2ra-2156/13 — Recuperarea prejudiciului material şi moral

prima instanţă – A Andronic dosarul nr. 2ra-2156/13 instanţa de apel – B. Bîrca, A. Panov, T. Pelin ÎNCHEIERE 08 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Alexandru Suhari reprezentat de avocatul Grigore Sarsaman, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Suhari Alexandru împotriva Departamentului de Executare a Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerului Finanţelor al republicii Moldova şi Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Suhari Alexandru şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 26 mai 2011, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constată: La 10 mai 2010, Suhari Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Departamentului de Executare a Ministerului Justiţiei al RM cu privire la recuperare prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii a indicat că prin hotărîre judecătoriei Floreşti din 8 noiembrie 2007 de la Întreprinderea Individuală „Bondarciuc,, în folosul său a fost încasat salariul în suma de 161181 lei, iar după ce hotărîrea a devenit definitivă şi a fost eliberat şi titlul executoriu. Susţine că din momentul intentării a procedurii de executare Oficiul de Executare Floreşti nu întreprinde măsuri legale concrete şi reale de executarea acestei hotărîri, dar se ocupă cu întocmirea diferitor acte care formează imitaţia executării, iar la nenumăratele sale adresări verbale şi în scris î-i trimite scrisori, din sensul cărora rezultă că hotărîrea nu va fi executată.

Menţionează cp cu ajutorul său Oficiul de Executare a constatat că debitorului, Bondarciuc Anatolie, aparţin patru automobile: CFF 820 Sudzuchi Vitara FRAA 623 Bluminard P 457-813; FRAA 581 Wolkswagen Transpo şi FRAA 716, Kamaz 54112. Prin încheiere a Oficiului de executare Floreşti din 23 mai 2008 a fost emisă încheiere de aplicare a sechestrului asupra acestor automobile. Cu aceasta acţiunile Oficiului în privinţa acestor bunuri s-au încetat pînă în prezent. Practic automobilele nu au fost sechestrate şi propuse spre realizarea sau transmiterea lor în contul datoriei, iar faptul existentei în proprietatea sa acestor automobile confirmă şi debitorul Bondarciuc Anatolie prin explicaţiile depuse Oficiului de executare.

Afirmă că la nenumăratele adresări Oficiul de executare, a fost comunicat că automobilele menţionate nu pot fi realizate sau transmise în contul datoriei din motivul că unul este transmis altei persoane în contul achitării salariului, altul aparţine altei persoane, al treilea este vîndut. Consideră cp toate aceste afirmaţii sunt declarative şi urmăresc un scop evident de a nu executa hotărîrea, deoarece toate automobilele care sunt chipurile transmise şi vîndute şi căre aparţin chipurile altor persoane, sunt înregistrate pînă în prezent în proprietatea lui Bondarciuc Anatolie, fapt confirmat şi de ultimul în explicaţiile depus e Oficiului de executare Floreşti. Indică că aflarea acestor bunuri în proprietatea legală a debitorului acordă dreptul şi obligă pîrîtul de a le urmări în scopul executării hotărîrii judecătoreşti.

Mai mult ca atît, comunicîndu-i că automobilele menţionate nu sunt în folosinţa debitorului tot atunci Executorul judecătoresc Vera Ivanciuc în Demersul adresat judecătoriei Floreşti din 20 noiembrie 2008 indică că debitorul transportă producţie agricolă de pe teritoriul raionului Floreşti în republica Belarusi, pe cînd Bondarciuc Anatolie clar explică că unul din automobilele sale se află la o firmă din Chişinău , altul - la cet. Bejan Mihail, al treilea la Guţu Igor şi unul la o persoană din or. Sîngerei, însă Vicedirector al Departamentului de Executare al RM în scrisoare nr. S-1101 din 25 noiembrie 2009 î-i scrie, că automobilele au fost anunţate în orientare, nefiind clare acţiunile organului de executare.

Mai invocă că Oficiului de Executare Floreşti la fel î-i explică prin scrisoare nr. 2- 4243 din 4 noiembrie 2009, că s-a emis căutarea unităţilor de transport ce aparţin debitorului, comunicîndu-i prin aceiaşi scrisoare că automobilele nu au fost ridicate şi transmise la păstrare, din motivul că dînsul nu a acceptat achitarea cheltuielilor de ridicare şi transmiterea la păstrare acestor automobile. Acelaşi sens conţine şi scrisoare a Şefului Oficiului de executare Floreşti nr. 1-3062 din 30 iulie 2009, în care ultimul explică avocatului său că ar fi posibilă ridicarea transporturilor şi transmiterea la păstrare, însă acest proces necesită cheltuieli, pe care statul nu le alocă iar creditorul nu dispune de surse financiare,.

Consideră, că esplicaţiile Oficiului, că statul nu dispune de sursele financiare necesare pentru ridicarea automobilelor întru executarea hotărîrii menţionate, sunt lipsite de temei şi nu pot fi considerate ca motiv întemeiat pentru neexecutarea hotărîrii, deoarece conform constatărilor CEDO pe marginea examinării cererii Croitorii vs Moldova privind neexecutarea hotărîrii judecătoreşti, unei autorităţi statale nu i se permite să invoce în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărîre judecătorească.

Insistă că în situaţie descrisă cînd debitorul indică locul concret de aflare a bunurilor ce se află în proprietatea lui şi pot fi urmărite, iar Departamentul de executare al RM şi Oficiul de Executare Floreşti î-l anunţă că aceste bunuri au fost anunţate în orientare şi că Oficiul nu posedă de surse financiare pentru ridicarea bunurilor iar dînsul nu accept achitarea cheltuielilor de ridicare şi transmiterea bunurilor la păstrare, este o eschivare cu rea voinţă a organului de executare de la executarea hotărîrii judecătoreşti definitive. La fel această comportare a pîrîtului exprimă o atitudine vădită neglijentă faţă de personalitatea sa, î-l înjoseşte şi î-i provoacă suferinţele psihologice.

Mai invocă că prin informaţie a Oficiului Cadastral Teritorial Floreşti Oficiul de executare a stabilit, că în proprietatea debitorului se află două terene agricole. Însă din luna decembrie anului 2007 aceste terene nu au fost realizate sau transmise întru executarea hotărîrii. Vizavi de aceste bunuri Departamentul de Executare în scrisoare nominalizată cu nr. S-1101 din 25 noiembrie 2009 – peste un an şi unsprezece luni din momentul depistării terenurilor în proprietatea debitorului, îl anunţă că un teren nu a putut fi urmărit din motivul, că executorul judecătoresc n-a ştiut care este preţul de evaluare a acestuia, astfel terenurile nu sunt realizate nici transmise întru executarea hotărîrii nici pînă în prezent, după expirarea perioadei de doi ani şi şase luni.

Susţine că alte bunuri în proprietatea debitorului pînă în prezent nu au fost constatate şi urmărite de către Departamentul de executare, însă din contractul de vînzare-cumpărare din 12 ianuarie 2001 rezultă, că soţia debitorului Bondarciuc Tamara, fiind în căsătorie cu acesta a cumpărat un teren aferent unei construcţii comerciale cu suprafaţă de 0,0072 ha ce se află în or. Floreşti pe str. Pieţii. Din Adeverinţa de înregistrare în drept de proprietate anexată la această cerere, rezultă, că soţia debitorului Bondarciuc Tamara în baza unui contract de vînzare-cumpărare nr. 741 din 30 decembrie 1998, fiind în căsătorie cu debitorul a dobîndit dreptul de proprietate asupra ¼ cotei- parte lit.H a unei construcţii comerciale-situate în or.

Floreşti pe str. Pieţii. Este evident că aceste bunuri cumpărate de soţii Bondarciuc fiind în căsătorie sunt. proprietatea comună în devălmăşie ambelor soţi, drept urmare, consideră că debitorului Bondarciuc Anatolie aparţine ½ cota-parte din aceste bunuri, însă Departamentul de executare nu urmăreşte aceste bunuri. Afirmă că asemenea comportament a organului de executare continue de doi ani şi şase luni, timp în care dînsul nu poate dobîndi suma încasată în folosul său printr-o hotărîre judecătorească definitivă. Menţionează şi faptul că suma de 161181 lei încasată în folosul său nu este alt ceva decît salariul lui, pe cînd toate adresările verbale şi scrise Departamentului şi Oficiului de executare rămîn cu explicaţiile privind imposibilitatea executării hotărîrii, convorbirile poartă un caracter înjositor, în rezultatul inacţiunilor Departamentului dînsul nu are nici o posibilitate de a primi salariul încasat.

Astfel, prin inacţiunile a Departamentului de executare i sa cauzat prejudiciul material în suma de 161181 lei. La fel, invocă că eschivarea Departamentului de la efectuarea acţiunilor de executare a hotărîrii menţionate, comportamentul înjositor al Departamentului şi Oficiului de executare Floreşti exprimat prin scrisorile declarative, neîntemeiate, contradictorii care în mod vădit încearcă de a-l duce în eroare şi convorbirile înjositoare cu executorii judecătoreşti i-au provocat şi continue provocarea unor suferinţe psihice şi psihologice, deoarece este lipsit de salariu, care este o unică sursă de existenţă a familiei sale, respectiv nu are posibilitate de a satisface necesităţile vitale a membrilor familiei lui, fiindu-i, astfel, cauzat prejudiciul moral, echivalent cu 50000 lei.

Solicită încasarea din contul Departamentului de Executare al Republicii Moldova în beneficiul său prejudiciul material în sumă de 161181 lei şi echivalentul a prejudiciului moral egal cu 50000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 iunie 2010, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 noiembrie 2010, a fost admis apelul declarat de Suhari Alexandru, casată hotărîrea primei instanţe şi remisă pricina la rejudecare în aceeaşi instanţă de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 mai 2011, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2012, a fost respins apelul declarat de Suhari Alexandru şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

La data de 26 aprilie 2013, Alexandru Suhari reprezentat de avocatul Grigore Sarsaman, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de admiterea acţiunii în sensul formulat. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, considerându-le neîntemeiate. Menţionează că tît instanţa de fond cît şi cea de apel incorect au interpretat şi aplicat norma de drept materială.

Consideră incorect argumentul instanţei de apel precum că nu s-a solicitat aplicarea prevederilor Legii nr.87 din 21 aprilie 2011 or, potrivit prevederilor art. 1 p.2 al Legii menţionate, aplicarea şi interpretarea prevederilor din prezenta lege se fac prin prisma legislaţiei naţionale, a prevederilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. In acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Europene şi anume cauza Grivneac contra Moldovei, unde Curtea a constatat că imposibilitatea reclamantului de a obţine executarea unei hotărîri judecătoreşti, care a rezultat din inacţiunea autorităţilor de stat, a constituit o ingerinţă în dreptul său la protecţia proprietăţii sale, garantat de prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 al Protocolului nr.1 din Convenţie.

Iar o dovadă a inacţiunii autorităţilor Republicii Moldova în acest sens serveşte faptul că din momentul devenirii irevocabile a hotărîrii judecătoreşti debitorul a reuşit să părăsească teritoriu Republicii Moldova şi să-şi stabilească domiciliul în Republica Belarusi. În acest sens a avut o adresare către Ministerul Justiţiei RM pentru a pune în executare hotărîrea judecătorească în Republica Belarusi, fapt confirmat prin materialele cauzei. În susţinerea poziţiei sale invocă încălcarea art.6 & 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie. Mandatul este anexat la materialele cauzei. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Alexandru Suhari reprezentata de avocatul Sarsaman Grigore nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Suhari Alexandru reprezentat de avocatul Srsaman Grigore asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Suhari Alexandru reprezentat de avocatul Sarsaman Grigore ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul lui Suhari Alexandru reprezentat de avocatul Sarsaman Grigore se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva