2ra-2140/13 — Încasarea datoriei

prima instanţă – D. Mardari dosarul nr. 2ra-2140/13 instanţa de apel – N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu ÎNCHEIERE 08 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Alexei Lîcov, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 54/218 împotriva Georgetei Lîcov, Alexei Lîcov, Ala Lîcov şi Vladislav Lîcov cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile prestate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Lîcov Alexei, admis apelul declarat de către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 54/218, modificată hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 10 decembrie 2012 în partea încasării cheltuielilor de judecată, în rest fiind menţinută hotărîrea primei instanţe, constată: La 22 octombrie 2012, APLP 54/218 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Georgetei Lîcov, Alexei Lîcov, Ala Lîcov şi Vladislav Lîcov cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile prestate. În motivarea acţiunii a indicat că a Asociaţia fost creată din iniţiativa proprietarilor de locuinţe privatizate în scopul bunei întreţineri a spaţiului locativ ocupat de ei, precum şi a blocului de locuinţe şi a terenului aferent acestuia, asigurării membrilor Asociaţiei, altor proprietari ai încăperilor de locuit şi încăperilor cu altă destinaţie, chiriaşilor cu servicii comunale şi alte servicii.

Susţine că pârâţii locuiesc în apartamentul nr. 30 din bd. Maria Drăgan, 14/3 mun. Chişinău şi beneficiază de serviciile sale, însă în baza datelor prezentate de către SRL ,,Infosapr” au acumulat o datorie pentru neachitarea serviciilor prestate pentru perioada 01 mai 2003-31 iulie 2012 pentru deservirea blocului în mărime de 1945,64 lei şi pentru perioada 01 februarie 2010-31 iulie 2012 pentru deservirea utilajului blocului în mărime de 529,76 lei, iar în total 2475, 40 lei. 1 Susţine că întru soluţionarea litigiului pe cale extrajudiciară a înaintat pârâţilor reclamaţie prin care a solicitat achitarea datoriei, însă demersul a rămas fără satisfacere. Solicită încasarea din contul pârâţilor Georgeta Lîcov, Alexei Lîcov, Ala Lîcov şi Vladislav Lîcov în beneficiul său a datoriei în mărime de 2475,40 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 10 decembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, a fost încasat în mod solidar din contul Georgetei Lîcov, Alexei Lîcov, Ala Lîcov şi Vladislav Lîcov în beneficiul APLP 54/218 suma de 1467,30 lei cu titlu de datorie şi cheltuieli de judecată în mărime de 44,02 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de către Lîcov Alexei, admis apelul declarat de către APLP 54/218, modificată hotărârea primei instanţe în partea încasării cheltuielilor de judecată, fiind dispusă încasarea în mod solidar din contul Georgetei Lîcov, Alexei Lîcov, Ala Lîcov şi Vladislav Lîcov în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 150 lei şi încasarea din contul APLP 54/218 în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 120 lei, în rest fiind menţinută hotărârea primei instanţe.

La 26 aprilie 2013 Lîov Alexei a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că între dânsul şi ALPL 54/218 nu a fost încheiat contract de prestare a serviciilor, din care motiv consideră că instanţa de apel în mod eronat în motivarea soluţiei sale a făcut trimitere la art. 970 CC, potrivit căruia prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită.

Indică că instanţele inferioare nu au stabilit cu certitudine dacă dânsul sau ceilalţi locuitori ai apartamentului sunt membri ai APLP 54/218 şi respectiv dacă au careva obligaţiuni faţă de intimată. Consideră că nejustificat instanţele inferioare în motivarea soluţiilor au constatat că Georgeta Lîcov Alexei Lîcov, Ala Lîcov şi Vladislav Lîcov au drept de proprietate asupra ap. 30 bd. Maria Drăgan 14/3 mun. Chişinău, constatările fiind în contradicţie cu materiale cauzei, or, în extrasul din Registrul bunurilor imobile este expres indicat că doar Georgeta Lîcov are drept de proprietate asupra apartamentului în cauză, drept motiv pentru care, consideră recurentul, că ceilalţi pârâţi nu pot fi atraşi la răspundere, iar pe cale de consecinţă hotărârile judecătoreşti în partea dată sunt ilegale.

Menţionează că instanţa de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în cererea sa de apel, iar instanţa de fond, contrar art. 60 alin. (4) CPC a modificat obiectul acţiunii, dispunând încasarea din contul Georgetei Lîcov, Alexei Lîcov, Ala Lîcov şi Vladislav Lîcov în beneficiul APLP 54/218 a datoriilor formate până în luna octombrie 2012, or, APLP 54/218 în cererea de chemare în judecată a solicitat încasarea datoriilor pentru perioada 01 mai 2003-21 iulie 2012, fiind încălcate, în acest mod şi prevederile art. 240 CPC, care indică că instanţa judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de către reclamant. De asemenea, consideră că instanţa de apel în mod nejustificat a ignorat Actul de control nr. 01688 din 07 august 2012, anexat la materialele cauzei, prin care a fost 2 constatat că APLP 54/218 nu a prestat servicii Georgetei Lîcov Alexei Lîcov, Ala Lîcov şi Vladislav Lîcov.

Apreciază calculele de formare a restanţei şi de stabilire a sumei datoriei ca fiind neîntemeiate, or, la calcularea acestora se ţine cont de suprafaţa apartamentului şi nu de numărul de locuitor, prin urmare calculele efectuate de către instanţa de apel, în opinia recurentului, sunt incorecte. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Lîcov Alexei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Lîcov Alexei asemenea aspecte nu se regăsesc. 3 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Lîcov Alexei ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul lui Lîcov Alexei se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 4