Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-609/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
31 iulie 2013
Părțile
Levco Mihail şi Levco Solomonia împotriva lui Levco Vadim
Pe scurt
Scutirile de taxa de stat

2r-609/13 — Declararea nulă a contractului de donaţie

prima instanţă: C. Vîrlan dosarul nr. 2r-609/13 instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc DECIZIE 31 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ion Corolevschi şi Tatiana Vieru examinând recursul declarat de Levco Ana, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Levco Mihail şi Levco Solomonia împotriva lui Levco Vadim, intervenient accesoriu Levco Ana cu privire la declararea nulă a contractului de donaţie, împotriva încheierii Curţii de Apel Bender din 06 iunie 2013, prin care a fost respinsă cererea apelantei de scutire de la plata taxei de stat cu acordarea unui termen pentru achitarea acesteia c o n s t a t ă La 15 august 2012 Levco Mihail şi Levco Solomonia au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Levco Vadim privind declararea nulităţii contractului de donaţie.

În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că la 20 iunie 2011 între părţi a fost încheiat contractul de donaţie prin care Levco Mihail şi Levco Solomonia au donat iar Levco Vadim a primit cu titlu gratuit terenul cu suprafaţa de 0,0778 ha, construcţie nefinisată şi garaj în satul Todireşti, r. Anenii Noi, iar ultimul s-a obligat să-i ajute în gospodărie şi să nu înstrăineze bunurile donate pînă la decesul donatorilor. Pîrîtul Levco Vadim a divorţat şi a întemeiat o nouă familie, nu le acordă ajutor reclamanţilor iar fost soţie a intentat un proces judiciar privind partajarea averii şi pretinde la ½ cotă-parte din bunurile susmenţionate. Prin hotărârea judecătoriei Anenii Noi din 05 martie 2013 acţiunea a fost admisă.

S-a declarat nul contractul de donaţie a imobilelor din satul Todireşti, r. Anenii Noi, încheiat la 20 iunie 2011 între Levco Mihail, Levco Solomonia în calitate de donatori şi Levco Vadim în calitate de donatar. S-a încasat în mod solidar de la Levco Mihail şi Levco Solomonia în beneficiul lui Levco Vadim şi Anei Levco în părţi egale suma de 7 500 euro sau echivalentul în lei la ziua executării hotărârii. S-a încasat de la Levco Vadim în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 4 118 lei. La 10 aprilie 2013 intervenientul accesoriu Levco Ana a depus apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd casarea acesteia şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă.

1 În şedinţa instanţei de apel din 06 iunie 2013 Levco Ana a depus cerere prin care a solicitat să fie scutită de plata taxei de stat la depunerea apelului indicînd că nu are posibilitate de a o achita deoarece nu are surse financiare, are la întreţinere un copil minor de vîrstă şcolară, nu deţine bunuri în proprietate iar salariul de care dispune este prea mic pentru a putea fi acoperite cheltuielile de plată a taxei de stat. Prin încheierea Curţii de Apel Bender din 06 iunie 2013 s-a respins cererea Anei Levco de scutire de la plata taxei de stat, fiindu-i acordat termen pînă la 27 iunie 2013 pentru achitarea acesteia şi prezentarea confirmării în instanţa de apel. La 25 iunie 2013 Levco Ana a depus recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd casarea acesteia şi scutirea de la plata taxei de stat.

În motivarea cererii de recurs Levco Ana a invocat că litigiul ce se afla pe rolul primei instanţe este unul cu caracter nepatrimonial, deoarece prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat doar declararea nulităţii actului juridic, şi prin urmare taxa de stat ce urma a fi achitată este de 100 lei. Astfel, consideră că instanţa de apel incorect a determinat categoria litigiului şi a apreciat greşit suma taxei de stat pe care a impus-o spre achitare. La fel a relevat şi în privinţa stării financiare precare indicînd motivele înaintate în instanţa de apel. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza materialelor dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Verificând argumentele invocate în recurs pe baza materialelor din dosar şi a celor anexate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii Curţii de Apel Bender din 06 iunie 2013 şi soluţionarea problemei în fond, scutind-o parţial pe Levco Ana de la plata taxei de stat pentru examinarea cererii de apel în limita a 1 000 lei şi restituirea pricinii în Curtea de Apel Bender în acelaşi complet de judecători pentru examinarea chestiunii cu privire la primirea cererii de apel şi stabilirii termenului de judecată, din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond.

Din actele pricinii rezultă că Levco Mihail şi Levco Solomonia au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Levco Vadim privind declararea nulităţii contractului de donaţie a terenului cu suprafaţa de 0,0778 ha, construcţiei nefinisate şi garajului situate în satul Todireşti, r. Anenii Noi. Pe parcursul examinării pricinii în prima instanţă pîrîtul Levco Vadim a recunoscut acţiunea, fiind de acord cu anularea contractului de donaţie însă cu condiţia ca Levco Mihail şi Levco Solomonia să-i restituie banii investiţi de către acesta în construcţie pentru finisarea imobilului. Levco Ana a fost antrenată în procesul pendinte în calitate de intervenient accesoriu de partea pîrîtului Levco Vadim pe motiv că în momentul investirii banilor pentru finisarea casei aceasta era în căsătorie cu pîrîtul.

2 Prin hotărîrea judecătoriei Anenii Noi din 05 martie 2013 a fost declarat nul contractul de donaţie a imobilului din satul Todireşti, r. Anenii Noi încheiat la 20 iunie 2011 între Levco Mihail, Levco Solomonia - donatori şi Levco Vadim- donatar. S-a încasat în mod solidar de la Levco Mihail şi Levco Solomonia în beneficiul lui Levco Vadim şi Anei Levco în părţi egale suma de 7 500 euro sau echivalentul în lei la ziua executării hotărârii. S-a încasat de la Levco Vadim în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 4 118 lei. Levco Ana a contestat cu apel hotărîrea primei instanţe, însă Curtea de Apel Bender nu a dat curs cererii de apel pentru motivul neachitării taxei de stat conform prevederilor Legii taxei de stat nr. 1216-XII din 03 decembrie 1992, care reglementează şi impune expres obligativitatea plăţii taxei de stat şi cuantumul acesteia la depunerea apelului.

Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel nu a examinat cererea Anei Levco sub toate aspectele şi nu a ţinut cont de următoarele circumstanţe. Depunînd cererea de apel, Levco Ana a anexat probe prin care se confirmă că de la locul de muncă venitul pentru lunile februarie 2013 - aprilie 2013 a constituit suma de 5 765,35 lei, ceea ce denotă un venit mediu lunar mai mic de 2000 lei. La fel, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că Levco Ana are la întreţinere un copil minor, iar careva bunuri cu drept de proprietate aceasta nu deţine, fapt confirmat prin înscrisurile anexate la cererea de apel.

În conformitate cu art. 85 alin. (4) Codul de procedură civilă, în funcţie de situaţia materială, persoana fizică poate fi scutită de judecător (instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Starea materială a Anei Levco nu permite achitarea taxei de stat în cuantum deplin, or, prezenţa unui copil minor de vîrstă şcolară la întreţinere, salariul mediu lunar mai mic de 2000 lei lunar şi circumstanţele pricinii o pun în imposibilitate reală de a achita taxa de stat în volum deplin pentru judecarea apelului. Impunerea plăţii integrale a taxei de stat creează incertitudine recurentei Levco Ana şi îi îngrădeşte accesul la justiţie în propria cale de atac la care are dreptul în vederea apărării cotei părţi din îmbunătăţirile aduse bunului imobil sau la orice altă pretenţie cu referire la acest bun imobil, care urmează a fi soluţionată de către instanţa de judecată.

În conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale. Circumstanţele invocate de imposibilitate a plăţii taxei de stat sunt confirmate de Levco Ana prin înscrisurile anexate la cererea de apel. Aceste probe însă nu pot impune o concluzie de scutire totală de la plata taxei de stat, or, suma de 1000 lei necesar a fi achitată cu titlu de taxă de stat pentru judecarea apelului în raport cu investiţiile aduse împreună cu fostul soţ bunurilor imobile este rezonabil a fi încasată cu titlu de taxă de stat.

3 Instanţa de recurs menţionează că alegaţia recurentei referitor la faptul că litigiul este nepatrimonial iar taxa de stat urma a fi achitată în prima instanţă în limita a 100 lei este neîntemeiată, deoarece prin declararea nulităţii contractului de donaţie instanţa a dispus repunerea părţilor în poziţia iniţială, obligînd fiecare parte să restituie tot ceea ce a primit de pe urma actului juridic anulat. Deoarece s-a dispus restituirea bunurilor imobile donatorilor şi încasarea de la aceştia în beneficiul donatarului Levco Vadim şi Anei Levco a sumei de 7500 euro cu titlu de investiţii în reparaţie, se atestă anume caracterul patrimonial al litigiului.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de apel nu a examinat cererea Anei Levco sub toate aspectele şi nu a ţinut cont de situaţia materială precară a acesteia, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a casa încheierea Curţii de Apel Bender din 06 iunie 2013, de a o scuti parţial pe Levco Ana de la plata taxei de stat pentru examinarea apelului în limita a 1000 lei cu restituirea pricinii în Curtea de Apel Bender în acelaşi complet de judecători pentru examinarea chestiunii cu privire la primirea cererii de apel şi stabilirii termenului de judecată. În conformitate cu art. 427 lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Levco Ana.

Se casează încheierea Curţii de Apel Bender din 06 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Levco Mihail şi Levco Solomonia împotriva lui Levco Vadim, intervenient accesoriu Levco Ana cu privire la declararea nulă a contractului de donaţie, cu scutirea parţială a Anei Levco de la plata taxei de stat pentru examinarea apelului în limita a 1000 lei şi restituirea pricinii în Curtea de Apel Bender în acelaşi complet de judecători pentru examinarea chestiunii cu privire la primirea cererii de apel şi stabilire a termenului de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Ion Corolevschi Tatiana Vieru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.