2ra-2171/13 — Încasarea datoriei

prima instanţă – L. Trocin dosarul nr. 2ra-2171/13 instanţa de apel – Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 08 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Sofroni Valeriu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei de Economii şi Împrumut ,,Doltu” împotriva lui Sofroni Valeriu cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 04 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Sofroni Valeriu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Făleşti din 20 iunie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, constată: La 25 aprilie 2012 AEÎ ,,Doltu” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Sofroni Valeriu cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a indicat că la 23 februarie 2009 a încheiat cu pârâtul contractul de împrumut cu dobândă nr. 45, prin care Sofroni Valeriu a luat cu împrumut suma de 20000 lei, fiind stabilită dobânda de 31 % anual şi termenul de rambursare de 11 luni, şi anume până la 20 ianuarie 2010. Susţine că la 01 ianuarie 2012, pârâtul îi datora suma de 11074 lei, formată din suma de 3329 lei cu titlu de împrumut, suma de 1892 lei cu titlu de dobândă şi suma de 5853 lei cu titlu de dobândă de întârziere. Menţionează că prin Ordonanţa Judecătoriei Făleşti din 19 mai 2010, a fost dispusă încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a datoriei în mărime de 11074 lei, însă încheierea dată a fost anulată ca urmare a demersului său.

Indică că la 09 octombrie 2009, pârâtul a stins parţial împrumutul, restituindu-i suma de 5594 lei, pe când cealaltă parte a datoriei nu a fost rambursată până în prezent. Afirmă că încercările de a soluţiona litigiul pe cale amiabilă au eşuat, iar pârâtul insistînd că a restituit suma integrală a împrumutului. 1 Solicită încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a împrumutului în mărime de 3329 lei, a dobânzii în mărime de 1892 lei şi a dobânzii de întârziere în mărime de 5853 lei, încasarea taxei de stat în mărime de 332,22 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 410 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Făleşti din 20 iunie 2012, acţiunea a fost admisă parţial şi încasat din contul lui Sofroni Valeriu în beneficiul AEÎ ,,Doltu” datoria în mărime de 6817 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 742 lei, în rest pretenţiile acţiunii au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 04 aprilie 2013, a fost respins apelul declarat de către Sofroni Valeriu şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 24 aprilie 2013, Sofroni Valeriu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului invocă dezacordul cu hotărârile judecătoreşti, considerându-le neîntemeiate, emise cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi în contradicţie cu circumstanţele cauzei. Menţionează că potrivit pct. 1.1. a contractului de împrumut, pentru utilizarea împrumutului Beneficiarul achită Asociaţiei dobândă în mărime de 31 % anual, însă potrivit pct. 2.3., Asociaţia va percepe de la Beneficiar comision în mărime de 4% de la suma împrumutului acordat.

Indică că potrivit pct. 2.6 a contractului, beneficiarul s-a obligat să ramburseze integral suma împrumutului şi dobânda aferentă până la 20 februarie 2010, după graficul convenit de ambele părţi. Afirmă că prin dispoziţia de plată nr. 51 din 27 februarie 2009, intimatul i-a împrumutat suma de 19200, fiind perceput comisionul de 4% din suma de 20000 lei, după cum prevede pct. 2.3. a contractului, drept urmare, consideră ilegală încasarea sumei de 1596 lei cu titlu de penalitate, a sumei de 3329 lei cu titlu de datorie şi a sumei de 1892 cu titlu de dobândă, deoarece dânsul a achitat integral suma de 20000 lei. Susţine că la momentul înaintării acţiunii împotriva sa, a stins integral datoria faţă de intimat, fapt ce se confirmă prin dispoziţiile de plată anexate la materialele cauzei, din care rezultă că a achitat suma totală de 22265 lei.

Indică că instanţele inferioare în mod eronat au calculat dobânda de întârziere prevăzută la pct. 2.9 a contractului ca fiind 62%, or, în contract este indicată suma 62, iar dubiile în privinţa înscrisului din punctul dat, în opinia recurentului, nu pot fi interpretate în detrimentul său. De asemenea, consideră că intimatul neîntemeiat s-a adresat cu acţiunea în potriva sa la 25 aprilie 2012, odată ce suma împrumutului era restituită integral la 23 februarie 2010, iar cu referire la prevederile art. 268 Cod civil, consideră că acţiunea în partea încasării penalităţii a fost depusă cu omiterea termenului de prescripţie.

Insistă că atît instanţa de apel, căît şi prima instanţă greşit au interpretat faptul că dînsul datorează intimatului Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Doltu” careva sume de bani, în situaţia în care întreaga datorie a fost stinsă, respectiv ilegal au încasat de la el datoria în mărime de 3329 lei, dobânda în mărime de 1892 lei şi penalitatea în 2 mărime de 1596 lei, mai mult că la materialele cauzei lipseşte calculul acestora, drept urmare, consideră că soluţia instanţelor inferioare fiind în contradicţie cu prevederile legale şi întemeiată doar pe afirmaţiile intimatului. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Sofroni Valeriu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Sofroni Valeriu asemenea aspecte nu se regăsesc. 3 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Sofroni Valeriu ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul lui Sofroni Valeriu se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 4