Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1008/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 iunie 2013
Părțile
SA Termocom vs Primăria m. Chişinău
Pe scurt
Cererea prealabilă

3ra-1008/13 — Contestarea actului administrativ

Prima instanţă: Gh. Creţu dosar nr.3ra-1008/2013 DECIZIE 26 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil,comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă : Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Termocom”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Termocom” împotriva Primăriei mun.Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 07 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă ca tardivă, c o n s t a t ă La 03 august 2012 Societatea pe Acţiuni „Termocom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.Chişinău, intervenient „Uniunea Asociaţilor Obşteşti a Veteranilor şi Invalizilor Războiului din Afganistan” cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, în urma unui control, efectuat în sectorul Centru, mun. Chişinău de către reprezentanţii SA „Termocom” s-a constatat faptul amplasării, nemijlocit pe reţelele termice ale SA „Termocom” cu diametrul 100 mm, a unui chioşc, situat pe terenul din str. Hînceşti 58, beneficiar Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan. Ulterior s-a stabilit, că la baza amplasării acestui chioşc, a stat Dispoziţia Primarului General nr.303-d din 03 mai 2011. Ghereta a fost amplasată în zona de protecţie a reţelelor termice, ceea ce încalcă drepturile SA „Termocom”, împiedică accesul la conductele termice, la deservirea şi reparaţia lor.

S-au încălcat prevederile Regulamentului cu privire la furnizarea şi utilizarea energiei termice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 434 din 09.04.1998, pct. 40 care prevede, că este interzis ca pe traseele conductelor termice, inclusiv pe culoarele de acces, să se ridice construcţii, să se depoziteze materiale, să se execute lucrări subterane, sau orice alte lucrări, care ar dăuna exploatării şi ar bloca accesul la conducte şi la staţiile termice. La fel, s-a încălcat pct. 17 din Legea „Cu privire la energetică” nr.l525-XIII din 19.02.98 care prevede, că obiectivele energetice au grad sporit de pericol. Pentru asigurarea exploatării lor în siguranţă, se stabilesc zone de protecţie. Orice lucrare în zona de protecţie se efectuează numai cu acordul întreprinderii sau organizaţiei energetice.

Totodată, s-au ignorat Normativele în Construcţii şi anume „Reţelele Termice” NCM G.04.07-2006, care prevede în tabelul B.3, că distanţa pe orizontală de la reţelele termice subterane cu diametrul mai mic de 500mm inclusiv pînă la construcţii şi edificări e obligator a fi nu mai mică de 2m. În cazul dat, ghereta este amplasată în zona de protecţie a conductei termice magistrale cu diametrul 100 mm. Prin urmare, la 20 iunie 2012 în adresa Primăriei mun. Chişinău a fost expediată cererea prealabilă cu nr.79/3643 cu cerinţa de anulare a dispoziţiei Primarului General nr.303-d din 03 mai 2011 „Cu privire la amplasarea a trei gherete de către Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan pe str. V. Dokuceaev,26”, însă răspuns la această cerere nu a primit.

Prin cererea de concretizare a cerinţelor, reclamantul a solicitat anularea dispoziţiei Primarului general nr. 303-d din 03 mai 2011 „Cu privire la amplasarea a trei gherete de către Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan pe str. V. Dokuceaev 26, anume în partea ce ţine de amplasarea unei gherete şi nemijlocit a gheretei amplasată pe reţele termice din intersecţia străzilor V. Dokuceaev şi Hânceşti”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 07 noiembrie 2012 acţiunea a fost respinsă, ca tardivă. La 11 februarie 2013 Societatea pe Acţiuni „Termocom” a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi dispunerea rejudecării cauzei de către prima instanţă.

Recurentul în motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu hotărîrea primei instanţe, deoarece au fost încălcate sau aplicate eronat normele de drept material, iar circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond nu au fost elucidate pe deplin. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Materialele cauzei denotă că, la 03 mai 2011 Primarul General a emis dispoziţia nr. 303-d „Cu privire la amplasarea a trei gherete de către Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan pe str. V. Dokuceaev, 26“ (f.d.31). La 12 decembrie 2011 de către SA „Termocom” a fost întocmit procesul-verbal de cercetare nr. 20.13 prin s-a constatat că construcţia este ridicată cu violarea mai multor acte normative (f.d.8). La 20 iunie 2012 SA „Termocom” a dresat o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea dispoziţiei Primarului General nr. 303-d din 03 mai 2011 „Cu privire la amplasarea a trei gherete de către Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan pe str. V. Dokuceaev, 26“ (f.d.5-6).

Cererea de chemare în judecată cu privire la contestarea actului administrativ de către SA „Termocom” a fost depusă la 03 august 2012. Conform art. 14 al Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel. În cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi adresată, la alegerea petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior dacă legislaţia nu prevede altfel.

Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) nu se extinde asupra actului administrativ cu caracter normativ. Conform art. 17 alin. (1) al aceleiaşi legi, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la: a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia; b) data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri; c) data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă.

Prin urmare, prima instanţă corect a constatat că reclamantul s-a adresat în instanţa de contencios administrativ cu prezenta acţiune fiind omis termenul de adresare cu cerere prealabilă prevăzut în art. 14 art. 17 al Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, nesolicitînd repunerea în termenul de adresare în instanţa de judecată în condiţiile specificate la art. 116 CPC, astfel respingînd acţiunea SA „Termocom” cu privire la anularea dispoziţiei Primarului general nr. 303-d din 03 mai 2011 „Cu privire la amplasarea a trei gherete de către Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan pe str. V. Dokuceaev 26, anume în partea ce ţine de amplasarea unei gherete şi nemijlocit a gheretei amplasată pe reţele termice din intersecţia străzilor V. Dokuceaev şi Hânceşti” ca tardivă, depusă peste termen.

Distinct de cele enunţate, se reţine că hotărîrea primei instanţe este adoptată în limitele competenţei sale, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, avînd la bază cumulul de probe, care au fost administrate cu respectarea normelor de drept procedural. În asemenea împrejurări şi avînd în vedere faptul că hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art.444, art.445 alin. (1) lit. a), şi alin.(3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Termocom”.

Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 07 noiembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Termocom” împotriva Primăriei mun.Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.