Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-970/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
7 august 2013
Părțile
SA Termocom vs Primaria mun. Chişinău, SRL Tor-Azt
Pe scurt
Eliberarea autorizaţiei de construire

3ra-970/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă A. Minciuna dosarul nr. 3ra–970/13 DECIZIE 07 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî Ion Vîlcov, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea pe acţiuni „Termocom”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe acţiuni „Termocom” împotriva Primăriei municipiului Chişinău şi intervenientului accesoriu Societatea cu răspundere limitată „Tor-Azt” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 22 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 03 august 2012, Societatea pe acţiuni „Termocom” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.

Chişinău şi intervenientului accesoriu Societatea cu răspundere limitată „Tor-Azt” cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul SA „Termocom” a indicat că în urma unui control efectuat în sectorul Ciocana, mun. Chişinău de către reprezentanţii SA „Termocom” s-a constatat faptul amplasării în zona de protecţie a reţelelor termice a unei construcţii, situată pe terenul din str. Ismail,112, mun. Chişinău, beneficiar fiind SRL „To-Azt”. Ulterior, s-a stabilit că la baza amplasării acestei construcţii a stat autorizaţia de construire nr. 802, eliberată de către Primăria mun. Chişinău la 11 octombrie 2011. Menţionează că construcţia a fost amplasată în zona de protecţie a reţelelor termice, ceea ce încalcă drepturile SA „Termocom”, împiedică accesul la conductele termice şi la deservirea şi reparaţia lor.

Susţine că au fost încălcate prevederile pct. 40 din Regulamentul cu privire la furnizarea şi utilizarea energiei termice, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 434 din 09 aprilie 1998, care statuiază că este interzis ca pe traseele conductelor termice, inclusiv pe culoarele de acces, să se ridice construcţii, să se depoziteze materialele, să se execute lucrări subterane, sau orice alte lucrări, care ar dăuna exploatării şi ar bloca accesul la conducte şi la staţiile termice. La fel, au fost încălcate prevederile art. 17 din Legea cu privire la energetică nr. 1525-XIII din 19 februarie 1998, care statuiază că obiectivele energetice au grad sporit de pericol. Pentru asigurarea exploatării lor în siguranţă, 2 se stabilesc zone de protecţie.

Orice lucrare în zona de protecţie se efectuează numai cu acordul întreprinderii sau organizaţiei energetice. Consideră că au fost ignorate şi Normativele în Construcţii şi, anume, „Reţelele Termice” NCMG.04.07-2006, care prevăd în tabelul B.3 că distanţa până la clădirile de locuit şi publice pentru reţelele termice cu diametrul de la 500 până la 1400 mm este obligatoriu a fi nu mai mică de 25 m. Afirmă că în cazul dat, construcţia este amplasată în zona de protecţie a conductei termice magistrale cu diametru de 700 mm. La 04 iunie 2012, în adresa Primăriei mun. Chişinău a fost expediată cererea prealabilă cu nr. 79/3325, prin care a solicitat anularea autorizaţiei de construire a clădirii nr. 802 din 11 octombrie 2011. Prin urmare, solicită anularea autorizaţiei de construire nr. 802 din 11 octombrie 2011, eliberată de către Primăria mun.

Chişinău pe numele SRL „Tor- Azt”. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 22 noiembrie 2012 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 15 februarie 2013, SA „Termocom” a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului SA „Termocom” a invocat că prima instanţă a aplicat şi interpretat eronat normele de drept material, iar concluziile, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Menţionează că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că intimaţii nu au respectat distanţa regulamentară la care urmează a fi amplasate obiectele faţă de reţelele inginereşti şi, anume, au încălcat zona de protecţie a reţelelor termice, amplasând construcţia în imediata apropiere a lor.

De asemenea, instanţa nu a ţinut cont de faptul că construcţia din str. Ismail, 112 a fost amplasată în zona de protecţie a reţelelor termice magistrale ale SA „Termocom” cu diametru de 700 mm, conducte termice care alimentează o bună parte din sect. Centru cu căldură şi apă caldă şi prezintă un pericol sporit atât pentru construcţie, cât şi pentru persoanele care o vizitează Intervenientul accesoriu SRL „Tor-Azt” prin referinţa depusă la 22 aprilie 2013 a cerut respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Prin scrisoarea din 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel Chişinău a expediat părţilor copia hotărârii din 22 noiembrie 2012, iar SA „Termocom” la 15 februarie 2013, adică în termenul prevăzut de lege, a înregistrat cererea de recurs.

În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 02 mai 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. 3 Verificând argumentele invocate de către SA „Termocom” în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de intervenientul accesoriu, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din următoarele motive.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, SA „Termocom” a solicitat anularea autorizaţiei de construire nr. 802 din 11 octombrie 2011, eliberată de către Primăria mun. Chişinău, la cererea firmei comerciale de producţie „Tor-Azt” SRL, invocând că prin procesul-verbal nr. 83-101 din 18 iulie 2011, întocmit de către reprezentanţii SA „Termocom” s-a constatat că construcţia a fost amplasată în zona de protecţie a reţelelor termice, ceea ce încalcă drepturile SA „Termocom”, împiedică accesul la conductele termice şi la deservirea şi reparaţia lor.

Prima instanţă, fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, a ajuns la concluzia netemeiniciei acesteia. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislaţia în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, ajunge la concluzia că soluţia dată de prima instanţă este una legală şi întemeiată. Astfel, conform art. 41 din Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului nr. 835-XIII din 17 mai 1996, amplasarea şi proiectarea construcţiilor şi amenajărilor se autorizează prin certificatul de urbanism, iar executarea lor, prin autorizaţia de construire. Conform art. 42 alin. (1) şi (3) din Legea menţionată, certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire se eliberează de către autorităţile administraţiei publice locale.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, autorizaţia de construire se emite în baza cererii, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.

La cerere se anexează următoarele documente: a) extrasul din Registrul bunurilor imobile, eliberat de către oficiul cadastral teritorial, cu anexarea planului cadastral şi/sau a planului imobilului; b) certificatul de urbanism pentru proiectare; c) extrasul din documentaţia de proiect în volum de: memoriu explicativ, plan general (plan de situaţie, plan trasare), faţade, soluţii cromatice, proiect de organizare a executării lucrărilor de construcţie, avizate de către arhitectul-şef; d) avizele de verificare a documentaţiei de proiect (compartimentele: plan general, arhitectură, rezistenţă) sau raportul unic de verificare a documentaţiei de proiect; 4 e) buletinul de identitate (pentru persoană fizică) sau certificatul de înregistrare (pentru persoană juridică); f) contractul privind supravegherea de autor, semnat de către solicitant (beneficiar) şi proiectant; g) extrasul din procesul-verbal al şedinţei Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii privind avizarea pozitivă a proiectului de execuţie, în cazul proiectării intervenţiilor la monumentele de istorie, artă şi arhitectură sau în zonele construite înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat; h) certificatul de descărcare de sarcina arheologică, în cazul terenurilor cu patrimoniu arheologic.

Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că la 18 august 2011, ca urmare a cererii adresate de către firma comercială de producţie „Tor-Azt” SRL, Primăria mun. Chişinău a eliberat SRL „Tor-Azt” certificatul de urbanism nr. 742/11, pentru reconstruirea clădirii de producere existente cu rectificarea perimetrului construcţiei în limitele terenului privat şi edificarea etajului 2 în vederea amplasării oficiului (f. d. 27). Ulterior, la 11 octombrie 2011, ca urmare a cererii adresate de către firma comercială de producţie „Tor-Azt” SRL, Primăria mun. Chişinău a eliberat SRL „Tor-Azt” autorizaţia de construire nr. 802 din 11 octombrie 2011 pentru executarea lucrărilor de reconstruire a clădirii de producere existente cu rectificarea perimetrului construcţiei, în limitele terenului privat şi edificarea etajului 2 în vederea amplasării oficiului (f. d. 9). Din actele pricinii rezultă că SA „Termocom” a expediat în adresa Primăriei mun.

Bălţi cererea prealabilă, prin care a solicitat anularea autorizaţiei de construire menţionată la 04 iunie 2012, deşi, procesul-verbal de cercetare nr. 83-101 a fost întocmit la 18 iulie 2012. Mai mult ca atît, primele date referitor la construcţii pe str. Izmail,112, mun. Chişinău se atestă şi în Hotărârea Comitetului Executiv al Sovietului orăşenesc Chişinău nr. 14/13 din 26 iulie 1976, prin care s-a dispus construcţia unei gări de autobuze, iar prin autorizaţia de construire nr. 802 din 11 octombrie 2011 a fost permisă edificarea etajului 2 în vederea amplasării oficiului.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă corect a concluzionat în cazul dat, nu sunt relevante prevederile Regulamentului cu privire la furnizarea şi utilizarea energiei termice, invocate de către recurent, deoarece nu se construieşte o clădire nouă, dar se reconstruieşte un imobil deja existent, faţă de care SA „Termocom” nu a înaintat pretenţii. La caz, se mai reţine că SA „Termocom” nu a prezentat probe pertinente şi veridice, ce ar confirma că clădirea din str. Izmail,112, mun. Chişinău împiedică accesul la conductele termice, la deservirea şi reparaţia lor.

În conexiunea celor expuse, instanţa de recurs conchide că prima instanţă justificat s-a pronunţat asupra respingerii acţiunii, cauza fiind judecată cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor juridice, cu trimitere la probele administrate şi apreciate cu respectarea normelor de drept procedural prevăzute de art. 130 5 CPC şi susţinute de normele de drept material, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate şi de aceea nu pot fi reţinute. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea pe acţiuni „Termocom”. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe acţiuni „Termocom” împotriva Primăriei municipiului Chişinău şi intervenientului accesoriu Societatea cu răspundere limitată „Tor-Azt” cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî Ion Vîlcov Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.