- Dosarul nr.
- 2ra-1875/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 31 iulie 2013
- Părțile
- Sajin Larisa vs Tutun CTC
- Pe scurt
- Demisia
2ra-1875/13 — Anularea ordinului
Prima instanţă : D. Chistol dosar nr.2ra-1875/2013 Instanţa de apel : I.Cimpoi, M. Guzun, S. Caitaz DECIZIE 31 iulie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil,comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă : Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Tutun – CTC”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Larisei Sajin împotriva Societăţii pe Acţiuni „Tutun – CTC” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, încasarea indemnizaţiei pe perioada concediului medical, încasarea penalităţii pentru fiecare zi de întîrziere, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Larisa Sajin, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 26 octombrie 2012 şi pronunţată o nouă hotărîre c o n s t a t ă La 15 mai 2012 Larisa Sajin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii pe Acţiuni “Tutun – CTC” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, încasarea indemnizaţiei pe perioada concediului medical, încasarea penalităţii pentru fiecare zi de întîrziere,
încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că, prin ordinul nr.303ru din 01 iulie 2011 a fost angajată la SA „Tutun –CTC” SA în calitate de director financiar, iar la 20 februarie 2012, ca urmare a presiunii din partea directorului general a decis să înainteze cererea de demisie. Ca rezultat fiind emis ordinul nr. 36cu din 20 februarie 2012 cu privire la demisie. Consideră ordinul cu privire la demisie ilegal şi pasibil de a fi anulat deoarece, prin cererea din 20 februarie 2012 adresată angajatorului a solicitat acceptarea demisiei, lăsînd stabilirea datei demisiei la discreţia directorului general, reieşind din necesităţile întreprinderii, conform legislaţiei în vigoare.
Cererea fiind acceptată în aceeaşi zi, 20 februarie 2012 şi tot în aceeaşi zi fiind emis şi ordinul cu privire la demisie. Dat fiind faptul, că starea sănătăţii îi s-a înrăutăţit, a fost internată în spital, iar ulterior operată. Concediul de boală a început la 20 februari 2012 şi a durat pînă la 07 aprilie 2012. La 22 februarie 2012, fiind internată în spital, în temeiul alin.4 art. 85 Codul Muncii, a depus o nouă cerere, prin care a solicitat anularea cererii cu privire la demisie, cerere ce a fost recepţionată de către pîrît la 24 februarie 2012, la care însă nu a primit nici un răspuns. La 09 aprilie 2012 s-a prezentat la serviciu, unde i-a fost adus la cunoştinţă ordinul de demisie nr. 36cu din 20 februarie 2012 şi i s-a eliberat carnetul de muncă.
Necătînd la faptul, că contractul de muncă a fost desfăcut, contrar prevederilor alin.(3) art. 85 al Codului Muncii, pînă la data depunerii acţiunii în instanţă nu i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite şi anume, indemnizaţia pentru concediul medical. Deoarece califică ordinul de demisie drept ilegal, solicită anularea acestuia, în temeiul art. 90 Codul Muncii încasarea salariului mediu pentru toată perioada lipsei forţate de la serviciu, ceea ce constituie 69 000 lei, pentru trei luni, din calculul salariului mediu de 23 000 lei. În temeiul art. 330 Codul Muncii, solicită încasarea penalităţii pentru neachitarea la timp a salariului, în mărime de 0,1% din suma datorată pentru fiecare zi de întîrziere.
Presiunile psihice şi atitudinea negativă a pîrîtului în persoana directorului general a avut un grav impact asupra sănătăţii ei, ceea ce s-a soldat cu internarea în spital şi operarea ei, ceea ce i-a provocat profunde suferinţe fizice şi psihice, motiv din care, în temeiul art. 329 Codul Muncii solicită încasarea despăgubirii morale în sumă de 150 000 lei.
Pe parcursul examinării cauzei reclamanta şi-a concretizat cerinţele acţiunii, solicitînd în final anularea ordinului nr. 36cu din 20 februarie 2012 „Cu privire la demisie”, restabilirea în funcţia de director financiar la SA „Tutun –CTC”, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu în sumă de 184 651,38 lei, încasarea îndemnizaţiei pe perioada concediului medical 20 februarie 2012 – 09 aprilie 2012, în mărime de 27 596,60 lei, încasarea pentru fiecare zi de întîrziere penalitate în mărime de 0,1 la sută din salariu pentru lipsa forţată de la serviciu, în sumă de 17 564,20 lei, încasarea prejudiciului moral în sumă de 119 330,60 lei şi a cheltuielilor de judecată şi asistenţă juridică în sumă de 10 000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 octombrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, doar în partea încasării îndemnizaţiei pe perioada concediului medical, 21 februarie 2012 – 06 aprilie .2012, în sumă de 21 001,47 lei şi cheltuielile pentru asistenţă juridică în sumă de 2000 lei, în rest pretenţiile fiind respinse ca neîntemeiate.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2013 a fost admis apelul declarat de către Larisa Sajin, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 26 octombrie 2012 în partea respingerii pretenţiilor reclamantei, în această parte fiind adoptă o nouă hotărîre, prin care a fost admisă parţial cererea acesteia, fiind anulat ordinul nr. 36cu din 20 februarie 2012 „Cu privire la demisie”, restabilită Larisa Sajin în funcţia deţinută anterior de director financiar la SA „Tutun – CTC”, începînd cu data de 20 februarie 2012. S-a încasat de la SA „Tutun – CTC” în beneficiul Larisei Sajin salariul pentru lipsa forţată de la serviciu pentru perioada de la 06 aprilie 2012 pînă la 22 februarie 2013 în sumă de 216 078 lei, compensaţie pentru prejudiciul moral în mărime de 22 798 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 5000 lei.
Pretenţia cu privire la încasarea penalităţii de întîrziere a fost respinsă ca neîntemeiată. S-a încasat de la SA „Tutun –CTC” în beneficiul bugetului de stat 4861,75 lei cu titlu de taxă de stat pentru examinarea cererii de apel. În rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. La 17 martie 2013 Societatea pe Acţiuni “Tutun – CTC” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel, solicitînd casarea acesteia cu cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 octombrie 2012 În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel la emiterea deciziei sale a aplicat eronat normele de drept material şi procedural, iar probele prezentate de către Societatea pe Acţiuni “Tutun – CTC” nu au fost luate în consideraţie.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Tutun-CTC” întemeiat şi care urmează a fi admis, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Materialele cauzei denotă că, la 01 iulie 2011 Larisa Sajin în baza ordinului nr.303ru a fost angajată la Societatea pe Acţiuni „Tutun – CTC” în funcţia de director financiar (f.d.33). La 20 februarie 2012 de către Larisa Sajin a fost depusă cererea cu privire la demisia sa din funcţia de director financiar al Societăţii pe Acţiuni „Tutun – CTC”.
Tot la 20 februarie 2012, în conformitate cu art. 85 alin. (31) Codul Muncii de către Directorul Generala al SA „Tutun – CTC” a fost emis ordinul nr. 36cu cu privire la demisie, prin care a fost acceptată demisia Larisei Sajin din 20 februarie 2012, cu plata îndemnizaţiei pentru concediul nefolosit pe perioada 01 iulie 2011 – 20 februarie 2012 (f.d.4). De asemenea actele cauzei denotă că Larisa Sajin la 20 februarie 2012 ora 15.20, în timpul orelor de muncă a plecat de la serviciu cu maşina personală, fapt ce rezultă că aceasta era de acord cu concedierea sa din 20 februarie 2012 (f.d.56 pe verso). Conform certificatului Spitalului Clinic Republican, Larisa Sajin a fost internată în spital la 20 februarie 2012 la ora 18.30, după orele de lucru, fiind supusă intervenţiei chirurgicale peste 2 săptămîni (f.d.92).
Instanţa de recurs reţine că la 22 februarie 2012 prin ordinul nr.76cu în funcţia de director financiar pe care a ocupat-o anterior Larisa Sajin a fost numită Marcela Roman (f.d.60), fapt confirmat şi prin carnetul de muncă(f.d.61). Colegiul reţine că, în intervalul de 14 zile de la data depunerii cererii de demisie, salariatul dispune de dreptul de a-şi revoca cererea scrisă şi înaintată angajatorului (conform art.85, alin. 4 din CM). În acest caz angajatorul este obligat să menţină valabilitatea contractului încheiat cu salariatul, cu excepţia situaţiei în care se dovedeşte că a încheiat un contract individual cu un alt salariat, în condiţiile legii, la funcţia deţinută de salariatul iniţial, iar acest contract se va considera valabil dacă a fost încheiat înainte de recepţia de către angajator a cererii de revocare a înştiinţării de demisie.
Astfel, cererea de revocare a cererii de demisie a Larisei Sajin înaintată de ultima a fost recepţionată de către Societatea pe Acţiuni „Tutun-CTC” la 24 februarie 2012 (f.d.9), cînd era deja numită în funcţia de director financiar o altă persoană, Marcela Roman. În aceste circumstanţe, ordinul nr.36cu din 20 februarie 2012 emis de Societatea pe Acţiuni „Tutun-CTC” este întemeiat şi nu poate fi anulat. Conform certificatului medical , seria 01 nr.533805 deschis la 20 februarie 2012 şi certificatului medical seria 01 nr.603976 închis la 06 aprilie 2012, este cert faptul că Larisa Sajin s-a aflat în concediu medical şi dă dreptul acesteia la indemnizaţie de boală pe perioada concediului medical, cu atît mai mult că intimata s-a îmbolnăvit în ultima zi de serviciu, fiind internată în spital chiar la 20 februarie 2012 ora 18.30.
Prin urmare este întemeiată concluzia primei instanţe cu privire la încasarea din contul Societăţii pe Acţiuni „Tutun-CTC” în beneficiul Larisei Sajin a indemnizaţiei de boală pe perioada concediului medical 21 februarie 2012-06 aprilie 2012 în sumă de 21001,47 lei. Argumentele instanţei de apel precum că angajarea Marcelei Roman la 22 februarie 2012 de fapt nu a avut loc, prin probele administrate nu se confirmă că aceasta a fost angajată efectiv în funcţia de director financiar la data indicată, nu pot fi reţinute, deoarece la actele cauzei sunt anexate ordinul nr.76cu din 22 februarie 2012 precum şi copia carnetului de muncă care confirmă că Marcela Roman a fost numită prin transfer în funcţia de director financiar a Societăţii pe Acţiuni „Tutun-CTC” la data de 22 februarie 2012 (f.d.60-61).
Fiind investit cu judecarea pricinii în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material şi a dat o apreciere greşită materialului probator anexat la dosar, pe cînd prima instanţă, justificat şi amplu argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, avînd în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de a admite parţial acţiunea înaintată de către Larisa Sajin. Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.
În conformitate cu art. art. 444, art. 445 alin.(1) lit.f), 445 alin.(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Tutun-CTC”. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2013 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 26 octombrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Larisei Sajin împotriva Societăţii pe Acţiuni “Tutun – CTC” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, încasarea indemnizaţiei pe perioada concediului medical, încasarea penalităţii pentru fiecare zi de întîrziere, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat