2ra-896/14 — Anularea ordinului, înlăturarea impedimentelor la exercitarea atribuţilor de serviciu, repararea prejudiciului moral

prima instanţă: D. Chistol dosarul nr: 2ra-896/14 instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, B. Bîrca ÎNCHEIERE 19 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Constantin Ţurcan împotriva Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova cu privire la anularea parţială a ordinului cu privire la personal, înlăturarea impedimentelor în exercitarea atribuţiilor de director interimar al Spitalului Clinic de Psihiatrie şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013, prin care a fost admis parţial apelul declarat de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 10 iunie 2013 în partea reparării prejudiciului moral şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral a fost respinsă, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută constată: La 24 aprilie 2012, Constantin Ţurcan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerul Sănătăţii al RM cu privire la anularea parţială a ordinului cu privire la personal, înlăturarea impedimentelor în exercitarea atribuţiilor de director interimar al Spitalului Clinic de Psihiatrie şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că la 10 aprilie 2012 de către Ministerul Sănătăţii a fost emis ordinul nr. 34-P §4 cu privire la personal, temei pentru emiterea căruia a constituit hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 06 aprilie 2012, Regulamentul Spitalului Clinic de Psihiatrie, pct. 9 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. Afirmă că în conformitate cu pct. 1 al ordinului nominalizat a fost restabilit în funcţia de Director interimar al Spitalului Clinic de Psihiatrie, în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată până la desemnarea câştigătorului concursului, în baza procesului-verbal al comisiei de concurs. Iar conform pct. 2 al aceluiaşi ordin, restabilirea în funcţie a fost făcută cu lipsirea de dreptul de a semna acte la nivel de unitate, de asemenea s-a stabilit că deciziile luate în privinţa conducerii operative vor fi prealabil coordonate cu vice- directorul medical al instituţiei.

1 Susţine că la aceiaşi dată a mai fost emis un ordin, şi anume ordinul nr. 34-P §5 cu privire la personal, prin care pe lângă funcţiile de bază, lui Valentin Oprea, vice-director medical, cercetare şi dezvoltare, i s-au mai atribuit dreptul de semnare a tuturor actelor la nivel de unitate, precum şi funcţiile de ordonator de credite, repartizarea transportului, organizarea şedinţelor operative, a adunării generale a colectivului până la desemnarea câştigătorului concursului, în baza procesului-verbal al comisiei de concurs. Totodată, s-a stabilit că exercitarea atribuţiilor de serviciu a lui Valentin Oprea se va efectua în biroul destinat directorului general. Consideră că pct. 2 al ordinului nr. 34-P §4 cu privire la personal, emis în privinţa lui Constantin Ţurcan este ilegal, cele invocate sunt lipsite de suport juridic, faptele descrise nu sunt dovedite prin probe.

Indică că punctul pct. 2 al ordinului menţionat încalcă mai multe prevederi legale, precum art. 9 alin. (1) lit. b), art. 10 alin. (2) lit. b) Codul muncii, art. 4 alin. (1) din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prevederile statutului unităţii, principiului prezumţiei nevinovăţiei. De asemenea, afirmă că punctul contestat vine în contradicţie cu hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 02 martie 2012, prin care a fost constatată abaterea Ministerului Sănătăţii de la prevederile actelor normative în vigoare, în ceea ce priveşte pretinsa pătrundere neautorizată în incinta Ministerului, căror circumstanţe pârâtul le-a dat calificativul de „comportament neadecvat” şi constituie o neexecutare a hotărârii Judecătoriei Centru din 06 aprilie 2012, conform căreia instanţa de judecată a stabilit inexistenţa cărui-va temei pentru suspendarea raporturilor de muncă cu reclamantul, fiind anulat ordinul nr. 147-P §l din 18 octombrie 2011 cu privire la suspendarea reclamantului din funcţie. Menţionează că sintagma referitoare la „multiple litigii în instanţe de judecată” de asemenea a constituit temei pentru retragerea tuturor atribuţiilor reieşite din funcţia în care a fost restabilit prin hotărâre de judecată.

Susţine că într-adevăr în instanţele de judecată au fost iniţiate mai multe cauze civile îndreptate spre apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului încălcate în mod abuziv de către pârât, însă în cadrul tuturor litigiilor instanţele de judecată au constatat încălcarea drepturilor şi intereselor, astfel fiind demonstrate ilegalităţile prezente în acţiunile Ministerului Sănătăţii. Afirmă că pârâtul prin acţiunile sale a cauzat suferinţe psihice reclamantului, fapt pentru care solicită instanţei de judecată încasarea cu titlu de prejudiciu moral a sumei de 25000 lei. Solicită admitere acţiunii, anularea pct. 2 al ordinului nr. 34-P §4 cu privire la personal din 10 aprilie 2012, înlăturarea impedimentelor la exercitarea atribuţiilor de Director interimar al Spitalului Clinic de Psihiatrie şi încasarea cu titlu de prejudiciului moral a sumei de 25000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 10 iunie 2013 a fost admisă parţial acţiunea, anulat pct. 2 al ordinului Ministerului Sănătăţii al RM nr. 34-P §4 cu privire la personal din 10 aprilie 2012, încasat din contul Ministerului Sănătăţii al RM în beneficiul lui Constantin Ţurcan prejudiciul moral în mărime de 2 salarii de funcţie deţinute de către Constantin Constantin în calitate de director interimar şi respinsă cerinţa cu privire la înlăturarea impedimentelor la exercitarea atribuţiilor de director interimar al Spitalului Clinic de Psihiatrie, din motiv că reclamantul la momentul pronunţării prezentei hotărâri nu se află în relaţii de muncă cu Spitalul Clinic de Psihiatrie.

2 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013 a fost respinsă cererea reprezentantului apelantului – Ministerul Sănătăţii al RM, Andrei Şveţ cu privire la dispunerea efectuării expertizei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013 a fost admis parţial apelul declarat de către Ministerul Sănătăţii al RM, casată hotărârea primei instanţe în partea reparării prejudiciului moral şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral a fost respinsă, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.

La 21 ianuarie 2014, Ministerul Sănătăţii al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea parţială a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi decizii prin care să fie admis recursul, casată parţial hotărârile judecătoreşti cu emiterea unei noi hotărâri prin care pretenţia lui Constantin Ţurcan cu privire la anularea pct. 2 al ordinului Ministerului Sănătăţii al RM nr. 34-P §4 din 10 aprilie 2012 cu privire la personal să fie respinsă integral.

Susţine că decizia instanţei de apel a fost recepţionată de către recurent la 21 noiembrie 2013. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor instanţelor ierarhic inferioare, considerând că acestea urmează a fi casate deoarece la emiterea lor în privinţa examinării legalităţii pct. 2 al ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 34-P §4 din 10 aprilie 2012 „Cu privire la personal” instanţele ierarhic inferioare au dat o apreciere arbitrară a probelor cauzei, în acelaşi timp normele de drept material au fost încălcate, dat fiind faptul că instanţele nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.

Afirmă că instanţele judecătoreşti la examinarea litigiului nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, şi anume prevederile coroborate ale art. 4 alin. (2 ) al Legii ocrotirii sănătăţii nr. 411 din 28 martie 1995, pct. 20 al Regulamentului privind numirea în funcţie pe bază de concurs a conducătorilor 02 octombrie mai 2007, pct. 14 din lista instituţiilor cu autofinanţare, nonprofit, specificate în Anexa nr. 3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 397 din 31 mai 2011, art. 183 şi art. 184 Cod civil, art. 258 alin. (2) şi art. 259 Codul muncii, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 495 din 19 iulie 2010 „Cu privire la aprobarea Regulamentului Spitalului Clinic de Psihiatrie”, precum şi Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 130-p §7 din 28 septembrie 2010 „Cu privire la modificarea şi completarea Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 495 din 19 iulie 2010”, norme ale actelor legislative şi normative în baza cărora a fost emis Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 34-P § 4 din 10 aprilie 2012 „Cu privire la personal”, inclusiv pct. 2 al Ordinului supus examinării judiciare.

Susţine că în motivarea hotărârilor, instanţele judecătoreşti nu au invocat nici o normă legală prin care s-ar anula pct. 2 al Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 34-P §4 din 10 aprilie 2012 „Cu privire la personal”. Invocă că instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată precum art. 1, art. 9 alin. (1) lit. b), art. 10 alin. (2) lit. b), art. 45, art. 356 Codul muncii, considerând că la restabilirea lui Constantin Ţurcan în funcţia de director general al IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie, acestuia i-ar fi fost lezat oarecum dreptul la muncă, impunând careva restricţii nejustificate.

La fel, indică că prima instanţă şi instanţa de apel au dat o apreciere arbitrară probelor administrate în cauză, deoarece pe parcursul examinării pricinii Ministerul 3 Sănătăţii al RM a administrat o multitudine de probe pe care şi-a întemeiat dispoziţiile pct. 2 al Ordinului nr. 34-P §4 din 10 aprilie 2012, probe pe care însă instanţele au evitat să le examineze, au omis să se pronunţe asupra lor. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 15 noiembrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată (f. d. 177), iar recurentul susţine că a recepţionat-o la 21 noiembrie 2013. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Sănătăţii al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ministerul Sănătăţii al RM asemenea aspecte nu se regăsesc.

4 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Sănătăţii al RM ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5