2ra-2654/13 — Încasarea diferenţei salariale

prima instanţă: S. Papuha dosarul nr. 2ra-2654/13 instanţa de apel: B. Bîrca, M. Moraru, M. Ciugureanu ÎNCHEIERE 31 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de ÎCS „Eliri” SA şi Torgai Elizaveta, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Torgai Elizaveta împotriva ÎCS „Eliri” SA cu privire la repararea prejudiciului material şi moral pentru neachitarea corectă a salariului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2013, prin care au fost respinse apelurile declarate de către ÎCS „Eliri” SA şi Torgai Elizaveta, cu menţinerea fără modificări a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 25 octombrie 2012, c o n s t a t ă La 10 decembrie 2009 Torgai Elizaveta a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „Eliri” SA, solicitînd încasarea diferenţei de salariu, a penalităţii în valoare de 20150 lei şi prejudiciu moral în mărime de 20 000 lei. În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, la 03.11.2003 a fost angajată în funcţia de contabil-şef la ÎCS „Eliri” SA, cu un salariu de 1500 lei.

Reclamanta a mai menţionat faptul că în urma controlului efectuat de Inspecţia Muncii s-a constatat că, la data de 08.08.2005, administraţia ÎCS „Eliri” SA a emis un ordin privind stabilirea salariului tarifar pentru salariaţii întreprinderii conform Hotărîrii Guvernului Nr. 869 din 18.08.2005, în baza ordinului dat, reclamantei i s-a stabilit coeficientul de multiplicare 3.5, ceea ce contravine Anexei nr. 2 din Hotărîrea de Guvern nr. 152 din 19.02.2004, în care este prevăzut coeficientul de multiplicare 4.0 pentru specialiştii şefi, motiv din care i s-a stabilit şi achitat salariul în mărime de 1 925 lei în loc de 2 200 lei. Suplimentar reclamanta a explicat faptul că directorului ÎCS „Eliri” SA i-a fost întocmit proces-verbal de control cu prescripţia de a lichida încălcările depistate în termen şi de a efectua recalcularea la salariul calculat greşit, acţiune care nu a fost efectuată de către pîrît.

Ulterior, la 10.10.2007, reclamanta a fost eliberată din funcţie din proprie iniţiativă, conform art. 85, alin. (1) Codul muncii. Astfel, reclamanta s-a adresat cu cerere de chemare în judecată prin care a solicitat despăgubirii pentru o perioadă de 3 ani în suma de 15 445 lei, iar pentru suferinţele morale suma de 20 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 25.03.2011 cererea de chemare în judecată depusă de Torgai Elizaveta a fost respinsă ca fiind depusă tardiv. Nefiind de acord cu soluţia în cauză Torgai Elizaveta a depus apel, care prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 decembrie 2011 a fost admis, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiaşi instanţă, în alt complet de judecători.

În urma rejudecării cauzei, prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 25.10.2012, cererea de chemare în judecată depusă de Torgai Elizaveta a fost admisă parţial, dispunîndu-se încasarea de la ÎCS „Eliri” SA în beneficiului Elizavetei Torgai diferenţa neachitată la salariu pentru perioada de la 10.12.2006 pînă la 10.10.2007 în mărime de 12750 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. Cu apel hotărîrea primei instanţe a fost contestată de Torgai Elizaveta şi ÎCS „Eliri” SA, în care Torgai Elizaveta a solicitat casarea parţială a hotărîrii instanţei de fond în partea în care a fost respinsă cerinţa cu privire la încasarea prejudiciului moral, cu emiterea unei hotărîri noi prin care să fie dispusă încasarea sumei prejudiciului moral în valoare de 25 000, iar ÎCS „Eliri” SA a solicitat emiterea unei hotărîri noi de respingere integrală a acţiunii.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2013 s-au respins apelurile declarate de Torgai Elizaveta şi ÎCS „Eliri” SA, cu menţinerea fără modificări a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 25 octombrie 2012. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a constatat că, instanţa de fond în mod just a admis parţial cerinţele reclamantei, or, după cum rezultă din cele enunţate, între părţi la 03.11.2003 a fost încheiat contractul individual de muncă, în baza căruia reclamanta a fost angajată în calitate de contabil-şef cu salariul de 1 500 lei. Conform pct. 12 din contract care iniţial a stipulat un salariu în sumă de 1925 lei. Ulterior conform modificărilor care au fost operate prin acordurile adiţionale la contractul individual de muncă din 08.08.2005 şi 01.09.2006 a fost stabilit în mărime de 2 100 lei, iar la data de 10.10.2007 reclamanta a fost eliberată din funcţie din proprie iniţiativă conform art. 85 Codul muncii.

Reieşind din faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat aplicarea prescripţiei prevăzută la art. 355, alin. (1) lit. b) al Codului muncii, şi reţinînd cont de faptul că cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă a fost depusă în instanţa de judecată în termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului, în situaţia în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale, şi avînd în vedere faptul că reclamanta a sesizat instanţa prin cererea de chemare în judecată la data de 10.12.2009, rezultă că perioada de la 10.12.2006 şi pînă la 10.10.2007, data concedierii, se încadrează în interiorul termenului de adresare în judecată, şi astfel prima instanţa just a ajuns la concluzia privind termenul de încasare a sumei solicitate de reclamantă.

Referitor la cererea de apel depusă de Torgai Elizaveta cu privire la încasarea prejudiciului moral, instanţa de apel a concluzionat că instanţa de fond just a respins acest capăt de cerere, deoarece conform prevederilor art. 1423, alin. (1) Cod civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gradul suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate, mai mult ca atît, admiterea parţială a prejudiciului material reprezintă prin sine o satisfacţie morală a reclamantei, circumstanţă care a determinat instanţa de apel de a respinge cererea de apel în partea încasării prejudiciului moral.

La 10 iunie 2013 Torgai Elizaveta a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea parţială a acesteia în partea respingerii încasării prejudiciului moral, cu emiterea unei nou hotărîri prin care să fie dispusă încasarea prejudiciului moral în mărime de 25000 lei, invocînd că atît prima instanţă şi instanţa de apel urma să aplice în speţa dată prevederile art. 90 Codul muncii. Totodată, la 14 iunie 2013 ÎCS „Eliri” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului recurentul a indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate. Mai indică asupra faptului că Hotărîrea Guvernului nr. 782 din 04.07.2007, la care a făcut referire instanţa de fond şi apel, la calcularea salariului pentru perioada 18.05.2007-10.10.2007, a intrat în vigoare la data 27.07.2007, producînd efecte doar pentru viitor. Cu toate acestea, instanţa de fond şi apel, au aplicat prevederile hotărîrii date pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a normei 18.05.2007- 04.07.2007, fapt ce este inadmisibil prin prisma principiului neretroactivităţii legii.

Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate sunt inadmisibile. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către ÎCS „Eliri” SA şi Torgai Elizaveta, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursurile declarate de către ÎCS „Eliri” SA şi Torgai Elizaveta, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recursuri nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către ÎCS „Eliri” SA şi Torgai Elizaveta ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursurile declarate de către ÎCS „Eliri” SA şi Torgai Elizaveta, se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru