- Dosarul nr.
- 2ra-2606/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 31 iulie 2013
- Părțile
- Pugaci Veaceslav împotriva lui Sleadzi Svetlana
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2606/13 — Încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere
dosarul nr. 2ra-2606/13 prima instanţă: A. Malîi instanţa de apel: L. Popova, A. Doga şi S. Caitaz ÎNCHEIERE 31 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Ion Corolevschi şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de Veaceslav Pugaci, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Veaceslav Pugaci împotriva Svetlanei Sleadzi cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de Veaceslav Pugaci cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău din 03 decembrie 2012, c o n s t a t ă: La 22 iulie 2011, Veaceslav Pugaci a depus cerere de chemare în judecată împotriva Svetlanei Sleadzi cu privire la încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere.
În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 09 februarie 2010, în baza contractului de împrumut încheiat în formă scrisă, a transmis familiei Bunacov- Sleadzi suma de 5000 euro pentru o perioadă nedeterminată. La 15 mai 2010, Victor Bunacov a decedat. După decesul ultimului, Veaceslav Pugaci a încercat să discute cu Svetlana Sleadzi, soţia răposatului, Victor Bunacov, despre modalitatea de restituire a împrumutului, solicitînd achitarea datoriei în rate, ţinînd cont de situaţia creată. Svetlana Sleadzi a răspuns ca nu cunoaşte nimic despre această datorie. Încercînd să ia legătura cu pîrîta pentru a clarifica lucrurile, ultima nu răspundea la apelurile telefonice. La 12 iulie 2010, reclamantul a trimis în adresa Svetlanei Sleadzi o somaţie prin care a solicitat restituirea mijloacelor băneşti în sumă de 5000 euro, în termen de 30 zile.
Această somaţie a fost lăsată fără răspuns. 1 Dat fiind faptul că Svetlana Sleadzi se află în întîrziere din 14 august 2010, Veaceslav Pugaci a calculat dobînda de întîrziere ce i se cuvine în mărime de 825 euro, pentru perioada 14 august 2010 - 14 iulie 2011. Cere, Veaceslav Pugaci încasarea din contul Svetlanei Sleadzi în beneficiul său, datoria în mărime de 5000 euro, dobânda de întârziere în sumă de 825 euro, precum şi cheltuielile de judecată suportate la achitarea taxei de stat în mărime de 2355 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău din 03 decembrie 2012, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. A fost anulată măsura asiguratorie dispusă prin încheierea din 28 iulie 2011, în limitele valorii acţiunii în mărime de 5825 euro şi 2355 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, a fost respinsă cererea de apel declarată de Veaceslav Pugaci, fiind menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău din 03 decembrie 2012. La 13 iunie 2013, Veaceslav Pugaci a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În conformitate cu art. 434 al.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, deoarece la materialele pricinii nu există dovada recepţionării de către recurent a deciziei Curţii de Apel expediată conform scrisorii de însoţire din 08 aprilie 2013 (f.d.
146). Recurentul, Veaceslav Pugaci, în motivarea recursului a indicat că, instanţa de judecată la adoptarea deciziei contestate a încălcat normele de drept procedural şi material, nu a constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
La 28 iunie 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Svetlanei Sleadzi cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 16 iulie 2013, Svetlana Sleadzi a depus referinţă la cererea de recurs, indicînd că nu este de acord cu recursul înaintat de către Veaceslav Pugaci. În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului 2 civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Colegiul menţionează că, Veaceslav Pugaci, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului.
Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sânt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Veaceslav Pugaci, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 3 d i s p u n e: Recursul declarat de Veaceslav Pugaci se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Ion Corolevschi Tatiana Vieru 4