinău a pronunţat decizia la 09 aprilie 2013 şi a fost expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la 17 aprilie 2013 (f.d. 156). Cererea de recurs a fost depusă la 06 iunie 2013, însă avînd în vedere faptul că la materialele cauzei nu se conţin probe ce ar confirma recepţionarea acesteia de către părţi, cererea de recurs se consideră a fi depusă în termen. Potrivit prevederilor art. 432 CPC alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; 3 d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Transeneogrup” este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ reiterează că, conform articolul 13 din Convenţie, recursul trebuie să fie unul "efectiv" atât în practică, cât şi în drept. Totuşi, un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind "serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Metropolitan Church of Bessarabia and Others v. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII), însă astfel de temeiuri Colegiul n-a constatat.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, reţine că decizia contestată a fost adoptată cu aplicarea corectă a legii materiale şi cu respectarea legislaţiei procedurale în vigoare, părţilor fiindu-le create condiţii obiective şi egale pentru exercitarea drepturilor sale procedurale. În legătură cu cele constatate, examinînd argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, reieşind din actele anexate la dosar, se constată că recursul declarat de SRL „Transeneogrup” împotriva 4 decizie Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013, nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 CPC. Ţinînd cont de cele indicate, în temeiul art. 432, 433, 434 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Cererea de recurs declarată de către SRL „Transeneogrup” se consideră inadmisibilă.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Iuliana Oprea Ion Vîlcov 5