2ra-2694/13 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea la muncă, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi încasarea prejudiciului moral

prima instanţă: D. Chistol dosarul nr. 2ra-2694/13 instanţa de apel: S. Arnaut, E. Clim, T. Pelin ÎNCHEIERE 07 august 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ion Vîlcov, Ion Corolevschi examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Bruma Anatolie în interesele recurentei Doboş Larisa, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Doboş Larisa împotriva Instituţiei Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic de Psihiatrie cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la muncă, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 decembrie 2012, prin care au fost respinse apelurile declarate de Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic de Psihiatrie şi de Doboş Larisa, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 30 mai 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă: La data de 07.11.2011, reclamanta Doboş Larisa s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la muncă, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi încasarea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că este pensionară şi mulţi ani a lucrat în calitate de asistent medical în secţia de fizioterapie la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie. La data de 11.09.2009 între reclamantă şi IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a fost semnat contractul individual de munca nr. 1476, iar la 16.09.2010 acest contract a fost prelungit pînă la data de 16.11.2010.

Asemenea prelungiri la contractul individual de muncă au fost de mai multe ori. Următoarea prelungire de contract a avut loc în luna ianuarie anul 2011, contractul fiind prelungit pînă la data de 15.02.2011. 1 La data de 10.02.2011, reclamanta Doboş Larisa s-a îmbolnăvit, fiindu-i deschis buletin medical. În perioada, în care a fost în concediu medical, la data de 15.02.2011, administraţia IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a eliberat-o din serviciu pe motiv că, a expirat contractul individual de muncă, nedorind să prelungească cu ea contractul individual de muncă. Cu toate că, legislaţia muncii interzice concedierea angajaţilor care se află în concediu medical, totuşi în privinţa sa, administraţia IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a făcut acest lucru.

A indicat că, salariul său pe care 1-a primit în ultima lună a fost de 3844,28 lei şi drept urmare salariul ratat, în urma absenţei forţate de la muncă este de 3844,28 x 9 luni = 34598,52 lei. Reclamanta a mai indicat că, a fost concediată din funcţie fără nici un temei legal, iar respectivul ordin cu privire la concedierea sa, contravine legislaţiei în vigoare şi prin urmare, acesta urmează a fi anulat. Reclamanta Doboş Larisa a solicitat anularea ordinului de concediere nr. 61-c din 01.02.2011, restabilirea la muncă, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi încasarea prejudiciului moral. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 30.05.2012 s-a dispus modificarea în ordinul de concediere cu nr. 61-c din 01.02.2011, emis de IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie în privinţa Larisei Doboş, data eliberării din „15.02.2011” în „19.02.2011”, cu achitarea salariului pentru această perioadă de către IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie în beneficiul Larisei Doboş. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06.12.2012 au fost respinse apelurile declarate de IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie şi de Doboş Larisa, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 30.05.2012. În dezacord cu decizia enunţată, avocatul Bruma Anatolie în interesele recurentei Doboş Larisa, la data de 11.06.2013 a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea integrală a acţiunii.

În motivarea amplă a recursului, reprezentantul recurentei a indicat în esenţă că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt pasibile de a fi casate pe motivul încălcării normelor de drept material, manifestată prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată şi prin interpretarea eronată a legii. În acest context a indicat că, instanţele de judecată ierarhic inferioare, în mod eronat au aplicat prevederile art. 83 alin. (3) Codul muncii. Or, norma respectivă operează în situaţia contractului individual de muncă pe durată determinată. De asemenea, reprezentantul recurentei a mai menţionat că, instanţele de judecată şi-au depăşit limitele examinării, prin dispunerea modificării datei de concediere.

Or, recurenta a solicitat anularea ordinului de concediere nr. 61-c din 2 01.02.2011, restabilirea la muncă, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu şi încasarea prejudiciului moral. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen. Or, materialele pricinii atestă recepţionarea de către reprezentantul recurentei a copiei deciziei instanţei de apel la data de 12.04.2013. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, recursul fiind vădit neîntemeiat. Astfel, analizînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, reprezentantul recurentei, în mod eronat a invocat încălcarea de către instanţele ierarhic inferioare a normelor de drept material. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Bruma Anatolie în interesele recurentei Doboş Larisa, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţele judecătoreşti le-au dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. 3 În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.

1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Bruma Anatolie în interesele recurentei Doboş Larisa ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către avocatul Bruma Anatolie în interesele recurentei Doboş Larisa se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ion Vîlcov Ion Corolevschi 4