- Dosarul nr.
- 2ra-1833/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 iulie 2013
- Părțile
- Vizir Violeta vs SA Orizont
- Pe scurt
- Depăşirea limitelor pretenţiilor înaintate de reclamant
2ra-1833/13 — Rezoluţiunea contractului, încasarea sumei
prima instanţă: D. Dulghieru dosarul nr. 2ra-1833/13 instanţa de apel: N. Vascan, T. Pelin, E. Clim DECIZIE 24 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către societatea pe acţiuni „Orizont”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vizir Violeta împotriva societăţii pe acţiuni „Orizont” cu privire la rezilierea contractului şi încasarea mijloacelor investite în sumă de 9 134,5 euro şi prejudiciu materiale în mărime de 1664,3 euro, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 octombrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de către Vizir Violeta, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 04 aprilie 2012, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii, constată: La 10 mai 2011, Vizir Violeta a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni „Orizont” cu privire la rezilierea contractului şi încasarea mijloacelor investite în sumă de 9 134,5 euro şi prejudiciu materiale în mărime de 1664,3 euro. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că în baza contractului nr. 2 din 19 martie 2007 încheiat cu SA „Orizont” a participat cu mijloacele băneşti proprii în sumă de 9 134,50 Euro la construcţia locului pentru parcare nr. 17 cu suprafaţa de 20,3 m2, amplasat în blocul locativ nr. 7A, 7B, 7E din str. Alba-Iulia, mun. Chişinău.
Conform prevederilor pct. 2.4 al contractului, obiectul contractat urma să fie dat în exploatare în anul 2008. Reclamanta a mai indicat în cererea de chemare în judecată, că deşi a achitat integral costul contractual al locului pentru parcare încă la data de 20 martie 2008, fapt confirmat prin chitanţele nr. 212 din 29.03.2007, nr. 558 din 19.07.2007 şi nr. 21 din 20.03.2008, pîrîtul nu şi-a onorat obligaţiile asumate conform pct. 2.4 al contractului şi anume nu a asigurat darea în exploatare a locului de parcare în termenul stabilit şi nu i-a transmis obiectul conform condiţiilor contractatului.
Reclamanta Vizir Violeta consideră că pîrîtul urmează să poarte răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale prejudiciul asumate şi să-i restituie mijloacele financiare investite, precum şi să-i compenseze prejudiciul sub formă de venit ratat ca rezultat al imposibilităţii utilizării mijloacelor financiare investite şi neonorării obligaţiilor contractuale de către pîrît. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 04 aprilie 2012, acţiunea reclamantei Vizir Violeta a fost respinsă ca nefondată şi s-a încasat de la reclamanta Vizir Violeta în beneficiul pîrîtului SA „Orizont” cheltuielile de asistenţă judiciară în sumă de 3 000 lei. Apelanta Vizir Violeta, a declarat apel împotriva hotărîrii, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii şi admiterea integrală a acţiunii reclamantei.
În motivarea apelului apelanta Vizir Violeta a indicat că, prima instanţă la pronunţarea hotărîrii a interpretat eronat normele de drept material, nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, iar concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 octombrie 2012 a fost admis apelul declarat de către apelanta Vizir Violeta. S-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 04 aprilie 2012, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care acţiunea reclamantei Vizir Violeta împotriva „Orizont” SA a fost admisă. S-a dispus rezoluţiunea contractul nr. 2 din 19.03.2007 încheiat între Vizir Violeta şi „Orizont” SA privind investirea mijloacelor proprii în construcţia locului pentru parcare în blocul locativ nr. 7A 7B şi 7E, situat pe strada Alba-Iulia, mun.
Chişinău. S-a încasat de la „Orizont” SA în beneficiul reclamantei Vizir Violeta datoria în sumă de 9134,5 euro şi prejudiciu material în sumă de 1664,3 euro, în total suma de 10 798,80 euro conform echivalentului acestora în MDL, conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei la data executării hotărîrii şi 2500 lei taxa de stat inclusiv şi pe cererea de apel. S-a încasat de la „Orizont” SA în folosul statului 2858 lei taxa de stat de a cărui parte a fost scutită apelanta. La 21 februarie 2013, SA „Orizont” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii instanţei de fond. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerînd că concluzia instanţei de apel este în contradicţie cu circumstanţele pricinii, nefiind eronat aplicată legea.
Indică că la soluţionarea pricinii, instanţa de apel şi-a depăşit competenţele legale. Astfel, conform art. 26 alin. (1), (2) şi (3) Cod de procedură civilă, procesele civile se desfăşoară pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale, contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încît părţile şi ceilalţi participanţi proces să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi independent de instanţă, de alte organe persoane, de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu pricina dată judecăţii şi de a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei.
Instanţa care judecă pricina îşi păstrează imparţialitatea şi obiectivitatea, creează condiţii pentru exercitarea drepturilor participanţilor la proces, pentru cercetarea obiectivă a circumstanţelor pricinii. Din materialele pricinii rezultă că, reclamanta - intimată, Vizir Violeta, atît în cererea de chemare în judecată, cît şi în cererea de apel a solicitat expres - rezilierea contractului, iar prin decizia adoptată, instanţa de apel a dispus - rezoluţiunea contractului încheiat între părţi. Acest fapt, reprezintă o depăşire vădită a competenţei legale (reglementată de normele de procedură) a instanţei de apel, circumstanţă, care viciază şi atrage ilegalitatea deciziei adoptate, oricare ar fi motivele reţinute de instanţă în vederea justificării soluţiei de a dispune rezoluţiunea contractului în litigiu, acestea nu sunt relevante, din moment ce reclamanta nu a solicitat rezoluţiunea, ci rezilierea contractului.
Dispunînd rezoluţiunea contractului şi restituirea prestaţiilor executate, instanţa de apel a aplicat efectele art. 738 Cod civil, însă reieşind din prevederile art. 747 alin. (2) Cod civil, la reziliere nu sunt aplicabile dispoziţiile art.738 Cod civil. În acelaşi timp, cumulul probelor administrate pe dosar nu justifică posibilitatea aplicării pe cale de excepţie a prevederilor art. 748 Cod civil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanţei de apel din 31 octombrie 2012 a fost primită de către recurent la 31 ianuarie 2013 (verso copertei dosarului).
Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 21 februarie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Înaintînd acţiunea în judecată împotriva SA „Orizont”, Vizir Violeta a solicitat rezilierea contractului şi încasarea mijloacelor investite în sumă de 9 134,5 euro şi prejudiciu materiale în mărime de 1664,3 euro. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii, pe care a respins-o ca nefondată. Judecînd apelul declarat de către Vizir Violeta, instanţa de apel a găsit necesar de a-l admite şi de a casa hotărîrea primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri prin care a dispus rezoluţiunea contractul nr. 2 din 19.03.2007 încheiat între Vizir Violeta şi „Orizont” SA privind investirea mijloacelor proprii în construcţia locului pentru parcare în blocul locativ nr. 7A 7B şi 7E, situat pe strada Alba-Iulia, mun.
Chişinău. S-a încasat de la „Orizont” SA în beneficiul reclamantei Vizir Violeta datoria în sumă de 9134,5 euro şi prejudiciu material în sumă de 1664,3 euro, în total suma de 10 798,80 euro conform echivalentului acestora în MDL, conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei la data executării hotărîrii şi 2500 lei taxa de stat inclusiv şi pe cererea de apel. La caz, instanţa de recurs constată, însă, că contrar prevederilor art. 239 CPC şi art. 241 alin. (5) CPC, decizia instanţei de apel este una nemotivată, iar concluziile instanţei de apel sunt expuse într-o formă evazivă, incertă, neavînd putere de convingere, fără a fi dată o apreciere cuvenită pretenţiilor formulate în prezentul litigiu în raport cu materialul probator reţinut de prima instanţă, precum normele de drept ce reglementează acest aspect.
Or, analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere. În conformitate cu prevederile art. 240 alin. (3) CPC, instanţa judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. În acest context instanţa de recurs ţine să menţioneze că intimata Vizir Violeta depunînd atît cerere de chemare în judecată, cît şi cerere de apel a solicitat rezilierea contractului nr. 2 din 19.03.2007 încheiat între Vizir Violeta şi „Orizont” SA privind investirea mijloacelor proprii în construcţia locului pentru parcare, pe cînd instanţa de apel examinînd apelul declarat de prima, a dispus rezoluţiunea contractul nr. 2 din 19.03.2007 încheiat între Vizir Violeta şi „Orizont” SA privind investirea mijloacelor proprii în construcţia locului pentru parcare în blocul locativ.
Prin urmare se constată, că instanţa de apel a ieşit din limitele examinării apelului, şi prin emiterea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima instanţă a emis o hotărîre nouă dipunînd rezoluţiunea contractului, cerinţă care nici nu a fost înaintată de reclamant, astfel a ignorat prevederile art. 240 alin. (3) CPC, ieşind din limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. Prin rezoluţiunea contractului se înţelege desfiinţarea retroactivă a contractelor cu executare instantanee, în cazul în care una din părţi nu execută obligaţiile contractuale. Deci prin declaraţia de rezoluţiune contractul încetează să producă efecte juridice, chiar de la momentul încheierii contractului. Însă, prin reziliere se înţelege secţiunea juridică care intervine în cazul neexecutării unui contract cu executare succesivă şi constă în încetarea efectelor contractului pentru viitor.
Acest aspect indică la examinarea superficială de către instanţa de apel a pricinii cu care a fost investită. Ca urmare, în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei CEDO, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărîrile, iar avînd în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii. De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărîrea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii şi să nu să se limiteze de a proba pur şi simplu concluziile uneia dintre părţi.
Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instzanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecînd pricina, să emită o hotărîre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se admite recursul declarat de către societatea pe acţiuni „Orizont”.
Se casează integral decizia Curţii de Apel din 31 octombrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vizir Violeta împotriva societăţii pe acţiuni „Orizont” cu privire la rezilierea contractului şi încasarea mijloacelor investite în sumă de 9 134,5 euro şi prejudiciu materiale în mărime de 1664,3 euro, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Svetlana Novac Tatiana Vieru Iurie Bejenaru