- Dosarul nr.
- 3ra-1048/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 august 2013
- Părțile
- ÎI Sănătate Zabolotnîi vs Inspecţia de Stat în Construcţii, Direcţia autorizare şi disciplină în construcţii
- Pe scurt
- Termenul de declarare a recursului
3ra-1048/13 — Contestarea actelor administrative
prima instanţă Gr. Zubati dosarul nr. 3ra-1048/13 DECIZIE 07 august 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî Ion Vîlcov, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Inspecţia de Stat în Construcţii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii individuale „Sănătate Zabolotnîi” împotriva Inspecţiei de Stat în Construcţii şi intervenientului accesoriu Direcţia Autorizare şi Disciplină în Construcţii cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 14 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 18 iunie 2012, ÎI „Sănătate Zabolotnîi” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Inspecţiei de Stat în Construcţii şi intervenientului accesoriu Direcţia Autorizare şi Disciplină în Construcţii cu privire la contestarea actelor administrative.
În motivarea acţiunii reclamantul ÎI „Sănătate Zabolotnîi” a indicat că este proprietara imobilului cu nr. cadastral 0100103.111.01.081 cu regim juridic de spaţiu nelocativ în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1086 din 19 mai 2011. În scopul replanificării acestui imobil, cu amenajarea unei intrări separate şi extinderea lui prin construirea unei anexe pentru a valorifica spaţiul drept cabinet stomatologic, întreprinderea s-a adresat către administraţia publică locală şi a primit o autorizaţie de construcţie. La 25 august 2011, a primit schiţa de proiect semnată de către arhitectul şef interimar al mun. Chişinău, iar ulterior, la 22 septembrie 2011, a primit certificatul de urbanism pentru proiectare nr. 78li/11, eliberat de către Primăria mun.
Chişinău. La 07 martie 2012, Primăria mun. Chişinău a emis autorizaţia de construire nr. 106, prin care a autorizat efectuarea lucrărilor de replanificare a spaţiului nelocativ deţinut în proprietate, cu amenajarea intrării separate şi extinderea lui prin construirea unei anexe - în scopul valorificării spaţiului ca cabinet stomatologic. La 16 martie 2012, Inspecţia de Stat în Construcţii a expediat în adresa Primăriei mun. Chişinău demersul nr. 97- AC, prin care a informat că autorizaţia de construire nr. 106 din 07 martie 2012 este emisă contrar prevederilor legale.
La 29 martie 2012, Direcţia Autorizare şi Disciplină în Construcţii, prin răspunsul nr. 52/52/538, a respins demersul înaintat de către Inspecţia de Stat în 2 Construcţii pe motiv că nu este întemeiat şi solicită în mod repetat înregistrarea autorizaţiei de construire nr. 106 din 07 martie 2012. La 17 aprilie 2012, autorizaţia de construire nr. 106 din 07 martie 2012 a fost înregistrată cu nr. 307 de către Inspecţia de Stat în Construcţii şi a depus la Primăria mun. Chişinău şi Inspecţia de stat în construcţii o declaraţie privind data începerii lucrărilor de construcţie. Menţionează că la 27 aprilie 2012, a prezentat inspectorului sect. Botanica cartea tehnică a imobilului, iar la 30 aprilie 2012, au fost demarate lucrările de construcţie, fiind săpata groapa de fundament.
Inspectorul Vitalie Ştirbu din cadrul Inspecţiei de Stat în Construcţii, prezentându-se pentru a efectua un control la locul de efectuare a lucrărilor de construcţie, a emis prescripţia seria ICS nr. 0002110, prin care a sistat lucrările de construcţie şi a solicitat întreprinderii să prezinte o listă de acte suplimentare. Susţine că la 03 mai 2012, ÎI „Sănătate Zabolotnîi” a prezentat Inspecţiei de Stat în Construcţii actele solicitate prin prescripţia sus-menţionată, iar la 04 mai 2012, a informat aceeaşi autoritate despre faptul că nu au fost înlăturate cauzele ce stau la baza prescripţiei. Însă, necătînd la actele prezentate, la 11 mai 2012, Inspecţia de Stat în Construcţii a emis prescripţia cu seria ISC nr. 0002465, prin care a sistat valabilitatea autorizaţiei de construire nr. 106 din 07 martie 2012 pe motiv că au fost depistate anumite încălcări ale legislaţie la momentul eliberării autorizaţiei în cauză.
Nefiind de acord cu prescripţiile emise de către Inspecţia de Stat în Construcţii, ÎI „Sănătate Zabolotnîi”, la 28 mai 2012, a depus cereri prealabile, prin care a solicitat anularea prescripţiei seria ISC nr. 0002110, care sistează efectuarea lucrărilor de reconstrucţie şi prescripţia seria ISC nr. 0002465, care sistează valabilitatea autorizaţiei de construire nr. 106 din 07 martie 2012. La 31 mai 2012, Inspecţia de Stat în Construcţie a emis o nouă prescripţie cu seria ICS nr. 0002479, prin care a dispus conservarea gropii de fundaţie, săpată la demararea lucrărilor de construcţie până la înlăturarea neajunsurilor constatate prin prescripţia nr. 0002465. Prin răspunsul Inspecţiei de Stat în Construcţie nr. 1053/1-6 din 06 iunie 2012 le-a fost comunicat că prescripţia seria ICS nr. 0002110 va fi anulată în situaţia când vor fi lichidate neajunsurile indicate în prescripţia ISC nr. 0002465. Menţionează că în prezent, lucrările de construcţie sunt sistate, iar Inspecţia de Stat în Constricţie refuză să anuleze actele emise.
Consideră că actele administrative contestate au fost emise de pârât cu încălcarea prevederilor legale şi procedurii stabilite. Prin urmare, ÎI „Sănătate Zabolotnîi” solicită anularea prescripţiei seria ICS nr.0002110, prin care au fost sistate lucrările de construcţie şi ÎI „Sănătate Zabolotnîi” a fost obligată de a prezenta repetat către Inspecţia de Stat în Construcţii documentaţia de proiect şi alte acte indicate în prescripţie, anularea prescripţiei seria ICS nr. 0002465 din 11 mai 2012, prin care a fost sistată valabilitatea autorizaţiei de construire nr. 106 din 07 martie 2012 şi anularea prescripţiei seria ICS nr. 0002470 din 31 mai 2012, prin care a fost conservată groapa de temelie săpată la construcţie.
3 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2012 cererea privind asigurarea acţiunii a fost admisă, fiind suspendată executarea prescripţiilor seria ICS nr. 0002110, seria ICS nr. 0002465 din 11 mai 2012, seria ICS nr. 0002470 din 31 mai 2012, emise de către Inspecţia de Stat în Construcţii, până la examinarea cauzei în fond. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 07 noiembrie 2012 a fost admis recursul declarat de către Inspecţia de Stat în Construcţii, casată încheierea primei instanţe şi emisă o nouă încheiere, prin care cererea de asigurare a acţiunii a fost respinsă. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 14 decembrie 2012 acţiunea a fost admisă.
A fost anulată prescripţia seria ICS nr. 0002110, emisă de către Inspecţia Stat în Construcţii, prin care au fost sistate lucrările de construcţie şi ÎI „Sănătate Zabolotnîi” a fost obligată de a prezenta repetat către Inspecţia de Stat în construcţii documentaţia de proiect şi alte acte indicate în prescripţie ca ilegală. A fost anulată prescripţia seria ICS nr. 0002465 din 11 mai 2012, emisă de Inspecţia de Stat în Construcţii, prin care a fost sistată valabilitatea autorizaţiei de construire nr. 106 din 07 martie 2012. A fost anulată prescripţia seria ICS nr. 0002470 din 31 mai 2012, emisă de Inspecţia de Stat în Construcţii, prin care a fost conservată groapa de temelie săpată la construcţie.
La 25 martie 2013, Inspecţia de Stat în Construcţii a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. Recurentul Inspecţia de Stat în Construcţii, în motivarea recursului, a indicat că concluziile primei instanţe sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi instanţa eronat a aplicat normele de drept material. Menţionează că prima instanţă greşit a concluzionat că există motive întemeiate privind anularea prescripţiei nr. 0002110. Susţine că intimatul a invocat în cererea de chemare în judecată precum că autorizaţia de construire este perfect valabilă şi prescripţia emisă drept neîntemeiată şi ilegală.
Autorizaţia de construire nr. 106 din 07 martie 2012 a fost eliberată cu încălcarea prevederilor Legii privind calitatea în construcţii şi, anume, expertiza elaborată, care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire, a fost efectuată cu încălcări şi, anume, conform pct. 8 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 936 din 16 august 2006, nu se permite elaborarea expertizelor pentru mărirea în dimensiuni al logiilor sau balcoanelor la blocurile locative. A fost încălcat Planul Urbanistic General al mun. Chişinău şi, anume, în zonă conform planului urma a fi permisă autorizarea construcţiei unei anexe în cel mai rău caz al spaţiului locativ şi sub nici o formă nu se putea admite permisiunea de construcţie a unui spaţiu comercial sau de activitate comercială.
Susţine că conform prevederilor pct. 3 al Regulamentului Inspecţiei de Stat în Construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360 din 25 iunie 1996, Inspecţia este organul de stat abilitat cu exercitarea controlului statului asupra aplicării unitare şi în tocmai a legislaţiei si documentelor normative în construcţii de către autorităţile administraţiei publice locale, persoanele fizice şi juridice, implicate în 4 activitatea de investiţionare, concepere, proiectare, autorizare, realizare utilizare şi postutilizare a construcţiilor, în producerea materialelor şi articolelor pentru construcţii. Prin referinţa depusă la 03 mai 2013 ÎI „Sănătate Zabolotnîi” a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 15 mai 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul ca depus tardiv şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. În conformitate cu art. 434 alin. (2) CPC, termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.
Din materialele dosarului şi din cererea de recurs urmează că hotărârea primei instanţe a fost emisă la 14 decembrie 2012. La 17 ianuarie 2013, în adresa recurentului Inspecţia de Stat în Construcţii a fost expediată copia hotărârii primei instanţe din 14 decembrie 2012, fapt confirmat prin scrisoarea Curţii de Apel Chişinău nr. 364 din 17 ianuarie 2013 (f. d. 172). Recurentul Inspecţia de Stat în Construcţii a primit copia hotărârii primei instanţe la 22 ianuarie 2013, fapt confirmat de ultimul în cererea de recurs, or, din aceste considerente, termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii primei instanţe a început să curgă de la 22 ianuarie 2013. Cu toate acestea, recurentul a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe doar la 25 martie 2013, respectiv cu depăşirea termenului de 2 luni, care este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere recurentul a depus cererea de recurs cu omiterea termenului de declarare a recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul ca tardiv şi de a menţine hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Inspecţia de Stat în Construcţii ca tardiv. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 14 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii individuale 5 „Sănătate Zabolotnîi” împotriva Inspecţiei de Stat în Construcţii şi intervenientului accesoriu Direcţia Autorizare şi Disciplină în Construcţii cu privire la contestarea actelor administrative.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî Ion Vîlcov Ion Corolevschi .